De ce ai mai făcut un copil?

Eram cu toții la masa de seară, destul de obosiți după muncă și școală, alergat prin parc două ore, discuții interminabile despre reguli și responsabilitate (provocate de întrebările copiilor, care observă des că nu toată lumea poartă centură în mașină, nu toată lumea așteaptă la semafor, nu toată lumea poartă mască în magazin etc).

La un moment dat, sare pâinea din prăjitor și încep, iar, discuțiile. Mai erau doar două felii din pâinea lor preferată, de fapt, o felie și un colț. Ivan nu mănâncă alt tip de pâine, Sofiei îi place și din cea integrală sau cu semințe, din care erau destule felii în coșul de pâine. I-am lăsat să și le împartă cum doresc.

– Ia-o tu pe cea mare și eu iau colțul, zice Ivan.

– Nu, lasă, ia-o tu pe cea mare, zice și Sofia.

– Bine, zice Ivan și mușcă pofticios din felie.

În acest moment al poveștii, Sofia începe să plângă.

– Ce e, iubito? Nu tu i-ai spus să o ia?

– Ba da, dar mă așteptam să refuze… și plângea de parcă îi murise ceva drag. Apoi imediat a zis:

– De ce ai mai făcut încă un copil?

Din nou, era despre al doilea născut. Pentru că dacă n-ar fi fost el, ar fi mâncat ea ce pâine ar fi vrut, fără să se simtă vinovată pentru asta. Am luat-o în brațe s-o mângâi.

– Pentru că așa am vrut. Mereu mi-am dorit mai mulți copii. Îmi pare rău că îți e greu uneori.

A plâns până a terminat de plâns, apoi s-a întors pe scaunul ei și a terminat de mâncat. Credeam că am depășiserăm momentul, pentru că apoi a râs cu fratele ei, s-au spălat, le-am citit, dar la culcare, când m-am dus să-i spun noapte bună, iar m-a întrebat, cu bărbia tremurând:

– De ce ai mai făcut un copil?

– Of, iubita mea, pentru că am vrut să fiu mamă de mai mulți copii, pentru că-mi place să fac asta și vreau să fim o familie mai mare, eu am fost doar cu mama și a fost greu. Îmi place să am doi copii, să vorbesc cu voi, să vă văd crescând împreună.

– Eu voiam să nu am frați.

– Iubita mea, când am decis să mai avem un copil, tu erai foarte mică, nu știam nici noi, nici tu, că n-ai vrea un frate. Plus că ne-am gândit că oricât de greu ar fi la început pentru toată lumea, lucrurile se vor rezolva și o să ne bucurăm unii de alții.

– Uneori e bine, dar alteori e…

– Poți să spui, nu mă supăr. Eu cred că e bine să vorbim despre ce ne supără. Tot ce simțim e important și valoros.

– Mi-e ciudă pe el, uneori. Mi se pare că te porți mai frumos cu el.

Am vrut să o contrazic, eu mă străduiesc să mă port frumos cu amândoi, probabil că uneori, când pare el mai slab, țin cu el (deși în 99% din cazuri nu mă bag între ei), dar fac la fel și când lucrurile stau invers. Un lucru e clar: ea se simte des dezavantajată, simte că fratele ei îi ia din timp și iubire, oricât m-aș strădui să nu simtă asta. Nu i-am spus nimic. Doar am ascultat-o și am strâns-o la piept tare, am lăsat-o să-și simtă supărarea.

– Te iubesc neschimbat, i-am șoptit (e vorba unui prieten al unei prietene care-mi place mult).

– Mai stai cu mine un pic?

Mă aștepta și fratele ei, dar am mai stat cu ea. Nu mă mai simt vinovată de mult pentru tristețea ei, am învățat să îi ascult supărarea, să îi primesc protestele și reproșurile, mă bucur că are încredere să mi le spună deschis. Sper ca în timp să îi fie mai ușor. Sper asta de mulți ani. E mai ușor decât acum cinci ani, de exemplu, are prietenii ei, are viața ei separată la școală, acolo nu e soră mai mare, e doar Sofia, dar acasă și în vacanțe tot îi e greu.

Scriu asta ca să nu uit, când vor fi mari, la casele lor, cât de frumoasă și dulce era iubirea lor pentru mine.

46 Comments

  1. Irina

    Offf…abia am pornit pe drumul acesta…fetița 6ani jumate…flăcăul are 1 luna jumate😊
    E intelegatoare…se vede ca îl iubește…l a așteptat foarte mult,și a dorit foarte tare un frate/sora…E tare mândra de el…îl răsfață,dar uneori parca văd ca i lipsesc…ca ceva s a schimbat..😔
    Primele 2/3 saptamani când m am întors de la maternitate,ma lua așa un plans ….ma gândeam ca o privez de multe acum..nu mai pot face pentru o perioada anumite chestii cu ea…nu mai am timpul dinainte,acum se împarte la 2 ,iar in aceasta perioada mai mult la bebe..
    Sper doar sa reușesc sa ma împart ..sa nu simtă niciodată ca venirea lui bebe a privat o de prezenta și iubirea noastră…sa i ajutam sa aibă o legătura strânsă…sa și fie suport când vor creste❤️💙

  2. Ana

    Este foarte important, cred, sa ii spui ca va avea toată viața un partener de joaca, un sprijin, un om in plus care o iubește. Ai tot spus de admirația cu care Ivan o privește pe Sofia. Ei ii spui? Mi se pare important sa accentuezi părțile bune pe care le aduce un frate in viața, eventual cu exemple din familie – Mătușa ta, sora soțului. Si vorbesc ca sora mare, căreia nu i-a fost usor

    • Printesa Urbana

      Sigur ca ii spun, de ani de zile ii spun, doar ca pentru ei la varsta asta viitorul nu inseamna nimic, ei inca nu au capacitatea asta de gandire despre ce va fi, neocortexul lor inca nedezvoltat nu permite astfel de proiectii, pentru ea sunt doar vorbe care nu inseamna nimic comparativ cu emotiile puternice pe care le simte acum. Copiii nu sunt ca noi si cred ca e important sa le cunoastem limitele, ca sa nu avem asteptari prea mari de la ei.

    • deea

      Sincer nu cred ca asta ajuta, copiii trăiesc in prezent, au viața lor acum și aici, faptul ca le-ai făcut prezentul greu ca sa aibă un viitor bun nu ii ajuta. Tot ce le putem oferi este astăzi, pe clipa prezenta se formează viitorul. Iar asta cu ajutorul și prietenul de mai târziu este extrem de relativa, nici asta nu merge băgată ( deși mulți părinți se mint ca au făcut copiii mai mulți ca sa se aibă unii pe ceilalți). Cunosc mulți frați care nu ae au deloc bine ( la modul ca se urăsc efectiv), așa cum stiu frați care sunt o pavara unul altuia sau efectiv sunt înstrăinati din motive diverse- nu se urăsc, își vorbesc și se ajuta dacă e cazul, dar in rest nu au nimic in comun in afara de aceleași rude. In meseria mea am cunoscut familii in care fratii se luau la bătaie pe holurile spitalelor și își strigau unii altora diverse, stiu procese peste procese, niciodată nu știi încotro ii duce viața și in ce mod ii schimba și transforma. Copiii ii faci pentru ca așa vrei tu, ca părinte, pentru ca simți ca poți dărui și poți duce mult mai multe, evident ca trebuie sa te uiți bine și la ceilalți implicați – stiu familie in care psihologul a spus clar ca copilul ( genial) nu va suporta un frate/sora, ca va fi extrem de greu de gestionat, părinții au făcut copilul și apoi au fost complet depășiți. E un risc. Am și eu doi și uneori ma întreb dacă le este bine așa, deși la mine cea mare a exprimat clar dorința ( in sensul de plâns și rugat mai bine de un an), dar e clar ca ceva i-am luat. Dacă la sfârșit va fi pe plus, asta rămâne de văzut. Din fericire eu decizia nu am luat-o ținând cont de traume ale copilăriei, am fost familie normala și împlinita, mi-a fost bine singura la părinți și apoi mi-a fost la fel de bine cu încă cineva- însă sigur mergea treaba perfect și singura la părinți, nu am simțit nevoia sa am frate/sora. Când a venit, a fost ok, dacă nu venea era la fel de in regula.

    • Andra

      Offf…eu am fost sora mare si am suferit mult si eu si am decis ca nu o sa ii fac asta si fetitei mele. Numai ca…sunt insarcinata si se da in mine o batalie mare. Chiar nu imi mai doream un copil, desi ea mititica este lesinata dupa bebelusi si spune ca si-ar dori, dar ce stie ea la nici 3 ani? Si ma trezesc plangand si nu stiu ce sa fac 🙁

    • Morera

      Nu toată lumea are aceleași experiențe. Dacă plângi pentru copilăria ta, plângi!
      Dacă plângi pentru a copiilor tăi, însă, nu are nici o noimă, nu știi cum va fi pentru ei.

      De altfel, îmi vine greu să cred că sentimentele astea de gelozie, deși firești, pot lua amploare și persista peste ani dacă părinții sunt acolo și îi asigură pe copii de sentimentele lor de iubire.

    • Alina

      @Andra – daca ai posibilitatea sa il tii, tine-l 🙂 ca sa nu plangi dupa el mai tarziu. Copiii sunt mici si toate le par mari, dar faptul ca te gandesti cum sa faci sa nu-i faci celei mici rau, arata ca esti genul de om care s-ar descurca intr-o asemenea situatie. Si cu ocazia asta, le vei oferi fiecaruia un prieten pe viata – se vor avea unul pe celalalt si atunci cand tu n-o sa mai poti fi langa ei. Curaj, o sa te descurci mamico! 🙂 Poti tot ce-ti doresti cu adevarat!

    • deeea

      @Andra, mi se pare cumplit și înțeleg prin ce treci, am avut și eu momente când ma cuprindea panica, ca dacă metoda contraceptiva da greș, dacă sunt eu între aia 1%, 5% ? Pana sa facă copilul mare măcar patru ani, nici nu ma puteam gândi la alt copil, știam ca nu pot duce. In primul rând, cred ca ar trebui sa te gândești, sa te consulți cu medicul, de ce a dat greș metoda contraceptiva și care ar fi cea mai indicată in cazul vostru, indiferent de ce decizie iei acum, lucrurile acestea trebuie lămurite. In prezent, dacă timpul și situația permit, as recomanda consiliere de urgentă, ideal in cuplu. Cât sa faci putina lumina.

  3. Iulia

    Fiind copilul mai mic, întotdeauna în perioada copilăriei, credeam ca părinții o iubesc mai mult pe I. Când am crescut, am vorbit despre aceste lucruri cu ea, și surpriza. Ea a avut aceeași impresie, și anume ca părinții ma iubesc mai mult pe mine. Am concluzionat ca probabil a fost aceeași doza de iubire pentru amândouă, și ca în funcție de situație, au reacționat cum au crezut și ei mai bine. Acum pot sa zic ca sor-mea e primul cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Merita 10-15 ani de „chin” în copilărie, pentru o viata cu un prieten adevărat!

    • Printesa Urbana

      Pe asta ma bazez si eu!

  4. Vera

    Dar Ivan? Pentru el cum e, ca Sofia pune astfel de întrebări în prezenta lui?

    • Printesa Urbana

      El e cumva obisnuit cu toate astea, pentru ca le traieste intr-o forma sau alta de cand s-a nascut. El nu spune niciodata ca ar vrea ca ea sa nu fie, pentru ca nu-si imagineaza viata fara ea, dar cere si el mult uneori, alteori se multumeste cu ce este, il ascult si pe el, repar si cu el, pe rand cu fiecare. E obositor, dar mi-am asumat asta si incerc sa ma plang cat mai putin. 🙂

    • Raluca

      Fix la asta mă gândeam și eu 😞

    • Vera

      Mi-e greu sa inteleg cum se poate obisnui cineva cu astfel de replici…Mi se pare foarte greu pentru el si nedrept.

  5. Rodica

    Sunt sora mai mică cu 9 ani a unei doamne care acum are 60 de ani. Mă chinuiește foarte tare din cauza geloziei paranoice pe care o resimte pentru mine de cinci decenii. Ea a fost primul copil și clar răsfățată cu mai multe jucării și meditații, haine, de toate, comparativ cu mine. Sunt multe de spus, nu e timpul și locul aici. Oricât de mult se chinuie părinții să fie drepți, egali în dragoste, nu poți lupta cu paranoia unui copil. Gelozia va rămâne acolo toată viața. Iși va revărsa la bătrânețe atacurile narcisice asupra fratelui mai tânăr, de regulă de față cu părinții, dacă mai trăiesc, ca să-i pedepsească și pe ei. Ferească Dumnezeu să fii în locul celui mai mic. Desigur, există și cazuri fericite, de copii care își revin la maturitate.

    • Morera

      Nu reusesc deloc sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu acest comentariu :)))
      De unde stii tu cum a trait sora ta inainte sa te nasti tu?
      Iar in anii 60 nici macar nu erau magazinele doldora de jucarii, haine si altele

      Oricum, este evident ca sora ta a suferit foarte mult in copilarie, astfel nu ar fi atat de „paranoica” si „narcisista”

    • @Morera, avem in familie ceva de genu, sora mai mare cu un deceniu, varste similare. Exista o invidie incredibila fata de mezin, pe care uneori nu o poate controla. Recunoaste ca, atunci cand s-a nascut al doilea, viata ei s-a dus pe copca (asa cum o stia), ca a intrat in rol de sora mare. Este alta dinamica din anii 60-70, deci eu o cred pe Rodica, pentru ca am dat de aceste discutii si sentimente.

    • Morera

      Dojo, tocmai pentru ca familiile de pe vremuri erau altfel decat ne straduim noi acum sa fim, pentru mine este clar ca problema din cele doua istorii de mai sus nu a fost paranoia, rautatea si narcisismul unor COPII, ci atitudinea adultilor ca raspuns, pe de o parte ignorarea nevoilor primilor nascuti si foarte probabil incurajarea competitiei intre copii.
      Mie mi se pare dureros sa citesc un comentariu atat de inversunat si care pe deasupra mai si generalizeaza si sa nu razbata nici macar o unda de indoiala.
      Pana la urma amandoi copiii sunt victimele parintilor care nu si-au batut capul cu ei. Doar ca unul singur dintre copii apare acum ca fiind „ala rau”

    • Corina

      Da, cred ca intrebarea e, cum il face pe el sa se simta comentariile Sofiei, mai ales in contextul povestit, pt ca Sofia pare sa spuna subliminal ceva precum: „de ce exista Ivan”, „as fi preferat sa nu se fi nascut, eram mai bine singura”. Nu stiu in rest, in afara acestor replici, cum se inteleg ei doi si daca primeste mai multe cuvinte pozitive decat replici negative de la sora lui, dar esti sigura ca nu il afecteaza? Pe Sofia o inteleg, ca si copil asta simte si e bine ca exprima. Dar cum se simte Ivan? Pana la urma nu are nicio vina ca s-a nascut. Evident ca el viata fara Sofia nu si-o imagineaza, dar nu despre asta este vorba. Este vorba de cum se simte cand Sofia exprima ca l-ar vedea ca pe ceva „in plus” la voi in familie. Bine, stiu ca esti o mama implicata, banuiesc ca discuti cu el. Dar esti sigura ca „s-a obisnuit”, te poti obisnui cu asa replici? Sunt si copii care sufera in tacere si care nu spun nimic (nu stiu daca este cazul lui). Eu vorbesc clar din prisma surorii mai mici care a auzit reprosuri toata viata de la sora ei mai mare. Cu siguranta sunt si subiectiva. Cazul nostru este, e adevarat, mai dur si mai complicat, desigur ca au mai intervenit si alti factori, dar am suferit mult si mult timp m-am simtit vinovata. Abia acum am mai procesat, o inteleg si pe ea fara sa o iau asa de personal (puteam fi eu sau alt copil), dar inca mai procesez. Iti zic doar pt ca, daca nu ai facut-o deja, nu ar fi rau sa verifici si cum se simte Ivan in legatura cu asta. Unii copii par indiferenti si simt exact contrariul. Atata tot. Sper sa nu te deranjeze interventia mea (nu e vorba de a da sfaturi, vorbesc din experienta mea personala si voiam sa punctez cum se poate simti si celalalt copil). In rest, voiam sa iti zic ca te citesc mereu cu placere. Invat foarte multe si imi place foarte mult cum explici si exprimi tot. Te pup

    • Cristina

      @Morera: „victima” parintilor poti fi pana pe la tineretea tarzie, as spune; dupa aceea, responsabilitatea maturizarii/ vindecarii iti („ne”, de fapt😊) apartine.

  6. Elena

    Eu sunt sigura ca faci tot ce poti, te informezi cum sa faci in asa fel incat fiecare sa isi ia timpul lor separat de frate/sora doar cu mami. Dar ea simte lipsa, si iti sugerez sa fixezi cu ea un program cand sa fiti doar voi doua. Nevoia ei de a te avea doar pe tine este legitima. Si faptul ca ti-o spune inseamna mare act de curaj si incredere ca vei face ceva cu informatia asta. e mare deja si le contorizeaza. Spune – i uite Sofi m am gandit la ce mi ai zis si cred ca ai dreptate sa simti tot ce simti, hai sa planificam un program cand sa fiu doar cu tine. Vreau sa vezi cat de mult te iubesc, tu vrei sa simti mai mult din iubirea asta, hai sa facem ceva sa obtinem amandoua maxim din ce ne dorim. Sigur va conta pentru ea mult ca ai aplecat urechea la nevoia ei de conectare.

    • Printesa Urbana

      Avem timp doar noi doua in fiecare zi, sunt foarte atenta la asta, o vreme nu mi s-a parut important, dar de vreo patru ani am mereu grija la asta, creez mereu ocazii sa stam doar noi doua, sa facem ce isi doreste. Doar ca niciodata nu e de ajuns, din pacate.

    • Elena

      Pai atunci esti cea mai tare mama din univers, nici eu nu ma satur de fata mea, si atunci ma gandesc de ce i-ar fi Sofiei de ajuns 🙂 cand are cea mai buna mama? Asta e „riscul” autenticitatii… toti te vor, toti te cauta, toti vor sa stea in jurul tau 🙂 Nu se mai satura, si nu va fi de ajuns niciodata. Dar e de bine cred.

  7. Maria

    Sunt multi frati care nu se inteleg la maturitate,dar si mai multi cei care au o relatie buna,se sprijina reciproc. Cand ai o problema ceri ajutor de la un frate sau o sora,foarte rar de la un prieten.Prieteniile de cele mai multe ori dupa ceva ani se racesc,nici nu prea exista prietenii adevarate. A avea frati inseamna a nu infrunta viata singur.

    • Morera

      Ce intelegi prin prietenii adevarate, de spui ca nu exista? Eu cred foarte mult in prietenie. Am prietenii ce dateaza de 30 de ani, de 20, de 15, dar si de 3! Cu unii dintre ei (daca am fost colegi de liceu sau chiar colegi de liceu + facultate, daca am locuit impreuna o vreme, daca am lucrat impreuna) am petrecut practic mult mai mult timp, ca adulti, decat am petrecut cu fratii mei dupa ce ne-am mutat de acasa.
      Acum, daca adaugi un adjectiv ambiguu ca „adevarat” ma gandesc ca cine stie ce criterii ai tu la care in ruptul capului prietenii mei nu s-ar incadra :))

      Eu am si frati, si am o relatie foarte buna cu ei
      Dar am si prieteni, si apelez in caz de nevoie la cine mi se pare mai potrivit pentru ce nevoie am, adica aleg din agenda mea telefonica omul potrivit, nu un gen de relatie.

      Insa avem un singur copil. Ea si-ar dori sa aiba frati, dar am impresia ca isi doreste asta nu pentru ca are vreo idee despre ce inseamna sa cresti cu cineva in casa si si-ar dori asta, ci pentru ca multe dintre prietenele ei au cate o sora si mereu la finalul zilei ele se intorc de mana la casa lor, iar ea se intoarce singura.
      Eu as fi vrut, cred, sa am mai multi copii, dar deja ma apropii de 40. S

    • Deea

      Nu cred ca totuși e ok sa pregătim copiii pt viitorul ăla plin de necazuri, in care un frate sau o sora vor face diferența. E logic ca familiile se ajuta iar noi, in țara asta a noastră, vedem des situația in care un frate e plecat in afara și trimite bani la cei rămași sau le caută și lor sa plece. Suntem un popor oarecum trecut prin multe și avem tendința asta, sa o dam cu necazul înainte, de parca numai asta ne-ar aștepta. In plus, de multe ori exista un frate( același) care da de necaz și altul care ajuta, ceea ce poate fi copleșitor pentru al doilea. Mai ales dacă exista niște părinți in spate care amintesc “ e fratele/ sora ta, ești dator sa ajuți”.
      Adevarul este ca copiii pot fi complet diferiti, eu cunosc frați care nu găsesc nici măcar un subiect in privința căruia sa fie de acord, nu le place aceeași muzica, aceleași vacante, apoi își aleg parteneri de viața diferiti, au meserii și preocupări diferite și se înstrăinează. Nu e regula dar e normal, in societatea actuala, cu atâtea oportunități. Am și eu o sora, suntem cum nu se poate mai diferite, ea nu se identifica cu nimic din ce am/fac eu și invers, ne respectam și încercam sa nu ne călcăm pe coada, abordând subiecte sensibile ( si sunt multe). Sigur ca ne ajutam la greu și ne bazam una pe cealaltă in caz de Doamne ferește, dar in rest avem anturaje și preocupări complet diferite, nici măcar nu locuim in aceeași țara. Nu trebuie sa le repetam copiilor ca vor vedea ei ce bine va fi mai târziu fiindcă le creste frustrarea, aveam in copilarie o prietena care nu mergea in concedii niciodată fiindcă părinții ii făceau casa sa aibă “zestre” când se mărita, iar toți banii se duceau acolo. Ii explicau cum va avea ea casa și curte, cum vor alerga copilașii ei fericiti pe acolo, evident ca nu s-a întâmplat așa ceva vreodată.

  8. Ioana

    Eu tin minte ca fratele meu mai mare avea problema asta… chiar daca tot timpul ne-am inteles bine. Si sora mai mica a sotului, la fel. Si fetita mea … sper sa se inteleaga bine cu fratele ei si cand vor fi mari. Baietelul mai mic declara in gura mare prin casa ca isi iubeste sora, desi ea nu il crede tot timpul. ( 7ani si 10ani) si cand ea nu e acasa o striga „Hai sa iti zic ceva” apoi isi aduce brusc aminte ca nu e acasa si se intristeaza.

  9. Morera

    Numai la mine apare ceva cu un certificat prințesa urbană care a expirat și că poate mi se vor fura parolele dacă mai intru aici? 🤔

  10. Andreea (O Mamica)

    Si noi avem destul de des discutiile astea, „o iubesti mai mult pe sora mea”… 2 ani e diferenta intre fetite. Eu incerc sa ii explic cat de greu imi era la varsta ei singura la parinti, dar nu prea merge. Ce am remarcat ca o linisteste mai mult e cand ii intorc intrebarea: „tu zici ca o iubesc mai mult pe surioara ta, dar ia gandeste-te: daca tati sau eu ti-am zice ca-l iubesti pe unul din noi mai mult decat pe celalalt, ce-ai zice?” … „hm, ca va iubesc la fel de mult” si face mutrita ei ghidusa si zambareata.

  11. Lia

    Am avut o discuție amuzantă cu a mea (6 ani) despre asta. Eu am vrut neapărat doi, încă de când eram mică, pentru ca eu nu am avut frați sau surori și mi-am dorit toată copilăria. I-am povestit cum puneam pâine pe pervaz pentru berze, la care ea: de ce? Ca sa am si eu un frățior, cum ai tu, nu-ți place că il ai, te joci mereu cu el? Ba da, îmi place, dar ce treabă au berzele? Ei nu i-a zis nimeni de berze, i-am povestit eu atunci, la care îmi spune: n-ai procedat corect, de asta n-ai frate, trebuia sa vorbești cu bunicii să îți facă, nu să murdărești pervazul cu pâine, nici nu incap berze acolo! :)))

  12. Nadia e singura la parinti, dar are si ea destule chestii care nu ii plac si o afecteaza. Si, la 7 ani ai ei, mi le spune de cele mai multe ori seara, cand ne pregatim de culcare si avem „mother-daughter time”.

    Desi unele chestii mi se par (ca adult) prostii, incerc sa nu rad de ea sau sa-i neg sentimentele. Inteleg ca sunt REALE pentru ea si ca e important sa o ascult si sa incerc sa raspund cat mai bine.

    Mi se pare super ce faci, pentru ca Sofia chiar crede (cu puterea mintii ei de 9 ani) in chestiile alea. Dar gaseste raspunsuri pertinente la tine si acceptare, ceea ce conteaza enorm.

    Poate in viitor sentimentele ei se vor schimba complet, poate va avea mereu gandul ca era mai bine sa fie doar ea, dar prin faptul ca se simte auzita si pretuita, cred ca va avea totusi o relatie buna cu Ivan.

    Exemplul pe care i-l dadeam Rodicai mai sus: fata niciodata nu a fost ascultata, nevoile ei au incetat sa mai fie importante, odata cu nasterea celui de-al doilea copil si nici dupa 50 de ani nu este complet impacata.

    Daca Sofia este „sacrificata” pentru binele mezinului, nu va va ierta niciodata, dar prin ce faceti voi sunteti departe de asta. Are parte de dragoste neconditionata, este respectata si ascultata. O fi bine 😉

    • Morera

      Ce chestii spuse de copilul tau ti se par prostii? Poti sa te prefaci cat vrei, eu cred ca o sa simta.
      Mie nu mi s-a parut vreodata ca ceva din ce imi spune fiica mea e o prostie. Sau era o exprimare nefericita si ai vrut sa spui ca exagereaza sau altceva? Si acel „ca adult” dintre paranteze mi s-a parut superior. Copiii sunt de multe ori mult mai profunzi decat adultii.
      Sigur ca tu stii mai bine ce spune si e treaba ta cum iti tratezi copilul dar mi se pare straniu sa ti se para prostii unele chestii spuse de copil.

    • Rodica

      Mulțumesc, Dojo. Sora mea poate fi foarte drăguță uneori, atentă și generoasă. Dar după 60 de ani, toate frustrările din viața personală par că au găsit un paratrăznet. În copilărie chiar a avut parte de un tratament deosebit de bun din partea tuturor, părinți, bunici, mătuși, etc, iar venirea mea pe lume nu a însemnat ostracizarea ei, dimpotrivă. Nu e cazul să povestesc totul aici. Pot spune doar că are momente din ce în ce mai dese în care răbufnește teribil cu argumente rizibile. Este pofticioasă și acum e obeză, nu ia nici o măsură în acest sens. Are probleme cu coloana vertebrală, cu tensiunea, cu ficatul, deși a fost la nutriționist, i s-a gătit de regim, tata a făcut kilometri cu ea pe jos, ca să slăbească. După care , iar a mâncat enorm. Este ea de vină pentru acest aspect, pentru că nu ține regim? Nuuuu, este de vină mama noastră, care, ține ea minte, a obligat-odată să o ajute să coboare căruțul meu, cinci trepte, de atunci are ea probleme, de la 10 ani. Și a fost teribil de chinuită de faptul că de două ori în viața ei a fost trimisă de aceeași mamă rea să mă ia de la școală. I-a distrus viața. Cum spuneam, a avut jucării, haine, meditații, dragoste, atenția celor din jur, pile să găsească serviciu în capitală, cuvinte frumoase de la toți. La mine au fost fonduri mai puține, dar eu nu m-am supărat, am avut mai puține haine, meditații, excursii. Un deceniu nu am plecat în concediu, că ai mei nu mai prea aveau posibilități, până m-am angajat și am luat-o și pe ea cu mine , la munte. Eu am iubit-o și o iubesc, dar acum trebuie să-i dau bani, să fac singură cumpărături pentru toată familia, în timp ce ea decide ce trebuie cumpărat, toate jucărelele îi trebuie și acum, nu contează cât costă, eu îi sunt extrem de datoare…și nu am voie să comentez nimic. Dacă tac, sunt ostentativă, de ce tac? Ea trebuie mereu ajutată cu menajul, deoarece este mai doamnă, nu pune mâna. Am ajuns să ascund momentele mele de bucurie, care nu o includ, deoarece ea nu se poate bucura de ele și încep reproșurile. M-a făcut zob toate excursiile în care am luat-o cu mine și am cam rărit-o. Cam asta ar fi și nu am spus decât 0,0001%. Și acum, dați cu pietre, sunt rea și neînțelegătoare, iar părinții au fost niște căpcăuni. Cam urât din partea mea că spun aceste lucruri în săptămâna mare, dar fiind postare anonimă , cred că nu se pune. Mă străduiesc să am o relație bună, dar e din ce în ce mai greu. Atacurile și jignirile s-au înmulțit și nu știu cum o voi mai suporta în viitor. Un viitor în care sunt obligată să am grijă de ea, dat fiind problemele de sănătate și pretențiile de prințesă. Da, se numește tulburare de personalitate narcisistă, am aflat și eu încercând să pricep simptomele. În rest, e fată bună. Chiar e drăguță cu toți, hazoasă. Sunt eu doar un pic mai sensibilă, atât.

    • Morera

      Personal nu cred ca esti rea si nu am de gand sa dau cu pietre, mai ales ca pentru mine saptamana mare e o saptamana ca oricare alta (dar ar fi culmea ca pentru cei care chiar o respecta sa „nu se puna” ranchiuna daca o dai anonima!)
      Dar mesajul tau e atat de ranchiunos, de acid si de neplacut la citire (sau cel putin asa a fost pentru mine) incat cred ca tot ce descrii e doar varful icebergului, familia voastra a fost si inca este disfunctionala, altfel nu se poate ca sora ta sa fie cum o descrii si tu sa fii asa de plina de furie.

      Iar tulburarea de personalitate narcisista chiar are printre cauze comportamentul parintilor (neglijare, asteptari nereasliste etc)

    • deea

      @Morera, tulburarile nu au cauze bine stabilite, se vorbește despre anumiți factori de risc dar de cele mai multe ori nu se poate identifica ceva anume. Nu cred ca familia a făcut ca aceasta persoana sa fie atât de tulburata, probabil însă i-au întreținut obiceiurile, favorizând-o in mod evident. E un caz in care unul dintre frați are o tulburare psihică și celălalt împarte povara. Cunosc multe cazuri, tocmai de asta sunt de părere ca in niciun caz nu mai faci alți copii ca sa le fie bine celorlalți. Uneori iese un dezastru. Pur și simplu. Iar tulburarile psihice sunt devastatoare pentru ceilalți frați și marchează întreaga existența.

    • Morera

      Deea, poate ai dreptate, nu vreau sa insist.
      Pe mine m-au luat prin surprindere comentariile pentru ca mi s-au parut plina de ranchiuna.

    • @Morera: exemplu de chestie copilareasca / silly: „Mama, as vrea sa fiu ca Snickers (cainele), ca pe ea o iubesti mai mult”. Normal, este aiurea, pentru ca Snicky este caine si ea este fiica-mea. Dar, uneori, daca mangai cainele, foarte rar, se preface geloasa (o data la 3 luni, sa zic).

      Nu ma irit si nici nu-i spun ca vorbeste tampenii, ii explic ca si Snickers e un copilas (are 3 ani) si ca nu mai este cu parintii ei de cand a fost puiut. Si ca intr-un fel noi suntem familia ei si se bucura, cand o mangaiem si ii vorbim frumos.

      Ea, fie-mea, este iubirea vietii mele si-i zic de 1000 de ori asta pe zi si-i scriu biletele de amor. Stie ca este super-iubita, ne iubeste si ea, dar uneori simte nevoia sa mai zica unele chestii de genul asta.

    • arwen undomiel

      Morera, iarta-ma, nu cred ca e corect sa-i spui cuiva necunoscut asa, direct, ca familia lui e nefunctionala. Poate ca textul scris de Rodica (care pentru tine este plin de ranchiuna, acid si neplacut) vine dintr-o durere pe care nu o poti intelege.
      Daca te-ar nedreptati cineva in mod constant, ani de zile, crezi ca ai reusi sa ramai netulburata?

      Nu stiu care e situatia si nici cine este de vina.
      Sfatul meu pentru Rodica (daca pot sa fac asta) este:
      – sa incerci mult, cat poti, sa ignori rautatile si sa nu o contrazici pe sora ta, ci sa pastrezi tacerea atunci cand va spune iar ceva care te raneste,
      – s-o ajuti pe sora ta la nevoie, fara sa astepti nimic in schimb,
      – sa nu cauti sa obtii dreptate cu orice pret (in relatia voastra).
      Ca sa poti sa ai liniste si sa te eliberezi de aceasta povara sufleteasca cred ca trebuie sa accepti ca nu poti schimba modul in care gandeste sora ta. Si atunci … sa incerci mult sa te schimbi pe tine si modul tau de a gandi (s-o ierti, sa taci, s-o ajuti daca are nevoie) si sa ai grija de viata ta.

  13. Ana

    Andra, in primul rand te imbratisez tare🤗. Nu pot sa-ti promit ca totul va fi bine, desi as vrea.Insa sper ca va fi , pentru tine si familia ta. Nimeni nu are o viata perfecta, asa ceva nu exista . In fiecare zi trebuie sa facem alegeri, mai mari sau mai mici, sa luam decizii, sa ne crestem copiii frumos, sa-i ferim si de un con de brad daca putem , sa nu le cada in cap cand mergem in padure. Exagerez, dar intelegi ce vreau sa spun.Nu vom putea niciodata sa-i protejam asa cum simteam ca-i protejam atunci cand imparteam acelasi corp. Odata nascuti, ii aruncam in ‘valoarea vietii’ si , asa cum spunea Ioana la un moment dat , viata noastra nu va mai fi niciodata la fel, va fi minunata cu ei, dar si plina de griji pe care nu le aveam inainte de a avea copii. Dar vreau sa-ti spun o parte din povestea mea.
    Eu mi-am dorit o familie mare mare, cu o multime de copii , cu caini, pisici si curte cu iarba unde sa ne fugarim toti la gramada.
    Viata mi-a dat un copil , o pisica si o curte cu iarba. Ne fugarim toti 3 sui suntem fericiti in majoritatea zilelor 🙂
    E absurd sa-ti dau sfaturi, dar totusi o fac.Ma gandesc , poate de aceea ti-ai spus povestea aic si sper sa te ajute ce-ti spun. Si sa incep cu , clasicul ‘Eu , in locul tau nu mi-as face griji asa de multe pentru viitor. Stiu ca e greu, sarcina e oricum o perioada dificila pentru toate. Nu te mai gandi ca poate vor fi conflicte intre copiii tai ( asta se va intampla peste vreo 2 ani, nu?( ma refer la cele verbalizate) Cand o sa inceapa sa vorbeasca cel mic.Ia fiecare zi pe rand, bucura-te de fetita ta si de sarcina💚
    Da, va exista gelozie probabil, exista in toate relatiile . Mai ales intre frati, ei trebuie sa imparta dragostea mamei si tatalui lor ( cele mai importante fiinte din viata lor ) cu inca cineva. Normal ca fratii mai mari sunt primii care vor simti fiorii geloziei. Eu iti povestesc din perspectiva surorii mai mari, cum a fost in copilaria mea. Aveam 5 ani si eram la bunici. Mama venise cu sora mea bebelusa de la spital. Adorabila, bineanteles .Asa spunea toata lumea din jur. Veneau rudele si prietenii si se uitau la mogaldeata din patut ca la un inger coborat din cer printre pamanteni. Cadouri pentru bebelus ( nu prea multe ca eram in comunism, nu prea avea lumea posibilitati ca acum). Mie nu mi-a dat nimeni nimic, nici o jucarie ieftina de plastic. Toata atentia era indreptata inspre bebelusa pufoasa si nou-nouta.Dar cel mai mult m-a durut ca nu mai eram eu centrul universului si galaxiei mamei mele.
    Dupa ce s-au risipit admiratorii minunii si am ramas eu cu mama, i-am soptit ca vreau sa o duca pe surioara mea inapoi la spital.
    Nu mai stiu ce mi-a raspuns mama, clar ca a durut-o si m-a inteles perfect. 5 ani nu am impartit-o cu nimeni, era doar a mea , o iubeam nespus si ma iubea mai presus de cuvinte.
    Ce bine ca nu a dus-o inapoi la spital!
    Acum, dupa zeci de ani de atunci, e prietena mea cea mai buna.Si a fost dintotdeauna de fapt, chiar si cand ne certam in copilarie. Imparteam tot.Nu puteam manca o banana fara sa o impart cu ea. Si ea la fel.Si ne urcam pe un scaun sa verificam bananele verzi de pe dulap( le aveam de maxim 2-3 ori/an ).A fost primul meu copil intr-un fel.Cand am implinit 10 ani, ea a implinit 5. Cand era in liceu eu eram in alt oras si atunci s-a simtit tare dorul si legatura puternica dintre noi.💙
    Nu-mi imaginez viata fara ea. Si nu sunt vorbe goale. Poate e cliseu, dar e adevarat.
    Vorbim zilnic. Eu am familie, copil, pisica. Ea are familie, copii, caini.Dar mereu ne facem timp, cateva minute pe zi, sa vorbim una cu alta.
    Este cel mai bun si mai altruist om pe care il cunosc.Cel mai frumos cadou pe care mi l-a facut mama 💚
    Sarcina usoara, Andra! Sper ca totul va fi bine!
    Te imbratisez 🤗

  14. Ale

    Sunt mamă de 2 D😁(David, 2 ani și Dami, 3 luni), primul alăptat până în dimineața când m-am dus să nasc iar el a rămas (cu explicații multe) cu tata și bunicii, dormind cu bunica. Toată grija și gândurile îmi erau la cum se va obișnui fără mine, la posibila traumă creată.Fiind în perioada pandemiei, a însemnat 5 zile fără vizite la spital. Of! A fost bine, chiar surprinzător de înțelegător. Apoi odată ajunși acasă, a continuat sa doarmă cu bunica să nu fie afectat de trezirile prea dese ale bebelușului dar peste zi vroia atenția mea și sânul fix când îl alăptam pe cel mic,mârâia lângă mine și trăgea de piciorușul micului să-l pun jos. Ce sa fac? Îl lăsam pe cel mic puțin , să îl iau pe cel mare. Cum să fac diferențe între cei doi? Și iar erau toate roz și puiul meu zâmbăreț și ce mic primea și câte un pupic. Sunt adorabili! De data asta gestionez bine, rezolv așa dar când vor mai crește.. cine știe?

  15. Ioana

    Prin asta trecem si noi. fetita manintreaba mereu de ce am mai facut un copil, ca ea mu il iubeste si ca pe el iubim mai mult. Nu stim cand depasim momentul . dar eu sufar foarte tare…

  16. Morera

    Deea, poate ai dreptate, nu vreau sa insist.
    Pe mine m-au luat prin surprindere comentariile pentru ca mi s-au parut pline de ranchiuna.

  17. deea

    Cumva tangent la subiect, cred ca in general trebuie avut mare grija la persoanele din mediul online: influențării, bloggeri autointitulați “ de familie”, etc. Genul ăla de persoane care tot apar ca ciupercile și își expun copiii online. De când cu scandalul mult mediatizat al familiei care a dat inapoi copilul autist adoptat, am urmărit mai cu atentie fenomenul. Se pare ca este o industrie, o afacere, ca se câștiga foarte mulți bani din făcut copii, adoptat copii, dacă e copil cu ceva probleme e și mai bine ( de fapt asta a fost motivul pt care acea familie a dorit sa adopte copil de alta rasa și cu probleme, doar ca au înțeles greșit problema, din cauza traducerii interpretabile a documentelor medicale, ei sperau la o tumora cerebrala care ținea copilul la pat, nu la autism). Cu acea ocazia am aflat ca familiile cu copii mici, expuși online, câștiga fabulos, dar banii se împuținează odată ce copiii cresc. Pur și simplu partea de sarcina și bebelusie este cea mai urmărită de către public, automat vin sponsori mulți, reclame la produse pentru sarcina, nou-născuți și bebeluși. Când copiii cresc, interesul pt public dar și sponsori scade, atunci un bebelus e musai. Un Bebeluș adoptat aduce un Bonus de simpatie și de bani. Doar ca totul este o iluzie, relațiile din cuplu și între părinți-copii sunt departe de ceea ce se prezintă acolo, îndemnurile de a face mai mulți copii fiindcă e perfect și minunat sunt false de obicei. Nu peste tot e așa dar pe mine m-a șocat acest studiu ampli făcut, nu am mare respect pt cei ce fac bani de pe urma copiilor, dar sa ii aduci pe lume pentru bani este josnic. Nimeni nu știe de fapt cu adevărat de ce cuplurile au făcut unul sau doi sau zece, fericirea și împlinirea pot fi de fațada, sfaturile in acest sens nu sunt deoc bine-venite.

  18. Denisa

    Foarte interesant subiectul. Pentru mine, faptul ca am fost si sunt sora mai mica a fost una dintre marile neplaceri ale vietii. Fratele meu a fost mereu gelos pe mine, era rautacios, agresiv, nu impartea nimic din ce avea. Practic, trebuia sa ii multumesc pentru faptul ca ma tolera in casa si avea grija sa se faca foarte bine inteles atunci cand parintii nu erau acasa. Acum este la fel de posesiv cu parintii, desi suntem deja demult adulti. Desigur, pe parcurs au existat si momente bune, momente cand m-a ajutat insa, din pacate, nu compenseaza raul provocat. Teribila experienta si de nerecomandat 🙁

  19. A.

    4 copii. Dinamica invidiilor, disputelor și a neintelegerilor este cu mult mai alambicata. Însă s-a instalat, vrand-nevrand o simplitate în modul nostru de a trai, de a mânca, de a relationa, din lipsa de timp și de optiuni. Sunt mai ascultători, inteleg și ei ca imi e greu sa gestionez rebeliunile cate unuia în timp ce pregătesc neîncetat mâncare pt restul familiei. Se ajută mult unul pe altul, iar iubirea și acceptarea au crescut gradual, odată cu apariția cate unui nou copil. Dar este, deocamdată, greu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *