Iubirea e un băiețel de trei ani care stă pe mama lui ca pe un scăunel

Am lipsit de-acasă patru zile și patru nopți. Cea mai lungă perioadă departe de casă.

Când am revenit, i-am găsit obosiți, agitați, nerăbdători, flămânzi de mama. Sofia a început să turuie de parcă nu ne văzusem de câteva ore. Mi-a adus cadouri desenate și decupate de ea și m-a întrebat repede ce i-am adus, deși de obicei nu le aduc cadouri, pentru că nu apuc să iau nimic de pe unde zbor în viteză. I-am spus c-o iubesc și că mi-a lipsit, ea mi-a spus că de-acum înainte nu mai am voie să mai plec mai mult de o zi fără ei. Nici nu mai vreau.

Ivan… el n-a zis nimic. S-a așezat în brațele mele ca pe un scăunel. Avea ochii plini de lacrimi. Îl îmbrățișam și-i spuneam că mi-a fost dor și că îl iubesc, el zicea doar mami și stătea acolo nemișcat. Mai târziu, în mașină, mă privea fix. De parcă ar fi vrut să se asigure că sunt tot eu. Mi-a mirosit mâinile, mi-a pipăit părul. Mă scotocea cu privirea umedă și nu spunea nimic. După câteva ore abia mi-a răspuns la îmbrățișare. Abia a doua zi a râs la jocurile noastre. A dansat cu mine. S-a lipit de pieptul meu.

Le-a fost greu.

Și mie mi-a fost. Deși am fost patru zile într-o lume ca un vis frumos pentru mine, între sute de mii de cărți frumoase care mă așteptau să le cunosc, între zeci de oameni spanioli, nemți, norvegieni, portughezi, italieni, turci, români, pe care i-am ascultat cu gura căscată vorbindu-mi despre cărți și despre emoții, între visuri mari despre cum să aduc în țară pagini frumoase, care să ne vindece de frici și neiubire, mie mi-a lipsit în fiecare secundă o jumătate de inima, dacă nu chiar patru cincimi.

Seara, când mă întindeam în pat după 14 ore de alergat, zece kilometri parcurși în viteză, zeci de întâlniri unu la unu cu oameni absolut incredibili, mă dureau nu tălpile, nu gura de atâta vorbit, nu ochii de atâta citit și privit ilustrații, ci bucata aia de inimă care n-a venit cu mine la Frankfurt.

Acum zece ani aș fi iubit fiecare secundă din tot ce am trăit zilele astea. Acum însă, nimic nu vibrează la fel fără ei. Să mă trezesc fără vocile lor mici în ureche, să mă dau jos din pat să am în brațe o fetiță de 20 de kilograme sau un băiețel pufos de 15, să mănânc singură, fără să-mi ceară cineva să-i întind unt pe felia de pâine, să nu mă aștepte nimeni la prânz să pun sos în farfurie… a fost straniu și incomplet.

Poate că o să vi se pară trist că sunt atât de dependentă de ei. Mie nu mi se pare. E o nostalgie frumoasă, dureroasă, dar, ca orice nostalgie izvorâtă din iubire, dulce ca mierea.

Sunt norocoasă să trăiesc asta. Să nu mă pot bucura pe deplin de ceva fără ei aproape. Pentru că în 99% din clipe și zile, ei sunt aici lângă mine, și asta e suficient. Nu contează cum mi-a mers ziua, ea e oricum frumoasă, pentru că sunt ei.

De când sunt mama lor, mi-am găsit liniștea. Uneori e una cu sughițuri, când se lovesc sau se îmbolnăvesc sau ne încăierăm pe nimicuri, dar îi am și ei mă au și asta face ca tot restul să nu conteze.

Iubirea e un copil de trei ani care este atât de fericit să te regăsească încât nici măcar nu știe ce să facă, așa că nu face nimic, doar stă acolo pe mama lui ca pe un scăunel cald și viu și așteaptă să-i treacă dorul.

Sursa foto: mamă cu copii via Shutterstock.com

Pin It

31 Comments

  • Elena spune:

    Asa e..

  • Anca spune:

    Ivan mi-a frant inima…..la fel face si Calin al meu. Sunt si apropiati de varsta…..asa ca stiu macar 50%ce simti.

  • Sofia spune:

    Nu stiu nici eu ce sa zic! Doar ca am retrait fiecare secunda din ce povestesti! Un baietel care respira prin toti porii dorul de mama lui si care stie sa-ti arate asta fara gesturi extraordinare si fara cuvinte. Cum sa nu fii dependenta de ei?

  • Catalina Voicu spune:

    Eu nu o numesc dependenta ci iubire nelimitata…

  • Ramona spune:

    Superb! Si noi urmeaza sa plecam 3 nopti, sa o lasam acasa pe micuta noastra de 1a10l. E prima oara cand plecam….mi-e freu dar ne mai trebuie timp si ptr noi! Ma inspiri in fiecare zi, iti citesc fiecare post cu drag….BRAVO 🙌🏻

  • Mamadedoi spune:

    Nu e straniu sa fiti dependenti unii de altii, mai ales la varsta lor. Cred ca situatia ar fi fost usor diferita daca in loc de 3 erau 10 ani. Bineinteles, dorul de mama e mare oricand dar la 3 respectiv 5 anisori se simte mult mai acut. Oricum, lasand la o parte lipsa minunilor, cred ca ti-a facut foarte bine plecarea, mai bine decat daca ai fi ramas acasa.

  • Cornelia spune:

    Uff, de fiecare data cand plec fara el, ma simt incompleta. Parca nu ma pot bucura de tot ce mi se intampla daca nu ii aud glasul pe langa mine.

  • Mira2 spune:

    Om frumos !

  • Roxana spune:

    Of, mai Ioana..stiu ce spui. Asa e baiatul meu care nu se face bine de nicio boala daca nu sta pe mine ca pe scaunel. Am fost nevoita sa imi iau concediu medical saptamana trecuta sa stau cu el fiindca NU ii trecea o afurisita de febra(urmare a unui vaccin). L-am lasat doua zile cu o bunica blanda, calda si iubitoare, insa el vroia LA MAMI. Vreau sa spun ca cerea in brate si cand mergeam la toaleta, si cand manca, si cand ne uitam la desene sau citeam o carte, chiar si seara la somn nu vroia LANGA mine, vroia IN BRATE sa citim carticica. Am mai avut momente de genul, cand era mic, pe la 1 an si ceva, insa acum are aproape patru. M-am lasat iubita, mangaiata, am facut si pipi cu el in brate ca pe vremea bebelusiei, ce sa mai, n-am respirat fara el sapte zile. I-a trecut copilului tot, insa simt ca oricat le dai, ei cer mai mult. N-or sa zica niciodata: gata domle, m-a iubit mama destul, o las in pace vreo 2 zile :)) Asteptam si o fetita pe care planuiesc s-o „trag pe nas” mai ceva ca pe el, cu toate c-am inteles ca fetitele nu-s asa iubitoare cu mama, sunt mai independente.

  • Alexandra spune:

    Stiu cum e si te inteleg.Eu am doi copii de 6 si 3 ani.Sunt la fel.
    Nu e dependenta,e iubire.E tot ce poate fi mai frumos si mai normal in sufletul unei mame.

  • Sorana spune:

    Am trecut printr-o „despărțire”de fix 4 zile când am fost la spital să îl nasc pe bebe 2. Fetița de 3 ani a suferit enorm pt despărțirea asta (eu am plâns continuu în spital nu doar pt complicațiile apărute cu ei de dorul ei)..și acum îmi spune că i-a fost dor de mine atunci. Când ne-am reîntâlnit după cele 4 zile doar m-a privit și nu și-a mai luat ochii, pe drum spre casa în mașină mi-a luat mana și se uita la ea fără să se mai uite în altă parte..abia acasă mi-a vorbit și mi-a răspuns la pupici. Cred că a fost un șoc să mă revadă.
    Da, și eu sunt dependenta de ei și mă bucur de fiecare moment, fara regret, că sunt așa. Eu nu știu cum să stau fara ei..am primit n oferte sa îmi dau copiii sa ii crească bunicii in provincie să mă pot ocupa „liniștită”de măreață cariera insa am refuzat categoric de fiecare dată fără șovăială . As fi eu fara cele 2 mâini.

  • Monica Veres spune:

    Roxana, o sa le treacă la un moment dat si nouă ne va fi dor. Am doi băieți de 9 ani si aproape 3 ani, iar cel mare se rusineaza dacă vreau sa-l pup când îl iau de la scoală: „mama, ma văd colegii!”. Asa ma apostrofează. Profit de pitic si îl pup de-i sar capacele (nu că lui i-ar displace) poate ma satur până creste. 😉

  • Maria spune:

    A mea a fost plecată doar o seara cu tatăl la bunici, ieri cand a venit i-am spus că mi-a fost dor de ea si am dormit cu pijamaua ei in brate ca sa o simt pe ea . S-a pus pe plâns ca ea nu a dormit cu pijamaua mea, ca nu a stiut care este cea de la tara. ☺

  • Narcis spune:

    Bineinteles ca tot timpul baieteii o sa traga fiecare data la mame si fetitele sa fie cu tatii.

  • Mirela spune:

    Cat de mandra esti cu o asemenea familie! Sa fiti fericiti si sa petreceti cat mai multe clipe impreuna! 🙂

  • dojo spune:

    La noi despartirea dureaza 3 ore, cat sta la gradi’. Si se arunca in bratele mele in lacrimi apoi si sta nemiscata un pic, sa ne simtim din nou imbratisarea. Cred ca s-ar imbolnavi, daca as lipsi mai mult.

    E frumoasa viata asta de ‘dependenta’ si nu am fost niciodata mai fericita.

  • Denisa spune:

    Poţi să mă treci şi pe mine în tabăra dependentelor.Iubirea lor m-a făcut întreagă, deşi uneori simt nevoia de o pauză de la „cu mami”..Dar pe mine uneori mă şi sperie dependenţa asta. Ce voi face atunci când eu nu voi mai fi nr.1 în viaţa lor? ! Voi rămâne întreagă? 🙂

  • Larisa spune:

    Ce frumos ai scris..ma regasesc in vorbele tale. E bine sa fiu cateodata plecata cateva ore de langa fetita mea, dar nu ma pot bucura de nimic asa cum fac cand sunt cu ea desi e mult mai greu. Inca nu am plec de acasa mai mult de o zi. Sa vedem cum va fi….

  • Andrea spune:

    Minunat spus.. Scriu între lacrimi. Când băiețelul meu era de vârstă aia se purta la fel de câte ori tatăl lui se reîntoarce de la spital… Iar acum la 5 ani când e bolnav nu își dezlipește bratele de la mine și îl rugam pe îngerașul nostru tati sa îl vegheze…

  • Ioana spune:

    Am inceput masterul cand avea fetita 1an. Pana atunci am stat aproape 24/7 cu ea. Arareori am plecat undeva fara ea, si atunci ma durea tot corpul.
    La facultate aveam 3-5 ore pe zi, dupa-amiaza. Acum imi zice „pa, mami! Du-te la scoala!” dar cand vin inapoi este atat de efervescenta – zambeste, tipa, sare… Se cuibareste la san si sta acolo – de drag, de dor, de reconectare.

  • Angelica spune:

    Ce frumos ai exprimat în cuvinte aceste sentimente! Iubirea lor ne înviorează mereu.

  • Loredana spune:

    In momente din astea(si mai sunt si altele) cred tot mai mult ca ei ma iubesc pe mine mai mult decât eu pe ei. Dependenta asta dulce ma hrănește si pe mine chiar dacă plec o ora sau 3 zile. Ii ador, ii respir, ii iubesc, dar ei ma iubesc pe Mine înzecit!

  • Mirela Chira spune:

    M-ai facut sa plang….stiu ce inseamna dependenta asta,am un baietel de 6 ani,si e atat de ‘mamos’! Nimic nu conteaza in afara de mama,mama si iar mama.Cand sunt la serviciu,sufera de dorul meu.Ma doare sufletul in orele alea cand sunt fara el,si cred cu toata taria,ca nu exista un sentiment mai mare si mai pur ca dragostea pt copilul tau! Va doresc toate cele bune!

    • Roxana spune:

      Stiu ce spui! Si baiatul meu efectiv simt ca sufera de dorul meu! Si Doamne, ne petrecem TOT timpul nostru liber impreuna cu el! Ne este drag, plecam peste tot impreuna chiar daca o pereche de bunici este aici in Bucuresti gata sa-l primeasca oricand si oricat. Cand il las dimineata la gradi, el este singurul care sta agatat de mine si vrea 5 pupici, 8 pupici, o imbratisare, doua, noua! Zici ca-l las prima zi, in fiecare zi de-un an jumate :)) Ma copleseste cu dragostea lui, ma pupa pe unde apuca, Doamne fereste sa ma imbolnavesc fiindca n-as putea sa ma feresc de el nici 5 minute 🙂 Si varicela am facut impreuna acum un an, vai de fundul meu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *