Mami, de ce sînt eu frumoasă?

LE: Câștigătorii aleși de Random și validați sînt:

Mădălina Crainic
Anca Morozan
Lăcrămioara Baltag
Ioana Struguraș
Cristina Buja
Andreea Motoasca
Iulia Chelembet

Sofia (aproape 3 ani) e foarte atentă la felul în care se îmbracă și la felul în care îi stă părul.
– Aşa, mămico, pune-mi rochia asta frumoasā, ca să mă vadă toți copiii din parc şi să spună Vaaai ce fetiță drăguță cu roooochieeee frumoasăăă!

Iar asta mă sperie, pentru că nu înțeleg de unde a tras ea concluzia că pentru a fi plăcut de alții, contează hainele și coafura. Nu merge la grădiniță, nu are prietene apropiate, nu se uită la televizor, ne are doar pe noi, iar noi nu credem că frumusețea stă în haine și nu ne purtăm ca și cum am crede asta. Eu sînt foarte comodă și băiețoasă, taică-su n-ar ieși din pijamale dacă nu s-ar cere costum la corporație. Cu toate astea, ea mă trage de mînă spre parc, spunîndu-mi:
– Mami, hai mai repede în parc, să mă aplaude copiii că sînt drăguță!
Cu rochie de plajă peste pantaloni de fîş, cu o coroniță cu pene peste căciula cu moț, arată mai degrabă a personaj de pluguşor. E frumoasă? Sigur că e, doar că nu rochiei i se datorează asta.

Încerc să-mi cresc copiii știind despre ei și despre ceilalți că-s frumoși înainte să dea de televizor și reviste și să afle de-acolo că frumos înseamnă blond, slab, cu ruj și haine scumpe.

Îi spun mereu că e minunată, perfectă. O admir ciufulită, murdară de acuarele, somnoroasă, plînsă, dezbrăcată, îmbrăcată cu orice. Vreau să ştie că e frumoasă pentru că E pur şi simplu, că dacă poartă o haină fără sclipici şi dacă nu are timp să se pieptene, tot frumoasă va fi. Vreau să aibă încredere în ea, să nu aştepte validări şi aplauze de la alții, să nu aibă nevoie de haine deosebite, farduri şi coafuri complicate pentru a-şi zîmbi în oglindă.

La fel de mult îmi doresc ca ea să vadă frumusețea goală a celorlalți. Toți sîntem frumoşi cînd zîmbim, nu-i aşa?

Zilele trecute îi citeam Cenușăreasa, unde cele două surori vitrege sînt descrise ca fiind urîte.
– Cum adică urîte, mami?
– Fetele astea erau cam supărate, puiule, probabil că nu zîmbeau niciodată, și de asta povestitorul a crezut că sînt mai urîte…
– Dar ele sînt frumoase, nu?
– Sînt frumoase, puiule, sigur că da. Toți oamenii sînt frumoși.

Chiar acum, în timp ce scriu textul ăsta, am întrebat-o:
– Sofia, ce înseamnă că ești frumoasă?
– Înseamnă că tu mă iubești.

Așa e. Sîntem frumoși cînd sîntem iubiți, fericiți, cînd iubim, cînd ne vede soarele, cînd alergăm unii spre alții. Frumusețea nu e ce ne spun revistele că e. Eu încerc să-mi cresc copiii știind despre ei și despre alții că-s frumoși înainte să dea de televizor și reviste și să afle de-acolo că frumos înseamnă blond, slab, cu ruj și haine scumpe.

Doar 3% dintre femeile din România se descriu ca fiind frumoase*. Trei la sută. Sper ca noua generație de femei, cele pe care le facem noi mari, să crească procentul considerabil. Din păcate, pentru majoritatea femeilor frumusețea este definită de standardele impuse de societate. Atitudinea părinților în primii ani de viață poate compensa atacul perfecțiunii, așa cred și sper. Și mă lupt pentru asta.

Vreau să vă luptați și voi cu mine, pentru încrederea de sine a copiilor noștri. Și vă invit din nou la concurs endorsat de Dove, care este unul dintre puținele branduri care valorizează frumusețea naturală. Răspuneți-mi în comentarii la întrebarea:

Dacă un copil te-ar întreba ce este frumusețea, ce i-ai răspunde?

Cele mai frumoase trei răspunsuri vor fi transformate în panouri pe care le voi publica pe pagina de FB a blogului, semnate cu numele autorului. Toți comentatorii intră la tragerea la sorți pentru unul dintre cele zece premii care constă în:
– un deodorant antiperspirant Dove Original cu ¼ cremă hidratantă şi vitamina E
– un lapte de corp Dove Essential Nourishment cu sistemul unic DeepCare Complex care hrănește pielea în profunzime şi previne descuamarea acesteia
– un șampon și balsam-tratament Dove Intense Repair cu complexul KERATIN REPAIR ACTIVES care ajută la refacerea keratinei

Aștept răspunsurile voastre pînă pe 6 martie la miezul nopții. Regulamentul oficial este aici.

*Conform unui studiu Dove “The real truth about beauty” (Edelman, septembrie 2010) realizat cu 6.400 femei la nivel global, din grupa de vârstă 18-64 ani, dintre care 300 de femei din România.

shutterstock_244551268

Sursa foto: zîmbet, via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

131 comentarii

  1. Pe mine ma sperie ca ii tot spun fetei ca e frumoasa. acu’ sa-mi fie cu iertare ca-mi laud puiul de cioara, e frumoasa de pica. Si nu ma pot abtine si tot spun „doamne cat esti de frumoasa”. Drept e ca are numa’ un an, dar mi-e teama ca o fac pitzipoanca 😀

    Lasand gluma la o parte, pentru mine nu a contat niciodata fizicul, poate si pentru ca nu am avut o mutra frumoasa vreodata. Oricum, am supravietuit si asa, m-am concentrat pe alte calitati. Nu-mi doresc sa fac din ea o ‘printesa’, pentru ca frumusetea vine si trece, tocmai de asta incerc si eu sa nu pun pret pe ea.

    De imbracat o imbrac ingrijit insa (si cu gust pe cat posibil), desi eu nu dau doi bani pe cum arat. Este insa o alegere personala, nu doresc sa rada nimeni de ea ca e imbracat nus’ cum.

    • Păi cred că e cel mai firesc lucru, că ni se par frumoși pruncii noștri. Și dacă nu-s genul acela de revistă, și dacă-s… oricum ar fi. Cred că ne uimește și ne bucură și ne transformă ideea că am avut noi o contribuție la așa ceva… că ni se datorează nouă existența lor… și-i vedem frumoși. Așa cum sunt, desigur. CĂ nu vorbim despre culoarea ochilor, sau a părului sau mai știu eu ce. Ci mai degrabă de lumina aceea pe care o au ei, copiii… seninătatea, candoarea. Minunea din ei.

      Mă uit la Puștiul meu când doarme și are aerul acela minunat de liniștit și uneori am un sentiment copleșitor… cum poate fi ceva așa perfect pe lume?

      Apoi… ce să mai zic că el e deja mare și mă duc să-l iau de la școală și mă primește uneori așa – vai, mami, ce frumoasă ești azi!! 🙂

      E clar, suntem frumoși pentru că iubim, Ioana zice bine.

  2. Frumusețea este în unicitatea și diversitatea umana. Dacă am fi toți blonzi, cu ochii albaștrii, înălțime și greutatea ideala, ar mai fi în lumea asta frumusețe? Frumusețea nu consta în greutatea ideala, înălțimea ideala, nasul și dinți perfecți, ci într-o față senină, privire gingașă, zâmbet cald și un suflet mare. Interiorul oferă frumusețe omului.

  3. Ah, stai sa răspund și ce as spune copilului : „frumusețea constă în sufletul tău, nu în lucrurile exterioare care vin și se duc”

  4. I-as spune ca frumusetea este lumina din sufletul sau atunci cand priveste/aude/simte pe cineva sau ceva. Asta cred eu… „frumusetea e in ochii celui care priveste”, right? As merge mai departe si as spune ca „frumusetea e in sufletul celui care priveste”…

  5. Eu cred ca este destul de grea aceasta intrebare,greu de raspuns unui copil. Ii spun de cel putin 20 ori pe zi copilului meu ca este frumos, ca il ador, il iubesc .
    Frumusetea inseamna a accepta ca in viata exista si lucruri mai putin frumoase, sa treci peste ele cu deminitate,sa-ti accepti defectele si sa le tolerezi pe ale altora.
    Frumusetea inseamna sa te simti bine in pielea ta, chiar daca poate nu arati perfect. Si, in primul rand, sa fii sanatos! Mai este important sa faci fapte bune, sa citesti mult, ca sa poti sustine o conversatie – pentru ca oamenii destepti sunt atragatori, sa fii curat, parfumat.Ii raspund ca eu ma simt frumoasa cand vad ca am un copil frumos, destept si sanatos. Ma simt frumoasa, de asemenea, cand imi cumpar o rochie care imi place si-mi sta bine, si cand o port cu pantofi cu toc. Cand sunt proaspat coafata, machiata si aranjata.

  6. Si a mea a devenit constienta de haine si se bucura de orice lauda, ma pune sa-i dau rochii noi sa se mire lumea pe la gradi! Si pe mine ma sperie gandul asta cand vad ca tot cauta lauda de la ceilalti. Cand ne jucam ma pune sa o imbrac cu rochia ei lunga si infoiata si ea intra in camera in timp ce eu tre’ sa spun: acum intra frumoasa printesa….!
    Eu i-am zis ca toti oamenii sunt frumosi si ca frumusetea e despre cum o vedem noi, daca mie mi se pare cineva frumos e asa ca asa mi se pare mie! Toti sunt frumoasi in felul lor! ( de cand a venit si sora ei in familie ma cam intreaba daca e ea mai frumoasa sau mai …cumva, iarasi nu-mi place ca incep comparatiile)

  7. Pui de om, frumusetea este soarele, ciripitul de pasari vesele ca le-ai hranit, mana intinsa spre tine ce nu ramane goala, zambetul oferit gratuit, bunavointa, delicatetea in vorba, curcubeul, verdele primaverii, prajitura facuta de mami, darul adus de tati seara cand ajunge acasa, fisele colorate impreuna, surioara ta, fratele tau, oamenii buni din jur, siguranta din bratele noastre, mana calda ce te poarta la plimbare, pupicul de noapte buna, povestea cu Micul Arici…. Asta e FRIMUSETEA! Bucuria lucrurilor mici!

  8. Știi tu dimineață când ai trântit tot castronul cu lapte și orez pe măsuță și te-ai jucat până aveai orez în păr și nas și peste tot, iar eu am râs cu multă poftă? Și mai știi când coboară tatăl tău cu noi să ne plimbăm în jurul blocului să adormi și poartă haină elegantă, ghete și pantalonii de trening cu care șade în casă și eu iar râd cu poftă? Asta înseamnă frumusețea! Fiindcă frumos e tot ceea ce iubești … Așa aș răspunde de m-ar întreba fix azi.

  9. Frumusețea este gropita din obraz ce apare atunci când razi, privirea senină ca cerul din zilele luminate de mai. Frumusețea este atunci când zâmbetul cuiva se aseamănă cu un curcubeu.

    Eu cred in frumusețea asta universală, însă nu cred in nepăsare si ignoranta. Mie una îmi place să mă simt bine in pielea mea, iar asta presupune sa fiu ingrjjita, machiata ( am un ten f ciudat si dacă nu mă machiez toţi cred ca sunt cel puţin anemica si mereu sunt întrebată dacă mă simt bine… ), îmi place să mă îmbrac cât de cât cu bun gust, cu stil, atât cât pot de mult, îmi place să cred că voi fi slabă, fără pic de burtică pana in vara.

  10. Frumuseţea este zâmbetul pe care-l aduci pe chipul celor din jur. Când te oglindeşti în ochii unui om căruia i-ai mângâiat sufletul, atunci eşti cel mai frumos om din lume.

  11. Evit cât de mult pot să le spun fetelor că sunt frumoase. Nu cred că e necesar acest compliment. Se văd și ele în oglindă, se admiră uneori, este evident că se plac pe ele însele. Le spun cu totul alte lucruri despre ele, că sunt generoase, bune, amuzante, importante pentru noi. Celei mari tatăl ei îi spune că își sintetizează frumos ideile, eu îi spun că e excelentă observatoare a detaliilor pentru că așa este. Sigur că sunt drop dead gorgeous, blonde, subțirele, ochi verzi-albaștri DAR asta e absolut irelevant în dragostea ce le-o purtăm și în caracterul pe care vrem să-l construim.
    Le voi spune mereu, adaptat vârstei, că frumusețea este o calitate care vine din interior. Că ceea ce ne face frumoși este caracterul nostru iar un om rău nu va fi niciodată frumos orice ar purta și oricât s-ar aranja. Pentru că cei care ajung la bătrânețe senini și „frumoși” sunt cei frumoși pe dinăuntru. Răutatea însă se va reflecta și-n exterior de aceea eu nu cred că toți oamenii sunt „frumoși”.
    Frumusețea este un dar care doar cultivat in suflet poate străluci.

  12. Frumusetea inseamna sa fii bun!!! Cu cei mici, cu cei mari, cu animale, oameni, pasari, lucruri!
    Un om frumos este un om bun!

    • I-aș spune ca frumusețea e atunci când te simți fericit și iubit. Ca asa as Vrea sa se simtă mereu… 🙂
      Ca mama de fata, mi-aș dori sa se simtă mereu frumoasa indiferent de părerea altora. E mica acum, dar mi-e teama pentru ea când va începe sa fie expusa tuturor presiunilor pe care noi și societate le punem pe noi sa fim.perfecți, sa avem hainele alea la moda, tenul al perfect și zâmbetul de vedeta. Încerc sa ma controlez și sa ma vad și eu cu ochii de copil, de dinainte sa- mi intre în cap ca am sânii prea mici, dinți puțin strâmbi și poate nasul cam mare… Sunt sigura ca pentru ea sunt perfecta, asa cum e și ea pentru mine acum și mereu. Sper sa reușesc…

  13. Chiar ieri am discutat cu prințesa mea de 4 ani (sunt bona ei), despre aproape același subiect. I-am zis ”hai fetiță fetițoasă la masă”. Și ea mă întreabă – Cum fetițoasă? Și îi povestesc:
    – Eu când eram mică am crescut printre băieți. Tataie Gogu a avut 4 frați. Care au avut băieți. Eu am fost prima nepoată și mult timp nu s-au născut fete. De-aia, eu am crescut cu pantaloni și cămăși. Uite, și acum, eu nu port fustă, nici rochie. Nu vezi că vin numai în bocanci? Ei, și când s-a născut Ana (fata mea), ea s-a născut fetițoasă. Când era bebe am îmbrăcat-o in verde și albastru mai mult, dar când a început să aleagă ea, l-a ales pe roz.
    – Ca mine.
    Da, ca tine. Și rochițe, și volane, păr lung.
    – Tu nu aveai păr lung?
    – Nu. Unchiul meu era frizer și tundea numai băieți. Și mă tundea și pe mine.

    Am crescut primii șapte ani (eu și fratele) cu bunicii și unchiul meu undeva, într-un sat din Prahova. A fost frumos. Faptul că n-aveam rochii nu mă deranja, nu mă ajutau oricum la cățăratul în copaci. Cuvinte preferate – mamaia, mere, caș, pisici, copac (în nuc, mai exact), gârlă (bălăcit cu rațele).
    Ana, după doi ani, cuvinte preferate – fustă, rochiță, roz, sclipici, blăniță, ruj, ojă, puf. așa s-a născut. Sora soțului este fetițoasă. O semăna cu ea. Poate și Sofia seamănă cu vreo mătușă, bunică…

    Despre frumusețe, Anei mele i-am spus deja că frumusețea este interioară. Când o persoană ajută oamenii, simte bucurie. Atunci când dăruiești, simți bucurie. Am învățat-o că bucuria darului făcut e cu muuult mai mare decât a celui primit. Și te hrănește mai mult. Și bucuria asta îți iese prin piele. Și te înfrumusețează și pe-afară. Și i-am arătat bătrânii din jurul nostru. Am întrebat-o pe care-i preferă. A ales câțiva. I-am explicat că ridurile de pe fețele celor pe care ea i-a ales sunt de la zâmbet. Și că liniile orizontale de pe frunte sunt de la mult gândit. Iar cei cu ”gura creață” și cu riduri verticale pe frunte sunt cei care au stat încruntați. A spus că atunci când va fi bătrână vrea să aibă riduri ca tataia.
    A trecut mult timp de când i-am explicat asta, acum a ajuns la perioada primelor iubiri, deocamdată n-are riduri. 😀

  14. Frumusete inseamna echilibru. Frumusetea inseamna a (te) cunoaste, a (te) respecta, a (te) iubi, a (te) darui cu tot sufletul si cu toata bucuria. Privim deseori rochii frumoase, pantofi frumosi, genti frumoase. Lucrurile acestea devin cu adevarat frumoase si capata valoare daca sunt purtate cu intelepciune de un OM frumos.

  15. Eu cred ca exista o explicatie pt care copilasii asa mici sunt interesati de frumusetea fizica, oricat incercam noi adultii sa i educam ca ea nu e importanta. E ceva din ADN ul nostru sa ne intereseze si partea estetică. Am vazut un documentar pe Discovery in care s a deminstrat ca bebelusii zambeau mult mai mult unor ecrane pe care apăreau persoane cu o figura cat mai simetrică, cu o piele curată si ochi strălucitori. Desi niste bebelusi nu cunosc termenul de frumusete fizica, erau mult mai atrasi de persoane care, in mod obiectiv, aveau un chip frumos, estetic

  16. Pentru mine frumusetea e zambetul omului si mai ales a copilului meu, care-mi fac inima sa tresalte de bucurie, frumusetea e soarele de primavara dimineata, florile de primavara care ne inunda dupa o iarna rece, gri si friguroasa si din nou ochii care rad ai copilului cand imi zambeste.

  17. Bună. Foarte frumos articolul tău despre copii și frumusețe. Frumusețea este în ochii privitorului. Despre copii nu poti spune niciodată că nu sunt frumosi.. Ei sunt îngeri pe pământ.. Ei ne fac pe noi oamenii mari să fim si sa devenim mai frumoși și mai buni.. Cât despre oamenii mari…dacă am privi pe ceilalți din jurul nostru dincolo de aparentă fizică cu toții am descoperi frumusețea în adevăratul sens al ei!

  18. Hmmm frumusetea asta!!Toti ne vedem copiii ca fiind cei mai frumosi din lume.Unde gasim frumusetea?Unde exista?In ochii celui care priveste.In noi este frumusetea.Cum zice si un proverb…nu este frumos ce este frumos,dar este frumos ce ne place 🙂

  19. Copiii nu au nevoie sa invete ce inseamna frumusetea, e ceva ce stiu deja. Toate fetitele isi doresc sa fie frumoase, spera sa fie admirate pentru asta, deoarece si ele o fac. Fata mea, acum ceva ani ( deci mica-mica) a exclamat in mijlocul parcului, aratand spre o doamna : ” ce frumoasa e doamna aia!”. Bineinteles, doamna nu avea nimic special pentru mine, probabil nici pentru alti trecatori. Au mai fost frumosi copacii, norii, momentele petrecute impreuna. Frumusetea adevarata, autentica, o simti, nu o vezi.
    Eu cred ca frumusetea este emotie, iar asta o afli abia dupa ce privesti lumea prin ochi de copil.

    • Eram acum vreo 2 ani cu băiatul fratelui meu – care la momentul respectiv avea vreo 3 ani – în autobuz și la un moment dat se urcă o doamnă în vârstă (ne-a spus ulterior că avea 87 de ani) și se așează în fața noastră. Nepotă-miu o studiază bine și după câteva minute îi zice tare, cu un zâmbet larg pe buze: „Fumoasoooo”. Doamnei i-au dat lacrimile, i-a mulțumit copilului și ne-a marturisit că de 50 de ani nu i-a mai spus cineva că e frumoasă.

      Eu îi spun mereu mamei mele că e frumoasă. Și bunicii mele, care tocmai a împlinit 90 de ani. Și celeilate bunici, care a trecut și ea de 85. Și deși sunt toate 3 atât de diferite, fiecăreia dintre ele i se luminează chipul și i se îmbujorează obrajii când mă aud. Și bucuria lor mă face și pe mine fericită.

  20. Poate s-a obisnuit cu lumea care are reactii fata de cum e imbracata gen „vai ce rochita draguta” sau aude ca esti intrebata de unde sunt hainele, ce frunoasa e ea cu ele. Si se mai poate ca a vazut asta la alti copii. Cand sunt complimentati si li se da atentie datorita imbracamintii.

  21. Mie mama mi a repetat toată copilăria cat sunt de frumoasa. Fapt pentru care mi s a impamantenit acest lucru in creier 🙂 si eu tot liceul, facultatea si nici acum la 30 de ani nu am pus un fard pe ochi, un creion, un ruj, mai nimic. Eu si acum simt ca un dus rapid si peria prin par ma infrumuseteaza pe loc. Dar de cand am promovat la job si am facut si 30, ce i drept, mama îmi tot repeta: dar mai da ți si tu cu ceva pe buze, in obraji, cumpara ți mai multe haine… Oare nu mai sunt asa frumoasa???

  22. eu am intrebat-o pe Sofia mea cum sunt si mi-a raspuns ca sunt frumoasa fiindca sunt prietena ei cea mai buna si am un ras minunat! Eu ma simt o frumoasa mereu doar asa ca exist si ca ma iubesc foarte mult!

  23. nu as putea sa mint un copil si sa`i spun chestii in care nici eu nu cred, ca toata lumea e frumoasa, ca nu conteaza aspectul fizic etc dar nu pot sa fiu cinica si sa`i demoralizez firea curata si inocenta asa ca cel mai cinstit raspuns ar fi ca frumusetea e ceva ce`ti provoaca fericire si sentimente pozitive cand o privesti, fie ca e un peisaj, un desen, o persoana, etc.

  24. Judecand dupe hainele pe care le vad in magazine pentru fete 0-5 ani, mi-e teama ca media e de pitziponceala! Nu imi place deloc ce vad si cred ca procentul de mame care procedeaza ca tine e aproape de zero. Sincer nu imi pica tocmai bine, avand un baiat. Educatia joaca alt rol in treaba asta, iar cele mai multe fete pornesc cu principii gresite sau absente in viata. Daca citesti bloguri femeiesti stai si te intrebi oare cand s-au stricat mintile femeilor atat de tare si ce fete vor creste aceste fiinte pentru viitoarea generatie?
    Blugi skinny cu sclipici la 2 ani??! Pantofi decenti pentru fete? O raritate! Totul e roz, cu mult sclipici si leduri!
    Evident ca exista si alternative decente, dar vorbesc aici de majoritate. Infricosator!

  25. Frumusetea vine din interior, din bunatate. Copiii sunt frumosi pentru ca sunt puri, inocenti, iubesc si sunt iubiti, ocrotiti. Tot ce e in interior, se vede la exterior. Fetele cred ca au feminitatea in ele de cand se nasc, e in genele lor. Mi-amintesc si eu cu cat drag purtam prin casa pantofii cu toc ai mamei, imi dadeam cu oja sau cata bucurie aveam cand ai mei erau nasi la vreo nunta si imi luau si mie o rochie frumoasa, ca de mireasa 🙂

  26. Eu nu am acasa o printesa ci un print de 4 ani si jumatate care, desi baiat si neinteresat foarte mult de ceea ce imbraca sau cum ii sta freza, se admira in orice oglinda. Cum intalneste una se opreste, ZAMBESTE si trece mai departe.
    Daca m-ar intreba de ce este frumos sau ce este frumuseata, i-as raspunde ceea ce m-a invatat chiar el: ESTI FRUMOS PENTRU CA ZAMBESTI MEREU, IAR VESELIA INSEAMNA FRUMUSETE.

  27. Frumusețea e iubire, liniște si bunătate. Toate aceste sentimente isi pun amprenta pe fetele noastre si ne fac sa fim mai frumoși, sa ne maturizam si sa îmbătrânim frumos.

  28. Cand buburuza mea (7l jumatate) ma va intreba ce inseamna frumusetea ii voi spune ca frumusetea este zambetul ei mirat cand da cu ochii de mine dimineata,pielea ei moale si buzele de catifea, manutele ei gingase si viata pe care o traim de cand ea ne-a facut cei mai fericiti parinti din lume!

  29. Desi te citesc de mult timp, iata ca pentru prima data imi fac curaj sa-ti scriu. De ce e un copil frumos? Pentru ca zambetul sau inocent sterge orice suparare. Pentru ca in ochii lui vezi trecutul, prezentul si viitorul. Pentru ca puiul ala mic are cate ceva din tine si din omul pe care il iubesti si pe care ai ales sa-l iubesti toata viata. Pentru ca te iubește si cand esti trista si cand ii zambesti. Pentru ca atunci cand face cate o boacana de-ti vine sa fugi mancand pamantul, numai sa nu strangi in urma lui, iti arunca un zambet nevinovat si un „am gresit”. E frumos pentru ca e al tau, e farama din sufletul tau, iar toate speranțele, dorințele, gandurile tale frumoase sunt strâns legate de puiul ala de om care sta in fata ta….

  30. In fiecare dimineata imi iau fetita in fata oglingii de la baie, ne spalam pe fata, pe dinti si ne pieptanam …. o iau in brate sa ajunga si ea sa se vada in oglinda si ii spun ” Adelina e frumoasa !! Esti frumoasa? Esti perfecta si minunata ! ” Si ea imi spune ” DAAA !!” … ( cred ca ar spune mai multe, dar cam atat stie deocamdata) …are 1an si 10 luni …si deseori o vad in fata oglinzii mari de pe hol, cum se priveste si isi face mai-mai la falcute … nu pierd momentul si ii spun ” Ceee frumoasa e Adelina mea ! ” …. Vreau sa stie mereu ca e frumoasa, ca o iubim si eu si tati mai mult decat orice …si am sa ii repet toata viata asta, ca e frumoasa si ca pentru noi va fi mereu asa !

  31. Eu i-as spune baietelului meu ca frumusetea vine din interior si ca toti oamenii buni sunt frumosi. Un zambet, o vorba buna, un ajutor oferit cuiva ne fac mai frumosi 🙂

  32. Frumos esti atunci cand poti sa faci fericit,macar pentru cateva clipe,un om ale carui zile sunt intunecate. Frumos esti atunci cand iti recunosti calitatile si mai ales defectele pe care incerci sa le schimbi.

  33. Am intrebat-o si eu pe Ana ce inseamna sa fii frumoasa: S-a gandit putin luand mutrita ei de fetita serioasa, apoi, cu fata luminata a sarit:” Inseamna ca esti felicita si ca o iubesti pe mama!!”

  34. Ea: mami, copiii de la scoala mi-au zis ca sunt urata. Eu: du-te si uita-te in oglinda. ce zici? esti frumoasa? Ea: da.

    Asa, ca eu o invat ca frumusetea este in atitudinea noastra, e data de increderea pe care o avem in noi, de seninatatea privirii, de zambet, de felul cum ne purtam cu oamenii, de cum ne respectam.

  35. Si eu ii spun fetei mele ca este frumoasa… Si la fel, cauta tot timpul laude… De la noi, de la gradi… De la lumea de pe strada… Ba chiar, isi ia rochita de „sofia” si iesim afara… Se mai gaseste cate un mosulet/ babuta sa o admire… Insa nu o fac toti, logic… Si ea suparata ma intreaba” dar ei de ce nu mi zic ca sunt frumoasa”… dar la fel cum stie de frumusete… Are si faze legate de uratenie gen… Plange la gradi daca o ia un baietel de mana pt ca ” nu i a placut ei fata lui”…Sau vin prietenii npstri de la munca … Nu tocmai aranjati … Si nu vrea sa se joace cu ei ” ca nu sunt frumosi acum”…cum sa o determin sa accepte si oamenii nu tocmai frumosi?!? Iar treaba asta o ae de cand era bebe… Dak era un om nu tocmai frumos plangea de rupea pamantul!:(

  36. Frumusetea e iubire! Tot ce iubim e frumos!
    Oamenii care iubesc si sunt iubiti sunt cei mai frumosi oameni, indiferent de varsta, imbracaminte, culoarea parului, etc
    eu recunosc ca ma simt frumoasa atunci cand port o rochie, un pantof inalt, sau am parul aranjat dar ma simt de 100 de ori mai frumoasa atunci cand sotul imi spune ca ma iubeste.

  37. Pentru mine, frumusetea inseamna fata lui mototolita, dimineata, cand alearga la noi in pat si spune: „vezi, mami, m-am trezit deja!”.

  38. I-aș răspunde că frumusețea ține de felul foarte personal în care râzi cu poftă, caști sau te miri;ea e și în limpezimea trăsăturilor de după un plâns bun. Că frumusețea înseamnă a avea o față și un trup libere, mobile, capabile să se exprime autentic. Eu una aș scoate frumusețea din sfera emoțiilor pozitive, care pot condiționa. Noi nu avem numai emoții pozitive, iar oamenii sunt frumoși și când nu sunt veseli.
    Cel puțin asta e ce am învățat eu până acum, așa am învățat să mă simt frumoasă. Mi-am dat seama că cu cât încercam să mă privesc cu ochii celor din jur, cu atât mai mult mă criticam, încercam să-mi restrâng gesturile, să-mi controlez mimica. E greu, dar îl tot scot pe „trebuie să fiu așa” din agenda de zi cu zi. Și mă tot las, pe mine cea dinăuntru, mai mult la joacă „p-afară”.

  39. Frumusețea este ceea ce îți place ție. O jucărie interesantă, un cățel neastâmpărat, o pisică alintată, o căpșună aromată, o plimbare în parc, un pui de somn într-o după-amiază ploioasă, o ieșire la circ, brațele moi ale mamei…
    Și pe lângă toate astea o rochiță roz și o coroniță de prințesă 🙂

  40. Copilul meu stie ca a fi frumos inseamna:sa zambesti,sa razi,sa iubesti si sa fi iubit! Si noi suntem cei mai frumosi oameni dupa aceste criterii 🙂
    superb articol!

  41. Pentru mine frumos e orice spirit liber, inocent si vesel. Frumusetea e naturalete! Din acest motiv parcurile de copii sunt adevarate cat walkuri :). Copii sunt frumosi pentru ca sunt EI.

  42. Pai cred ca problema vine de la cat de des i se spune copilului ca e frumos.La varste atat de fragede,nu te poti astepta de la un copil sa inteleaga ce e aceea frumusete interioara,ei percep doar imaginea.Mi se pare foarte periculos sa i se spuna copilului prea des ca e frumos.Daca el aude asta toata ziua,este normal sa creasca cu ideea ca frumusetea e o chestie foarte importanta.Cred ca mai potrivit e sa i se faca copilului complimente in anumite situatii,nu mereu,si mai ales ca si consecinta a unei actiuni a copilului care merita o lauda.Complimentele trebuie sa fie concrete,ca urmare a unei actiuni reusite.Copilul poate fi si priceput,poate fi iubitor,poate fi istet,acestea sunt lucruri infinit mai importante decat a i se spune ca e frumos.Normal ca in ochii nostri,ai parintilor,sunt rupti din soare,insa trebuie sa ne infranam dorinta de a le spune asta prea des,pentru ca asta le creaza un sistem gresit de valori,putem inlocui complimentul cu pricina cu o imbratisare 🙂

    • Nu-i chiar așa periculos pe cum crezi Loredana. Eu asta am auzit toata copilăria, ca sunt frumoasă. Și n-am avut niciodată obsesia oglinzii, a machiajului și nu m-am panicat deloc la primul rid sau la primul fir alb. Nu ma sperie îmbătrânirea. Pentru ca nimeni nu ma poate convinge ca sunt urâta. Frumusețea n-a fost vreodata un țel pentru mine, nu m-a preocupat, am avut o grijă în minus și pentru asta le mulțumesc părinților mei.

  43. Eu am baiat. Care se indragosteste in fiecare zi de cate o fetita. Prima fetita care i-a placut a fost fetita unei cunostinte. Pustoaica purta ochelari cu multe dioptrii, o problema la dintisori si era si un pic mucioasa in ziua respectiva. S-au jucat doua ore fara aproape sa ne observe pe noi, parintii. Seara, cand s-a bagat in pat, mi-a spus ca de-abia asteapta sa ne vedem din nou cu fetita respectiva pentru ca e frumoasa. De atunci i-au mai placut multe alte fetite, daca il intreb, frumoasa inseamna buna, calda si prietenoasa.

  44. Buna! Si eu cred ca se nasc cu o atracție pentru „frumos”! Nu tot ceea ce este frumos pentru mine este frumos pentru ceilalți si invers! Oricum Frumusețea ca si standarde se schimba mereu! Înainte erau frumoase femeile plinuțe bine, nefiind un criteriu de frumusețe obligatoriu ci mai degrabă un criteriu de fertilitate, dar slabutele nu erau asa la moda!
    Acum in ceea ce le privește pe fetițe nu stiu dar e ceva dubios! De exemplu eu nu m-am machiat niciodată dar Anastasia la 4 ani si jumătate este deja „experta” :)) Iti spune cu ce vrea sa se îmbrace cand mergem pe undeva, asta ca sa fie frumoasa si sa o admire lumea! Acasa se îmbracă in colanți dar bluza trebuie sa fie frumoasa si accesoriul de baza este rochița de printesa(nu zilnic dar destul de des). De mica a ales hainele pe care vrea sa i le cumpăr iar daca am făcut greșeala sa ii iau ceva ce ea a spus ca e urat nu il poarta! Eu sunt mai practica si ii cumpăram lucruri comode dar e drept ca stau mult in cumpăna pana sa ii iau ceva si încerc sa imi dau seama daca intra sau nu in standardele ei de frumusețe!
    In schimb nu judeca Frumusețea la oameni după culoarea ochilor, a parului sau după faptul ca sunt slabi sau nu!
    Ea oricum se considera o prințesa iar eu nu o contrazic!
    Sincer nu stiu ce sa răspund la întrebare legată de frumusețe! E frumos ce-mi place mie, e frumos ce-ti place ție, e frumos ce ii place lui, e frumos ce ne place tuturor!

  45. hmmm.. interesant articolul, ma duce cu gandul la copilarie cand aflasem ulterior din filmele straine cum se poarta parintii cu copii lor si le spuneau mereu „te iubesc” iar eu ma gandeam oare de ce tata mie nu imi spune asta. Cred ca pentru ca eram mai apropiata de el si aveam nevoie oricum tot de validarea lui l-am si intrebat. El mi-a spus, de ce sa-ti spun ca te iubesc, nu simti asta? (am grija de tine, iti dau sa mananci, iesim in parc, etc.)
    Cred ca raspunsul la intrebarea ce este frumusetea are nevoie de un raspuns diferit pentru fiecare copil/om care intreaba, de nevoile lui de acceptare si crestere. Poate daca ii spui unui copil care vede si ii se pare interesanta in jurului lui (nu neaparat acasa) frumusetea artificiala, superficiala, cum vreti voi sa-i spuneti, ca el este frumos dar altfel decat asa, poate o sa fie dezamagit..
    Ma gandesc ca sunt multe tipuri de frumusete si fiecare ar trebui sa si-o gaseasca pe el lui odata ce este deja acceptat, iubit, increzator in sine, implinit, fericit, sanatos, constient de sine ca si ganduri, vorbe, comportament. Atunci deja nu o mai cauti, nu mai intrebi stii ca o ai. Dar pentru un copil un raspuns ma gandesc ca ar fi” frumusetea este ce iti creaza o stare de bine cu conditia in care nu creeaza si o stare rea in alta parte, altei persoane” (adica daca ti se pare de ras ca cineva a cazut si ti-a creat o stare de bine, asta nu inseamna ca e frumos) si apoi as detalia discutia in functie de ce anume intereseaza pe copil sa afle.

  46. Eu am un puiut( eu ii zic puiuta) de 20 luni azi si cand o sa vina vremea sa ma intrebe asa ceva(abia astept sa stam de vorba, ca acum doar eu vorbesc, el numai ma aproba), o sa-i spun ca a fi frumos inseamna sa isi iubeasca parintii, bunicii, verisorul, prietenii de joaca, animalele(ham si mau si piu), sa iubeasca viata si sa rada in hohote si sa se bucure mereu cum o face in momentul de fata

  47. Frumusețea este sănătate, vitalitate, bucurie, suflete calde si gura care spune adevărul, frumusețea este in fiecare om si depinde de noi daca ne învăluie sau nu! Frumusețea este natura însăși din care facem parte!

  48. Frumusetea esti chiar tu! Asa cum esti tu in interior, asa vei vedea lumea. Daca esti zambitor si pozitiv, asa va fi toata lumea ta! Daca esti plin de iubire si de bunatate, asa va fi si lumea de care te vei inconjura!

  49. Vrei sa știi ce e frumusețea, mami? Uita-te bine in ochii mei, te vezi oglindit în ei? Acum uita-te în jurul tău, la fratele, tatăl, bunica sau educatoarea ta. Uita-te la casa noastră, la parcul în care mergi, la grădinița ta. Uita-te la oamenii pe care îi vezi. Frumusețea este peste tot si in toți, trebuie doar să înveți s-o recunoști.

  50. Frumusetea este zambetul cu care intimpini lumea si pe tine, este lumina pe care o porti in suflet, este increderea deplina in propriile forte. Este rabdarea si iertarea pentru tine si pentru ceilalti, este aptitudinea de a epatiza, de a intinde mana cand e nevoie. Este bucuria pe care o reversi zilnic in toate gesturile marunte.
    Frumusetea esti tu, este lumina sufletului tau rasfranta in privirea ta, in clopoteii rasului tau, in pasii saltareti, frumusetea este energia pe care o trimiti universului, este intreg universul reflectat prin prisma sufletului tau.

  51. I-as spune: zâmbetul! Un om împlinit, fericit, care zâmbește, este un om frumos. Zâmbetul este accesoriul care nu trebuie sa iti lipsească niciodată. Simplu.

  52. i-as raspunde asa: inseamna ca esti un om bun si ai grija de oamenii din jurul tau si de natura. Si-atunci toti se uita la tine zambind. Iar cand zambesti, totul este frumos!

  53. Copile, frumusetea inseamna zambete, bunatate si iubire.
    Cine poarta in suflet aceste virtuti, cine zambeste si raspandeste celor din jur iubire si bunatate este un om frumos.
    Esti frumos prin ceea ce esti tu ca persoana.

  54. Mi-am adus aminte de Andreea Esca, povestea odata cum mama ei i-a spus mereu ca are sanii frumosi si de aceea era foarte sigura ca asa si este …

    Eu am fost crescuta de o mama foarte critica, mi-a spus mereu ce nu e bine cu mine, nu mi-a spus niciodata ca sunt frumoasa,… si am crescut asa, crezand ca nu am nimic special, fara pic de incredere in mine.
    Cand a venit timpul sa-mi cresc si eu copilul nici eu nu i-am spus nimic de frumusetea lui, eram concentrata sa-l felicit pentru rezultatele obtinute la scoala si pentru comportamentul lui, in general. Pana la un moment dat cand mi-am dat seama ca trebuie sa stie si el ceea ce gandesc mereu. Fiul meu era deja marisor ( cam 14 ani) cand am inceput sa-i spun foarte precis ce are frumos fizic (adica totul): ai niste ochi negri frumosi – semeni cu tati- uita-te in oglinda, vezi cat de frumosi sunt? , uite ce gene lungi ai, extraordinar ce dinti albi ai – ce bine ca ma mostenesti, parul tau ondulat este grozav, etc

    Frumusetea interioara este altceva, se modeleaza de parinti, educatori, dar copiii nostri au nevoie sa stie ca sunt frumosi fizic, sa stie ca sunt frumosi ca mama si ca tata (cei mai frumosi din lume, nu? )

    Daca acum m-ar intreba un copil ce este frumusetea i-as spune ca frumusetea este orice il face fericit: el cand se vede in oglinda, mami si tati care au grija sa creasca mare, colegii de scoala, oamenii de pe strada , rochita roz primita, cum si-a impletit parul Ioana, prajitura de la cofetarie, ora de matematica .

  55. Frumusetea este data de un suflet bun, care e alaturi de ceilalti, face fapte bune, daruieste si primeste iubire, zambeste cu ochii si fericirea i se oglindeste pe chipul plin de gingasie si candoare! Copilul sau adultul acesta poate imbraca orice haina, va arata la fel de frumos, pentru ca fericirea ne imbraca in hainele cele mai frumoase! Asta ii spun fetitei mele mereu 🙂

  56. Frumusetea e un zambet sincer, pe care il simti pana in suflet si care ti se oglindeste in priviri, e naturalete si grija pentru tine si cei din jur, e iubire pura, neconditionata, generozitate si caldura sufleteasca. Frumusetea nu tine de aspectul exterior, ci e o imbinare de calitati, ce razbat din fiinta noastra si ne invaluie, exact ca o aura. Si da, toti oamenii sunt frumosi, in feluri diferite!

  57. Frumusetea este data de caldura pe care o imprimi in sufletele calatoare prin viata ta, care, in frumusetea lor iti raspund cu aceeasi caldura. Esti frumoasa/frumos si atunci cand pasesti increzator in fiecare zi prin lumea involburata, lasand in urma ta speranta de mai bine.

  58. Eu ii spun mereu fetitei mele ca e frumoasa, chiar daca nu intelege (are 6 luni), pentru mine e cea mai frumoasa. As vrea sa ii insuflu de pe acum principii sanatoase de viata, sa poarte hainele si nu sa se lasa purtata de ele.
    I-as spune ca e frumoasa pentru ca zambeste, pentru ca e un copil fericit, creste armonios, i-as spune ca e frumoasa pentru ca e iubita si dorita!

  59. Am comentat si mai sus, dar intre timp mi-am amintit o intamplare recenta.
    Nepotica mea de 7 ani, a plans odata deoarece nu ii veneau o pereche de pantaloni, care ei ii placeau foarte mult.
    Am vazut atunci la ea, o adevarata criza de personalitate…tipic adolescentilor, iar ea are numai 7 ani. A suferit atat de tare ca nu ii vin pantalonii, ca este grasa. M-a socat de-a binelea reactia ei, ii intelegeam durerea, am trecut adesea prin crize de acest gen pentru ca nu imi veneau cine stie ce blugi ca turnati. Dupa ce am lasat copilul sa se calmeze, m-am dus sa vorbesc cu ea. Cum stiam ca adora povestile si cum o intelegeam perfect am inceput sa discut cu ea. I-am spus ca o inteleg, ca am trecut si eu prin astea si ca nu trebuie sa se lase influentata de imagine.
    I-am pus urmatoarea intrebare: „De ce il iubea Frumoasa pe Bestia? Pentru cum arata sau pentru ce era?”
    S-a gandit putin si mi-a raspuns: „Pentru ce era”
    Si am concluzionat: ” Deci nu imaginea conteaza, ci cum suntem noi.” Atunci si-a sters lacrimile si a decis sa ia pantalonii si o sa vada ea daca ii vor veni, daca o sa ii poarte.
    Sper sa isi aminteasca mereu de sfatul meu. Pentru mine oricum ea este cea mai minunata si frumoasa fetita ♡

  60. „Dacă un copil te-ar întreba ce este frumusețea, ce i-ai răspunde? ”

    (dat fiind ca ar fi vorba de un raspuns dat unui copil, l-as formula cat mai scurt si concis, fara prea multa filosofie si concepte pe care inca nu le stie si nu le-ar intelege 🙂 )

    i-as raspunde ca frumusetea este TOT ceea ce ii poate placea lui: un copil, o jucarie, o poveste sau o melodie, un catel, un nor sau o raza de soare, un fir de vant sau o culoare; i-as raspunde ca este frumos TOT ceea ce ii da o stare de bine.

  61. Dacă un copil m-ar întreba ce este frumusețea, i-as răspunde ca e un amestec de inocenta, gingasie, spontaneitate, culoare, parfum, speranta si multumire existentiala si ca daca ar trebui sa concretizez intr-un exemplu, acela ar fi puiul de om, care imbina toate aceste caracteristici.

  62. De 21 de ani mama mea imi tot spune cat de frumoasa sunt, bebelus, copil, adolescenta, tanara, poate am fost o norocoasa. De multe ori am crezut ca doar ea ma vede asa, prin prisma iubirii materne. In momente grele, cand imi pierdusem increderea si stima de sine, ea mi-a repetat acelasi lucru si plangeam, crezand ca e doar o consolare sau o impresie subiectiva de-a ei. Dar intotdeauna m-am privit cu drag in oglinda, iar azi mai mult ca oricand, cand primavara imi va umple parul meu negru cu raze si ochii de lumina simt ca sunt frumoasa prin ochii iubitului meu, ai parintilor si ai tuturor celor ce ma iubesc pentru ca mai presus de toate EU ma iubesc! Ador rasfatul, ingrijirea de calitate fara a uita insa ca in hrana pentru suflet sta cea mai mare parte din frumusetea chipului.

  63. Frumusetea este fericirea pe care ne-o producem noi unii altora.
    Frumusete mai este ce ne place: o floare, o albina, un fluture, o muzica, un copil, un desen, o carte si enumerarea continua.

  64. Numai 3%?? Pai nici nu e de mirare (desi esantionul este mic) daca au crescut cu parinti care nu le-au spus niciodata ca sunt frumoase..din pacate asa am crescut si eu si increderea in mine-la fizic ma refer- era undeva pe langa zero in adolescenta…drept dovada ca odata plecata de acasa la facultate ma imbracam si ma machiam ca o papitoanca uneori- sa vad reactiile, sau poate sa primesc reactiille si complimentele de care duceam atat de mult lipsa fara sa stiu chiar..A durat mult pana sa-mi revin la capitolul asta si tare as vrea ca generatiile din urma sa nu creasca cu asa deficite: e important sa fii si sa te simti frumos pe dinauntru dar exteriorul face parte din tine, e perfect normal si de dorit sa te simti frumoasa in pielea ta, oricum ar fi asta! La ai mei pici le zic mereu ca sunt frumosi- unele guri zic ca prea mult, dar asa le vorbesc eu, muuuult- iar daca m-ar intreba ce e frumusetea as raspunde: „Frumusetea esti tu, ia arata-mi-o!” Si apoi ei ar sari pe mine cu clinchet de ras si eu as fi iar cea mai fericita mama!

  65. Frumusetea inseamna armonie, prin faptul ca ai reusit sa te accepti asa cum esti cu adevarat-cu bune si rele/calitati si defecte si prin arta cu care datorita acestei armonii, reusesti sa comunici cu cei din jur, fara a cadea intr-o extrema si a prezenta un comportament arogant sau din contra, frustrat/complexat. Deci implicit si acceptare, echilibru, impacare. Frumusetea inseamna fericire, bucurie, generozitate, simplitate, implinire sufleteasca si mai presus de toate, iubire. Frumusetea este darul lui Dumnezeu, acela de a ne fi nascut si a convietui impreuna pe acest Pamant. Frumusetea este o suma a tuturor celor enumerate mai sus si in acelasi timp, absolut fiecare componenta pe rand, in deplinatatea sa.
    Frumusetea nu are nevoie de explicatii, motive sau imprejurari prielnice. Frumusetea este ce se intampla in fiecare Moment al vietii noastre, tocmai prin simplul fapt ca existam.
    Frumusetea esti TU.

  66. Frumusetea mea ai devenit tu din ziua cand te am cunoscut, cand te am sarutat pe frunte si ti am spus „bun venit pe lume pui mic”. Frumusetea mea este zambetul tau atunci cand te bucuri ca ma vezi, inocenta din ochi tai si gandul ca in curand te voi auzi ca mi spui „mama”. Frumusetea ta este ca esti unic, esti al meu si te iubesc asa cum nu mi am putut imagina ca se poate iubi. Frumusetea din jurul nostru ne inconjoara la tot pasul, incepand de la un cantec de vrabiuta pana la un norisor de pe cer caruia sigur ii vom gasi diferite forme de interpretare. Amintirile sunt cele mai frumoase cadouri pe care un parinte i le poate face cadou copilului sau. Daca peste ani si ani te vei trezi zambind amintindu-ti ceva din copilaria ta atunci am reusit sa ti ofer in dar frumusetea!

  67. Frumusetea inseamna daruire, sinceritate si naturalete. Frumusetea ia nastere din lucruri simple, la indemana tuturor, dar pe care de multe ori le dam atat de usor uitarii.. Frumusetea inseamna incredere(in tine, cat si in fortele celorlalti), speranta, curaj, iubire si pofta de viata.. Frumusetea suntem noi toti, cu mic si mare/tineri sau in varsta/femini sau masculin..Frumusetea inseamna constientizare, simtire si traire..

  68. I-as raspunde fetitei mele ca frumusetea e tot ce e in jurul nostru. Porneste de la momentul in care a aparut ea, de la momentul cand a zambit, de la momentul in care a schitat prima fatuca scumpica. Trebuie sa afle ca totul poate fi frumos daca suntem fericiti..eu asta sper…

  69. Frumusetea lui sta in albastrelele inocente care ma privesc dimineata la trezire. Pentru mine nu exista ceva mai frumos decat privirea inocenta si sincera a tuturor copiilor.

  70. Frumusetea este stralucirea aparte pe care o au oamenii cu suflet bun.
    Asta i-as spune lui Bogdan daca m-ar intreba ce este frumusetea. Dar cred ca la intrebarea aceasta cele mai frumoase raspunsuri le dau tot copiii, cu inocenta si sinceritatea lor. 🙂

  71. I-as spune fetitei mele…Ca frumusetea este momentul acela cand vezi primul ghiocel aparut dupa o iarna lunga,primul ei desen-familia ei. I-as spune ca frumusetea consta in familie,educatie,putinul timp liber pe care il petrecem impreuna,dar cel mai frumos moment….i l-as descrie pe acela in care am tinut-o pentru prima data in brate. In asta consta frumusetea….

  72. Frumusetea pentru mine inseamna atunci cand te simti bine in corpul tau, cand imprastii zambete, intelegere si speranta! Frumusetea mea este puiul meu si toate lucrurile marunte ce ma fac fericita!

  73. frumusetea este iubirea pe care o vezi in ochiii mari si limpezi de copil, este sunetul pe care il auzi cand ciripeste o pasare, este zambetul care iti umple sufletul de fericire, este mirosul florilor de primavara… frumusete inseamna tot ce ne inconjoara si ne face fericiti.

  74. Frumusete este pacea si linistea din sufletul tau, atunci cand orice s-ar intampla in jurul tau sufletul tau zambeste. Frumusetea este fericirea si increderea ca orice s-ar intampla totul va fi in final bine. Frumusetea este calmul cu care te accepti pe tine si pe cei din jurul tau exact asa cum sunteti.

  75. Prea multa dulcegarie. Eu sunt mai realista. Sa recunoastem ca oamenii frumosi, ingrijiti, cu haine fine sunt mai vizibili, deschid mai repede usi, inainte de a vedea cum gandeste, cum se poarta un om, ce caracter are, il observam fizic.Normal ca boarfele sunt pana la urma balciul desertaciunilor, dar cand ai meserii vizibile, publice, sunt importante. Spuneai ca sotul tau merge imbracat in costum la serviciu. Eu, client, m-as simti agresat daca as merge la banca si acolo m-ar „convinge” sa fac un depozit o tipa de 90 de kg, cu blugi anii 90 si pulover pe gat tricotat, din melana. Iar cu increderea acordata copiilor, hm… , spunea ceva mai sus Loredana, cu masura si cand trebuie. Daca e prea putina, ai un complex de inferioritate, dar daca-i prea multa te crezi buricul pamantului si comportamentul in societate, la scoala, la serviciu e execrabil. Pentru mine, copilul meu e cea mai importanta fiinta din Univers, dar nu pentru toti.

  76. atunci cand cineva reuseste sa -mi aduca zambetul pe fata ……..pt mine este cel mai frumos om………iar,daca eu reusesc sa aduc zambetul pe fata unui om……este la fel de frumos………..CARACTERUL unui om iti poate spune cat este de FRUMOS……

  77. Tot ceea ce este natural este frumos. Deci frumos=natural ( sau cât mai aproape de). Poate de aceea, consider ca nu toate persoanele care frecventează saloane de înfrumusețare ies de acolo mai frumoase. Sigur ies mai stridente.

  78. Frumusețea e pentru o mamă copil ei, pentru un copil părinții lui, pentru o fată iubitul ei, pentru un băiat iubita lui!!

  79. Frumusetea inseamna incredere, bucuria de a zambi celor din jur, dar si reflexiei din oglinda, inseamna relaxare si nu in ultimul rand armonie intre trup, minte si suflet.
    Copiilor mei le-as raspunde ca frumusetea este gandirea pozitiva :
    ” Stiu ca sunt valoros si important, vreau sa fiu bun, pot sa fac orice imi propun. ”
    Gandind asa vom creste copii frumosi, copii care vor zambii sincer si care vor merge cu fruntea sus lasand atitudinea sa oglindeasca toate fatetele frumusetii.
    Primavara frumoasa!

  80. Nu-i cliseu cand spun, si sunt sigura, ca frumusetea vine din interior. Sunt frumoasa cand sunt linistita, cand inima mi-e fericita, cand zambesc cu sufletul, cand vad bucuriile vietii in orice.
    Sigur, azi dimineata, dupa o noapte de febra si un prosop la gat cu cartofi rasi cu spirt, cu amigdale umfate, cu miros de ceapa ca poate…poate mor microbii/virusii aratam intr-un mare fel. Dar sunt in continuare frumoasa, asa zice sotul meu. Ca sunt indragostita de viata si de zile pozitive!

  81. Frumusetea poate fi un carusel de sentimente si emotii pozitive pe care le emite fiinta umana din prea plinul inimii sale.
    Frumusetea poate fi un curcubeu care e acolo in adancul fiintei tale si straluceste mereu printoti porii pielii si chiar atunci cand un nor adumbreste aceasta magie si joc de culor, sentimente pozitive, rasete , zambete si ce mai considera fiecare om de pe pamant.
    Frumusete este umanitatetea noastra.

  82. I-as raspunde ca frumusetea sta in lumina ochilor, in viata din ei, in zambetul care naste striatii in coltul ochilor. Iar toate lucrurile astea vin din iubire. Iubirea fata de tot.

  83. Frumusetea esti tu!
    Pentru mine, personal, frumusetea sta in faptul ca atunci cand ma trezesc vad un pitic de 86 de cm cum doarme lipit de mine, cum moaca mea preferata e sora-sa cu parul ciufulit ca un leu, cum se tin ei de mana, cum mergem noi patru de mana ocupand tot trotuarul. Frumusetea e in ochii privitorului, e drept, dar asta e frumusetea mea, care imi da lacrimi in ochi si imi face inima sa rada cu gura pana la urechi.

  84. Frumusețea adevărată și longevivă e dată de lumina din interior. De bunătate, iubire, fericire, pace. De mâna oferită celui care are nevoie, de zâmbetul sincer, de cuvântul sau gestul care ating si încălzesc inimile celor din jur.
    Frumusețe e ce găsesc eu aici, adesea; cuvinte din inimă care-mi aduc zâmbet pe buze sau lacrimi în ochi, care mă inspiră sa fiu un om mai bun și mai frumos, pentru mine și pentru ceilalti.

  85. Eu:-Stii tu ce e frumusetea?
    Ea(6ani):-Frumusetea e un cuvant care-i face pe oamenii mari sa se simta bine!

    Cred ca cele mai frumoase si adevarate definitii le dau copiii; intrebati-i pe ei! Sunt sigura ca nu o sa va asteptati la raspunsul ce-l veti primi 🙂

  86. Frumusetea este starea aceea de bine pe care ti-o confera increderea avuta in tine, pe care i-o insufli si copilului tau.Frumusetea este linistea sufleteasca venita din interior, afisata ca urmare a vietii traite frumos.Frumusetea este pana la urma puterea gandului si a faptei noastre, a constientizarii valorii noastre ca om.Asa as defini eu frumusetea, acesta este raspunsul meu!!!

  87. I-as spune ca frumusetea inseamna naturalete si autenticitate, echilibru si incredere in sine, iubire si daruire. Frumusetea este o stare de bine, de armonie din interior care se resfange in exterior. 🙂

  88. Frumusetea e faptul ca noi avem un suflet frumos la interior care se reflecta in exterior.Suntem frumosi pentru ca primim si daruim iubire mi se pare cel mai important lucru a darui dragoste.

  89. Frumusetea se afla in varful degetului tau aratator. Stii, intinzi iute bratul si degetul si in prelungirea lor se afla lucrurile minunate care iti plac. Cum ar fi soarele cand apune splendid la geamul dormitorului nostru. Sau luna discreta.
    Sau tatal tau.
    Bunica.
    Porumbeii si pescarusii cu aripi mari. Avioanele care zboara. Crengile uscate si negre ale copacilor inalti. Norii. Baloanele cu copii colorati din parc si copiii care chiraie in roata. Cateii si pisicile ciufulite de pe strada.
    Jucariile tale. Oglinda in care noi ne spargem de ras imitand crocodilul. (Mai stii? 🙂 Croocoodiiiluul faaaace hatz! :)) )
    Ochii mei… Si eu toata de cand te am pe tine.

    Da. Frumusetea e imprastiata in toate lucrurile din lumea asta.
    Pe multe le-ai descoperit deja, dragul meu…
    Urmeaza si altele, poate mai grozave. Sa nu uiti ca le gasesti usor in varful degetului tau aratator. 🙂

    Te iubesc.

  90. Frumusetea e ceea ce vezi cand iti privesti copilul si lacrimile iti invadeaza ochii…
    E acel sentiment sublim care te face sa te intrebi:Doamne,chiar i-l merit,asa perfect cum e…chiar e al meu?
    Asadar,frumusetea e perfectiune.

  91. Daca puiul meu cel „mare” (3 ani) m-ar intreba ce este frumusetea l-as duce in natura, ne-am intinde pe iarba (sau zapada), i-as spune sa inchida ochii si i-as spune asa…frumusetea e libertate, frumusetea e in cerul albastru, in ochii doamnei care ne spala blocul, in mainile trudite ale bunicului tau….in oamenii care sunt impacati cu sine si fericiti. FRUMUSETEA E PACE SI BUCURIE.

  92. N-as putea da definitia frumusetii, nu s-au pus ei de acord nici filozofii si oamenii de stiinta… Pot insa spune cu certitudine cu ce se aseamana: cu rasul cristalin al unui copil fericit! Al copilului meu fericit 🙂

  93. Draga Rares, frumusetea înseamnă ochii tai mari când te uiti curios ce sa mai iei jos de pe dulap, nasucul tau pe care-l strângi uite-asa când te strambi la mami, gura ta când o rotunjești si strigi asa dulce „mama”, când mănânci cu pofta si te murdaresti tot, parul tau blond care e luminos ca un soare, tu esti frumos dragul meu când râzi, când alergi, când ne jucam, când dormi.

    Ca o paranteza, l-am întrebat pe tati ce i-ar răspunde si fără să stea pe gânduri a zis: ” Uita-te la maica-ta si atunci vezi ce e

  94. Draga Rares, frumusetea înseamnă ochii tai mari când te uiti curios ce sa mai iei jos de pe dulap, nasucul tau pe care-l strângi uite-asa când te strambi la mami, gura ta când o rotunjești si strigi asa dulce „mama”, când mănânci cu pofta si te murdaresti tot, parul tau blond care e luminos ca un soare, tu esti frumos dragul meu când râzi, când alergi, când ne jucam, când dormi.

    Ca o paranteza, l-am întrebat pe tati ce i-ar răspunde si fără să stea pe gânduri a zis: ” Uita-te la maica-ta si atunci vezi ce e

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *