Băiețelul crește și este surprinzător, frumos, adorabil, speriat uneori, furios confuz

M-am obișnuit cu etapele lor, avem luni bune, pline de armonie și acceptare, avem și luni în care copiii se reașază, negociază limitele, se opun, au nevoie de mai multă libertate, au nevoie să ne contrăm, să se asigure că ei pot fi cine sunt, că noi ținem limitele necesare ferme. Sunt săptămâni intense, obositoare, care mă solicită mult, mai ales acum, că e și școală online, trebuie să gătesc iar pentru toată familia, să și lucrez, să am grijă și de mine.

Plus că și eu am perioadele mele. Mă mai apucă și pe mine bâzdâcii, m-a ajuns oboseala după atâtea luni de nesiguranță, azi e clar ceva, mâine se schimbă totul, multă grijă la igienă, stres, vacanțe deloc, socializare spre deloc. Nu e ușor pentru nimeni, cred. Și cred că avem nevoie să vorbim și despre asta.

Dar acum vreau să scriu despre băiețelul de șase ani și un pic care crește, simte cât de repede crește, iar asta îl face nerăbdător, adorabil, surprinzător, speriat și uneori furios, pentru că nu are control asupra acestui lucru.

În plus, s-au adunat toate cele aduse de pandemie, așa că micul-mare Iv e într-o perioadă plină emoțional, care se manifestă cu și mai multă opoziție ca de obicei, proteste, uneori strigăte, refuzul categoric de a coopera, schimbări bruște de dispoziție. Ca un fel de PMS pre-puber, așa. 🙂

Totuși, candoarea și iubirea lui sunt încă acolo.

Uneori îl las să se manifeste, alteori, când încearcă să îmi vorbească urât, îi spun că nu-l las să-mi spună așa, că nimeni nu merită să fie jignit, înțeleg că ești supărat, dar nu poți să te descarci pe mine, nu sunt sacul tău de box.

Îi ofer prezența mea, dacă o vrea, îmbrățișări, timp împreună, joc, uneori refuză, vrea să stea supărat, și respect asta. Se duce pe canapea sau stă încruntat în mijlocul casei, ca și cum vrea să-mi arate cât e de tulburat. Are nevoie să văd asta. Văd și-i spun că văd.

Când e liniștit mă duc și-i spun că mă poate întreba orice, că putem discuta orice, că putem face exerciții de respirat și de calmat. Uneori vrea, alteori nu.

Acum câteva seri, era supărat pe mine că nu m-am lăsat până nu s-a spălat pe dinți. Am stat lângă el și l-am rugat să se spele până s-a dus, mi-a zis: Ce mă tot trolezi atâta, am râs, am trolat în continuare. 🙂

Stătea îmbufnat în pat, m-am dus lângă el.
– Vii la mine-n brațe?
– Nu, a zis el, dar s-a tras lângă mine.
Și-a tras capul înspre stânga mult, să nu-l văd. Eu știu că i se îndulcește toată fața când se uită la mine și eu mă uit la el, e ceva ce face instinctiv, nu se poate abține, dar când e supărat nu vrea ca eu să-i văd zâmbetul și iubirea, așa că se ascunde stângaci, iar eu mă prefac că nu văd, că nu știu.

Se înmoaie lipit de mine și știu că îi e greu. Știu și că o să treacă.

E tot o fază și asta.

În continuare mă piaptănă, mă alintă, se lipește de mine ca din întâmplare când mergem pe stradă, mereu, mereu îmi zâmbește când ne privim în ochi, chiar și când e nervos, dar încet, încet, se desprinde, și asta mă doare și mă derutează, nu sunt pregătită să nu mai am copii mici.

2 Comments

  1. Wow…buna dimineata!!!! Al meu baiatel “mare” face sapte ani luna viitoare! De vreo doua saptami il simt…nimic nu-i convine, e asa de plin de furie, plange din orice, tipa din orice, ar vrea sa rada, dar alege sa-mi spuna ca sunt rautacioasa cu el.

  2. Geo

    Nu e pentru prima data cand ma tulbura un subiect si apoi apare articolul tau fix pe acelasi tipar🙂.
    Cum faci sa nu te ingrijorezi cand vezi manifestarile astea la baietel?
    Eu intru intr o stare de alerta si incerc sa imi dau seama de unde vine “problema”. Dupa ce o rasucesc pe toate partile, realizez ca parte din tumultul meu vine Din temerilor mele si din dorinta mea de a l proteja de suferinta🙂. Il vad cum creste si isi petrece un timp semnificativ intr o lume la care eu am acces limitat (scoala) si intuiesc ca acolo se intampla lucruri bune, dar si lucruri care lui ii dau de furca sau il pun intr o pozitie defensiva, el insusi fiind un temperament similar cu baietelul tau (mai retinut) si are nevoie de un boost de incredere in sine pe care nici eu nu stiu mereu cum sa i l ofer.
    Deci cum stii ca ce intampla cu el e normal si live with the flow? Si cum poti sa ii ajuti cu increderea in sine?
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *