O carte pentru copii cu eroi romi, proiect creativ de includere socială

Iubesc poveştile. Să le ascult, să le citesc sau să le scriu. Am învățat târziu să scriu, după ce mulți  ani am crezut că matematica e super-puterea mea. Acum, după mii de texte și câteva cărți scrise, știu sigur că viața mea nu e despre cifre, ci despre cuvinte. Mi-ar fi plăcut să aflu asta mai devreme, să fiu ghidată mai din timp.

Azi vă povestesc despre o carte care acum se naște: un proiect în care povestitori vor fi copii defavorizați din Ferentari, după ce vor participa la multe ateliere de scris și spus. Tot azi vă povestesc și despre nevoia inițiatorilor acestui proiect de sprijin financiar și emoțional. Proiectul se numește “Noii Povestitori” – The New Storytellers: Diverse books in Romania și m-aș bucura să îi sprijiniți și voi și să dați vestea mai departe.

Un grup de oameni cu suflet, o scriitoare și un ilustrator vor să transforme copiii în eroi, iar poveştile lor de viaţă, în subiect de carte. Pentru asta îi vor asculta, se vor juca alături de ei, îi vor ajuta să se deschidă, să capete încredere în ei şi în ceilalţi, să se simtă acceptaţi şi incluşi. Cei 12 copii-eroi fac parte din comunitarea romă din unul dintre cartierele cel mai defavorizate din Bucureşti. Nu ne întâlnim cu ei la locurile de joacă unde ne ducem noi copiii, în parcurile unde îi plimbăm sau la activităţile unde îi însoţim, dar ei există și au o voce puternică, ce merită să fie auzită.

În vieţile lor şi-au făcut deja loc problemele, grijile şi nesiguranţa zilei de mâine. Însă ochii lor sunt la fel de vii şi arzători ca ai copiilor noştri, curiozitatea lor este la fel de trează, râsetele lor sunt la fel de sonore şi molipsitoare. Au multe de spus şi sunt gata să devină eroii propriilor poveşti, pe care cei de la Asociaţia Cu Alte Cuvinte le vor face cunoscute prin proiectul “Noii Povestitori” – The New Storytellers: Diverse books in Romania. Detalii despre proiect găsiți aici.

Vor avea loc 12 ateliere de creație concepute şi ţinute de scriitoarea Adina Rosetti şi de ilustratoarea Irina Dobrescu. În cadrul lor, copii din Ferentari cu vârste între 10 şi 12 ani vor lua parte la jocuri creative, vor desena, vor scrie, vor face scurte înregistrări video, vor căpăta curaj şi încredere să îşi deschidă sufletele pentru a crea şi spune poveşti.

Adina și Irina vor porni de la poveștile lor pentru a scrie o carte de ficţiune ilustrată în care realitatea se va împleti cu fantasticul şi în care se va regăsi şi bogata tradiţie a poveştilor rome. Iar printre eroii descoperiţi de copiii noştri şi-ar putea face intrarea, poate în premieră, mici eroi romi. Cartea va fi publicată de către Editura Arthur, iar 500 sute de exemplare vor fi donate către școli si ONG-uri locale.

Ca să poată ajuta şi să reuşească să promoveze diversitatea în cărţile pentru copii, organizatorii proiectului au, la rândul lor, nevoie de ajutor. Adina și Irina vor petrece două luni lucrând pe ateliere cu copiii, se vor întâlni cu membri ai comunității din Ferentari pentru a înțelege cât mai bine cum arată vieţile lor şi de ce provocări au parte. Vor petrece apoi între patru și sase luni să scrie și să ilustreze cartea inspirată din poveștile copiilor.

La rândul lor, cei mici vor primi rechizite şi gustări sănătoase pe toată durata atelierelor. Cei de la asociaţie au descries detaliat, pe pagina de crowdfunding pe care au lansat-o (AICI), cum e gândit bugetul proiectului şi cum vor fi direcţionate fondurile. Oricine doreşte să doneze pentru acest proiect, să investească oricât de puţin (sau de mult!) în dezvoltarea creativităţii copiilor, a stimei de sine şi a încrederii lor, o poate face pe aceasta pagină, în câteva secunde. S-au strâns deocamdată 5.500 din cei 10.000 de dolari necesari. Sper că putem ajuta și noi.

Vă mulțumesc că ați citit și că dați mai departe. 

Sursa foto: copii romi via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4182

29 comentarii

  1. Mă enervează maxim titlul articolului e fad și nepotrivit.

    In fine.

    Ar fi minunat dacă la finalul proiectului câteva stereotipuri s-ar dizolva un pic, și părinții ce vor citi cartea își vor pune niște întrebări, legate de cantitatea de rasism ce o inoculează de multe ori inconștient copiilor.

  2. Ar fi ok sa fie ghidati spre un alt drum…dar sa recunoastem ca multi dintre ei ajung sa faca ceea ce au vazut la parinti, sa fure si sa cerseasca pentru ca e mai usor asa decat sa te duci la munca.

    • Scuza-ma, nu stiu daca chiar e mai usor sa furi decat sa te duci la munca, presupun pe de o parte ca trebuie antrenament, experienta si ceva studiu sau ucenicie, iar pe de alta parte e destul de stresant (ca sa zic asa) si nici castigul nu e stabil sau garantat.

      Mie mi se pare mai usor sa te duci in fiecare zi la birou, sa faci aceleasi 3 rahaturi ca si ieri (cazul meu, nu vorbesc despre altii bineinteles), fara stres ca maine poti fi in puscarie, dar eu altceva voiam sa te intreb: presupunand ca ar fi mai usor sa furi decat sa muncesti, care ar fi totusi explicatia pentru care nu furam si noi, ne-tiganii?

      Adica, de ce nu alegem si noi calea asta mai usoara? Pentru ca tiganii asa sunt ei, nu? Tarati, programati genetic sa fure si sa faca rele, nu? Pe cand noi suntem buni, harnici si cinstiti tot din nascare.

      Chiar ma mir, avand in vedere ca nu stiu pe nimeni in tara asta care sa nu fie tigan dar sa fure! Nimeni, nimeni.

      Trebuie deci sa fie ceva legat de rasa lor, trebuie ca asa sunt ei lasati de dumnezeu si n-ai ce face, ce le e scris in frunte le e pus, cum se zice.

    • Pentru Robo:

      „Chiar ma mir, avand in vedere ca nu stiu pe nimeni in tara asta care sa nu fie tigan dar sa fure! Nimeni, nimeni”.

      Dacă nu ştii pe nimeni care sa nu fie ţigan dar să fure înseamnă că eşti de-a dreptul norocos.

      Nu, nu este ceva legat de rasa lor. Asta mi se pare o gândire de-a dreptul rasistă. Este legat de ceea ce au văzut în mediul în care au crescut.

      Eu am avut 3 colegi de facultate ţigani (facultate de stat, de-aia la care s-a intrat cu examen de admitere pe bune). Provin din familii de oameni normali (dar de altă rasă) şi au făcut ceea ce au învăţat în familie, adică şi-au văzut de treabă. Mi-a fost ruşine pentru rasa mea (de ne-ţigancă) când i-am văzut trataţi cu dispreţ (ce-i drept, înafara mediului universitar unde am avut totuși colegi de o anumită calitate).

      Personal mi se pare ciudat faptul că incrimenzi discriminarea homosexulilor dar la rândul tău o încurajezi pe cea faţă de ţigani (pentru că prin afirmaţia ta „ce le e scris in frunte le e pus” asta faci).

    • Pai, eram sarcastic. Ma rog, incercam sa fiu, daca nu te-ai prins inseamna ca n-am facut o treaba prea buna :-))
      (Citeste si celelalte comentarii.)

    • Eu zic ca mult mai productiv este sa recunoastem cat de usor tragem concluzii si punem etichete si cat de greu ne mobilizam sa schimbam sau sa facem ceva cu adevarat.

      „Ar fi ok” sa asa si pe dincolo dar ca sa ajunga sa fie, e nevoie de actiuni in sensul asta.
      Si uite, proiectul asta mi se pare o actiune concreta in acest sens.

      Sa recunoastem ca multi dintre ei ajung sa faca ceea ce au vazut la parinti, sa fure si sa cerseasca pentru ca e mai usor asa decat sa te duci la munca?!? – Habar nu am, poate ca e sau nu asa… dar nu inteleg cu ce schimba asta situatia. Sa zicem ca recunoastem. Asa, si?!

      Te rog mult, gandeste-te ce efect poate avea un astfel de comentariu… caci in timp ce aici e promovata o actiune concreta care poate are sansa sa schimbe ceva… comentariul acesta promoveaza doar lipsa de speranta…

    • si eu! frumos au gandit…la rau suntem primii, sa mai ramana si ceva bine de pe urma noastra.

  3. Jos palaria ca ai curajul de a deschide o discutie care stim cu totii este plina de preconceptii, judecati nefondate si vorbele auzite in propriile noastre case despre ce credem noi ca inseamna comunitatea romilor.
    Cu mare bucurie si un pic de speranta ca totusi va fi mai multa deschidere de minti si suflete am sa sustin si eu proiectul asta.

  4. Robo si Amy,imi cer scuze ca intervin in dialogul vostru, insa ma uimeste capacitatea ta ,Robo,de a interpreta tendentios ceva spus atat de clar. Amy nu a spus nimic de programe transmise genetic sau de cat sunt unii de rai fata de altii.A spus clar- multi copii fac ce vad la parinti. E gresita afirmatia?Mie mi se pare adevarata, si chiar in concordanta cu ceea ce cred ca incercam toti sa facem-ne controlam comportamentul pentru a le putea da copiilor nostri un exemplu bun.
    In ceea ce priveste cat este de dificil sa furi/cersesti, si eu cred ca este mai usor decat sa muncesti.Munca prespune „ucenicie” si studiu multi ani(=cheltuieli,efort etc),apoi seriozitate , uneori situatii frustrante pe care trebuie sa le gestionezi. Pentru tine,gandul ca ai putea intra la puscarie este stresant pentru ca il asociezi ,conform valorilor tale,cu ceva negativ.Pentru multe alte persoane insa, asta nu este ceva negativ.Dimpotriva,este chiar ceva normal, poate chiar pozitiv, un mod de a „ucenici” alaturi de cei mai versati in furat,talharit etc.
    Tocmai de asta multi nu fac anumite lucruri:nu pentru ca ele nu sunt mai usoare,ci pentru ca le considera imorale sau oricum,in contradictie cu sistemul lor de valori.Si nu tine de genetica, ci de modelul familiei imediate si extinse care iti prezinta „x” comportament ca fiind unul validant pentru mediul in care traiesti.
    Felicitari initiatorilor proiectului, sper sa fie de folos atat romilor, cat si romanilor.

    • Uau, ai scris atat de mult doar ca sa justifici rasismul lui amy? Amy care este atat de orbita de stereotipul cu tiganii si furatul incat nu realizeaza ca in tara asta romanii au depasit pe oricine altcineva la furat de multa vreme, daca or fi fost pe locul 2 vreodata?

      Esti o persoana altruista.

      PS La puscarie e rau in mod obiectiv, pentru ca esti privat de libertatea fizica, de miscare. Iar la noi e si mai rau ca e si inghesuiala. Nu tine de nici un set de valori, se aplica tuturor oamenilor.
      Te asigur ca nici un tigan nu prefera sa stea la puscarie in loc sa fie liber, imi sta si mintea in loc un pic ca trebuie sa scriu asta.

    • Nu,am scris atat de mult ca sa spun de ce cred eu ca raspunsul tau a fost tendentios.
      PS PSul tau nu e general valabil, am cunoscut direct persoane care merg la puscarie fara mult stres,spunand ca merg la „facultate”.

    • raspunsul meu nu a fost tendentios, sau ma rog, intr-un fel a fost, ca intr-adevar am vrut sa insinuez ca ce a spus Amy e rasist.

      Afirmatia lui Amy: „tiganii fura pentru ca e mai usor sa furi decat sa muncesti” contine o judecata morala, oricine poate vedea asta.
      Ea spune in subtext ca spre deosebire de non-tigani, tiganii aleg calea mai usoara desi stiu ca e gresita. Adica sunt imorali.
      Pe cand noi, ceilalti, nu alegem calea mai usoara tocmai pentru ca stim ca e gresita. Adica suntem morali.

      Afirmatia asta e rasista si e gresita din atatea puncte de vedere incat nici nu stiu cu ce sa incep.

      Altfel, partea cu copiii care fac ce fac parintii e corecta. Dar nu si aia cu „pentru ca e mai usor”.

    • N-are rost sa-ti bati capul si sa incerci sa-i explici ceea ce el nu poate … lasa-l sa citeasca printre randuri si sa creada ca-s rasista, poate-l linisteste gandul asta decat sa vada realitatea. 🙂

    • Nu ma linisteste gandul asta, din contra, ma ingrijoreaza. Tocmai de asta am si scris ca e rasism, ca sa atrag atentia pentru toti cei care citesc.

      In romania toata lumea are macar cateva prejudecati in legatura cu tiganii, marturisesc ca si eu am.
      Dar primul pas spre diminuarea lor (ca de eliminare nu se pune problema) este sa identificam aceste prejudecati si sa le aratam.

  5. Nu prea comentez pe blogul printesei, nu am copii si na, urmaresc de margine majoritatea articolelor. Dar fac voluntariat in scoli, in cadrul unui program international, si sinceeer m-am saturat de discriminare, rasism si idei preconcepute! In multe scoli exista o clasa „speciala” unde „intamplator” sunt toti copiii de alta etnie – teoretic copiii sunt distribuiti random, nu stiu cum se face de ajung toti in aceeasi clasa!!! Mi se pare oribil ca la un articol care indeamna la fapte bune, sa citesc asemenea comentarii odioase. Nu vrei sa ajuti, sa te implici, treci mai departe. Sincer mi-as dori ca oamenii care discrimineaza din orice punct de vedere sa traiasca macar o zi doua in locul celor discriminati. „Tiganii” fura pentru ca nu au sanse egale cu al tau copil! Si al tau copil ar fura daca viata i-ar oferi ce ii ofera unui copil de etnie roma. Este datoria noastra ca societate sa incercam macar sa le oferim tuturor copiilor sanse egale! SANSE, ok? Sansa sa mearga la gradinita si la scoala, sa invete undeva ca au si alte optiuni decat furatul! Ioana, foarte misto proiectul, multumim ca ni l-ai prezentat! A si ma mai socheaza cum la un articol pe un subiect oarecum superficial sunt sute de comentarii, in timp ce aici 2-3 si discriminatorii si rasiste!

    • Sara,nu te-ai plictisit de cate clisee ai folosit? Cand iti revii din socul cititului de comentarii odioase, poate observi ca nu se discuta in contradictoriu despre o comunitate,ci despre anumite comportamente care pot apartine oricaror persoane ,in functie de educatie,valori,nivel de trai etc.Atata timp cat scolile sunt deschise tuturor,toti avem sanse egale (macar la educatie).Si apropos, afirmatia ta”tiganii fura pt ca…” e cam generala,nu crezi? Nu toti fura, nu toti sunt neintegrati.Ce ti-e si cu cliseele astea…

    • Asta cu toti au sanse egale, chiar crezi ca e adevarata? Cum au sanse egale daca unii nu au nici incaltaminte sa mearga la scoala? Sau ii trimit parintii la cersit? Eu zic sa te mai gandesti ce inseamna sanse egale! Din start faptul ca exista segregare in scoli inseamna ca nu au sanse egale. Mai gandeste-te. Eu nu m-am plictisit si nici n-o sa ma plictisesc vreodata de clisee de genul „este de datoria noastra sa ajutam”. Citeste mai cu atentie si o sa vezi niste ghilimele la „tiganii”. Evident ca nu toate persoanele de etnie roma sunt neintegrate, dar uita-te pe niste statistici: MAJORITATEA sunt! Ideea e sa incercam sa contribuim toti cum putem la binele copiilor, indiferent de etnie. Si in loc sa iti pierzi timpul facand analiza pe textul meu si fiind agresiva aiurea mai bine cauti niste statistici referitoare la saracia copiilor din Romania si tragi singura concluziile. Si „apropo” se scrie fara „s”.

    • Ai dreptate, se scrie fara „s”.
      In rest, din punctul meu de vedere, parerile tale sunt doar niste clisee politically correct .Si apropo,daca esti deranjaza agresivitatea mea, o poti para cu niste mantre de protectie si lacrimi de unicorn,nu cu un comentariu la fel de „intepat”.De asta zic,mai usor cu cliseele si datul ochilor peste cap.

    • Parez agresivitatea ta cu acelasi nivel de agresivitate. Mai incerc sa-ti explic o data. 1) Nu sunt pareri, sunt principii ce se reflecta si in actiuni. 2) Nu sunt deranjata de agresivitatea ta, dar modul tau de a gandi face rau unor copii neajutorati si asta da, ma deranjeaza! 3) la unicorni si intepat nu stiu ce sa raspund. 4) Genul de expresii „mai usor cu” sunt extrem de lipsite de respect, sugerand ca persoana care le foloseste este cumva superioara. Daca vroiai sa imi contrazici IDEILE (pe care eu le-am sustinut) era normal sa aduci argumente.

    • Waw, cred ca deja transformam postarea asta intr-un cat fight:). Oricum, spune-mi exact exact care e modul meu de a gandi si cum face el rau unor copii neajutorati! Si iti multumesc cu anticipatie, ca nu mai comentez altceva.
      PS.referitor la pct4,ai dreptate-cred ca iti sunt superioara in dialogul asta in care tu nu ai inteles ce am spus.

    • Cred ca ti-am mai explicat. Afirmatia „Atata timp cat scolile sunt deschise tuturor,toti avem sanse egale (macar la educatie)” este incorecta din urmatoarele motive: ca sa mergi la scoala ai nevoie de parinti/tutori sa-ti asigure niste mijloace materiale minime, nu este suficient ca aceasta sa fie deschisa, de acord? De asemenea, uneori accesul fizic, adica distanta de mers pana la scoala, face acest lucru dificil. De aici rezulta in mod clar ca unii copii nu au sansa sa mearga la scoala. Bun, daca totusi merg la scoala, se intampla frecvent ca din cauza etniei totusi sa nu beneficieze de sanse egale. Acest lucru se intampla din cauza segregarii. Adica la clasele unde sunt doar copii de etnie roma unii profesori nu-si dau interesul, sa ii eticheteze, sa ii jigneasca, aceste atitudini avand un impact negativ asupra procesului de invatare.
      Pentru a concluziona, afirmatia (ce denota modul de a gandi) ta face rau copiilor incurajand discriminarea, marginalizarea si segregarea, pentru ca tu consideri ca lucrurile sunt in regula asa cum sunt, deci nu este necesar sa fie luate nici un fel de masuri, sustinute ONG-uri, educati copii in spiritul egalitatii sanselor, dezvoltat politici sociale etc. Acesta era un articol care indemna la donatii in vederea sustinerii unui astfel de proiect.

  6. Si Amy, stii ce e cel mai usor? Sa spui „tiganii fura” in loc sa incerci sa ajuti sau macar sa intelegi! Rupe-ti intr-o zi o ora din timpul tau, fa voluntariat, uita-te in ochii unui copil defavorizat, vorbeste cu el si spune-i „Eu nu te ajut, nu vorbesc cu tine, nu incerc sa-ti explic diferenta dintre bine si rau, dintre valori si non-valori, pentru ca tu oricum o sa furi!” (sunt extreem de tendentioasa, sper ca n-o sa incerci si eventaul sa reusesti sa faci asta). Printesa se zbate aici sa ne ajute sa fim mai bune cu noi insine, cu copiii, cu sotul, cu toti ceilalti, sa evoluam, iar cititorii raspund cu „tiganii fura!” Macar gandindu-te ca astfel nu vei mai fi victima hotiei si bunul simt ar trebui sa te indemne sa faci ceva pentru a schimba situatia. Poate asa vei descoperi cum toti copiii sunt la fel, ba chiar cei ce provin din medii defavorizate ajung mai usor la niste concluzii in comparatie cu cei in care parintii investesc meditatii si activitati extrascoalare. Mai trist este cand intalnesc profesori cu comportament rasist si discrimatoriu. Oooofff…..

    • Sa inteleg ca nu ai altceva de facut decat sa-mi tii mie predici? Iti multmesc, dar nu am nevoie sa-mi oferi sfaturi legate de modul in care eu ar trebui sa ma comport sau ce-ar trebui sa fac…

  7. multumim pentru promovare. O voi promova si eu si voi dona, e o actiune vitala pentru viitorul Romaniei si sper sa se promoveze in toata tara. Daca 10% din copiii astia isi vor continua educatia, consider ca e un rezultat minunat.
    Realitatea e ca sunt peste 100 de mii de cetateni romani romi si fara cnp /acte si copiii lor nu au nicio sansa la inscris la scoala, doar ajutorul primit de la ong-uri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *