Care-i stânga? Aia care nu e dreapta. Deci stai…

Desfac bagajele după o vacanță mult prea lungă în timp ce Sofia face cu Ivan lecții de dans contemporan. Ajută foarte mult faptul că ea nu știe să danseze nici un fel de dans și n-a fost la nici un curs în viața ei, așa că practic se prostesc amândoi, se învârt și se tăvălesc pe parchet, adică fac exact ce ar face orice copil normal după o călătorie de zece ore dintr-o țară în alta, în timp ce părinții zac care încotro, visând la perfuzii cu vitamine și somnifere, toate deodată.

– Nu e bine, nu așa, trebuie să ridici mâna stângă în sus! o aud pe Sofia bosuindu-l pe frate-său.
– Bine! Dan caie e stânga? Asta?
– Aia care nu e dreapta, of, că greu mai e.
– Ăhă…

Bag capul pe ușă, e păcat doar să aud toată treaba.

Ivan se uită la mâinile lui, când la una, când la alta. Ei, acum să vezi. Păcat că n-am niște popcorn la îndemână.

– Deci fii atent, stânga e aia cu care scriu eu! zice Sofia, bucuroasă că a rezolvat misterul.
– Aaa, deci aia cu caie schii tu. Adică caie?
– Asta! ridică Sofia victorioasă mâna dreaptă.
Ivan, care sta față în față cu ea, ridică stânga.
– Deci asta e stânga?
– Exact!

Măi, îmi zic, ce repede au nimerit-o, păcat, speram la un spectacol mai lung. Dar stați, că mai era!

Ivan dă să înceapă baletul când Sofia îi pune stop. Ivan lasă mâna jos. Confuzia revine în forță.

– Stai, că am greșit. Cealaltă e stânga! Cu asta țin caietul, deci scriu cu asta! și ridică stânga, în sfârșit.
Ivan ridică și el dreapta, ca să rimeze cu ea.
– Deci asta e stânga?
– Da!
– Bine.

Ridică un picior să facă schema, apoi se oprește, cu el în aer.

– Dan eu schiu cu deapta. Adică cu asta de sus. Deci asta nu e stânga.

Derută totală.

Sofia găsește repede soluția:

– Știu. Înseamnă că la tine, dreapta și stânga sunt invers!
– Da. Sau poate că ia tine sunt invens, nu se lasă nici ăsta micu, s-a prins el în timp că unele lucruri pot fi și cum vrea el, nu doar cum vrea soră-sa.
– Nu, la mine sunt sigur bine, pentru că eu m-am născut prima.

Totuși, majoritatea lucrurilor încă sunt cum vrea ea.

Și uite-așa s-a rezolvat și această dispută, ca și cele 23.475 dinainte. Ea e mai veche pe lume, deci clar știe mai bine, are drept de veto și s-a născut cu stânga pe partea stângă, spre deosebire de el, care e mai fraged și încă acceptă lecții de dans de la o amatoare (dar una atât de adorabilă, deh).

Sursa foto: frate mai mic via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

9 comentarii

  1. Adorabili! Noi, când avem dificultăți, amintim vorba aia: piciorul stâng e cel la care degetul mare e în dreapta. Şi „vițăvercea” :). Dezvacanțuire lină!

  2. la noi la 4 ani s-a rezolvatmisterul. mai intreaba de control „sigur asta e stanga”?

    Apropo de stangaci, baiatul meu e stangaci si singura mea temere este daca va scrie frumos cu stanga, daca va acoperi scrisul su mana stanga, sa nu stearga scrisul. Numai la scrisul asta cursiv romanesc ma tot gandesc cum va scrie el buclele alea? Aveti si voi temeri dinastea? eu m-am documentat pe intrnet si vazut ca sunt pozitii de scris, inclinat foaia spre dreapta ca sa vada ce a scris in stanga si sa nu acopere, dar alte tips de ajutor nu imi vin. Stopperele pt creaioane pt stangaci sunt useless la noi caci el tine bine creionul.

    • Hm, sincer, nici nu m-am gandit la asta. Inca nu scrie cursiv, probabil ca va face asta la scoala si cred ca au ei metodele lor pentru a-i ajuta pe stangaci.

    • Eu sunt stangace (zic la propriu, dar ma gandesc ca e cam valabil si la figurat :-), dar am avut mare noroc ca la scoala invatatoarea le-a spus parintilor sa ma lase sa scriu asa (pe vremea aia, acum mai bine de 30 ani :-), la scoala – de obicei – ii obligau pe stangaci sa invete sa scrie cu mana dreapta, ceea ce e o mare greseala, sper ca s-au schimbat intre timp lucrurile, dar asta e alta discutie).
      Scriam destul de frumos, dar intr-adevar, scriam peste scris, oricum incercam sa tin foaia. Iar cand se intampla sa scriu creionul (tin minte, de multe ori la matematica), nu numai ca manjeam foaia, dar ajungeam eu manjita pana la cot … incercam sa pun o sugativa sau o alta foaie sub mana si peste ce scrisesem, ca sa nu frec … cu stilou / cerneala, la fel, era destul de complicat. Cel mai ok era cu pix-ul. Acum am vazut ca sunt multe obiecte pentru stangaci pe diverse site-uri, de exemplu, foarfeci, ascutiori, linii etc.

    • eu sunt stangace si scriu cursiv mult mai frumos decat majoritatea dreptacilor pe care i`am cunoscut. ca stangaci la scoala ii recomand sa scrie cu stiloul pentru ca pixul si creionul se intind pe mana, foaie si se murdareste. in plus, stiloul iti formeaza un scris elegant.

  3. Cunosc pe cineva care, in dorinta de a-si invata copila( la o varsta frageda) mersul pe schiuri, a inceput sa denumeasca picioarele: de ex, stangul era ursul iar dreptul era lupul. Succes asigurat.

  4. Doamne frumos mai povestești mai Ioana! M-am amuzat teribil și ce e frumos, ca mi-i și închipuiam pe Sofia și Eric ???

  5. Faza care a ramas de antologie, asta in Canada, la vorbitorii de engleza. Copiii in parc. Zice unul: „raise your left hand!”, ridica copilul celalalt mana dreapta… Primul se uita o secunda dezorientat, apoi se repliaza: „not that one, your OTHER left!” 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *