Micile contre de dimineață și motivul lor întemeiat

Diminețile noastre încep molcom, dar întotdeauna în viteză. Avem 40 de minute să ne dezmeticim, să ne iubim, să ne spălăm, să mâncăm, să ne îmbrăcăm, iar la 8.15 să ieșim pe ușă, ca să nu prindem traficul cel fioros spre școală.

De când avem și șoricelele minuscule (pe Olga și pe Lila, două hamsterițe drăgălașe, dar despre ele o să scriu altă dată), lucrurile sunt și mai înghesuite dimineața, pentru că nu ne putem abține și ne facem timp și de ele un pic, pic care se dilată și ajungem să alergăm de colo colo, mami mai pune-mi măști în rucsac, ai dezinfectantul, ți-ai pregătit gustarea, spală-mi mărul, nu-mi găsesc pantalonii.

Eu nu sunt o ființă matinală, urăsc din tot sufletul să mă trezesc, mă rup greu de sub căldura păturii mele, lumea de dincolo de pat mi se pare crudă și rece. :))

Copiii știu asta și mă iau cu binișorul, ei sunt super matinali, în secunda asta dorm buștean și în următoarea sunt drepți, cu mintea limpede și gata de o nouă zi. Mi se bagă pe rând sub pătură, se lipesc de mine, îmi șoptesc ce-au visat sau ce plan au pentru ziua cea proaspătă, eu îi miros, îi strâng, le mângâi părul și încet-încet încep să mă simt pregătită să mă dau jos din pat. Pisica vine și ea în fugă imediat ce copiii deschid ușa dormitorului, se așază la capul meu torcând și uite-așa începe ziua.

Când se apropie ora ieșitului pe ușă și e rândul tatălui lor să-i ducă, Ivan începe contrele. Nu mi-ai tras bine fermoarul, încheie-mă mai strâns la ghete, Ivan, e la maximum, Ba nu e, mai strâns, Puiule, nici un deget nu încape la gleznă, e foarte strâns deja, Ba nu, nu e, strânge-mă mai tare, eu strâng mai tare, el zice mai tare, orice spun, el zice nu, se răstește, se încordează, în nouă cazuri din zece când eu rămân și ei pleacă, iese pe ușă plângând nervos, strigând, boscorodind, amenințând, prostia asta de școală.

Când îi duc eu, iese ciripind, trage de mine, hai mai repede, mami, totul e lin.

Într-o dimineață, încă buimacă și complet epuizată de contrele lui, l-am întrebat:

– De ce mereu dimineața la plecare trebuie să ne certăm?

Iar el mi-a răspuns atât de limpede:

– Pentru că nu-mi place să mă despărțesc.

– Și e mai ușor să te desparți când suntem certați?

– Nu e, dar nu mă pot abține.

Eu știam deja toate lucrurile astea, că e supărat că el pleacă și eu rămân și că își manifestă și el cum poate supărarea, pentru care de altfel se simte și vinovat, iar asta nu face decât să adauge și mai multă furie pe farfurie.

– Te înțeleg foarte bine, să știi. Nici mie nu-mi place să mă despart, mai ales dimineața.

– Atunci, să nu ne mai despărțim, a zis el amărât. Să stau acasă cu tine. Sau să vii să lucrezi la școală.

Cred că s-a gândit el la asta ceva vreme înainte să-mi zică.

I-am spus că o să mă gândesc la asta. Adevărul e că mereu mi-am dorit să lucrez cu copii, de fapt, fac asta deja, în fiecare zi altă clasă de grădiniță, de gimnaziu, de liceu, vorbim despre meserii, despre comorile din sufletul fiecăruia, despre încrederea în cei din jur, despre relații și despre prietenie. Plec obosită din întâlniri, dar bucuroasă să le văd chipurile însuflețite, curioase. Mi-au lipsit mult în copilărie astfel de discuții cu adulții.

Într-un fel, e mai ușor cu copii mari, că uite, dacă-i întrebi, ei îți spun clar ce simt și odată ce se rostesc cuvintele, lucrurile se schimbă. Dar e și mai greu, pentru că ce au ei să-ți spună e tot mai serios și mai delicat și tu trebuie să înveți să le primești și să le prețuiești și să nu le respingi, chiar dacă te dor.

Am documentat călătoria mea din ultimii nouă ani, de când sunt părinte, pe calea educației cu blândețe și a vindecării relației cu părinții mei în noua mea carte, Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Cred că poate fi de mare ajutor tuturor mamelor care se simt copleșite uneori, care au nevoie de sprijin și încurajare. Cartea poate fi comandată cu 20% extra reducere cu codul vindecare de AICI.

20 Comments

  1. Ana

    Story of my life de 9 ani încoace. Partea proastă este că nu se întâmplă doar când nu merg eu cu el, ci și atunci când plecăm toți de acasă🤦‍♀️Când mergem la petrecerea de ziua lui, când mergem la o petrecere la care si-a dorit să meargă, când mergem într-o excursie, într-o vacanță. Niciodată nu putem pleca cu voie bună și calm, numai cu mofturi, plânsete, încrâncenare. Are 10 ani, l-am tot întrebat de ce, îmi spune că nu știe, ca e plictisitor să tot plece de acasă, că preferă să stea acasă. Când ajungem la destinație se distrează, se bucură, etc insă mereu se opune cand e vorba să plecam undeva.Mă depășește.
    Cu școala e super ok acum după perioada de online, merge cu drag, se trezește repede, se mișcă repede, nu vrea să întârzie. O adevărată minune după 4 ani de întârziat și certuri dimineața. Complicat să fii părinte în secolul 21, zău!

    • Elenus

      Story of my life with my 8yo son!
      Exact cum spui, plecatul este înfiorător de greu, odată ajunși unde trebuie sa ajungem totul merge smooth.
      Am fetita de 5 ani care este foarte plimbareată. Toată ziulica roagă pe cineva sa o scoată la plimbare într-un loc nou dacă se poate. Disperata sa descopere , sa meargă și sa vadă.
      Noi suntem la poli opuși în casă, împăcăm și varza care ar sta toată ziua pe canapea și se opune oricărei ieșiri, și capra care ar sta toată ziua umblând lelea prin lume. Si mai am vreo 10 ani pana sa pot sa ii trimit sa isi trăiască viata în felul lor, în casa lor :))))

  2. elena luiza

    ioana, ai scris pentru sufletul meu. Asa este si la noi, este o frchineala dimineata, me contrazicem, se supara ca ba aia si aia si asa ma mahneste ca trebuie sa ne ciondanim. La final ..tot asa…prostia asta de rucsac sau de scoala sau de ghete etc etc.

    Nu mai zic ca daca se loveste la picior de un dulap de ex. se supara si zice ca e vina dulapului ca sta acolo si ca e un :dulap urat”..si uite asa incep zilele noastre 🙁 . Mie nu mi-a spus asa cum iti spune tie si incerc sa aflu de ce se poarta asa si nu reusesc. Tare ma intristeaza situatia asta si incerc sa gasesc metode sa indulcesc diminetile si nu reusesc 🙁

  3. Mia

    Fetița mea este încă mica in primul an de gradi (deși are 4 ani jumate😁), eu lucrez la Clubul Copiilor care culmea e fix langa gradi și mereu îmi zice că ea vrea la mami la școală nu la gradi…clar i-am explicat ce fac eu, ce face doamna la gradi și ce o să facă la școală cu doamna învățătoare…dar tot zice că vrea la mami la școală 🤣

  4. Morera

    Nu toti copiii „îți spun clar ce simt”, nu stiu daca e vorba de personalitatea fiecarui copil sau de cat de mult a lucrat fiecare parinte cu emotiile copilului (vreau sa cred ca prima varianta, mi se pare obositor sa fie totul vina mea sau responsabilitatea mea :D). Fiica mea nu isi da seama cu atata precizie de ce face lucrurile pe care le face (si, sincer, ma surprinde ca un copil de varsta lui Ivan reuseste, uneori si mie imi e greu sa elucidez de ce ma enerveaza o situatie sau alta, chiar si cand se repeta) asa ca probleme noastre nu se incheie cand intreb eu DE CE sau cand raspunde ea la intrebare.
    Si noi avem haos dimineata, inteleg ca asa e pentru toata lumea (si de mai sus, dar si din diverse carti de psihologie). Am inceput sa cred ca cel mai mult e o chestiune de timp si de organizare.
    La noi functioneaza de cateva saptamani (si sper sa functioneze in continuare :))) sa avem o tablita pe care scriem cu creta de seara ce avem de facut dimineata (aceleasi lucruri, de obicei: mic dejun, spalat pe dinti, pieptanat, mancare la pesti, imbracat etc) si ei ii place foarte mult sa le bifeze dupa ce le termina, se uita ce a mai ramas de facut si nu uitam de nimic.

  5. Marina

    Eu cred ca este despre despartire pur si simplu… copiilor le este natural sa stea cu parintii lor . La fel cum si noua ne este natural sa stam in preajma lor. De un an de cand pandemia a fost picatura care a umplut paharul tranzitiei catre homeschooling , fetita noastra a inflorit . La noi nu e haos si smiorcaiala si cearta dimineata. Nici cand se intampla sa mai trebuiasca sa plece vreunul din noi la serviciu , nu se mai lasa cu plansete de “desparteala” … stateam chiar ieri si ma gandeam oare cum puteam sa plec de acasa dimineata gravida, sa stau in trafic 1 ora dus , sa las copilul la gradi 9 ore si sa mai stau din nou o ora in masina inapoi spre casa , doar pt a servi cina incalzita la microunde in 15 minute ca apoi sa facem un dus si sa ne culcam … practic nu imi vedeam copilul decat in oglinda retrovizoare sau cu o lingura cu lapte cu cereale in gura … vietile ni s-au schimbat , suntem veseli si voiosi, plini de energie , dornici de joaca si invatare , si ea , si noi (mami tati) , de bebe nu mai zic ca are cea mai frumoasa copilarie timpurie din tot ce ii puteam oferi …

    • Morera

      Interesant. Dar copiilor nu le este „natural” si sa traiasca in societate, sa relationeze cu colegi, cu profesori, cu alte persoane decat cele din familie? Oare scoala chiar sa nu aiba alt rol in viata unui copil decat cel de a-i pune la dispozitie niste cunostinte?
      Sigur exista studii despre evolutia copiilor care fac homeschooling (nu evolutia intelectuala) si chiar o sa caut, pentru ca sunt curioasa. Dar nu imi suna foarte sanatos, chiar daca copiii sunt voiosi si veseli acum, poate va fi mult mai greu sa se integreze in societate mai tarziu.

    • Elisabeta

      Am un nepotel de 7 anisori,elev în primul lui an de scoala.Cand ambii părinți se suprapun cu serviciul e la mine.Ii place sa mai doarma dimineata,dar nu avem probleme cu trecutul ci cu spălatul pe dinți dimineata.Face un scandal monstru îi fiecare dimineata.

  6. Carmen

    Mi-as dori sa imi identific emotiile la fel de bine cum o face Ivan..

  7. Evelina G.

    Off topic: aveți și pisică și hamsteri? Interesantă combinație :))

  8. Moni

    Buna! Ce parere are Cioco despre soricei? 🙂

    • pai ziua ei nu prea ies, deci nu exista interactiune
      noaptea inca nu stim daca se intampla ceva, dar deocamdata pare liniste
      seara cand ne jucam cu ei ea nu vine, nu o intereseaza sau se preface ca nu o intereseaza… ca tot asa a facut mai demult si cu un peste, adica cat eram noi acasa nu era interesata, insa cum am plecat de acasa a dat la o parte capacul de la acvariu si a scos pestele afara 🙂

  9. m

    La noi, ceea ce părea o poveste gen „Olga și Lila” a devenit după vreo 2 luni „Și acum ce mama naibii facem cu 13 hamsteri?” ceea ce nu vă dorim și dumneavoastră :)!

    • Ana

      :)))))))))))))))))))
      Am murit de ras!

    • Printesa Urbana

      :))))

      Am insistat sa verifice de cinci ori la rand ca sunt fete. Daca s-a inselat omul, revenim cu anunt de invitatie la adoptie bebelusi de hamster. 🙂

    • Diana

      Noi acum vre-o 10 ani am patit-o cu o singura soricica ce am cumparat-o de la petshop, fara sa fi stiut, deja gestanta…

  10. Cristina

    Eu de 6 ani duc copilul la gradi, acum școală, doar eu, soțul pleacă mai devreme. E cu Tam Tam în fiecare dimineață, ca nu avea chef de gradi, acum la școală ce enervanta este, nu i place ca scrie mult, ca citește, etc. Efectiv cearta ca la ușa cortului, as vrea sa fiu mai evoluata, dar scoate ce e mai rău din mine. Soțul e matinal, eu nu, probabil copilul e la mine.
    Asa ca soțul a venit cu o idee, nu e ok ca parenting, gen, dar nu mai e scandal în casa. Se trezește la ora 6,maxim 6 30,la 7 45 ieșim pe ușa. Se uita la desene animate, asa se dezmeticeste el. Eu ma dezmeticesc cu cafeaua, el cu desenele. Am încercat multe chestii, sa l alint când îl trezesc, sa i pun muzica, sa l duc în brate… Nimic nu l satisfăcea. E satisfăcut sa aibă o ora jumate de dimineață să se uite la desene și sa se pregătească de școală.
    Sper doar sa tina în continuare… Ca o luam cu capul rău de tot

    • Morera

      Daca nu il imbracati/ pregatiti voi in timp ce el se uita la desene, personal nu cred ca e neaparat un capat de tara (dar daca da, nu cred ca e prea grozav)
      Oricum, e mare lucru daca ati gasit o modalitate sa eliminati certurile. Eu recunosc ca preluasem o „teorie” de la mama mea, care avea obiceiul sa spuna (cand noi eram deja nadulti) ca noi ne certam si apoi uitam si ne vedeam veseli de ale noastre, si doar ea ramanea suparata (si cu traume :))). Pentru ca nu aveam oricum prea multe amintiri din copilarie, ma gandeam ca poate asa e, copiii uita si ce mai conteaza acolo un conflict dimineata. Apoi am citit intr-o carte de janet woititz despre cum certurile, conflictele etc ii fac pe copii sa nu se simta in siguranta acasa, sau in orice caz sa nu simta ca e un loc in care abia astepta sa se intoarca (mai ales cand ultima amintire de acasa, venind de la scoala, este cu vreun parinte urland isteric sau tragand de el sa se imbrace sau altele). Si am inceput sa imi amintesc : )))) cum eu pierdeam vremea pe strazi in drum spre casa pentru ca nu prea imi venea sa ma intorc la locul certurilor mele cu mama. Si de atunci chiar fac tot ce imi sta in putere sa nu creez tensiuni de dimineata. Probabil ca si varianta cu desene este mai buna decat scandal.

  11. Alina M

    Legat de pregatirile de dimineata („mami mai pune-mi măști în rucsac, ai dezinfectantul, ți-ai pregătit gustarea, spală-mi mărul, nu-mi găsesc pantalonii), nu ar ajuta daca ati pregati de seara tot ce se poate pregati in avans (o gustare, hainele pentru a doua zi, ghiozdanul), practic dimineata sa ramana doar mic dejun, spalat, imbracat? In felul acesta ati avea mai mult timp sa vorbiti, sa petreceti cateva minute in tihna impreuna dimineata. Pana si pe mine, adult fiind, ma streseaza foarte tare diminetile pe fuga, cand plec cu senzatia ca sigur am uitat ceva important acasa, cand rezolv o parte din sarcini cu o seara inainte, plec mult mai relaxata.

    • Printesa Urbana

      Eh, ba da, de cele mai multe ori ne organizam de cu seara, dar in serile in care si eu, si ei suntem terminati, mai uitam. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *