După-amiaza în care, cu amândoi copiii acasă, am citit liniștită în pat

O, dragi prieteni, vă spun sincer că nu vedeam acest moment sosind vreodată. Mi-l imaginam, desigur, adesea, visând cu ochii deschiși, așa cum visez la o vacanță de-o lună pe o plajă virgină din Mauritius sau la o masă la restaurant în care reușesc să iau din propria-mi farfurie de mai mult de cinci ori. Chestii pe care ți le dorești, dar care știi că n-or să ți se întâmple ție în următorul deceniu.

Ei bine, în după-amiaza asta, complet neprogramat și nesperat, mi s-a împlinit visul.

Am rămas în casă, pentru că cel mic se plângea de durere de burtă. Sofia își dorea să mergem la cățărat, dar a înțeles și a fost de acord să rămânem în casă, așa că a trebuit să găsesc ceva interesant pentru ei ca să nu ne dăm foc la creieri în cele patru ore care se aliniau în față până la baie, cină și somn. În mod normal în zile ca aceasta, facem din toate. Citim, jucăm pinguini sau bile, le fac teatru și ei se prăpădesc de râs, pictăm figurine din ipsos, colorăm aiurea, ne alergăm, facem ceva de mâncare împreună, sortăm cărți sau mai știu eu ce.

În seara asta mă simțeam cam sfârșită, așa că le-am zis că nu mă simt în stare să joc teatru și nici să alerg sau să spăl bucătăria după o sesiune de pictat pe diverse. Sofia s-a dus în camera ei să-și facă din hârtie o coroniță cu urechi. Două ore a bricolat, cu mici pauze în care mai venea să-mi arate ce-a făcut.

Pe Ivan l-am invitat să mă ajute să fac curat în sertarul cu ciorapi și lenjerie intimă, căci era acolo mare haos. Am scos pe pat ghemul de textile, i-am arătat cutiile goale din sertar și scopul lor: asta e pentru șosete, asta pentru sutiene, asta pentru chiloți și asta pentru ștrampi. Ce arată ciudat pui pe jos, să le verificăm dacă trebuie aruncate. M-am oferit să fac eu prima parte, dar el a zis:

– Nu, mami, fac eu singun totun!

Am văzut cum îi strălucesc ochii. Puține lucruri sunt  mai sigure pe lume ca OCD-ul copiilor, nevoia lor de a ordona și de a pune la loc lucruri când vor ei, nu când spui tu.

20 de minute a împerecheat ciorapi. Șase au rămas văduvi, așa că i-a potrivit cum a crezut el mai bine, mov cu verde și buline cu norișori. Știe de la mine că nu contează ce culoare au ciorapii, câtă vreme țin de cald la picioare.

Alte 5 minute a ridicat din grămadă chestii despre care nu știa săracul ce sunt: lenjeria tanga, pe care a fost tentat să o pună la teancul de aruncat, niște bureți de sutiene rătăciți (nu că aș folosi eu, nuuu, erau pe-acolo de la fosta stăpână a sertarului, una care încă mai purta sutiene push-up), un combinezon sexy despre care nici eu nu știu cum a ajuns acolo (nu e ca și cum folosesc vreodată așa ceva), niște curele, mănuși și o pijama (probabil mi le-a pus cineva acolo ca să mă defăimeze).

A dat singur la o parte chiloții Sofiei, puși fraudulos în sertarul meu de doamna Mia.

Apoi a așezat fiecare lucru în cutia lui.

A durat mai bine de o oră.

Ce-am făcut eu în timpul ăsta?

Mai întâi am stat să mă uit la el, sigură că o să se plictisească repede. Apoi am văzut cartea pe noptieră, mai aveam 50 de pagini din ea (Extraconjugal, de Mihai Radu). Am terminat-o, cu un ochi la cel mic. După asta mi-am tăiat unghiile. Am băut apă și mi-am făcut curat în sertarele noptierei (habar n-aveam că OCD-ul e molipsitor, de la soț n-am reușit să iau microbul).

Când totul a fost gata, trecuse și durerea de burtă, și haosul din camera mea.
– Mami, acum mi s-a făcut foame!
– Normal, la cât ai muncit! Ce ai vrea să mănânci?
– Niste pinică cu unt aș putea?
– Prăjită? Și cu ceva masline?
– Da, și cu ceva clătite cu gem, se poate?
– Eeei, la ora asta gem…
– Dan, mami, am făcut muntă teabă, toată pentru tine!

Când am pornit spre bucătărie am observat teancul cu lucruri de aruncat. Era cam cât vulcanii noroioși, așa. Deasupra, moț, costumația mea sexy.
– Aiuncăm mami postia asta, aiată uiât.

Eheeee, peste 20 de ani o să aibă altă părere… Până atunci, clătitele cu gem sunt bucuria unei seri în care iată, fiecare a făcut ce-a vrut, și eu m-am ales cu ordine în sertare.

Se poate, trebuie doar să aveți răbdare. Multă. Pe toată, gen.

PS: Să nu cumva să vă imaginați acum că poza de mai jos are vreo legătură cu felul în care arată casa noastră, adică în afară de femeie și de carte, nimic nu e ca la noi. Tot albul ăla la noi nu e alb, petele acestea de verde perfect armonizate la noi sunt pete de negru, roșu, gri și ce alte culori mai au jucăriile uitate peste tot, pahare cu apă pe care le dărâmă pisica, un ciorăpel pe masă, carioci peste tot, pernuțe și prosoape aruncate jucăuș pe canapea și alte asemenea. Ca să nu vă simțiți prost cumva. Ce e la voi, aia e și la noi (iar dacă la voi e cumva curat, atunci la noi sigur e diferit).

Sursa foto: femeie citind via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

15 comentarii

  1. Esti foarte tare printesa. Te admir din suflet, iti citesc fiecare articol dupa ce culc pitica. Zilnic intru la tine pe site si verific sa vad daca ai postat un articol nou. Dupa 2 luni in care nu mai am aplicatia de faceb pe telefon. Tu esti legatura mea cu onlineul, si imi place mult de tot aceasta legatura. Mi-am cumparat toate cartile tale si daca ai scoate una in fiecare saptamana, eu as cumpara-o.

    • Și eu sunt pe cale să dezinstalez aplicația de facebook.mai bine citesc dintr-o carte decât să verific fb așa des..devine tic și nu îmi place deloc.natura meseriei ma obliga sa rămân conectata insa…Daca prințesa ar scoate cate o carte pe saptamana fie ea de copii sau de oameni mari și eu aș cumpăra.acum le avem pe toate și o așteptăm și pe Împreună.

  2. Gata. Diseara o invit pe fii-mea cea mare (4 ani) sa sorteze ciorapii. Cea mica (5 luni) se va bucura sa linga si ea un sutien, ceva. Chilotii tanga i-am aruncat de ceva vreme, nu-mi dau seama cum am putut purta asa ceva vreo 15 ani…

  3. Ai mei au 4 ani si ceva si respectiv 7 ani si ceva. De vreo jumatate de an diminetile de weekend nu se mai desfasoara pe varianta „hai repede sa ne trezim si sa mergem peste mami si tati in camera lor” ci „hai, trezirea si sa mergem in sufragerie sau in camera celui mare si sa ne jucam cu lego sau cu foi si culori cam o o ora, chiar spre 2 uneori. Fara certuri, in lumea noastra imaginara’ Deci da, vine o vreme…la fel si seara, dupa gradinita si daca nu avem ceva activitati sportive sau de iesit afara, stau si se joaca impreuna, fac puzzle, joaca rumy, nu te supara frate, sah – sort of, carti etc sau de-a robotii si zanele roboti, de-a printesele spiderman si turnurile din perne de canapele…

  4. Ioana, cum este Extraconjugal? Sunt atât de frumoase citatele care circulă pe internet, inclusiv cel pe care l-ai pozat tu în avion.

    • Mmmm… e interesanta. Foarte bine scrisa. Dar subiectul e gloomy si senzatia generala pe care mi-a lasat-o e una fatalista, trista, intunecata, fara speranta. Cam ca toata literatura romaneasca contemporana.

  5. Ai o ambitie de fier cu asa mancaciosi in casa. Esti foarte slaba in poze dar mereu vb de mancare. Daca mananci paine cu unt si clatite cu gem cu copiii n-ai cum sa te mentii asa silueta. Nu inteleg de ce spui la inceputul textului ca este un vis sa iei 5 inghitituri de mancare la restaurant. Impartaseste-ne si noua cum faci sa nu mananci!

    • Sa stii ca unele organisme asa sunt pur si simplu. Nu toate femeile slabe se abțin să mănânce. Ține de metabolism.

    • dar mananc! 🙂 mananc din toate, doar ca nu mananc mult (nu intra), si da, la restaurant nu prea apuc, prietena mea mi-a zis in concediu ca sunt ca o caracatita cu maini in toate farfuriile, tai carnea aici, separ rosiile din paste dincolo, curat peste in stanga, aleg scoici in dreapta, pana ajung la farfuria mea, s-a racit si nu-mi mai trebuie. Dar mananc bine altfel, am mese regulate cu copiii, cu carne, legume, salate, peste, paste, ciorbe, facem pizza, o data pe saptamana mai facem o placinta cu mere sau clatite sau briose. NU ma abtin deloc de la mancare, niciodata.

      Sunt slaba pentru ca si mama e slaba si presupun ca am mostenit de la ea gena buna. 🙂

  6. Super articol! M-am distrat copios.
    De două seri încoace, gătesc împreună cu ai mei copii (9 și 4 ani).
    Sunt fascinanți și mult mai organizați decât mine. Le place implicarea și responsabilizarea.
    Recomand! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *