Când femeia devine un uter cu două picioare (p)

Așa începe.

Mai întâi, femeile sunt concediate. Le sunt închise conturile bancare, le sunt luate telefoanele. Femeile nu au voie să aibă proprietăți. Cele cu soți bogați devin stăpâne, cele cu soți săraci devin sclave. Femeile la a doua căsătorie sau care au relații cu bărbați care au fost însurați anterior sunt considerate infractoare, pentru că doar prima căsătorie are valoare legală și morală.

Pentru că umanitatea se confruntă cu o criză mondială de fertilitate, rolul principal al femeilor de rang inferior va fi, de acum înainte, să poarte copii și să-i nască în locul stăpânelor infertile.

Familiile bogate și sterile pot închiria temporar femei sărace, slujitoare, care să fie violate programat de bărbatul casei, să rămână însărcinate, să nască și să alăpteze copilul, apoi să-l ofere familiei și să meargă mai departe la următorul stăpân, care o va folosi fix la fel.

Femeile sărace infertile sau cele care refuză să presteze obligațiile de mai sus sunt trimise în colonii, să curețe reziduuri toxice și să moară.

Relațiile personale sunt interzise. Protestele sunt interzise. Cărțile sunt interzise, la fel și cititul (la supermarket, raioanele sunt marcate cu imagini). Prieteniile sunt interzise. La fel și distracția sau libera exprimare.

Cei bogați au dreptul să facă orice, inclusiv să folosească trupul altei ființe umane pentru plăcerea și folosul propriu.

Există totuși o slabă mișcare de rezistență…

Cam acesta e decorul romanului scris în 1985 de Margaret Atwood, Povestea slujitoarei, ecranizat ca serial difuzat de HBO și HBO GO (cartea are aproape un milion de ratings pe Goodreads, o găsiți aici, e disponibilă și în limba română, în librăriile online și offline).

Urmărim în detaliu parcursul lui Offred, una dintre aceste femei care în câteva luni își pierde serviciul, fetița și soțul și ajunge sclava unei familii bogate. Tocmai începusem să citesc cartea când am descoperit primul sezon al serialului, pe care l-am văzut în trei seri. Am stat noaptea să-l văd, mă enerva și mă supăra atât de tare tot ce se întâmpla pe ecran încât nu mă puteam opri din a urmări episod după episod, ca să văd când și cum intervine justiția divină.

Pentru că tot ce se întâmplă acolo e nu doar sinistru, ci mai ales teribil de actual (și spun asta gândindu-mă la toate știrile pe care le citesc în ultima vreme despre tentativele unor asociații și organizații de a descuraja întoarcerea femeii la job după ce naște copii, divorțul șamd).

Foarte puternică mi s-au părut scena Ceremoniei (un nume pompos pentru seara din fiecare lună în care Slujitoarea este întinsă pe pat, Stăpâna o ține de mâini, iar soțul ei o penetrează mecanic, pentru a o lăsa însărcinată). Am revăzut scenele astea de câteva ori, plină de furie și durere.

Toată povestea e o invenție, desigur, dar una destul de plauzibilă. Republica Gilead, în care se desfășoară povestea, este un patriarhat rasist sclavagist de felul celor despre care sperai că au dispărut de pe fața pământului pentru totdeauna. Dar la ce se întâmplă în lume în ultimii ani, poate că de fapt reapariția lor nu e un scenariu chiar atât de puțin credibil.

Pe 26 aprilie, pe HBO GO are loc premiera celui de al doilea sezon The Handmaid’s Tale/Povestea slujitoarei, pe care-l aștept de o jumătate de an, și care are 13 episoade. E drept că am cartea pe noptiera, dar atât de mult mi-a plăcut primul sezon, mi s-a părut atât de bine făcut și de seducător încât am decis să nu citesc cartea până nu termin de văzut filmul (de obicei, cartea mi se pare mai interesantă). Sezonul doi se anunță mult mai intens și mai întunecat ca primul… Oh, my!

Puteți vedea tot primul sezon pe HBO GO, înainte de premiera sezonului doi, ca să ajungeți la zi. Sunt 10 episoade de 50 de minute, în câteva zile le dați gata. Nu sunt ușor de privit, pentru că, cel puțin pentru o femeie, subiectul devine rapid foarte personal, dar serialul e extraordinar de bine făcut (a câștigat mai multe premii Golden Globe și Emmy pentru regie și pentru actrițele din rolul principal, Elisabeth Moss, și secundar, Ann Dowd), povestea te prinde, urmărești ecranul cu pumnii strânși, curând ajungi să o visezi noaptea și să te gândești la ea ziua: hai, copile, adormi și tu mai repede azi, să mă pot uita la film.

Îți poți face rapid abonament la HBO GO chiar dacă nu ai abonament la HBO prin cablu. Costul lunar este 19,99 lei, prima lună e gratuită, și poți renunța la abonament oricând, fără cost suplimentar. Luna asta gratis e ideală, ai timp să vezi sezonul anterior din Povestea Slujitoarei, dar și să vezi premiera sezonului doi! O să-mi mulțumești pentru asta!

E plin internetul de spoilere despre sezonul doi, am reușit să mă țin departe de ele, tot ce am prins e că primul episod e atât de surprinzător încât Elizabeth Moss a pariat că n-o să ghicească nimeni ce se întâmplă în el. Hm…

Iată și trailerul sezonului 2:

O recapitulare scurtă a primului sezon găsiți aici:

Zilele astea sunt momentul ideal să vedeți tot sezonul 1. Vă împărtășesc strategia mea: după-amiaza stați muuult cu copiii în parc, seara ei adorm repede, frânți după atâta alergat, iar mami își toarnă un pahar de vin și pac, pe canapea la serial. Iar la final de aprilie, începând cu 26, puteți urmări sezonul 2 pe HBO GO. Hai, ca să putem urmări și comenta împreună!

Sursa foto: HBO

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

21 comentarii

  1. E genial filmul, am vazut cu sufletul la gura primul sezon, am plans, m-am enervat…multa multa emotie acolo. Sunt curioasa si de carte, mai ales cu principiul deja bine cunoscut conform caruia „cartea bate filmul”. Oricum, e extrem de bine realizata ecranizarea si trairile protagonistei sunt foarte, foarte bine evidentiate. Ce m-a impresionat pe mine, pe langa Ceremonie, a fost ritualul nasterii propriu-zise a unei slujitoare, participarea „stapanelor” acolo si mai ales perioada de dupa…cand slujitoarea trebuia s-o ia de la capat in alta familie. Crunt ! Dureros !

    Abia astept sezonul 2 !

    • Am citit cartea chiar inainte sa stiu de film. Printesa mi-a facut pofta si m-am uitat si la film. Am ramas impresionata. Parerea mea personala e ca de data asta filmul „bate cartea”. Imi place filmul pentru ca respecta in majoritatea privintelor cartea, unele replici sunt identice. In plus sunt introduse multe scene care sporesc dramatismul. Imaginile si muzica sunt wow! O singura scena de mare impact mi-a ramas in minte din carte si nu a aparut in film (probabil o sa fie inclusa in sezonul 2, e vorba de micuta Angela). Sunt super curioasa cum o sa fie sezonul 2 pentru ca firul narativ al cartii se opreste la finalul sezonului 1.

  2. daca ai vazut primul sezon in intregime poti linistita sa citesti cartea, actiunea din primul sezon urmareste cartea destul de fidel. mi`a placut atat primul sezon cat si cartea, nu stiu daca ma voi uita si la al 2-lea sezon pentru ca pentru mine povestea s`a incheiat, mi`a placut finalul care lasa loc liber presupunerilor (s`a terminat cu bine, s`a terminat cu rau?).

  3. Eu, pur si simplu, nu ma pot uita la filme de astea. Nici Game of Thrones n-am putut sa vad, dupa cateva episoade simteam deja ca ma baga in depresie. Imi ajunge intunericul din jur, pe ecran vreau doar roz si panselute.

  4. Eu am incercat sa citesc cartea, insa am renuntat repede. Nu ma prinde genul acesta, nu vad rostul sa ma incarc de trairi si sentimente negative. Prefer sa citesc ceva vesel, ceva ce ma tine in suspans dar imi da si o stare de bine. Musai sa se termine cu bine. Vad ca ma invart iar si iar in zona fantasy, povesti cu dragoni si cu vraji.

    • Diana, esti sora mea geamana?:)))
      Asa sunt si eu… si la Game of Thrones am renuntat, tot din motivul asta. Pur si simplu nu suport sa vad violuri si chestii de genul, in zona mea de entertainment.
      Prefer oricand un film de kkt in stil hollywoodian, dar plin de efecte si exagerari, decat asa ceva, doar pentru ca deja traim intr-o lume unde chestiile astea se intampla pe bune.
      Eu cand ma relaxez, vreau sa ies din lumea gri in care traiesc, sa vad o lume noua, colorata. Poate de-aia am reusit sa imi pastrez optimismul, in ciuda a ceea ce se intampla in lume :))).
      Asadar, jocuri pe consola cu dragoni, vraji, vampiri. Carti, la fel (recomand Cronicile wardstone. E mai de adolescenti, dar m-a prins si pe mine).

  5. M-ai convins sa NU ma uit. ?
    Parca am devenit foarte sensibilă de când am copii și ma supăra orice nedreptate. Chiar dacă e dintr-un serial. ?
    Și eu mi-am făcut acum abonament la HBO Go, pentru un alt serial. Brazilian. ?

    • Sfântu’ Google zice că e destul să te uiți la comentariile poporului muncitor și alegător ca să ți se pară.

      Cuvinte cheie: Bodnariu, Tanacu, Smicală, Colectiv… 😛

  6. Eu am citit doar cartea (am devorat-o mai bine spus) si vazut primele episoade din film, dar sincer nu m-a prins… are si cartea o continuare? Ca intelesesem ca doar filmul are un sezon 2 (sfarsitul sezonului 1 fiind si sfarsitul cartii). Pe mine ce m-a socat, nu e atat cum a ajuns societatea (e o distopie, o varianta printre altele la fel de socante), dar ce m-a zdruncinat mai mult e felul cum Offred isi aduce aminte de lumea ei de dinainte. La un moment dat spune ceva genul: ce ne-a pierdut a fost faptul ca aveam prea multa alegere si nu sitam ce sa facem cu ea … am fost niste spectatori, vedeam (instaurarea dictaturii, limitarea drepturilor femeilor, poluarea planetei), dar nu intelegeam … pana in ziua cand am inteles, dar era prea tarziu… ce m-a socat a fost asemanarea cu lumea in care traim. Iar toate astea au fost scrise in 1985 !

    • nu exista o continuare a cartii!

      da, foarte pertinent si patrunzator pasajul acela!

    • Cartea nu are o continuare propriu zisa, dar Margaret Atwood este consulting producer si co-writer al serialului, asa ca am incredere ca nu o vor lua pe aratura. Sezonul 1 corespunde intr-adevar cu cartea, cu exceptia epilogului care, dupa mine, este absolut genial, foarte graitor.

  7. Imi place Atwood foarte mult, am citit cateva carti de-ale ei mai demult. Cand am auzit ca serialul e facut dupa un roman de-al ei l-am si adaugat la lista. Acum astept sa imi cumpar cartea si sa vad sezonul 2 (desi cred ca va aparea cate un episod pe saptamana, nu va fi disponibil).

    Am HBO Go de ceva vreme, e o investitie foarte buna, mai ales cand esti in concediu si oferta la programe tv e slabuta. Copiii au si ei multe seriale pentru copii pe care le urmaresc (Pinguinii din Madagascar, Patrula catelusilor). Am si cont la Amazon Videos, acolo nu prea exista subtritari in romana, asa ca e mai mult al nostru.

    De cand cu ele televizorul nostru merge mai putin, programele tv sunt plictisitoare.

  8. Am vazut primul sezon dar cartea nu m-a prins deloc. Si pe langa ca nu mi-a placut, se mai si termina cum se termina. Dar la sezonul 2 ma uit definetly.

  9. Cand incepe seria a II-a? Pe HBO scrie curand, nu am gasit data.
    Am vazut prima serie. Nu as putea sa il incadrez in ,,film bun” sau film sfasietor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *