În parc (3): Doamna care ne-a salvat

Eram în parc de vreo 20 de minute și Sofia era foarte nervoasă. N-am idee de ce, pe drum și înainte să plecăm de-acasă totul fusese ca de obicei, ea voioasă, frumos afară, în fine.

Și-n parc începe să fiarbă la foc mic. Nimic nu-i convenea. Scotea sticla de apă din cărucior, plîngea c-a scos-o. O punea la loc, plîngea că a pus-o la loc. Dacă încercam s-o ajut, se foia și mai tare. Nu voia nici în brațe nici în căruț nici pe bancă nici pe iarbă nici cu mingea nici la copii nici la fîntînă, nimic. Izbucnea în plîns la 30 de secunde, plîngea puțin, se mai juca o puțin, o lua de la capăt. Am eliminat disconforturile fizice (scutec plin, sete, oboseală, frig, cald, foame), am încercat s-o alin, să-i distrag atenția, s-o fac să rîdă. N-a mers nimic, așa că am decis s-o las în pace. Și eu am zile proaste, în care nu-mi intră nimeni în voie și totul e urît/enervant/obositor/prea mult/prea repede. În cazul ei, zilele astea sînt extrem de rare (să tot fi fost cinci pînă acum). M-am așezat pe jos la un metru de ea, să știe că-s acolo dar să vadă că n-o presez. Se juca, se enerva, plîngea cinci secunde, se juca iar.

O doamnă (mai degrabă tînără decît bătrînă) care ne privea și vorbea la telefon pe o bancă vecină s-a gîndit că e momentul să intervină întru salvarea copilului. Probabil i-a trecut prin cap că de-aia e fetița nervoasă, că n-a mai atins-o de mult un străin. Așa că a venit s-o întrebe de ce plînge și s-o mîngîie pe burtă. Evident, Sofia a încetat să mai plîngă, i-a explicat frumos că se simte singură și neiubită și i-a sărit în brațe. NOT. Copila de un an a început să urle și mai tare, că nah, ca nouă tuturor, nu-i place să fie atinsă de străini, cu atît mai puțin cînd e cu nervii plesniți. Nu i-am zis nimic doamnei (așa-s eu, mai găină la fazele astea, mi-e rușine să protestez și să mă cert), deși i-aș fi zis o mulțime, eventual în timp ce o atingeam și eu prietenește pe burtă sau de ce nu pe fund. Doar i-am îndepărtat mîinile de pe copilul meu. A plecat povestind interlocutorului la telefon cum copilul ăsta din parc plînge și e foarte supărat pe viață, sînt sigură că astea toate erau informații valoroase pentru persoana cu pricina.

Mai departe ea dusă a fost, noi ne-am mutat mai încolo, ne-am mai jucat și peste 10 minute a venit taxo bebelușei, s-au apucat de-un fotbal și gata, au trecut nervii. Așa, neidentificați și neconsolați.

Vă mulțumim, doamnă, că ne-ați salvat, nu știu zău ce ne făceam fără dvs. Păcat că nu ne-ați lăsat și un număr de telefon, poate faceți și vizite la domiciliu.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

48 comentarii

  1. :))) sa vezi cand vin doamnele si ii ofera pufuleti sa o linisteasca… atunci aflam cine are nervii mai plesniti, bebelusa sau mama nedormita?

  2. Haha si Cristi a primit Lotto Clasic de la o doamna care-si „facea pomana” :))) am inghetat cand am vazut lotto-ul, fie el si clasic, in gurita aia mica si curata. 🙁

    • Niste porcarii:-) mai rai decat pufuletii simpli cu sare,ooho muuult mai rai, plini de coloranti si conservanti de ar putea imbolnavi si un om mare d’apai un copil.
      In alta ordine de idei, in parc e ca la gradina zoo, intalnesti tot felul de specimene:-) si se pare ca tu esti destul de patita.oricum, amuzant:-)

    • …de parca un biet pufulete poreclit ‘lotto classic’ l’ar fi nenorocit instant pe copilul cu pricina…snobismul e in floare in orice anotimp in Romania,nu doar primavara.

  3. Si noi am primit zilele trecute in parc biscuiti cu ciocolata de la o bunica! N-a intrebat daca are voie sa ii dea sau ceva… asa a crezut ea ca pofteste copilul meu ( un an si trei luni) doar pentru ca se uita la ea….si a fost tare ofensata cand i-am spus ca NU mananca ciocolata… ea i-a dat nepotelei de toate si tare bine i-a fost…..

    • Oooo, nu ma starniti, am tolba plina de povesti despre biscuiti, pufuleti, covrigi, gogosi, tic tac si alte cele, musai pline de zahar / sare si faina alba. Mi s-a intamplat de atatea ori, incat am ajuns sa evit iesirile in parc la ore de ‘maxima audienta’, ca sigur ii infige cineva ceva cu zahar rafinat in gura. Si copilul chiar nu arata subnutrit, la naiba! Nu stiu, asta o fi normalitatea, sa hranesti copilul altuia fara sa-i intrebi mama daca are voie sa manance respectiva porcarie. Poate copilul are intoleranta la gluten, poate e diabetic (nu stiu, fabulez), poate are vreo alergie. Pur si simplu ma depaseste, nu pot sa inteleg oamenii care fac asta.

  4. Si care a fost cauza supararii ei , ai aflat pana la urma? Asa -s copiii ca si oamenii mari au si zile mai bune si mai rele .Ceva a deranjat-o si n-ai stiut ce .NU cred ca trebuia mangaiata sau rasfatata , ca de astea nu duce lipsa , banuiesc sunt din belsug [mangaieri] Va pupa bunica/

  5. Mah, e greu cu oamenii batrani. Eu am si acum o problema cu mama care ii indeasa dulciuri lu fi-miu. „I-am dat doar un pic” si uite-asa ne distruge noua viata „picul” asta. In alta ordi e de idei, ovecina care era afara inmomentul in care eu plecam la piata, se trezeste sa spuna ca „mami gata, te-a parasit” copilului care avea o moaca trista in bratele bunicii. Doamne, imi venea sa sar din masina sa-i rup gatul vecinei „simpatice”.

  6. al meu le da peste mana, nu te cunosc nu ma atinge! cam asa rata interactiunea lui cu persoane „binevoitoare” ce se baga ca musca in lapte in spatiul lui personal 🙂

  7. Cum sa pui mina pe un copil pe care nu-l cunosti? Eu cel mult le vorbesc, ii intreb cum ii cheama sau o prostioara din asta, daca-i vad ca vin spre mine si par sociabili. Pe mine acum tare-tare ma enerveaza mamele cu copii de un an, doi, cinci care vin spre caruciorul meu, nechemate, cu „uite, mami, hai sa vezi un bebe!” Si vine copilul ei sa puna miinile murdare pe al meu, nechemat si nedorit. Un pic sint paranoica, stiu, sper sa-mi treaca cu timpul si asta si fobia de mame ultrasociabile.

    • Sorry, îmi par uşor exagerate cele expuse de tine.
      „Si vine copilul ei sa puna miinile murdare pe al meu, nechemat si nedorit”…orice copil se murdăreşte, la un moment dat, pe mânuţe, acum nu poţi ieşi în parc închisă, tu şi copilul, într-un glob de cristal care să vă „apere” de toţi copiii „nedoriţi” care sunt îndrumaţi de mame să socializeze.
      Deşi înţeleg grijile şi disconfortul create într-un astfel de moment, nu e benefic să privim lucrurile atât de tranşant, cu siguranţă mama respectivă nu a avut intenţii rele.

  8. Mereu găsești o doamnă care știe mai mult sau mai bine despre bebeluși, copii.
    Pe mine mă enervează cei care sunt indiscreți, și nu știu când voi fi mamă dacă voi reuși să mă abțin să nu le zic câteva.

  9. Eu n-as fi asa drastica. In fine, femeia aia a cautat sa mangaie copilul asa cum a stiut. Daca deranja asa tare, era bine sa fie anuntata delicat. Baiatul meu se sperie tare de barbati si urla ca in gura de sarpe daca da vreunul sa il atinga, insa pur si simplu anunt persoanele in cauza ca e mai bine sa fie lasat in pace si ca vine el singur cand doreste conversatie. Iar pe mine nu ma deranjeaza eventualele sfaturi de la altii – oricum, le triez…Cat despre pufuleti….hmmm, voi nu mancati cand erati copii si lucruri care nu erau chiar asa bune?

    • Carmen, NU e ok sa atingi oameni straini, indiferent care-ti sint intentiile, chiar daca (sau mai ales daca) ei sint mici si nu stiu sa riposteze.
      Tie ti-ar placea sa vina cineva la tine pe strada si sa te mingiie pe burta cind plingi? Acuma serios.

    • Sunt perfect de acord !! Nu are nimeni de ce sa puna mana pe o alta persoana necunoscuta. Accept in cazul in care da o mana de ajutor sa ridice un copil cazut sau un batran dezechilibrat, dar nu asa degeaba. Si eu dau peste persoane de toate felurile care vin si ating si mangaie si-i dau tot felul de prostii sa manance fara sa ma intrebe nimic, desi imi tin copilul de mana… Suntem un popor inca necivilizat. Nu stim minimul de comportament necesar in public !!

    • Carmen, sincer eu nici cand eram mica nu mancam prostii. Iar daca o faceam, imi dadeau ai mei, nu binevoitori de pe strada / din parc. Si pe bune acuma, daca la tine ar veni un strain si ti-ar infige o bucata de gogoasa in gura doar asa, ca poate poftesti, fara sa te intrebe daca vrei, ce parere ai avea?

    • Oh da, si inca cum! Chiar mi-as fi dorit sa ma ia cineva in brate cand plang!
      Cred ca copiii stiu foarte bine sa exprime cand le place sau nu ceva, si plansul e cea mai normala si fireasca forma.
      Eu nu m-as enerva chiar asa de tare pe faptul ca imi atinge cineva copilul cand plange, este pana la urma o reactie normala si fireasca atunci cand vezi un pui de om plangand.

    • Nu m-am enervat asa de tare, ca daca o faceam, reactionam mai vehement, dar mi s-a parut nepotrivit. Si mie imi vine sa mingii copii straini care pling, dar n-o fac pentru ca e invaziv. Nush, nu mi se pare ok sa atingi persoane necunoscute.

  10. Mai eu nu ma supar cand vad intentia buna de a ajuta a cuiva, chiar daca nu ajuta. Ar fi misto daca tuturor le-ar pasa ca cineva plange etc., copil sau nu, si ar incerca sa faca ceva! Cand respectivul mi-a jignit direct levelu’ de mamiceala („vai dar cum o lasati cu caciulita/cu suzeta/sa manance X”) l-am expediat rece. Cand se vedea clar ca intentia e buna am explicat mamiceste (ca lu’ fi-mea :D) de ce nu ajuta ce face. De obicei reactia a fost pozitiva 🙂 Si asa tanti/nenea ala (care probabil n-a mai avut de-a face cu copiii mult) data viitoare va stii mai bine 🙂 Si pe langa intentia buna de a ajuta va stii si cand/cum poate sa ajute (da, uneori doar stand la locul lui/ei) Si de cateva ori am avut si surpriza sa invat eu! Uite, exact dintr-o stare de-asta suparata rau ne-a scos-o odata o baba cu ascuns o piatra intr-o mana si pus mitza sa ghiceasca unde. Eu ma asteptam sa-i arunce piatra in cap 😛

    • Ah, dar nu m-a suparat deloc intentia doamnei, ci modul in care a implementat-o. Mi se pare abuziv sa atingi copiii altora. Si cred ca daca n-ar fi vorbit la telefon i-as fi si spus asta. Eh, data viitoare.

  11. corect! si eu sunt patita atat cu copii altora calare pe carutul in care sta copilul meu (avea vreo 3 luni la momentul respectiv), dar si babete care urla la mine de la distanta: „NU ii da inghetata la copil!!!! ” (copilul meu nu al lor, sa fie clar). Bianca a primit in parc: Biscuiti (de toate felurile), ciocolata, Fornetti, pufuleti si cartofi prajiti. Are un an si 7 luni. Niciodata n-a primit vreun fruct. Niciodata! Asta spune ceva despre noi ca oameni!

  12. Asa-s unii nu mai pot de grija altuia. La mine a venit vecinul la usa sa ma intrebe: oare nu e bolnav bebe de plange asa? ca el moare de mila copilului cand il aude plangand si poate e bolnav. In fine, m-am abtinut si am fost politicoasa. Tot de rusine. Si intr-o zi il aud din baie: „iti trasnesc una de te lipesc de perete” (catre copilul lui de 4 ani) … fara cuvinte … de plansul baietelului lui nu ii era mila ba il mai si ameninta cu bataia … in schimb eu nu eram suficient de buna sa am grija de al meu.

    • de fapt iti dadea semnale ca il deranjeaza plansetul copilului tau.

  13. Eu nu stiu ce o sa fac cu asemenea specimene cand o sa fiu mama.
    Ma enerveaza la culme doar cand citesc sau vad asa ceva, desi sunt in afara povestii.
    Nu inteleg cum isi permit?
    Iar Roxana, doamna care a scris comentariul mai sus, cred ca vecinul tau are o super mare problema, si vroia sa se refuleze pe tine si copilul tau. Eu la astia le-as zice multe, multe, multe….

    • Da, si eu m-am abtinut cu greu, dar am zis ca ne vedem zilnic si ca mai bine il ignor…

    • Poate incerca „subtil” sa spuna ca il deranjeaza zgomtul:). Am facut-o si eu o data, cu o vecina – mi-a fost jena sa-i spun direct ca ma dispera tipetele bebelusului:))

    • Si ce crezi ca putea face vecina ta in acest caz?Sa ii puna calus bebelusului pentru a nu te mai dispere pe tine?
      Vecinii astia „draguti” ar trebui sa isi vada de viata lor:bebelusii plang si de cele mai multe ori nu ai ce sa le faci!Sunt mici iar vecinii ar trebui sa fie mai intelegatori!

    • Vecinii nu prea au cum sa-si vada de viata lor, cand viata lor inseamna fond sonor non-stop de tipete, dn pacate.
      Asa ca m-as fi asteptat macar sa-si ceara scuze, sau eventual sa izoleze fonic camera bebelusului, sa cumpere un scaun cu vibratii ca in SATC – sunt multe variante si solutii exista de cele mai multe ori. Mi se pare extrem de nepoliticos sa te astepti mereu ca vecinii sa fie mai intelegatori si sa tolereze disconfortul dicolo de limita de convietuire, iar tu sa nu fii dispus sa faci eforturi pentru a minimiza disconfortul creat. Ca parinte sau nu, datoria ta de persoana civilizata este sa nu ii deranjezi pe cei din jur; ajuta sa-ti amintesti ca lumea nu se invarte in jurul tau, nici macar daca ai copii:)

  14. Întotdeauna o să apară oameni care au impresia că ştiu ce e cel mai bine pentru copilul tău, iar după ce pruncul se pune pe plâns, zic „dar vai, ce copil dubios”. Eu cred că mai dubioase sunt persoanele care dau buzna în viaţa copilului.

  15. Dar ce sa zic eu, cand, saptamana asta, un „domn” l-a prins pe Sebi de manuta si a inceput sa-l traga sa mearga cu el?! Asa, ca lui i s-a parut amuzant. Jesus! Oameni cu probleme, zau de nu.

  16. Am incercat si eu sa fiu draguta si de ajutor cu o mamica. Mai bine nu o faceam. M-am simtit foarte nasol de atitudinea ei si am zis ca nu o sa o mai fac niciodata.
    In autobuz, in picioare, langa usa. o mamica cu fetita ei de 5-6 ani, nu mai mult. Fetita lingea bara de la usa de care se tin toti cand urca. Mama ei se uita absenta pe geam. M-am uitat la fetita timp de o statie. Cred ca a spalat bine dintr-un cap in altul bara aceaa. Mi se intorcea stomacul pe dos dar nu indrazneam sa ii spun nimic mamicii. Ma gandeam ca eu nu am copii, ca nu stiu, ca nu vreau sa i se para ca ma bag aiurea… Intr-un final m-am gandit ca pur si simplu nu vede mamica si poate fac o fapta buna. Intai i-am cerut scuze ca ma bag dar ma gandesc ca poate nu vede ca fetita ei sta efectiv cu bara in gura. Apoi i-am zis pe cel mai placut ton posibil fetitei sa nu mai linga bara ca este murdara. In momentul acela, mi-a tras o privire mama fetitei, asa urat s-a uitat la mine, si si-a lasat fetita sa-si vada de treaba in contiunare. Noroc ca am coborat la prima ca imi venea sa intru in pamant de rusine…..
    Se pare ca in ziua de azi nici faptele care se vor bune nu mai sunt apreciate….

    • Da bine ca i-ai zis. Cred ca a murit de ciuda daca ti-a aruncat privirea aia. Cum sa lasi copilu sa linga bara din autobuz? gizas

  17. Ce ma socheaza pe mine e ca…ea a continuat sa vorbeasca la telefon,in timp ce o „pipaia” pe Sofia, fara macar sa te intrebe ceva,de parca tu nici nu erai acolo, langa copilul tau si de parca cea mica era un fel de atractie intalnita in plimbarea ei..Oamenii chiar nu mai stiu care sunt limitele (si as avea o gramada de exemple numai de astazi,dar ma abtin).

  18. Nu se intampla numai in Romania… Mie mi s-a intamplat in Arabia Saudita sa vina spre noi mai multi copiii, alergand, sa se opreasca in dreptul caruciorului si sa vorbeasca tare pe limba lor si sa il atinga pe Victor, pe cap, pe haine, pe manute… Eu m-am speriat, nu stiam ce sa cred, pana la urma mi-am dat seama ca erau incantati de fii-miu, avea 10 luni si era blond cu ochi,mari,mari, albastrii, iar prin zona aia nu prea vedeai asa ceva.
    Apoi mi s-a intamplat aici, in Brazilia… oamenii vin, din fata, din spate, trec pe langa tine, si pun mana pe capul copilului. Victor le dadea mana la o parte si se uita si urat la ei, iar Sara tipa… acum s-au obisnuit, au mai si crescut, nu mai au fețișoare de bebeluși, nu mai sunt ținte 🙂

    • ce tare!misto astea cu obiceiurile din zone diferite referitoare la copii mici!

  19. Bai, m-am linistit citind si alea 0,3 raspunsuri impaciuitoare. Acuma, serios, v-ati supara pe unul ca nu stie sa citeasca, sau sa socoteasca? Pt ca e, pur si simplu, o problema de educatie. Oamenilor astora nu le da prin cap, pur si simplu, ca poate nu e bine ce fac!
    Sau o fi mama tanara din tine/voi…? Ca si eu, cand era Td tzanc, moamaaa, ce pericole vedeam in preajma-i! Si ce ma mai umflam ca Dunarea primavara, la Corabia! Eu ma uit la soacra-mea si bunica sotului: ele stiu intr-un anume fel, inradacinat in capul lor de femei simple, nici prin cap nu le trece ca n-ar fi bine ce fac, odata ce intentia e buna!
    In fond, le puteti atrage atentia senin ca nu mananca ciocolata, zahar, faina alba etc., ca faceti parte din nu st’ ce secta americaneasca raw (ca tot e supralicitat) si gata!

    • Dar ce faci cand ii intinde copilului de 11 luni, cu buna intentie, o felie de tort de cofetarie (si cu multa crema de margarina, „delicios”) si un pahar de rachiu ca pofteste, saracul? Nu-ti vine sa iei toata buna intentia si sa i-o bagi undeva?
      Sau cand lasi copil mic sub 6 luni alaptat exclusiv cu soacra si ea i-a dat putin cozonac, asa de pofta (serios, a patit-o o prietena).
      Aici nu mai e doar problema de educatie, n-a stiut saraca, aici e problema ca a stiut ea mai bine, ca a crescut n-şpe copii si uite ce bine s-a descurcat.

  20. Acum vreo 2 ani, cu ala mic in marsupiu si ala mare de mana, pe undeva prin oras. Ala mare decide sa faca el o criza de nu vreau cu urlete si tipete si trantit pe jos. Nu voia nici cu tramvaiul, nici pe jos, nici apa, nici mancare, nici sa se joace, nimic. Il lasam sa se manifeste sub privirile dezaprobatoare ale trecatorilor. Se apropie de noi apropie o batranica, cea mai cumsecade batranica de pe planeta, asa parea. Eu incerc sa o ignor desi simt cum imi creste tensiunea. Ea draguta: hai cu mamaie sa te joci, vino nu stiu unde. Nu-mi place ca se baga, dar femeia pare politicoasa, ce sa-i fac? Copilul urla mai tare. Si ce fce atunci cea mai cumsecade batrana de pe planeta? Ii arde 3 la fund copilului. Pentru prima data in viata mea am urlat la bunicuta…. Hm, lumea se uita la mine ca la o nebuna….

    Alta zi, alta criza. Copilul intr-un pulover alb, nou decide sa faca o criza. Tot asa, fara

  21. Alta zi, alta criza. Copilul intr-un pulover alb, nou decide sa faca o criza. Tot asa, fara motiv evident. Pe jos ud, deci puloverul alb arata ca naiba. Eu asteptam calma sa se linisteasca. Si apare o doamna (impinge un carut cu rotile cu un copil bolnav) si-ncepe sa urle la al neu: ” Nesimtitule, nu ti-ar fi rusine, uita-te ce-ai facut pe puloverul asta!” etc…. Am fugit amandoi de rupeam pamantul. O auzeam in urma noastra tipand.

    Si mai am… multe. Deh, crize multe :)))

    Ce zici, scriem o carte? Educatia strazii :)))

  22. O, stai sa vezi cand creste si nu vrea fusta aia ca e rosie, nu vrea chilotii aia ca au model, azi ea vrea simpli, nu vrea sa-i prinzi parul, dar nici sa o tunzi ,nu vrea sa manance, dar aici o las in pace, insa in fundul gol nu o prea pot scoate afara ca aici sunt 10 grade in ultima vreme. Cel mai rau a fost cand vroia doar haine de baieti.

  23. si eu sunt patita cu o batrana care s-a gandit ea ca e bine sa-i faca educatie lui stefan, la nici 2 ani bine impliniti. mergeam pe trotuar, el pe bicicleta, eu putin in urma lui. am vazut un caine langa o poarta, treceam pe langa el zilnic dar am zis ca mai bine sa nu fie el inaintea mea in momentul ala, l-am strigat sa se opreasca si sa ma astepte, fiu-meu a executat. eram aproape langa el cand o doamna mai in varsta s-a oprit cu o punga in dreptul cainelui sa-i dea ceva oase. desi stefan era putin mai sus de ei, o aud zicandu-i: hai, du-te! du-te odata, nu auzi? ca-ti trag una. ei, de felul meu sunt foarte cerebrala, calma si rationala mai ales cand vine vorba de oameni in varsta, dar in acel moment am simtit efectiv cum mi se urca sangele in cap si i-am spus, recunosc, lucruri mai neortodoxe printre care sa-i fie rusine si sa-si indese potaia undeva. si in ziua de azi cand imi aduc aminte simt ca turb, cred ca daca il atingea, cum a patit o mamica de mai sus, o crucificam langa caine…

  24. …eu am o faza cu una care isi scuipa in san! A fost soc cand am vazut-o! Ma intreb si acum dupa jumatate de an de atunci cum de am rezistat si n-am scuipat-o si eu !
    Eram in etapa de urlete fiindca eu am avut parte de un baietel care pana la aproximativ 8 luni urla cam toata ziua cu intreruperi mici (30-40 min cand dormea ). In parc urla cel mai tare sau cel putin asa mi se parea mie! Nu mai puteam, credeam ca ajung la nebuni! Nu stiam ce sa-i mai fac sa taca! Nu am avut alta solutie decat sa-l las sa se desfasoare …si apare una se opreste si o vad cum „ptiu-ptiu…” isi scuipa in san, si mai zice ceva pe limba ei – n-am bagat-o in seama insa asa i-as fi dat un sut in fund…cat sunt eu de mica si cat era ea de grasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *