Prima „minciună” dintre noi

Îl ajutam să se spele pe cap, el se juca în duș cu mașinile lui roboți. La un moment dat, pun dușul pe el, sare ca ars că frige. Mie mi se păruse doar caldă apa. Dau mai rece, îi dau să încerce.
– Mai e fierbinte? mă întreabă, atent la roboți.
– Eu zic că nu mai e.
– Bine, atunci hai, fă treaba cu spălatul.

Și am pus dușul pe el. Apa era aproape călâie. A țipat că frige. Am rămas cu dușul suspendat în aer, neștiind ce să fac.

A trântit robotul în ligheanul care-i servea drept piscină, apoi a zis, uitându-se în jos:
– Gata, mami, asta e, a venit. Prima minciună dintre noi. Prima!

Părea cu adevărat dezamăgit.
– Ivan, nu te-am mințit, mie apa mi s-a părut aproape rece, și acum zic că nu are cum să pară fierbinte nici celui mai friguros om din lume. Nu te-am mințit, nici acum, nici altă dată.
– Altă dată știu că nu m-ai mințit, dar de data asta, da, pentru prima oară!

Tot nu mă privea în ochi, și asta face când nu e sigur pe ce zice, când se simte vinovat sau când mă păcălește în orice fel.

– Ivan, te joci acum? Mă pui la încercare?

M-am gândit că poate e cumva speriat de momentul în care între noi lucrurile nu vor mai fi atât de line, de transparente, de firești, simte și el că se face tot mai mare și relațiile se complică. Sau poate chiar i s-a părut fierbinte apa aia. Sau poate a vrut să vadă cum reacționez. Habar n-am.

– Nu mă joc, chiar cred că m-ai mințit.
– Bine. Îmi pare rău că a fost fierbinte pentru tine apa. Nu mi-am dat seama. Pot să te spăl pe cap?
– Da, dar să nu mă mai minți.

L-am spălat cu apa așa cum era, i s-a părut bună. La fel fusese și mai devreme.

Peste alte câteva zile, m-a întrebat la restaurant când vine mâncarea, i-am spus că probabil în cinci minute. A pus un cronometru la ceasul pe care îl purta, și, când a venit mâncarea, peste 12 minute, mi-a zis:
– Gata, uite, a doua minciună dintre noi. Două, în doar câteva zile!

Mereu i-am spus că poate avea încredere în mine, că nu îl mint, că nu-l păcălesc, că nu-i distrag atenția, că e important să facă și el la fel, ca să ne cunoaștem bine unul pe altul. Așa am și făcut. El mă mai minte când dă vina pe soră-sa dacă întreb care a tras pârț (eu îmi dau seama după miros cine e autorul – e o super putere de mamă asta, dar îmi place să le testez nivelul de asumare flatulentă), sau cât a stat la laptop în lipsa mea, deși știe că nu are nevoie, dar la lucruri serioase, am impresia că e cinstit, nu are motive să mă mintă, nu am reacționat niciodată urât la secretele lui, chiar când erau despre reguli încălcate.

Iar acum, el face acest joc despre cum eu îl mint. Poate îl ajută să nu se mai simtă vinovat când mă mai păcălește el pe mine? Poate vrea să testeze (fără să fie neapărat conștient de asta) cum se descurcă pe lume dacă cea mai de încredere persoană începe să-l mintă?

Cert e că pentru mine n-a fost dureros să-l aud acuzându-mă pe nedrept, pentru că știu bine cât adevăr am pus în relație cu el: pe tot. Știu sigur. Nu mă mai îndoiesc de asta, așa cum nu mă îndoiesc că le sunt un părinte bun.

Relaxarea cu care mă întreabă orice, felul în care mă apucă de mână când vor, nu doar când au nevoie, râsul lor, discuțiile interminabile despre orice, felul în care ne primim greșelile și trecem peste ele, toate astea mă ajută să ȘTIU că sunt o mamă bună.

Nu sunt o mamă perfectă, nici n-aș vrea să pun povara asta pe ei și pe relațiile lor viitoare, și e și asta parte din adevărul pe care mereu l-am spus și l-am arătat copiilor mei.

Aștept să aflu ce alte minciuni mai spun, și să înțeleg care e căutarea lui. Nimic din ce fac copiii nu e random, așa cred, iar pentru mine e fascinant să-i urmăresc, să-i las să fie, să-i observ cu uimire, apoi să se așeze toate una lângă alta și să înțeleg, mai târziu, în ce fel au crescut când făceau chestii care pentru mine nu aveau nicio noimă.

Pin It

6 Comments

  • Mona spune:

    Cat am ras la faza cu cronometrul!!! Senzational puiul cum a gasit el sa te verifice :))))))

  • Maria spune:

    De la ce varsta incep copiii sa we spele singuri?

    • Irina spune:

      Depinde de copil. Ai mei au inceput la 6 ani. Pe fata o verific ca are parul foarte lung si nu se clateste bine si o sterg eu. Pe baiat, cand ma duceam sa il sterg, il luam la intrebari daca s-a spalat in punctele cheie si daca imi zicea ca a omis unul o facea atunci. Acum, la 9 ani ai baiatului, il intreb mai rar si se sterge singur.

    • Mona spune:

      Nu cred ca e o varsta exacta, depinde si de copil dar depinde si de cum si cand il invata un parinte. Al meu se spala singur de la 3 ani, insa o face foarte bine de la 3 ani si jumatate. Numai supravegheat evident. Se sterge singur de la aproape 4 ani.

  • o femeie spune:

    moaaama ce morala am primit pt o situatie aseamantoare cu cronometrul :))) cine le-o fi inventat? 😀 😀

  • Cora spune:

    hihihi, daca s-ar fi uitat la tv as fi zis ca de-acolo s-a inspirat, dar nu e cazul…:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *