În sfârșit, Conferința despre Educația cu blândețe

Momentul pe care-l aștept de mulți ani, felul în care încerc să contribui la mai binele nostru, al tuturor, subiectul pe care-l aduc în față cât de mult pot pentru că văd cât de mult ajută să vorbim despre asta, să ne punem resursele la un loc, să facem schimb de cărți, de idei, să ne asigurăm că tuturor ne e greu să renunțăm la vechile metehne câtă vreme nu știm ce să punem în loc.

Așadar, pe 8 septembrie vă aștept la conferința Parenting Academy Educația cu blândețe. Am reușit să aduc pe scenă patru specialiști pe care îi cunosc bine și-i admir, a căror experiență şi expertiză sunt suficient de bogate pentru a ne oferi repere.

Atenție, vom dedica timp și relației tată-copil, ce bine ar fi să fie în sală și mulți tați!

Vom avea o conversație la obiect, dinamică, cinstită, cu multe întrebări și răspunsuri pe care le vom primi de la:

Diana Vasile, PhD, Psihoterapeut, Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Diana ne va ajuta să înțelegem de ce ne e atât de greu uneori să ne ascultăm copiii plângând, de ce nervii lor ne enervează, de ce nu reușim să ne păstrăm cumpătul în relațiile de familie, de ce ne omoară practica, deși teoria o cunoaștem atât de bine. Vom discuta și despre efectele pe care le are, pe termen scurt și lung asupra copilului palma ocazională, pedeapsa și trimisul în camera lui, despre moșteniri grele de familie și despre alternative blânde la stilul autoritar tradițional de a crește copii.

Otilia Mantelers, Leader Hand in Hand Parenting în România. Otilia va vorbi despre rolul jocului în relația părintelui cu copilul său, despre limite ca alternativă la pedeapsă și despre cum primim crizele de furie ale copiilor. Un capitol al intervenției Otiliei va fi dedicate felului în care ne gestionăm noi, părinții furia proprie când se activează în relația cu copiii.

Bogdan Ion, doctor în psihologie, psihoterapeut, membru fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Bogdan ne va povesti despre provocările vieții de tată. Vom vorbi deschis despre ce se schimbă în viața emoțională a bărbatului când devine tată. Internetul e plin de sfaturi pentru mame. Care nu se potrivesc deloc taților… Cum le e lor? Cum putem gestiona dinamica familială astfel încât tatăl să aibă șansa să dezvolte o relație sănătoasă cu copiii lui? Este educația cu blândețe posibilă într-o familie în care tatăl are o fire autoritară? Ce instrumente de conectare au tații?

Ana Muntean, profesor universitar doctor în Psihologia Dezvoltării Umane. Doamna Muntean spune că copul esențial al societății este ca, odată ajuns la maturitate, individul să fie capabil să trăiască autonom și să-și crească sănătos propriii copii. Teoria atașamentului, dar și neurobiologia demonstrează că atașamentul securizant este garantul sănătății mentale de-a lungul intregii vieti. Tot teoria atasamentului ne spune și că cel mai nociv factor în creșterea copilului este un părinte speriat sau un părinte care sperie copilul. Dar când părintele însuși a ieșit dintr-o copilărie bine garnisită cu spaime, ce poate face el pentru a evita stiluri parentale agresive sau din contra, neglijarea copilului? Despre toate acestea și despre atașament vom discuta pe 8 septembrie cu prof. Ana Muntean.

Evenimentul are loc sâmbătă, pe 8 septembrie, de la ora 9 la ora 14.00, la Hotel Sheraton din București. Conferința poate fi urmărită și online, live sau înregistrată. Înregistrarea va rămâne online pe perioada nedeterminată. Puteți achiziționa bilete AICI, după cum veți vedea, prețul este foarte mic (65 de lei pentru cele cinci ore), îmi doresc să aibă acces la această informație cât mai mulți părinți, educatori, bunici, bone.

Pagina eventului de FB unde vom pune informații proaspete despre eveniment este aceasta.

 

 

Conferința anterioară Parenting Academy a avut ca temă somnul copiilor, dinamica în cuplu după nașterea copiilor. Am avut alături de mine trei specialiste minunate: pe Domnica Petrovai, psihoterapeut specializat în lucrul cu cuplurile, dr. Mihaela Oroș, medic pediatru specializat în somnologie și pe Andreea Ola, consultant în alăptare autorizat IBCLC. Am discutat mult despre nevoile emoționale ale copilului și mamei când vine vorba despre alăptat și somn, despre cuplu și intimitate, despre care e momentul propice pentru a invita copilul la el în pat, dar și despre cum fiecare familie își va găsi în cele din urmă ritmul, dacă acordă timp și atenție nevoilor tuturor. Evenimentul a fost sponsorizat de Philips, care a făcut în sală o demonstrație cu Chef Foa a felului în care funcționează noul blender, tocător și încăzitor Philips 4 în 1 (am folosit și eu din plin la ambii copii varianta anterioară a acestui aparat, e magic, vi-l recomand).

Pun mai jos și câteva poze de la conferința anterioară, ca să vedeți cam care e atmosfera.


Vă aștept în sală pe 8 septembrie! Iar dacă aveți întrebări pentru invitații mei, le aștept aici în comentarii sau pe email.

Credit foto: Andreea Mira Photography

Partener al conferințelor Parenting Academy: Parenting Ads.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4194

11 comentarii

  1. Buna ziua,
    Deoarece pe 8 septembrie este ziua puiului meu as dori sa vizionez conferința intr-o alta zi. Pot? Și in acest caz cât e valabil biletul achizițonat?
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

    • Salut, la multi ani in avans! 🙂 Conferinta poate fi urmarita oricand, costul e acelasi, 65 de lei.

    • Buna ziua si felicitari pentru inca o conferinta plina de informatii utile si datatoare de speranta si curaj!

      As dori sa mai urmaresc conferintele mai vechi.
      Cum se procedeaza?
      Multumesc frumos!

  2. Ioana, s-a strecurat din greșeală un dezacord: ”a căror experiență sunt suficient de bogate”.

    Felicitări pentru tema conferinței și succes!

    • dai click acolo unde am pus link, selectezi ce vrei sa cumperi, sala sau online, nr de bilete, apoi iti completezi datele si faci plata cu cardul. daca ai ales online, vei primi pe email un link si o parola cu care poti urmari conferinta live sau inregistrata.

  3. Buna Ioana,

    Sunt de ceva vreme cititoarea ta si imi place cum vezi lucrurile in multe privinte. A aparut aici in UK un articol despre faptul ca ar trebui interzis prin lege sa iti lovesti copiii si ca se lucreaza la asta in Wales. Ti-am dat un tag pe facebook ca sa vezi ca peste tot sunt oameni ingusti la minte care considera ca a plesni un copil e ok. Poate poti aduce argumente mai bune decat mine daca ai timp, bineinteles! Iti multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *