Iarna e prilej bun să ne strângem unii în alții (p)

Pentru mine, iarna este despre a-ți face cald. A căuta căldura în alții, în tine, într-o cană de ceai, într-o bluză groază, într-o căciulă cu urechi, într-o pătură moale, lipită de pisica torcătoare sau de omul tău preferat, mare sau mic.

Iarna mi-e frig mereu. Văd zăpada pe geam și mi-e frig. Văd copacii neclintiți, golași, și mi-e frig. Văd copii alergând cu obrajii roșii și mi-e frig. Văd soarele și știu sigur că-i cu dinți, așa că mi-e frig.

Iarna caut mereu căldură, în haine de lână, în ciorapi groși, în halate de baie pufoase.

Iarna caut primăvara, mă desprind greu de toamnă și număr zilele până  în martie.

Iarna începe mereu cu ziua mea, pe 1 decembrie. Atunci adun la mine oameni dragi, să-mi țină de cald. Bem ceva și râdem ceva, ca să ne facem rezerve pentru trei luni de frig.

Iarna ies din casă mereu zgribulită, cu straturi peste straturi de mohair și lână și bumbac des, stau puțin afară, tremur nonstop, mă ud la picioare și-mi îngheață degetele.

Iarna se strâng copiii în mine, ne tăvălim în zăpadă, facem liste pentru Moșul, coacem turtă dulce.

Iarna nu-i așa rea când ai copii. Sau când ești copil. Iarna nu-i așa grea când ai haine groase în care te scufunzi și frigul dispare.

Toate hainele și accesoriile din pozele de mai sus fac parte din colecția de iarnă TEX, disponibilă exclusiv în hypermarketurile Carrefour. Sunt moi, călduroase, pufoase, groase, exact ce-am căutat când am mers la cumpărături. Articolele argintii m-au atras, m-au făcut să mă gândesc la Crăiasa Zăpezii, cred că de-asta am și ales fusta plisată cu care m-am învârtit prin frunze. Cojocul de iarnă ecologic, puloverele dense, vesta, șosetele cu fulgi, ghetele groase și comode, deși au toc, fularul-păturică roșu, căciula cu moț (pe care deja mi-a confiscat-o Sofia), toate mi-au ținut de cald într-o zi cu soare și cu doar patru grade. Sunt optimistă pentru iarna asta, mă simt pregătită!

Vă invit să răsfoiți catalogul colecției de iarnă, sigur veți găsi ceva să vă placă. Prețurile sunt foarte bune, mai ales la geci și jeanși, găsiți multe modele simpatice, de toate mărimile, ca să vă bucurați de#modăcuchefdeviață.

Pozele au fost realizate în Parcul Cișmigiu de Daniel Gordon de la TinySmiles, îi mulțumesc pentru răbdare.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

20 comentarii

  1. Ce fain este cojocul! Mereu mi-a plăcut genul acesta. Pentru mine este un evergreen, habar nu am dacă este sau nu în tendinţe..Şi nici nu este scump! 🙂

  2. Esti superba, Ioana! Sincera sa fiu mie mi se par haine de toamna/primavara, frumoase ce-i drept dar prea subtiri pentru -5 grade celsius (la care noi stam afara minim jumate de ora). As ingheta instant in gecuta aia pana in talie, chiar daca m-as misca. La mine e nevoie de geaca groasa pana la genunchi si ghete imblanite sa pot sta afara.

  3. Pozele sunt faine, dar hainele hmm. Au avut colectii mai inspirate.
    Eu n am reusit sa gasesc nimic la ei si am fost in cateva randuri, am renuntat apoi.
    De fapt, mi se pare ca nu mai gasesti haine ok in magazine…mult kitch si mult plastic, nici macar blugii nu mai sunt ce erau. Trist.

  4. Pozele sunt faine, dar hainele hmm. Au avut colectii mai inspirate.
    Eu n am reusit sa gasesc nimic la ei si am fost in cateva randuri, am renuntat apoi.
    De fapt, mi se pare ca nu mai gasesti haine ok in magazine…mult kitch si mult plastic, nici macar blugii nu mai sunt ce erau:(.

    • Corect, Geo! Mie nu imi plac hainele Tex. Ioana atata fain in ele, pozele sunt faine, dar atât. Noi mergem foarte des in Carrefour, dar pe raft hainele arata doar a haine de supermarket si atat. Si da, haine multe proaste prin magazine. Jur ca sunt mai faine la second-hand :))). Prefer sa imi iau pulovere de lana merinos si casmir de la second-hand decat porcariile din magazine cu fibra sintetica. Iar la încălțăminte…. Cu pielea ecologica doresc succes tuturor iarna… Eu am avut mulți ani din lipsa de educație (nu neapărat de bani) o tona de încălțăminte proasta. Acum prefer sa am un singur tip de cizma sau gheata, dar buna. De exemplu, adun bani acum pentru o pereche de Emu australia iar la reduceri vanez Geox. Chiar suntem prea săraci pentru lucruri ieftine!

  5. Wow, eu imi dau seama ca de la ultima colectie prezentata a trecut foarte repede timpul, cea de toamna……si inca nu am uitat-o nici pe cea de asta-vara, sau parca era cea de primavara……unde zboara timpul asta?
    Esti superba, chiar iti sta bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *