De azi îmi port cumpărăturile în sacoșe de mic/mare designer (p)

Când Sofia desenează, uneori mă gândesc ca un adult egoist, preocupat de lucruri mărunte: Oare câte coli din imprimantă o să consume de data asta? Și oare cât o să-mi ia să strâng după ce termină? În timpul ăsta, ea stă întinsă pe jos cu limba-ntre dinți, cu foi, creioane și carioci împrăștiate în jurul ei. Se ridică în fund, decupează, lipește, se mai uită o dată, o ia de la capăt. Nu aude, nu vede altceva decât ce-i în mâinile ei.

La final îi rezultă ceva. O invenție. Indiferent că e un desen naiv, un camion 3D lipit strâmb, un radiator pentru bebelușii bolnavi ca cel de mai jos, produsul e rezultatul minții ei și a dorinței ei de a naște ceva.

Nu întotdeauna înțeleg ce a vrut să facă. Uneori îmi explică în detaliu, ca mai sus, alteori doar îmi arată și-mi spune că e cadou pentru mine. Am casa plină de cadouri. Am în rucsacuri și în genți, pe noptieră, între haine, ușa frigiderului e plin, la fel și cele două dosare imense pe care i le-am oferit doar pentru asta.

La fel m-am simțit și când am avut de jurizat miile de desene realizate de copii pentru designul sacoșelor reutilizabile Mega Image, în cadrul concursului Mini Mega Chic. Împreună cu ilustratoarea Alexia Udriște și cu Tily Niculae, a trebuit să aleg trei desene câștigătoare, câte unul pentru fiecare categorie de concurs. Mai întâi am făcut o listă scurtă cu câteva zeci de desene, apoi le-am notat secret pe fiecare.

A fost teribil de greu, pentru că fiecare desen era un univers întreg. Unele mai întunecate, altele solare, unele foarte simple, altele complicate. La unele se vedea că sunt copiate de undeva, poate făcute cu ajutorul unui adult.

La fiecare mă gândeam la câtă speranță și bucurie a pus pe foaia aceea fiecare copil. Cum să dai la o parte unele ca fiind mai puțin frumoase ca altele?

În fine, am făcut ce-am avut de făcut, dar ușor n-a fost. Pentru că au văzut cât de complicat e să decidem (jurizarea s-a petrecut în prezența reprezentanților Mega Image și ai agenției lor de PR), am primit o derogare: am putut alege doi câștigători din fiecare categorie.

Primele trei sacoșe imprimate cu desenele a trei dintre cei șase câștigători sunt disponibile deja în toate magazinele Mega Image. Sigur că o să le purtați cu bucurie de colo colo știind că trei copii de 10 și 11 ani au realizat aceste minuni colorate pline de simboluri și semnificații.

Iată-i și pe cei trei căștigători talentați, purtând sacoșele cu propriile lor desene: Radu, 10 ani, Xinyi, 11 ani și Briana, 11 ani.

Iar dacă vreți să-i cunoașteți mai bine, iată-i și în clipurile de mai jos.

Aceasta este Xinyi, ea salvează animalele de la zoo și din alte locuri care nu le plac și are două codiție în desen pentru că așa i le face mereu mama:

Briana iubește pisicile și vrea să devină grafician:

Radu iubește să… mănânce (e de-al meu ăsta micu’), iar franzela lui e cu mustață pentru că e din Franța :):

Fiecare dintre ei a primit câte o excursie la Disneyland Paris împreună cu familia. Celelalte trei desene câștigătoare vor ocupa și ele loc de cinste pe sacoșele reutilizabile Mega Image spre finele anului.

Felicitări talentaților Mini Mega Chic, a fost o onoare și o bucurie să particip la acest proiect.
Îmi doresc să trimiteți un gând bun către acești talentați de fiecare dată când umpleți cu bunătăți o sacoșă pictată de ei!

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4194

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *