Mi-ești și mai dragă, mami, când îmi spui vorbele astea…

În pat seara la culcare e momentul meu de unu la unu cu fiecare dintre copii. Cu Ivan e totul mai concret, așa. Vrea pup și o îmbrățișare de urs, strânsă strânsă de tot, nu din aia de mămăligă moale. Apoi mă întreabă cât o să stau cu Sofia și dacă sigur sigur cu ea nu stau mai mult decât cu el.

– Promit să stau la fel de mult și cu ea.
– Dan ce faceți voi acoio împeună?
– Păi cam la fel cu ce facem și noi doi aici. Ne zicem noapte bună, pupi, îmbrățișări, astea.
– Câte?
– Câte ce?
– Câte pupi, îmbățișăi, astea?
– Cam tot la fel de multe.
– Pot să vin și eu să mă uit și să le număn?
– Aș prefera să ai încredere în mine. Așa cum tu vrei să fim doar noi acum puțin, așa preferă și Sofia. E timpul meu cu fiecare, nu cu amândoi. Pe rând, eu cu tine, apoi eu cu ea, apoi voi somn, eu lucru. Bine? Ca în fiecare seară.
– Of. Dan eu viau numai cu mine!
– Știu, iubitule, te cred. Eu vreau și cu tine, și cu ea, vă iubesc pe amândoi. Tu ești băiețelul meu minunat, fără de care nu pot sta nici o clipă, ursulețul meu catifelat, minunea mea de omuleț plin de dragoste…

Încă niște pupi, noapte bună, închid ușa, mă mut în camera cu roz.

– Vino aici sub plapumă, mă îmbie ea.
Mă bag acolo și o iau în brațe.
– Mami, te iubesc. Până la capătul infinitului și printre stele.
– Și eu te iubesc, minunea mea de fetiță, soarele meu și luna mea, frumoasa și buna și blânda mea…
– Știi, când îmi spui așa îmi ești și mai dragă. Parcă iubirea mea crește și mai mult când zici asemenea vorbe frumoase.
– Știu, iubita mea, sunt adevărate!
– Te cred, mami. Să nu te superi, dar eu o iubesc și pe păturica mea și pe Croco și pe pinguin tot până la stele.
– Unde încape atât de multă iubire în pieptul tău mititel?
– Oho, mami, n-ai tu idee. Mai e mult loc, că oricum, iubirea mea pentru tine crește cu fiecare zi.
– Cum așa?
– Păi încă o zi frumoasă împreună, încă niște vorbe frumoase la culcare, tot mai dragă îmi ești.

În ușă, ăsta micu’, numără tot.
– Mai aveți munt?
– Ivan, îi zice soră-sa cu reproș, du-te în treaba ta te rog, acum e momentul meu cu mami. Ne iubim.
Ivan izbucnește în plâns.
– La mine ai stat mai puțiiiin…
– Mai trec și pe la tine preț de-un pup, promit!
– Și apoi mai vii și pe la mine, promiți? Așa e corect, zice Sofia.
– Bine, dar o dată și gata.

Mă strecor iar în camera cu turcoaz, apoi din nou în cea cu roz. În sfârșit, sunt amândoi cu rezervoarele pline.

Și eu rămân cu gândul la vorbele ei. Câtă nevoie are să audă că e iubită așa cum e ea întreagă, cu toate contrazicerile noastre și împotrivirile ei, câtă nevoie are de marea noastră liniștită seara, de șoapte, să le rostească și să le audă.

Cât de important e, totuși, timpul acesta unu la unu, liniștea dintre replici, privirile secrete, complicitatea aceasta dulce, alintul. Și cât de iubită mă simt și eu, îmi ard ochii de drag și de supărare că ieri era bebelușă, azi e aproape cât mine, și parcă nu ne-am spus și iubit destul.

Sursa foto: mamă cu fiica ei via Shuttestock.com

Pin It

4 Comments

  • quasimodo spune:

    🙂

  • Georgiana TLP spune:

    Acum fiecare doarme in camera lui, singurel? Sau Ivan e tot cu tati? Nu se trezesc peste noapte sa ceara apa, pipi..? Sau aveti camere de filmat?

  • Marius SB-G spune:

    Cat de multa nevoie au copiii de momente din acestea cu parintii lor … dar cat de putini parinti stiu asta… si cat de putini parinti inteleg asta… . Poate ca insusi Nietzsche ori Schopenhauer, daca ar fi avut parte de o mama iubitoare, ar fi scris cu totul alte carti iar filozofia si psihologia ar fi ajuns la alte inaltimi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *