Idei de cadouri

Omul meu e disperat. Înainte de fiecare zi a mea și de fiecare Crăciun, devine Neom. Săracul. Pentru că eu vreau de fiecare dată SURPRIZĂ. Nu ceva ce îmi trebuie, nu ceva ce îmi doresc, ci musai SURPRIZĂ. Deci listele cu sugestii pică din start, tre să se descurce. Și aleargă ca nebunul prin magazine pînă cu două ore înainte de eveniment în speranța că îi vine ideea cea de pe urmă. Uneori îi vine, alteori nu. Și aș vrea să-l ajut mai mult. Mai ales că noi avem impusă limită de 100 de euro la cadourile reciproce. Si poate îl ajutați și voi. Și vă ajutați și între voi cu idei faine de cadouri, că citește multă lume pe aici și cine știe, ne salvăm unii pe alții. Eu nu pot să vă zic ce i-am luat omului și nici ce am luat celor dragi că vreau ca ei să aibă SURPRIZĂ la noi sub brad, dar vă povestesc despre lucruri care mi se par drăguțe, pe care le-am primit sau mi-ar fi plăcut să le primesc sau pe care le-am dăruit cu succes la un moment dat. Și apoi ziceți și voi, anonim, să nu vă prindă destinatarii, ce aveți de gînd să oferiți anul ăsta. Ia să vedem ce idei strălucite adunăm!

O carte de ultrapoezie cu megailustrații. Uibesc. Cartea lui Ivcelnaiv. Pe 19 decembrie e lansarea, în Club Control. Puteți cumpăra cartea chiar de-acolo. Detalii despre eveniment aici. Eu n-am nici primul volum, Versez, și-ar fi trebuit să-l am. Îl iubesc pe Iv, îmi face inima să danseze în fiecare zi. Cărțile lui sînt cadoul perfect pentru o fire visătoare.

Ciocolată. Niciodată nu greșești cu un cadu de ciocolată BUNĂ. Nu orice ciocolată e bună, ok? Eu prefer Leonidas, după cum bine știți.

Delicatese. Anul ăsta o să încerc coșurile spaniole de Crăciun. Au prețuri de la 65 de lei și conțin de la jamon iberico și celebrul vin rioja la dulciuri și migdale.

LOccitane. Pentru că sunt scandalos de scumpe și demențiale. Parfumuri, creme de corp, balsamuri de buze, of, teh heaven. Toată lumea le vrea, puțini se îndură să dea bani pe ele. Magazinele se găsesc pe lîngă farmaciile Sensiblu.

O ședință foto. Îmi plac pozele lui Edith Frâncu, nu am lucrat cu ea, poate în viitor. Sînt mulți fotografi buni pe net care oferă vouchere de făcut cadou.

Papucei de la Tikki pentru copiii celor dragi. Sînt frumoși și sănătoși, pentru acasă ori la grădiniță.

N-ați uitat de broscuța care se încălzește la cuptor ca să poată fi luată în brațe, da?

Tricouri cu mesaje mișto.

Un puzzle mare, de 5-10.000 de piese, dar numai dacă știți sigur că destinatarul are suficient loc să-l lucreze.

O lenjerie intimă de lînă. Face minuni pentru firile mai friguroase. E subțire, fină și ține de cald. Eu am primit acum 2 ani de Crăciun și pfoai, e mare hit, vă jur!

Pentru copchilași, căciuli și alte trebi din lînă merinos, nu-s ieftine, dar sînt excelente iarna. Am luat pt Sof, nu înțeapă, sînt elastice, merită 80 de lei o cagulă, mai ales dacă o primești cadou. 😀

Tot pentru micuți, costumașe haioase. Eu am comandat unul de oaie, nu e cine știe ce calitate, dar arata funny și merg pentru pozele de Sărbători.

Pentru bărbați, o telecomandă universală. Costă cam 700 de lei cea pe i-am făcut-o cadou Omului de ziua lui, un Logitech Harmony One, e un gadget fain, poți comanda toate electronicele din casă, inclusiv aerul condiționat, cu o singură telecomandă cu touchscreen.

Treburi colorate de pus pe cap la Fandacsia.

Pahare de șampanie și o sticlă de șampanie inscripționate. Noi am primit, alături de o sticlă de prosecco personalizată, iată:

Dacă aveți prietene gravide, musai un tricou de la Mamagama.

O caricatură cu moaca destinatarului cadoului. (asta, recunosc, mi-ar plăcea mie să primesc :D)

Dacă aveți buget consistent și vreți să dați pe spate un om, îi puteți lua un Brompton. Ah, cît îl iubesc pe al meu! N-am apuca să merg cu el încă, mi l-am luat înainte să nasc și după n-a mai fost vreme, dar cum se duce zăpada, ohoooo!!!

Atîta mi-a trecut prin cap. Mai completez pe parcurs. Voi? Ce pitiți sub brad?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4182

42 comentarii

  1. În general, optez pentru cadouri practice și mă interesez din timp cam fiecare ce și-ar dori. Pentru bărbați, putem alege o pereche de butoni frumoși de la Swarovski, accesorii de iarnă, dacă e sportiv, Decathlon vă oferă multe idei.
    Iar pentru femei, cosmetice de calitate, bijuterii, tot cei de la Swarovski au cele mai frumoase modele, albume sau rame foto deosebite, Nobila Casa are cu ce să se laude.
    Dulciuri și decorațiuni de Crăciun – nelipsite!

  2. sub rezerva anonimatului, Mos Craciun are pana acum asa:
    una bucata iubit: 2 carti (istorie si vin, merg de fiecare data) + hmm… piesa de rezistenta inca lipseste
    tata – camasa columbia (comandate online, relativ usor procesul) sunt super ok, practice si desi o idee mai scumpe merita (nu se sifoneaza si arata bine dupa mai multe spalari)
    mama – o planta gigant in ghiveci de la ikea !? cred …tre sa vad daca poate fi transportata in masina, aici inca anchetez.
    prieteni – aici incerc ceva handmade cu ustensile de la profiart sau asa ceva (daca am timp si inspiratie, decorez cutii, rame, globuri, le impachetez elegant si le ofer tuturor celor din jur)… hmm…suna a provocare, stiu. daca nu am succes in wknd, o sa dau din colt in colt sa cumpar lucruri saptamana viitoare 🙂

  3. cred ca omul acum si-a facut notite serioase… :)) .liviu esti pe faza da ? ai totul notat ?

    Nu prea imi plac tricourile cu mesaj, dar am cateva cu foto ca deh. Cel mai haios e faptul ca la mine e exact invers, eu fac sedintele foto. Si nimeni nu poate sa imi faca o poza ca lumea. Caricaturile imi plac si mie, si cred ca ar merge sa le si imprimi pe tricouri. Sincer eu as imprima si niste meme-uri sunt destul de usor de facut astea cu tricourile.

    Si din cate stiam eu lui Robo ii plac aparatele foto, are Canon, daca nu ma insel, deci daca anul asta i-ai luat telecomanda, poti sa ii iei un obiectiv, un card de memorie un blitz ceva. Un bon valoric de la F64. ar fi ideal.

    Prefer pusculitele, si am tot felul de forme si marimi, si cel mai mandru sunt de un diavol rosu. Ce mi-as mai dori eu ???? Chestii simple, gen sa imi termin odata siteul, care este in constructie si in modificari structurale etc.

    Dar, din cate stiu eu cu cadourile se procedeaza asa, asculti ,esti atent cand cineva iti spune ce isi doreste, iti notezi, cumperi pe loc, depozitezi si impachetezi. pana acum am scapat ieftin cu niste tricouri cu strumfi, niste saluri din vama, care se fac rochie. Daca nu stii sa fii atent esti un om mort.

    Am un prieten care spune ca el merge dupa codul bunelor maniere, in care orice poti faci cadou si respectivul este obligat sa il primeasca si sa multumeasca, si nu despre ce si-ar dori omul in cauza. Am mai facut cadou, tractorase teleghidate, globuri de zapada cu muzicuta, carusele cu muzicuta. Dar mai fac cadou si lucruri neasteptate, de ex ultima chestie, cumparata a fost o carte de fotografie despre Cuba, care a venit frumos impachetata la biroul respectivului amic.

    Daca imi mai aduc aminte, mai zic.

  4. Maica-mii – rochie de stofa; tatalui copiilor mei – raft din fier forjat pt vinurile lui (la Kika). Pentru prietene – esarfe de pe unde tin astia esarfe (eu le iau de pe la Meli Melo, sau standurile alea cu saluri de la Afi).
    Comentariu: din pacate, pt mine, materialele Mamagama sunt o dezamagire. Insarcinata, mi-am luat 3 tricouri: 2 Mamagama si 1 LC Waikiki. Cele de la Mamagama, 150 si 180 de lei (cel cu maneca lunga), s-au scamosat dupa prima spalare, scamosarea aia fina, in dreptul protuberantelor (sani si buric). Cel de la LCW, 60 de lei (maneca scurta), purtat de nenumarate ori, n-are nici urma de scama (pacat ca e cu mesaj specific si nu-l prea mai pot purta decat prin casa). Cele de la Mamagama se mai pretau si la purtari ulterioare, dar aspectul nu mai permite :(. Si ma enerveaza ca zici sa incurajezi o initiativa faina, autohtona etc. si initiativa e oarescum dezamagitoare. Inteleg ca e firesc sa fie mai scumpe decat LCW, nu vand atat, nu au atata expunere comerciala etc. Dar, pe partea cealalata, vand online, nu dau chirie etc. Eh…

  5. Salutare, tuturor! 🙂

    Postez pentru prima dată la tine pe blog, dar îl urmăresc constant cu mare drag. Și pentru că mi s-a părut un moment bun de a face schimb de idei, iată cu ce sugestii vin eu: mici cadouri handmade din hârtie, realizate prin metoda quilling. Pentru că în fiecare an e aceeași problema, cea a multitudinii de oferte, dar totuși niciuna potrivită, am hotărât ca anul ăsta să le fac eu. Și să vă dau și vouă, dacă sunteți interesați. Pentru că pot personaliza fiecare cadou în parte prin culorile folosite, voi încerca să le aduc zâmbetul pe buze printr-un cadou original, realizat manual. Mie mi-ar plăcea să primesc așa ceva. Chiar apreciez de o mie de ori mai mult acest tip de cadouri decât orice altceva. Simplu, dar de mare efect. Și ca să vedeți despre ce vorbesc eu aici, intrați pe pagina noastră (produsele sunt realizate de mine, mama și sora) și poate vă face ceva cu ochiul: http://www.facebook.com/MayasArtShop

    Spor la cumpărături! 🙂

  6. Sotului ii iau de obicei o bautura mai buna. Un Green Label sau un Gold Label. De Blue Label n-am bani. De Sf. Nicolae i-am luat fabrica-de-bere. I-a placut ideea, sa vedem cum iese. Revin

    • Si revin cu lista:
      baietelul cel mare e innebunit dupa Tomas asa ca anul asta primeste o masuta cu sine, pod si cascada. Cam scumpa, dar bucuria copilului nepretuita – zice reclama. Pentru cel mic am luat o bucatarie. Cea mai ieftina. Baietiilor mei le plac jucariile de fetita si-i las sa se joace cu ele. Pentru fetita nasilor si fetita unor prieteni (1 an si 3 luni si 1 an si 7 luni) am luat tot bucatarie.

      Intr-un an i-am luat sotului un wii. I-a placut la nebunie. Si acum jucam in serile de vineri cand se strang prietenii pe la noi. Alte idei: narghilea, trabuc (pentru fumatori), jucarii geomaxx (mai ales pentru cei mari), powerball (pentru ei, pe emag de la 59 lei),

    • Fotoliu puf. Un abonament la o sala de sport. Un stilou sau pix lucrat manual (poenari.ro).
      Prietenelor fara copii le iau de obicei zorzoane, creme, chestii de astea de rasfat. Mamicilor le iau ceva de imbracat sau ceva ce au nevoie si stiu ca nu si-ar lua.
      Lui tata: probabil o sticla de coniac. Mamei i-am comandat un calendar cu nepotul.
      Anul asta mosu a cheltuit tot bugetul pe copii asa ca probabil la cei mare vine cu o atentie mica: ciocolata si o jucarie, cred ca la baieti le iau o ruleta si la fete o crema de maini. Sau daca gasesc pe und
      eva sosetede casa
      asta e lista mea de idei. am terminat 🙂

  7. Eu i-am luat ELului un Ferrari. Micut, dragut, simpatic si comandabil de pe iphone. Si NU am facut prostia de anul trecut cand am pus ditamai lego-ul pe facebook, in ideea ca EL oricum nu intra pe facebook niciodata. Eh, exact atunci a intrat!!

    Revenind la Ferrari, l-am vazut impreuna intr-un magazin si aproape ca a inceput sa planga – glumesc :)) – cand am plecat de acolo fara jucarie. 🙂 I know it will be a hit 🙂

  8. Pe mine nu ma citeste nimeni prin blogosfera asa ca ma dau cu numele 🙂

    Anul asta este mai subtirel cu finanzele asa ca trebuie sa devin creativa.
    Copiii primesc cartonase, im prealabil marcate de mine, sa pot fi indoite in forme de crocodili, broscute si pisicute…copila mai mare primeste o bratara facuta de mine, mama ei o farfurioara de ceramica, bineinteles tot selfmade… iar barbatii vor primii…na ca asta nu mai stiu. Un cumnat si un socru. Poate imi da cineva vreo idee, dar sa stiti ca nu pot sa crosetez 🙂 Mama primeste un ceas si un parfum….Iar mandrul va primi anul asta primul tablou pictat de mine… Deci costuri de Craciun 2012 ? Cam 15 € . Eu zic ca-i bine, ne ? 😉

  9. Ah da….pt. prietene am asa in sac 🙂 Cea blonda primeste set de sare si piper in forma de catelusi (ii plac ei, nu mie 😉 ), prietena roscata primeste de la mine o zi intreaga in care ma voi ocupa de corespondenta, facturi samd (un fel de femeie de servici pt. hartii) iar prietena mea blonda cea mai draga nu primeste anul asta decat o felicitare cu o poezie …inca imi lipsesc cateva rime ca sa o inchei…poezia 🙂

    Si cheltuielile de 15 € se sumeaza mai mult din trimis pachete si scrisori din Germania spre Romania…. Restul vine din depozitul meu de cadouri 🙂

  10. Doamne, printeselor si printilor, voi chiar sunteti cu sange albastru si buzunare pline! Cand citesc ce cadouri faceti ma apuca tremuriciul…ca la filmele de groaza…groaza ca eu nu am bani decat de vreo 2 dulciuri sotului si vreo jucarie foarte ieftina
    pe care sa si-o imparta copiii mei. Cat despre parinti si restul…chiar e jenant,dar as prefera sa nu ne auzim decat la telefon ptr ca, daca mi-ar aduce ceva, m-as simti teribil de prost ca eu nu am ce sa le ofer….

    • @carmen: identic si la fel cu tine, doar ca mi-a fost rusine sa scriu dar vazand ca nu sunt singura am prins ceva ceva curaj

    • off, e teribila asta cu banii, si e drept ca pe praful asta numeram leu peste leu. noroc ca putem incerca sa facem lucruri „fara bani” si sa le oferim cadou. al meu e pregatit sa admire orice pictura i s-ar arata in dimineata de Craciun :))). in cele din urma e cred despre bucuria din spate… oricat suna poate a cliseu.

    • Te înțeleg perfect! Dar cele mai mișto chestii în viață sînt… free 🙂 Faptul că sînteți sănătoși, că vă iubiți, astea sînt cadouri priceless, ca să zic așa 🙂

      De exemplu, cu bunicii – le facem cîte o felicitare virtuală folosind un site gen loonapix.com, e un gest de suflet și ei se bucură că au o poză drăguță cu noi, sau mai ales, cu nepoata. Sau un filmuleț bine ticluit cu animoto.com. Pentru mătușile care nu au acces la net, printăm o poză reușită la un magazin foto (e ieftinuță printarea) și punem eventual într-o ramă simplă, rezonabilă de la Ikea sau vreun alt magazinaș de cadouri.

      Cred că oamenii trebuie să-și aducă aminte că cele mai mișto cadouri sînt alea mai nemateriale 🙂

    • Carmen, nici un pic de rusine sau vina nu ar trebui sa iti umbreasca sarbatorile. Cele mai pretioase daruri pe care le putem face oamenilor care ne sunt dragi sunt prezenta noastra, iubirea neconditionata, timpul nostru, atentia, afectiunea si respectul. Nici un cadou nu poate inlocui bucuria pe care o avem in suflet atunci cand intelegem ca suntem iubiti. 🙂 Anul acesta si eu doresc sa daruiesc ceva facut de mine si stiu ca acest fel de cadou este printre cele care nu se uita. Timp si cuvinte din suflet. Craciun binecuvantat va doresc! 🙂

  11. Omul meu primeste anul acesta cani de la carturesti cu catei/pisici, rama foto cu cele mai frumoase poze ale noastre (printre care si cel mai cel motan al familiei si cel mai frumos catel) si, cal mai frumos cadou va fi bebele nostru, care s-a anuntat fix de Craciun :D. Eu as vrea niste carti de la Polirom, din colectia Top 10+ dar nu sunt sigura ca a iregistrat mosul dorinta. Dar nu e suparare mare, eu ma bucur de orice, important e ca se straduieste.
    Familia si prietenii…chestii practice si decoratiuni de Craciun facute de mine, nepotii camioane mari, nepotica jucarii de la Ikea, din acelea de pus pe mana si facut teatru de papusi…nu stiu exact cum se numesc.

  12. Anul acesta parfumuri – colorate si frumos mirositoare – fiecaruia dupa preferinte, iar cand preferintele lipsesc, ce ii face cu ochil nasului meu :).

  13. Buna lista ta, la noi e in felur urmator, Sot cumpara ce vrea el si nu greseste niciodata(omul asta chiar ma cunoaste mai bine ca mine), eu stau si topai prin magazine si nu stiu ce sa-i cumpar, fiz asta am facut azi, am cautat ceva pentru Om si m-am intors cu jucarii pentru Iulia.

  14. Ah, printesa, primele patru chestiuni de pe lista ta se regasesc si in topul preferintelor mele: carti cumpar de cand ma stiu (adica, ma rog, de cand ma stiu cu bani in buzunar), cosurile spaniole de Craciun sunt FA-BU-LOA-SE, am luat anul asta pentru toate rudele la care om merge in vizita, iar in ultima vreme imi cadorisesc toate prietenele cu ciocolata de la Leonidas si produse cosmetice de la L’Occitane &/BodyShop!! In plus, acum cateva saptamani am descoperit si eu HipHip.ro – si i-am luat de acolo prichindelului meu doua cagule de celea absolut GENIALE (una turcoaz si una grena), plus manusi asortate (ca-s lungi si se pot baga pe sub pulovaras, ca sa nu si le scoata), plus niste mega „sosete” din polar, ultra-meseriase, cu care se captusesc cizmulitele smechere de cauciuc de la Coccodrillo, ca sa poata fi purtate si prin ger…
    Deci, din pacate, nu prea am a-ti sugera idei noi si proaspete de cadouri!… Daca, insa, aveti de gand sa mergeti la vreo petrecere „tematica”, vreun carnaval pentru copii (ca noi, de exemplu, mergem cu juniorul nostru), gasiti aici sute costume frumoase /haioase /caraghioase /originale /clasice /destepte /tembele /elaborate /simple /decente /sexi /exagerat de sexi etc.etc. you name it, they have it: http://fabricademagie.ro/home.php
    (Au si accesorii separate, nu numai costumatii complete, deci poti sa-ti compui tu costumul din cate parti diferite vrei.)
    Hmm, daca-mi mai amintesc sau mai descopar ceva, revin cu noi informatii!
    Si acuma… indraznesc sa fac si io o intrebare: nu stiti, n-ati vazut n-ati auzit de vrun magazin (targ, florarie, pagina de shopping online) care sa vanda braduti gata impodobiti, dar nu din aia mari si hidosi (tip varza de plastic cu beteala cat bratul si funda cat capul, rosu cu auriu!!), care se gasesc pretutindeni, nici „splendori” de celea de douaj de milioane bucata destinate petrecerilor corporatiste sau holurilor de hotel (ca si de-as avea, prin absurd, cu ce sa-l platesc, nu mi-ar incapea in casa!), ci unii micuti & draguti, asa cam de 1 metru si decorati cu nitel bun-gust, pe la vro 300 lei… Poa’ sa fie si de plastic, daca arata cat de cat bine (NU ca periile alea rotunde cu tzepi, din unitatile de coafura & infrumusetare Igiena)!… Sooo please, pretty please with sugar on top, daca aveti cunostinta de asa ceva dati-mi de veste!!!
    Saru-mana cu anticipatie, inclusiv pentru rabdarea de a citi poliloghia-mi! Pupici Printesei, Roboconsortuluiprinciar, Delfinei, Ciocolatei, intregii lor familii si, nu in ultimul rand, celorlalti cititori de blog regal-urban!
    Cu drag,
    Laura

  15. Eu primesc in general bijuteterii (de la margelute ieftinute la…. mai scumpute 🙂 ) ceea ce e perfect pentru ca imi plac (si, dupa mine, nu ai niciodata prea multe) iar el nu isi stoarce creierii dupa idei. Pentru el… am o lista in care cum zice „ce mi-ar placea sa am…” sau „oh, ce cool e….”, cum notez si apoi, cand vin ocaziile, se consulta lista. Mos Nicolae i-a adus o banderola care se prinde pe incheietura mainii (cu scai) si are magnet asa ca nu isi pierde cuiele, piulitele, saibele si suruburile cand surubareste prin casa. Banderola a fost pusa pe respectiva lista acum vreo cateva luni si primita cu foarte mare incantare.

  16. – Tricouri pictate manual absolut minunate http://tricourihandmade.blogspot.ro/ . Eu le-am descoperit la un targ la Muzeul Taranului Roman si m-am indragostit de ele – comand de cate ori am de facut un cadou mai inedit.
    E targ si weekendul asta la MTR – au multe lucruri dragute intotdeauna: papusi Ana Ponta umplute cu lavanda sau nu, cruciulite de lemn pictate manual cu mult bun gust, caciuli in forma de bufnita si cate si mai cate – Mosul nu pleaca de acolo cu sacul gol in mod garantat.
    – Un tort deosebit la pret foarte decent – http://www.torturi-anema.blogspot.ro/ sau, pt buget mai mare http://www.viorica-torturi.ro/
    – Bentite pentru cea mica de la Lilutesa
    – si intotdeauna exista si http://www.breslo.ro
    Numai bine si spor la impachetat 😉 !

  17. As avea si eu o curiozitate: de unde se poate cumpara lenjeria din lina?
    Eu voi lua pentru prietena mea niste sapunase handmade de la Lavandine de pe breslo (http://www.breslo.ro/Shop/lavandine), iar eu sper sa primesc carticica asta: http://www.etsy.com/listing/95268697/wild-flower-garden-cross-stitches-by?ref=sr_gallery_1&ga_search_query=kazuko+aoki&ga_view_type=gallery&ga_ship_to=RO&ga_ref=auto1&ga_search_type=all sau pijamaua aceasta draguta (desi mai putin sexy): http://www.debenhams.com/webapp/wcs/stores/servlet/prod_10001_10001_151010713882_-1?breadcrumb=Home~Lingerie~Nightwear. Dar inca nu am idee ce sa ii cumpar eu prietenului meu.

  18. Pentru puiul cel mic (de 4 luni) am luat doar cateva accesorii haioase (gen caciulita long-tail in culori de Craciun si botosei rosii, mai mult pt poza ca dah, e primul Craciun ;). Pentru puiul (puiutza mai bine zis) mai marisor (de aproape 3 ani) am luat o chitara si un costum de medic cu stetoscop cu tot, ca asa e cand copilul are inclinatii multiple 😉 Pentru tati (numele s-a schimbat oficial din sotz in tati) am luat un set de 2 postere cu „Legen…wait for it…dary” din „How I met your mother”, caci este mare fan. Alte idei de cadouri imi iau in general de pe etsy.com, caci iubesc tot ceea ce este handmade (well, aproape tot ;). Daca va inspira vreo rama decorata manual sau vreun planner pentru anul care vine, as face si eu reclama la propriul magazinel de pe etsy, ca exemplu 😉
    http://www.etsy.com/people/MadalinasCraftWorld
    Spor la shopping!

  19. Draga Pritesa, am renuntat demult sa mai cred ca cei pe care eu ii iubesc se vor foi foarte mult de grija ca nu stiu ce cadou de Craciun sa imi faca mie, asa ca mi le fac singura. In multi ani de viata, nimeni nu a incorporat informatia ca mie imi plac cutiutele/cutiile/recipientele, si ca pot foarte bine sa imi dea cadou un numar nemasurat de cutiute, ca nu ma supar, si intotdeuna voi fi surprinsa.
    Am decis ca vreau sa imi iau o broscuta care se incalzeste, dar link-ul de la tine nu se deschide. Telecomanda universala suna interesant, vreau sa mi-o fac cadou, daca imi spui ca nu imi ia un an din viata sa citesc instructiunile…sau imi ia? Multumesc de sugestia cu lenjeria de lana, stiu si cui vreau sa i-o iau, daca imi spui ca nu iti da scarpinici imposibil de controlat, mai ales in momente si locuri cheie. Exista si masuri mari? Scuza-ma de insistenta, stiu ca esti ocupata cu Sof, daca este altcineva disponibil cu raspunsurile acestea, chiar m-ar ajuta. Multumesc.

  20. „lenjeria de lana” nu are nicio legatura cu puloverele de lana pe care le impleteau mamele noastre – alea dadeau mancarimi.
    este din lana, intr-adevar, dar e moale si pufoasa si subtire si daca nu stii dinainte ca-i de lana nu ai stii sa spui din ce e facuta.

  21. Buna. Si eu am o mare dilema zilele astea si nu stiu ce cadou as putea sa cumpar sotului meu. Pot cheltui maxim 200 lei pentru cadou, pentru ca mai sunt si ceilalti membrii ai familiei. Astept alte comentarii, poate asa mi se va aprinde beculetul si voi gasi cadoul perfect pentru el. Copiii sunt cel mai usor de multumit, pentru ca stai mereu cu ei si stii ce le trebuie, ce isi doresc, ce aud sau vad pe la tv. Pentru prieteni stiu ce cadouri le voi face: sapunuri bio parfumate si borcanase in miniatura cu flori si frunze uscate parfumate(mar, portocala, lamaie, etc). Pentru rude: (femei)crema reparatoare si balsam de buze, (barbati) sosete groase din lana si crema de ras. Parintii si bunicii: am optat pentru un cos plin cu alimente si sampanie. Oricum eu le-am trimis din timp rudelor felicitari de Craciun in care am pus si un buchet din ramuri mici de brad si flori uscate.
    P.S.- am o slabiciune pentru florile uscate, fructe uscate, care parfumeaza

  22. Eu impart cadourile in doua categorii: fie iei ceva practic, fie iei ceva ce stii ca destinatarul cadoului nu si-ar lua (din motive financiare, pentru ca este un obiect prea excentric sau poate pentru ca il poate folosi doar ocazional)
    Cadouri clasice: pijama, cosmetice, pulover, camasa, tricou, carti etc.
    Cadouri un pic altfel : joben cu paiete, papion, abonament la masaj, o sedinta de cosmetica faciala (se potriveste, doar vine Anul Nou), ceva de la sex-shop, ochelari de privit la TV intins pe spate, perna cu difuzor incorporat (pentru a asculta la culcare muzica preferata chiar din perna) etc.

  23. ah, eu ador sa cumpar cadouri. mai bine zis, adoram, pentru ca in ultima vreme memoria mi-a dat de furca si daca in alti ani mi-era tare usor sa-mi amintesc ce au zis oamenii dragi pe la diverse momente ca-si doresc, anul asta mi-a venit mult mai greu sa sondez. dar deocamdata am reusit.
    pentru ca am surprins-o pe mama ca-mi foloseste pudra, pe sestache, i-am luat una mai buna si mai potrivita tenului ei. sper. o sa-i mai iau si una din cartile lui alan alda, pentru ca e mare fan m.a.s.h.
    gagicului de mama o sa-i iau cele doua volume despre istoria celor mai frumoase cladiri din bucuresti, pentru ca e mare fan povesti si oricum ne face capul mare cu ele, macar sa si le imbogateasca.:)
    iubitului i-am luat manusi de piele, supersmechere, dublate cu nu stiu ce material care-i face mainile sa se simta rasfatate pana peste poate. le-a ochit anul trecut, prea tarziu pentru ca mosul avea deja sacul plin, noroc ca le-am regasit anul asta. dimpreuna cu ceva ciocolata fina si alte giumbuslucuri mici pe care si le doreste explicit de cateva luni.
    daca da mungiu si i se lanseaza dvd-ul curand, il imbratisez cu hartie cu reni si-l trimit in angleterre la fratele din dotare.
    the rest is a mistery, tre’ sa atac targurile de cadouri!

    cat despre mine, vreau atatea ca nici nu indraznesc sa zic ce. astept si eu sa fiu surprinsa, s-a cam reusit treaba asta in ultima vreme, mi-am luat nasul la purtare.

  24. Desi a trecut un timp de cand e publicata postarea asta, cred ca aici se potriveste cel mai bine sa scriu ca meriti foarte multe felicitari pentru gestul frumos pe care l-ai facut trimitand acel cadou Marei, fetita Alexandrei (albuletzi)- am citit postarea ei in care scria ca i-ai trimis exact ce i se potrivea – si asta pentru ca pe parcursul anului ai citit si-ai retinut exact ce si cum. Cum asta e postarea despre cadouri si cum nu am alt cadou pe care sa ti-l fac (inafara acelui ‘orasel’ ce nu prea e vizitat de catre cititorii/cititoarele de aici), iti mai scriu inca o data: Felicitari!

  25. Abia acum am descoperit articolul,dar il consider de actualitate, e o idee buna:)
    Mie imi place mult sa fac cadouri,mai mult sau mai putin scumpe. Ultimul a fost un tort-inimioara bun si dulce pentru aniversarea noastra. De Mos Nicolae trecut a primit un suport de pus cravatele,iar eu am primit manusi de piele. De ziua lui a primit papion self-tie pentru cand urma sa fie mire.

    Cu tata mereu sunt in pana de idei si primeste clasicele chestii de barbierit sau pijamale 😀

    Am luat acum pentru nasi un suport-copac pentru fotografii. De ziua nasului i-am dus un set dragut cu sticla de tuica si pahare.

    Pentru soacra am luat creme,parfumuri,sort de bucatarie.

    Eu..primesc flori de regula:))Si ciocolata/bomboane. Daca se considera cadou,asa fara ocazie am primit si haine (cumparate de fata cu mine).

    Vin Sarbatorile si trebuie sa imi refac lista de idei.

    Spor la primit si daruit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *