Șase idei de jocuri educaționale cu matematică, fizică și ceas (p)

Vreau să precizez din start că nu alerg după performanță, nu le bag copiilor sub nas jocuri care să-i facă olimpici, avem de toate, și mingi și palete de bedminton, și jocuri cu zaruri și strategie, și cărți, avem și Twister și Yamms, avem puzzle-uri și LEGO și plușuri, avem și jocuri de colaborare și jocuri de competiție, avem și jocuri educative. Copiii sunt cei care aleg ce jucăm, întotdeauna. Uneori aleg să se distreze, alteori aleg un joc cu fapte bune (chiar ieri au făcut asta), alteori vor să coopereze, alteori să râdă sau să se înfrunte.

Pe cealaltă parte, jocurile educaționale nu-s deloc plictisitoare, dimpotrivă, unele sunt foarte atrăgătoare. Iar cele pe care vi le prezentăm azi sunt teribil de bine făcute, au un lipici la copii… Sunt jocuri STEM, adică inventate special și folosite în metoda de predare internațională prin care copiii învață știință, tehnologie, inginerie și matematică în aceeași materie (ScienceTechonologyEngineeringMaths, pe scurt, STEM). Jucăriile acestea sunt super isteț construite, stimulează curiozitatea copiilor, îi invită să găsească soluții, iar asta pot face doar după ce înțeleg singuri cum funcționează lucrurile, folosind jucăria cu pricina.

Visul meu este ca jucăriile ca acestea să ajungă în toate școlile din România, să fie folosite de cât mai mulți copii, mi se par mult mai bune ca orice manual, pentru că folosindu-le, copiii află singuri cum funcționează lucrurile, și rețin mult mai bine tot ce este de reținut!

Încep cu preferatul meu, Learning Resources Set STEM Magie cu magneti! După ce am întins magneții pe covor și i-am lăsat pe copii să îi descopere, mai aveau puțin și se băteau pe ei!

Sunt foarte bine făcute, nu se pot strica sau rupe, sunt perfecte pentru mâinile mici ale copiilor, funcționează foarte bine, iar sugestiile de experimente de pe cele zece cartonașe sunt super smart! Copiii descoperă singuri cum funcționează magnetismul, fără să fie nevoie să le explice cineva. Apoi pot face singuri ce doresc, pot explora magneții mai departe în zeci de feluri.

Ne place grozav acest set, care conține o baghetă magnetică, un pilon, două inele magnetice, un magnet în formă de bară, două biluțe magnetice, un magnet in forma de potcoava, un șnur (pentru pendul), snur, 30 jetoane colorate, un ghid de activitati in limba engleză.

Magie cu magneti este recomandat pentru vârsta 5 – 9 ani, costă 89 de lei, redus până pe 31 octombrie la 80 de lei cu codul LerEdi10, îl găsiți aici.

Preferatul lui Ivan este, desigur, Roboțel Tic-Tac, robotul ceas, care te învață să citești ora și de pe ceasul clasic, și de pe cel digital.

Ce știe să facă? Cântă, citește ora în engleză, pune întrebări, dă indicații și, dacă răspunzi corect, te premiază cu muzică!

Ivan rotește, de exemplu, minutarul ceasului, iar roboțelul afișează ora obținută în format digital și rostește ora. În două zile, Ivan a priceput că ora 14.00 e ora 2 după-amiaza, că 16.00 e 4 PM și 21.00 e ora 9 seara.

Are două moduri de operare: muzică (robotul îți spune o oră, iar tu trebuie să așezi acele în poziția corectă, iar dacă faci bine, îți pune muzică) și chestionar (robotul pune întrebări legate de oră).

Are și lumină de veghe și alarmă (când vine ora să te trezești, lumina se schimbă din albastru în verde).

Volumul este reglabil. Atenție, jucăria nu conține și baterii, veți avea nevoie de trei baterii tip AA.

Roboțelul Tic Tac este recomandat între 3 și 7 ani și îl găsiți aici, costă 147 de lei, îl puteți lua cu 132 de lei dacă veți folosi codul LerEdi10, valabil până pe 31 octombrie.

Sofia s-a lipit de setul de construcție Learning resources STEM Construiește orășelul.

Ce mi se pare genial la acest gen de joc este că nu e ușor de folosit. Nu orice combinație de piese în orice poziție funcționează, așa că cei mici trebuie să descopere singuri, încercând și greșind, ce și de ce nu funcționează, apoi trebuie să încerce iar, până înțeleg exact ce trebuie să facă pentru a putea finaliza construcția. Inginerie și design, pentru vârsta lor!

Sofia e genul care renunță ușor, dar de data asta nu s-a lăsat. A construit, a desfăcut și iar a construit până când a obținut ce și-a dorit!

Există multe variante de construcții, unele sunt sugerate prin scheme incluse în joc, altele poate inventa copilul după cum dorește. Sofia, de exemplu, a făcut castel pentru prințese (vezi mai sus).

Apoi a făcut podul către Hogwarts (din Harry Potter).

Există părți mobile, cu scripeți funcționali, care pot fi construite de copil piesă cu piesă. Merge foarte bine și dacă sunt mai mulți copii.

Setul include peste 50 de piese pentru construcția diferitelor elemente din oraș (platforme, steaguri, conuri, piloni), două figurine, un camion, 10 carduri cu provocări, abțibilduri decorative și un ghid de activități în limba engleză.Este potrivit pentru copii cu vârsta între 5 și 9 ani.

Construiește orășelul se găsește aici, costă 147 de lei, îl puteți lua cu 132 de lei dacă veți folosi codul LerEdi10, valabil până pe 31 octombrie.

 

Ce ne-a plăcut iar foarte mult este setul de experimente legate de greutate, scripeți și rampe, Learning Resource set STEM Mecanisme Simple.

În cutie veți găsi:

  • scripete
  • pârghie
  • osie (vehicul) cu roți
  • un plan înclinat
  • dispozitiv pentru înșurubare
  • prismă triunghiulară
  • 10 carduri cu provocări
  • instrucțiuni în limba engleză

Eu am lăsat copiii să se joace cu obiectele întâi. Au făcut o căruță cu care au cărat butoaiele. Apoi o macara (au descoprit singuri scripetele și puterea lui). Un tobogan pentru butoaie (utilitatea unei rampe).

Apoi le-am oferit pe rând cardurile cu provocări, la unele s-au prins, la altele a fost nevoie să le explicăm lor.

Am petrecut așa mai bine de o oră, le-a plăcut foarte mult, în fiecare zi după școală când avem timp scot cutia cu mecanisme și se joacă cu ea.

Îmi place mult acest set pentru că îi ajută pe copii să descopere singuri chestiuni de fizică elementară care mie mi s-au părut destul de abstracte și complicate în școală.

Este potrivit pentru copii cu vârsta între 5 și 9 ani.

Mecanisme simple se găsește aici, costă 142 de lei, îl puteți lua cu 127,8 lei dacă veți folosi codul LerEdi10, valabil până pe 31 octombrie.

Cel mai complex dintre jocuri este Learning resources MathLink, un set de construcție cu cuburi pe care l-am văzut folosit la școala copiilor. Abia de când îl avem acasă am descoperit cât este de complex și de util, de la vârste mici la vârste mari.

 

Setul conține 100 de cuburi în zece culori diferite și 15 carduri cu 30 de modele de activități.

Cu ajutorul acestor cuburi, copiii pot sorta, pot învăța adunarea, scăderea, trecerea peste unitate, zecile și suta, pot compara bare de diferite mărimi, pot învăța înmulțirea și împărțirea, pot crea forme geometrice 2D și 3D.

Am pus mai jos câteva exemple cu activități de adunare, sortare, figuri geometrice.

Cuburile se pot conecta pe toate laturile, ceea ce le face extrem de versatile. Se poate folosi și în grup, la clasa Sofiei sunt folosite de toți colegii.

Îl găsiți aici, costă 97 de lei, îl puteți lua cu 87,3 lei dacă veți folosi codul LerEdi10, valabil până pe 31 octombrie.

Și am mai descoperit și un joc electronic de matematică, amândoi se joacă des cu el, e mic și simpatic, poate fi folosit în mașină sau cât așteptăm pe undeva.

Educational Insigts, joc de matematică rapidă  se numește, îl găsiți aici.

Este recomandat peste 6 ani și are trei niveluri de dificultate. Copiii pot exersa pe el adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea. Alegi din stânga ce operații vrei să folosești (adunare, scădere, înmulțire sau împărțire), apoi selectezi nivelul, cifra cu care vrei să lucrezi și jocul începe. Are și sunete, ca să ai feedback rapid dacă ai răspuns bine sau nu. Mai are un joculeț care ne place mult, e nevoie de atenție, calcule și viteză, ca un fel de tetris cu cifre, trebuie să alegi cifrele care adunate fac 10 ca să le ștergi înainte ca șirul să umple ecranul. Ivan e pasionat de adunări (că la ele se descurcă cel mai bine), Sofia preferă înmulțirile. La final te anunță și timpul în care ai completat nivelul, în caz că ești genul completiv.

Aveți nevoie de trei baterii AAA, neincluse în pachet.

Se găsește aici, costă 159 de lei, îl puteți lua cu 143 de lei dacă veți folosi codul LerEdi10, valabil până pe 31 octombrie.

Toate jucăriile Learning Resources și Educational Insights sunt reduse cu codul LerEdi10 până la finele lui octombrie, pentru că îmi doresc mult să le încercați, să ajungă în cât mai multe familii și instituții de învățământ din România. Acest brand are tradiție, există de peste 30 ani și este cel mai popular la nivel mondial la capitolul jucării și jocuri educaționale. Toate produsele Learning Resources sunt create să încurajeze învățarea prin joacă activă, dezvoltă abilități importante explorare, creativitate, imaginație și distracție.

Le găsiți AICI și AICI.

Atât am avut de raportat, sperăm să vă fie de folos. Poate convingeți învățătorul copiilor să cumpere pentru clasă vreunul dintre ele, cred că ar fi de mare folos!

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *