Ești tot ce mi-am dorit

– Iubita mea, vreau să-ți spun ceva important.
– Sigur, mami.
– Ești tot ce mi-am dorit. Tot!

O strâng tare la piept. E întuneric și ea e mare, dar se ghemuiește toată în mine.
Îi miros ceafa, miroase exact la fel ca întotdeauna, a migdale dulci.

– Mami, și eu vreau să îți spun ceva important.
– Abia aștept să aud.
– Tu ești tot ce mi-am dorit și mai mult.

Mi se umezesc ochii. Mă vede și mă strânge la pieptul ei cu miros de proaspăt.

– Cum, Soare, adică? Ce ți-ai dorit tu și eu sunt mai mult?
– Mi-am dorit să fii bună și să mă iubești. Iar tu te și joci cu mine. Și uneori când mă aștept să te superi, tu râzi și începi o joacă. Asta îmi place cel mai mult. Râd mult cu tine. Chiar dacă nu te poți juca mereu cu mine cât vreau eu.
– Of, mititico, vezi și tu că oamenii mari mai au și alte lucruri de rezolvat…
– Știu, mami, înțeleg. Doar copiii se pot juca mereu, așa că eu îmi caut prieteni când tu nu te mai poți juca așa cu mine. Dar tot cu tine mă distrez cel mai bine.
– Deocamdată…
– Cum adică?
– În timp, copiii ajung să se joace atât de frumos cu prietenii lor că nu mai vor să stea așa mult cu părinții.
– Aha. Dar nu cred că și eu o să fiu la fel.
– Păi, asta o să aflăm împreună, nu?
– Tu tot o să simți că sunt tot ce ți-ai dorit, și dacă eu o să mă joc cu alții când tu o să vrei să te joci cu mine?
– Sigur. Eu o să mă bucur că tu ești bucuroasă, chiar dacă o să fiu puțin invidioasă.
– Bine, mami, acum să ne culcăm. I love you. Spune și tu.
– I love you.
– Acum sunt pregătită să dorm.

Am ieșit din cameră și am auzit-o oftând. Știu că e bine, că e sigură pe mine, pe iubirea mea. Are totul.

Îmi doresc să fim mereu așa. Să ne spunem și să ne auzim. Să ne înțelegem ușor și să ne acceptăm. Știu că nu va fi mereu la fel de ușor. Dar am încredere în ea și în mine, în ce-am construit împreună cu inimile.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

16 comentarii

  1. unde dai si unde crapa. ii arat eu articolul sotului meu, in ideea de „awww”. reactia? „mamaaa, ce tareeeee, un acvariu de 500 L!!!”

    „se poate sa tii asa ceva in apartament?”

    „nu afecteaza mobila?”

    „cat costa?”

    „se plateste mentenanta lunara sau fiecare singur?”

    „cat de greu e de intretinut? se schimba 20% din apa?”

    robo, te rugam, ai mila, da omului un raspuns. :)) daca ai un articol mai vechi despre asta sorry, dar desi citesc des aici, nu l-am gasit.

    • buna.
      acvariul asta are 300 de litri, nu 500, dar mai am unul de 180, deci total vreo 500.
      Se poate sa tii in apartament, dupa cum vezi, nu este nici o problema, nu are cum sa afecteze mobila; iarna umiditatea e un pic mai mare, dar daca aerisesti normal nu sunt probleme, mai ales ca multe apartamente din romania au problema ca iarna aerul e prea uscat, deci ar fi numai bine;
      sunt multi acvaristi care tin in apartamente si 1000 de litri de apa sau mai mult.

      acum, cat costa e o intrebare fara un raspuns clar, ca depinde ce echipamente ai pe langa acvariu si ce tii in el; acvariul in sine nu e scump, de exemplu eu pe asta din poza am dat vreo 2000 de lei cu tot cu standul metalic si pal;

      insa banii cei mai multi nu se duc in acvariul propriu zis, ci in celelalte echipamente (filtre, lumini, instalatie de CO2, substrat, fertilizare plante etc etc); daca vrei pesti mai deosebiti, mai bagi si acolo; daca esti interesat de plante, cum sunt eu, costurile sunt mai mari decat la un acvariiu doar cu pesti.

      poti sa folosesti si o firma care sa se ocupe de intretinerea acvariului, dar nu stiu sa spun cat costa ca eu nu folosesc asa ceva, pentru mine asta e hobby-ul meu si placerea mea, deci nu am nici un motiv sa iau o firma pentru intretinere.

      cat de greu e de intretinut: nici aici nu e un raspuns simplu; de ex. schimbul de apa (scot 20% din apa cu un furtun si o inlocuiesc cu apa de la robinet, saptamanal) si curatarea geamurilor si hranirea animalelor dureaza foarte putin, maxim 1 ora pe saptamana.

      ce imi mananca mie mult timp este tunsul plantelor, aranjatul plantelor, testarea apei, optimizarea fertilizarii. reglarea celorlalte echipamente, bricolatul diferitelor lucruri etc etc – dar astea sunt lucruri care nu sunt obligatorii, daca nu te intereseaza in mod deosebit plantele sau nu ai inclinatii catre bricolat.

      celalalt acvariu este cu apa sarata, acolo e mult mai complicat si mult mai scump si nu e pentru incepatori.

      dar un acvariu de apa dulce de 100-200 de litri cu niste pesti obisnuiti si fara plante pretentioase costa pana in 2000 de lei si nu ar trebui sa consume mai mult de 1 ora pe saptamana cu intretinerea

      exemplu:
      https://www.hornbach.ro/shop/Acvaristica/Acvarii/Acvarii-bazine-din-sticla/S19385/lista-produse.html

      dar problema nu e de costuri sau de munca de intretinere, problema e sa fii dispus sa investesti timp ca sa citesti si sa intelegi ce trebuie sa faci sau sa nu faci ca sa ai succes cu acvariul pe termen lung – de aia trebuie sa te intereseze acvaristica, altfel dupa ce trece entuziasmul si acvariul incepe sa o ia la vale nu mai dureaza mult pana il pui la vanzare.

      unii isi iau acvariu si se plictisesc de el dupa 6 luni, pe altii ii prinde tare microbul si nu mai scapa de el toata viata, altii o iau complet razna si nu se mai pot opri din bagat bani in echipamente si in upgrade-uri, altii ajung sa isi construiasca casa in functie de acvarii :)) samd

      ideea e ca acvaristica poate fi un hobby foarte simplu sau foarte complicat, relativ ieftin sau extrem de scump, care sa iti ocupe de la 1 ora pe saptamana la cateva ore pe zi, asa ca depinde ce vrei sa faci si ce vrei sa obtii.

      (mama ce eseu am scris, vezi si aici)

    • wow, multumim mult de raspuns!! cred ca am rezolvat cu cadoul de ziua lui si de craciun. :))

      mai e totusi o intrebare, mobilierul e foarte frumos (ma refer la stand si capac). sunt facute la comanda sau cumparate?

    • multumesc, sunt facute de mine, deci nici/ nici 🙂
      acvariul este facut pe comanda, standul metalic la fel, iar eu am imbracat standul in pal si am facut capacul (vezi ce ziceam de bricolat mai sus :))
      pal-ul pe care l-am ales este acelasi cu cel din care e facuta mobila din living, de asta am vrut sa fac asa.

      dar exista acvarii complete cu stand si capac care arata binisor, de ex cele de la Juwel sau Eheim.

      PS cel mai important sfat pt un incepator este sa nu ia un acvariu mic pt ca un acvariu mic e mai dificil de stabilizat decat unul mai mare (volumul mic de apa face ca orice variatie de parametri sa fie mult mai brusca si sa-l dea peste cap).

      Cel mai bine e sa incepi cu minim 100 litri sau pe-acolo, sansele de succes sunt mai mari.

  2. Foarte frumos trăiți şi spuneți. Dar, vezi tu, sunt mame care ar dori să aloce la fel de mult timp puilor lor, dar au un job de 8 ore, mai aleargă după ei juma’ de oraş la grădi/şcoli – dacă socoteşti şi drumul, puii lor stau 9 ore acolo – iar apoi nici nu-şi permit o tanti la curățenie, nu-şi permit atâtea vacanțe, haine, jucării. În cel mai bun caz fac schimb cu tata la jucat/treburi casnice, iar seara îşi socotesc resursele, deşi ar prefera să citească încă o carte de parenting – poate nici pe aia nu şi-o mai permit luna asta. Inimile acestor mame sunt mereu în lacrimi…

    • Nu stiu de ce te-ai suparat asa, unde dai si unde crapa. 🙁

      Nu e nevoie de 20 de ore de conectare pe zi, nici noi nu stam mereu impreuna, copiii merg la gradinita, eu lucrez, dar cinci minute in fiecare seara umplu atat de frumos paharele, daca in alea cinci minute va vedeti si va auziti cu totul…

    • Asa este. Si eu lucrez 8-9 ore, dar seara cand pregatesc cina incerc sa ii am langa mine, cand vor si ei. Ne jucam la baita, citim impreuna, avem mereu momentele noastre peste zi. Si cat e mancarea pe foc uneori ma bag un pic in jocul lor. Cred ca este vorba despre cat de iubiti se simt copiii, nu despre cat timp ne jucam efectic cu ei.

    • Citesc aproape de la inceput acest blog, iar aceasta femeie expune aprope tot din viata ei. Intelegi nu? Blogul ei si viata ei. Sotul ei este corporatist, munceste de la 8,9 la 18. La fel si eu. La fel ca altii. Ca sa petreci timpul cu copii tai sI sa te conectezi trebuie sa lasi fustrarile deoparte si sa te organizezi.Eu maxim o zi nu ies afara cu copilul meu. Cand ies prefer sa il alerg sau sa ma joc pe jos cu toti copii din parc decat sa stau pe banca de vorba cu o prietena. Am ales sa gatesc la cuptor si sa fac curatenie mai rar ca sa pot sta cu copilul meu. Si nu e sacrificiu. Nu fumez si nu beau si imi pot permite o carte chiar mai multe pe luna. Si Printesa urbana munceste si daca citesti in spate o sa vezi ca si ea ca sa ajunga unde este a muncit. Ce e asa rau ca acum poate sa mai stea si pe acasa? Cand vad un articol mamele arunca cu pietre imediat, cineva deschide o afacere …prietenii nu sprijina. Nu vreau sa vorbesc mai mult despre acest subiect. Si eu mai fac rautati dar incerc din greu sa le stapanesc. Si se poate.

    • De ce sa-i fie altuia bine daca mie imi este rau? Sau de ce sa invat de la altii sa gandesc frumos despre relatia pe care o am cu cei aproape de mine, daca pot sa ma plang (sau sa iau apararea altor mame…)?

      De aceea suntem mame, ca sa ne sacrificam si sa scoatem ce e mai bun din noi si din copiii nostri. Si „femeia se va mantui prin nastere de prunci”. Nu procesul in sine conteaza, ca acela trece si-l uiti in primele secunde de bucurie, ci tocmai prin „chinul” de dupa…pana ii vezi mari…

  3. Cel mai mult îmi place că blogul tău o să fie, mai ales, deliciul copiilor tăi când vor crește. Ce ai sădit în inimile lor s-a imprimat și i-a format și îi va mai forma mult timp de-aici înainte, însă unele detalii se uită, cuvinte, situații…și tu le pui pe toate pe ‘hârtie’, pentru toți, dar mai ales pentru ei. Eu fac asta cu prietenul Facebook și au rămas acolo multe detalii, detalii pe care mi le-aș fi dorit și eu de la ai mei, să mă mai văd mică, în mișcare, în poze simpatice… Singura mea sursă de amintiri, bunica, a murit acum trei ani, ea îmi povestea așa de frumos toate momentele noastre împreună. Asemenea conversații care topesc inimi de drag, am și eu cu Teodora mea frumoasă și bună. Sunt neprețuite!

    • Da, ma gandesc si eu la asta, avem un jurnal al nostru! 🙂

      Dar eu nu m-as baza pe Facebook, maine se poate inchide si pierzi totul. Mai bine le printezi si le pui intr-un dosar sau iti trimiti pe email textele si pozele…

  4. Nu am vorbit în nume personal. Din fericire noi ne permitem mare parte din toate. Dar cunosc mame care citesc acest blog şi suferă oarecum pentru că viața Ioanei şi ceea ce expune a devenit un standard cumva. Mame care nu stau liniştite nici la job pentru că nu-şi permit grădinițe private şi se întreabă cum sunt tratați copiii lor, etc. Iar atunci când se joacă acasă cu copiii se întreabă cum să repare prin 15-30 de minute acele 9 ore, etc. Apoi suferă că nu pot oferi copiilor mâncare atât de bio/eco, jucării de pe naturici, haine din merinos, etc. Nu era cazul să o iei atât de personal, apreciez în mare parte ce faci aici, dar nu pot să nu mă gândesc şi la acele mame. Enfin, văd că ai armata de apărătoare, eşti safe, Ioana!

    • Dar eu nu cumpar bio eco, come on, majoritatea hainelor noastre sunt de la TEX si Decathlon, 15 lei tricoul, iar cand imi iau cate o rochie mai acatarii pentru vreo lansare, ma simt ca porcul, desi tot de la reduceri o iau. Inteleg ce spui, dar mi se pare exagerat. Cred ca cel mai pretios lucru pe care-l oferim copiilor nu are nici o legatura nici cu banii, nici cu meseria noastra, ci culmea, cu felul in care suntem cu noi, cu felul in care ne gestionam emotiile, iar faptul ca unii oameni isi strica viata pentru ca li se pare ca altii sunt privilegiati (desi, daca s-ar uita mai bine, ar vedea ca toti au probleme), daca traiesti mereu cu frustrarea ca altuia ii e mai bine, in loc sa te uiti sub nasul tau, daca nu reusim sa ne asumam responsabilitatea pentru emotiile noastre si trebuie musai sa dam vina pe altii pentru felul (rau) in care ne simtim noi in relatia cu copilul nostru, e pacat, stricam totul.

      Mi se pare foarte nedrept sa te superi pe mine (desigur, in numele altora, nu al tau personal) ca am o relatie buna cu copiii mei sau ca imi permit gradinita privata, muncesc de 20 de ani ca o nebuna, nu am primit banii mostenire si nu am un sot bogat care ma intretine.

      Iar daca cititul aici face rau, nu inteleg de ce mai citesti aici (nu tu, evident, cele in numele carora scrii), pentru ce? Si de ce trebuie sa ma simt eu vinovata ca scriu cu drag despre iubirea pentru copiii mei?

      Nu am armata de aparatoare, Mihaela, sunt oameni care simt altfel decat tine si se exprima, asa cum faci si tu.

      Uite, chiar ieri am ascultat un tedx fain despre emotii si despre cum tu le controlezi pe ele, tu le ai, nu ele te au. De la furie la invidie la frustrare, u name it. Cred ca te poate ajuta, il poti da mai departe celorlalte mame de care spui. https://www.youtube.com/watch?v=h-rRgpPbR5w

    • Miha, e bine sa fii bogat. Poate si Ioana si-ar dori sa isi permita 10 vacante pe an. Sa nu munceasca decat de placere. Poate si-ar dori o casa mare cu gradina. Un ponei pentru fiecare copil. Si sunt oameni care isi permit toate acestea si mai mult. Ce sa faca, sa o apuce disperarea ca „uite ce isi permit mamele acelea”.

      Pana la mancare bio/eco, o femeie poate gati la cuptor in loc de prajit si tot e un pas inainte. Poate sa nu ii dea copilului dulciuri si ciocolata si sa ii dea alune si merisoare uscate. Nu ma intelege gresit, eu chiar nu sunt din curentul „zaharul e moartea”. Incerc doar sa subliniez ca nu are sens sa suferi ca nu ai luat un iaurt bio pentru ca costa dublu, daca langa iaurtul ala ai pus si o napolitana.

      Cat despre haine de merinos, n-am intrebat niciodata un copil ce ar vrea cadou si el sa imi zica, stii, un pulover de merinos! Da, lana de merinos e buna, calduroasa, dar nu traim la polul nord, un puloveras de lana normala, o maleta de bumbac, isi fac treaba.

      Inchide ochii si intreaba-te ce ai vrea tu. Ce ai visa.Nu ce recomanda nu stiu cine pe blog, nu ce ai auzit ca au alti copii si al tau nu. Nici ce parere vor avea ceilalti daca faci asta. E uimitor cat de repede uita oamenii sa viseze. E greu, stiu. Nici nu iti vine sa crezi cat e de greu.

      M-a surprins o prietena buna cu intrebarea „tu ce vise ai”. Pai…sa achit ratele? sa imi iau concediu? Astea nu sunt vise. Daca nu aduci tu bucurie in viata nimeni nu o va face. Si chiar daca o aduc altii nu o sa o poti primi. Cand se poate. Nu o sa fie mereu. Cu o panza pictata. Cu un film. Cu un sal crosetat. Cu un milkshake. Cu un zambet. Faci febra musculara, iti vin numai gandurile „aoleoo, numai de asta nu am timp”, „ce prostie cand am atatea probleme”. Pana intr-o zi, cand dupa mult antrenament, o sa inceapa sa iti vina firesc sa privesti lumea asa. Nu uita, „daca te strambi ramai asa”. Poate aveau mai multa intelepciune vorbele astea decat credeam.

      Eu de exemplu m-am oprit acum din curatat toata casa, inainte de a intra in tura de dupa-amiaza la serviciu. Am muzica si dansez, iar cand curat baia imi pun laptopul pe masina de spalat sa vad un episod.

      Cumva, nu mai e o corvoada, pentru ca pot sa le fac in termenii mei, desi trebuie facute. Aaa, si m-am oprit sa ii multumesc in gand, ca pe fata am facut-o deja, prietenei cu dar de motivare, si sa arunc mesajul asta in aer, pentru oricine ar avea nevoie de el si il prinde.

  5. Minunat Ioana!
    Dacă felul in care Ioana își educa copiii și încearcă sa educe părinții despre asta ar deveni un standard, lumea clar ar fi mai buna. Nu dacă ar mânca copiii bio, ar avea jucării grămada sau ar fi înfășurați in merinos( deși nu îmi aduc aminte un articol in care Ioana sa propovăduiască asta). Multă vreme m-am uitat și eu un curtea altora și comparat situația mea cu a lor. Nu ajuta. Ce ajuta e sa te ajuți pe tine sa îți poți iubi copiii necondiționat, sa crești generații sănătoase la minte și suflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *