Brunch de ziua mea (invitație)

Au mai rămas mai puțin de trei săptămîni pînă la ziua mea (împlinesc, după cum bine știți, tot 30 de ani, ca și anul trecut și acum doi ani și etc etc) și-am început să trepidez deja. Știți și că eu tare mă ambalez cu acest unic prilej anual. Deși îs ditamai omul cu familie și copil acasă, tot mă bucur ca un preșcolar de ziua asta, că mă sună multă lume, și primesc flori și cadouri și-s răsfățată cum am impresia că merit! 😀

Anul ăsta 1 decembrie pică duminică, deci n-avem noroc de extra zi liberă, dar și ce dacă, eu o să petrec cu omul și cu bebelușa și cu mama (care vine special să putem ieși la băută noaptea dinainte), o să facem poze și ceva bun de mîncare, nimic extraordinar, că am împlinit 30 de ani de atîtea ori că am început să mă plictisesc (NOT). 🙂

Și vreau să mă alint și cu voi oleacă. Am mai făcut nebunia asta acum doi ani: am urcat pe casă cu o umbrelă în mînă și am sărit de-acolo fix de ziua mea! Nu mi-am rupt nimic, ba dimpotrivă, mi-au crescut în jur niște prieteni buni, cu care încă-mi scriu sau mă mai văd în parc. Au venit oameni mulți, și faini, mulți s-au împrieteni între ei, a ieșit tare fain. Așa că m-am gîndit să repet isprava și anul ăsta, adică să vă invit la o cafea și-un ceva dulce. Nu știu încă unde și ce dulce mai exact, aș vrea să aflu întîi dacă există oareșce interes pentru un brunch regal. Dacă aveți idei de locuri faine (centrale, cu acces la metrou, cu spațiu de nefumători și cu prețuri normale), poftiți de mi le arătați.

S-ar petrece sîmbătă, pe 30 noiembrie, în jur de ora 10-11 dimineața, eu și voi la o cafea și-un macaron, să ne cunoaștem (din nou sau pentru prima oară, cu sau fără burți și copii, cu bărbați sau fără). Cine vrea (și poate) să vină la brunch de ziua mea? Ca dacă ne adunăm numa cinci, vă chem la mine-acasă și gata.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

59 comentarii

  1. Mi-ar placea si mie sa vin sa te cunosc si sa-ti urez „La Multi Ani” personal! Te citesc din primavara lui 2009 cand erai in toiul pregatirilor de nunta. 🙂

  2. Au trecut doi ani de cand te citesc? Ca eu asa te-am cunoscut, daruiai din lucrurile tale pe FB. Ce trece timpul… Sau a fost acum un an? :)))) Hahahaha
    Din pacate eu nu pot sa vin, stau in Constanta, dar astept sa imi spuneti voi cum a fost… si poze…
    Sunt convinsa ca va fi fain de tot. Cred ca e printre putinele dati cand imi pare rau ca nu locuiesc in Bucuresti.

    • Hm, v-ati intors in Romania? Sau am inteles eu gresit… parca erai prin Brazilia…

    • Da, ai inteles bine, dar ne-am intors, nu stiu pentru cat timp si unde vom locui in viitor. Deocamdata suntem in Constanta. Si ma tot gandesc cum sa fac sa ajung si eu la brunch… :))

    • Ah nu, nuuu, vreau la cald, sa stam relaxati, nu cu 7 cojoace pe noi… O sa caut un loc cu spatiu mare, sa fie loc de copchilasi multi.

  3. Eu as manca ceva de la Paul :)). N-am mai fost la Bucuresti din 2006, n-am mai avut drum in directia aia … Si daca n-ar fi Vlad asa de mic, mai ca as insista pe langa al meu sa ne duca, sa mai facem niscaiva cumparaturi pentru Craciun si sa ne vedem … Poate mai tine traditia cu brunch-ul si la anul viitor, sau poate ajungeti voi prin zona Ardealului, ca tare as vrea sa va vad fetele imparatesti.

  4. Of, eu duminica sunt la Corbi – la multi ani, draga mea, sa fiti sanatosi si veseli. Multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine anul asta, I felt the love and the good vibe. Sa fie un an si mai si cel ce vine..

    • Vorbesc prostii si nici nu ma cenzurezi – eu ziceam de weekendul asta :(( Nu pot sa gandesc mai departe de o saptamana cu planurile :)) Ma rog, pe 23-24 sper sa fiu la BV, deci 30 e super. Te-am trecut in agenda – unde ne vedem?
      Restul lucrurilor (the love) sunt inca valabile, in ciuda capului aiurit (ca de obicei)

  5. Desi nu obisnuiesc sa comentez pe aici, recunosc ca in fiecare zi ma bucur de ceea ce scrii. Mi-ar placea mult sa te cunosc. Si pe tine, dar si pe oamenii frumosi ce iti citesc blogul. Iti recomand Aristocats Bistro. E fenomenal locul. Au niste dulciuri dementiale pe care le fac ei acolo si loc pentru nefumatori. O zi faina sa ai.

  6. Si eu fac 30 din nou (adica pt a doua oara) in sambata aceea, si cam aveam in plan sa vin la Buc. Ar fi tare fain sa ne (re)vedem. Prima data ne-am cunoscut, ne virtual, acum doi ani, in acelasi context 🙂
    Hai ca incep sa crosetez un plan, poate se aranjeaza astrele 🙂

  7. Eu sunt din Cluj si n-o sa vin,deci,la brunch,dar insist sa-ti spun ca mi se pare foarte tare ce faci cu ideea asta! Have fun! 🙂

  8. Ah, Maria-Ta, era sa uit: cand si daca vrei sa mai repeti experienta cu saritul cu umbrela (iti amintesti ca eu am o experienta indelungata…din copilarie…:)) pun la dispozitie terasa mea, de la et 1, sub care am un ditamai gazonul verde….

  9. Frumoasa idee 🙂

    Spun prezent unei invitatii asa faine 🙂 (pentru „contabilitate” – 1 persoana)

    Ma gandeam la Beca’s Kitchen; nu imi dau seama insa cate persoane intra acolo.

    • Am auzit de bine de Beca, dar e cam prea restaurant pt un brunch (plus its expensive, i’m not rich :D)

  10. Salut! As veni si eu sa te cunosc, te citesc de aproape 2 ani. Problema e ca eu as veni cu 2 copii la pachet, de 4, respectiv 6 ani, si nu cred ca s-ar integra in peisaj….sau ce crezi?

    • Vino, cam toata lumea vine cu copiii, asa ca numai bine! O sa aleg un spatiu cu loc de joaca mare, pare ca or sa fie mai multi copii decit adulti! 🙂

  11. as veni cu mare, mare drag insa fix pe 30 noiembrie este Sf Andrei si ziua lui de nastere.
    dar poate imi fac timp si vin, depinde unde , daca imi este la indemana vin cu Matei ptr 1-2 ore.

    vai ce ma nervozeaza asta cu numere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *