L-am întrebat, epuizată, de ce simte nevoia să mă contrazică mereu

– De ce-ți place ție atât de mult să te contrazici cu aproape toată lumea? îl întreb resemnată pe Iv, epuizată după încă o contră pe o temă lipsită de miză (după părerea mea).

– Nu-mi place, doar nu mă pot abține.

– Sunt tare curioasă cum e asta pentru tine, pentru că mie îmi place să mă înțeleg ușor cu oamenii, evit contrazicerile, îi spun.

Chiar îmi doresc mult să-l pot înțelege (aproape la fel de mult cum îmi doresc să fie ceva ușor cu el, ceva, orice, să nu mai fie totul cu discuții interminabile și insistențe și argumente, pesemne am obosit, sunt mulți ani, de fapt, de când a început să vorbească mult și bine, să tot fie cinci ani de atunci, de cinci ani suntem în această perpetuă conversație pentru care uneori nu mai am resurse, așa că tac, zic ca el și fac ca mine, iar el face la fel, doar că NU tace, Doaaamneee ce paranteză lungă am făcut).

– Când ceva nu mi se pare corect, trebuie să spun, îmi explică el și știu că e sincer.

Și eu simt nevoia asta.

– Ce se întâmplă dacă nu spui? îl întreb.

– Nu știu.

Nu știe, pentru că mereu spune. Mereu, spune până când în urechile mele nu mai e loc să mai intre vorbe de la el.

– Ai vrea oare să afli? Să vezi ce se întâmplă dacă îți pui șapca pe cap pe plajă, chiar dacă ți se pare că argumentele mele nu sunt suficient de bune?

– Deocamdată nu vreau să aflu. Îmi pun șapca, pentru că te iubesc și vreau să fii fericită, dar o să-ți spun că nu mi se pare corect să port ceva ce nu vreau să port.


Una pentru mine, una pentru el. Bănuiesc că e un echilibru cât de cât.

Face ce trebuie până la urmă, uneori mai repede, alteori mai greu, dar e nevoie ca eu să îi ascult protestul.

Sunt curioasă cum va evolua asta în el, cu el, cu mine, în timp. Sunt curioasă și obosită.

Mă bucur însă că știe să își arate dorințele și principiile, că nu renunță ușor și că totuși face ce trebuie, pentru că mă iubește. 🙂

Sper că în timp va internaliza principiile și valorile din care vin acești TREBUIE și va ști să decidă singur ce e bun și ce e rău.

Îl iubesc, e un copil prețios, surprinzător, revelator și foarte iubitor, dar Doamne, greu mă mai încearcă uneori. 🙂

Nu știu de ce am scris asta azi. Cred că m-am gândit că o să vă ajute dacă și voi aveți copii atât de voluntari.


26 Comments

  1. Ionela

    …am 3 copii, 17, 10 si 7 care challenge-uiesc aproape fiecare decizie:)) Doamne ce am obosit…:)

  2. Claudia

    Dar ce se intimpla daca NU isi pune sapca?

    • Cris

      Se intampla o insolatie, cu febra, voma, desidratare, delicii cand esti pe plaja.

    • Eliza

      Risc de insolație

    • M

      Insolatie, arsura solara, farmacie, spital, nervi si griji.
      Am si eu un exemplar d-asta acasa si ii explic frumos ca la capitolul sanatate si siguranta parintii hotarasc. La restul sunt dispusa sa stam de vorba. Pricepe, e din ce in ce mai usor pe masura ce neuronii aia se mai leaga intre ei.
      Interesant ca la scoala nu comenteaza, din contra, e printre cei mai cuminti si ascultatori.

  3. Kty

    Asa e si fiica mea. Multumesc, ma ajuta sa stiu ca mai sunt copii asa, minunati si incapatanati 😁

  4. Cătălina Staicu

    O, da! Îţi mulţumesc, Ioana, pentru acest text. Simt că al meu minunat cu foarte multă personalitate aduce foarte mult cu Ivan. Citindu-te tot pe tine mai demult m-am trezit şi nu am mai încercat să-l modelez după mine (eu fiind din categoria celor care tac şi înghit ca toată lumea să fie mulţumită). Încă mi-e greu, dar sper că sînt pe drumul cel bun şi că nu am greşit iremediabil pînă la momentul trezirii.

  5. Marina

    Eu ii spuneam racusorului meu cand era mic ca trebuie sa se faca neaparat avocat. Dar acum, ca tanar adult …nu stiu unde s-a dus baietelul rebel si voluntar.

  6. Diana

    Ma ajută mult tot ce povestești despre cum vorbești cu Ivan. ❤️ Multumesc

  7. Alina G.

    Este si mai exasperant cand se contrazice dar nici nu face pana la urma lucrul pe care il rogi sa-l faca (7 ani). Aaaaaaaaa!

    • Lucia

      Ce cunoscut mi se pare… 😨

  8. Cristina

    In aceeasi barca! De fiecare data cand il descrii pe Iv, am senzatia ca descrii comportamentul fetitei mele. E de aceeasi varsta! Totul e cu explicatii, proteste, iar muuulte explicatii. Are opinii despre tot si le impartaseste continuu. Extrem de obositor pentru noi, adultii…

  9. Claudia

    Verișoara mea este exact așa – are 24 de ani acum și cu ”NU” în brațe a fost de când a început să vorbească.
    E destul de singuratică, nu prea are prieteni pentru că, pe termen mediu/lung, este foarte obositor să ai în anturaj un om pentru care nu există zi fără contraziceri, pe cele mai diverse teme și de cele mai multe ori, vorba ta, fără miză. Și eu am început s-o evit, din același motiv – și taman pentru că se contrează fără miză, de multe ori îi spun că are dreptate numai ca să încheiem bâlciul. Doar că nu trece mult până găsește altă sursă de ”ba nu” și ”nu vreau”.
    Ivan este încă mic, de dragul lui sper ca adolescența să vină cu mai multă flexibilitate, altminteri nu știu dacă-i va fi musai ușor în relaționarea cu ceilalți.

    • Printesa Urbana

      Cu ceilalti nu e asa, doar cu familia apropiata, e foarte popular la scoala, cu musafirii etc.

  10. M

    Eu il las sa mai dea cu capu de pragu de sus, sa-si invete lectiile. Ii explic cu argumente parerea mea si il las sa aleaga. Nu-mi iese tot timpu dar reduce mult din stres. Cand era mic imi rezervam 10 min in plus dimineata si-l scoteam pe usa dezbracat sa se convinga ca e frig, ploua, sa ceara singur hainele si papucii potriviti.
    Si sunt de acord cu parerea lui dar sa vina cu argumente corecte. Adica daca tot imi tocesc eu nervii sa invete cum se argumenteaza corect, nu aiurea-n tramvai. O sa-i foloseasca mult in viata!

    • Ufff..am incercat si eu asta cu al meu…sa il scot fara geaca pe ger..si se tzine tare…imi spune ca nu ii trebuie….oofffffff…sper sa mai creasca …are 3 ani …

  11. Unparinte1

    Am unul cu care se negociază tot prin vorbe dar care respecta concluziile discuțiilor interminabile, dacă el crede ca nu e corect nu face si e foarte clar pentru mine si pentru el, dar cel mai des logica învinge si face ceea ce credem amândoi ca e corect sa facă.

    Cu cel mai mic însă, după negocieri si explicații, cel mai des face taman invers decât ceea ce hotărâsem împreuna ca e bine sa faca, cu el sunt nevoită sa negociez mai puțin si sa impun mai mult si asta ma face sa ma simt uneori vinovata ca nu găsesc metoda aceea magica care sa-l facă sa respecte dorințele mele fără sa devină reguli si obligații, forțat impuse.
    Ma întreb dacă nu e sindromul fratelui mai mic care are nevoie sa-si găsească locul si personalitatea diferită de a celuilalt mai mare si care împinge f departe nevoia sub forma acestor crize de personalitate. Ar fi interesant de discutat cu un psiholog subiectul.

  12. Roxana

    Nici nu-mi vine să cred că ai scris azi desre „asta”… are doar 3 ani şi jumătate şi este atât de greu să-l conving să facă ceva fără să spună mai întâi „nu vreau” şi fără să tarăgăneze absolut orice… mi-e groază de cum va fi peste câțiva ani… 🤕

  13. Ramona

    Da, m-a ajutat sa vad dincolo de lupta mea sa-l conving sa…orice. Multumesc!
    E minunat asa cum este el!

  14. Tatiana

    Vai Ioana, ce bine ai punctat. Eu zic ca o carte pe acest subiect ar fi bine venita.
    Ai dreptate, mai sunt astfel de copii independenti, care nu cedeaza si stau ferm pe ce vor, cu mii si mii de intrebari de ce trebuie sa renunte, daca ei asta vor. Ultimul timp tot mai des ma simt neputincioasa, nu mai fac fata sutelor de jntrebari, urmate de contraziceri.

  15. Simona

    Parca vorbesti de Tudor al meu. Imi place si mie ca e hotarat si obtine ce vrea, dar parca n-as vrea sa testeze asta pe mine, stii ce zic :)))

  16. AndreeaB

    cauta oglinda, draga Ioana
    imbratisari si ganduri bune!!

  17. Cristina

    Oh ce ai pus degetul pe rana. La noi e perioada lui „nu” si „nu vreau”, ca mai apoi sa faca ce zicem noi. Asa eram si eu… karma. Imi întinde nervii la maxim, dar la final tot ne lipim unul de altul, după multe explicații de la mine și țipete de la el. Incerc sa imi mai păstrez puterile ca vine si fetița din urmă, probabil cu mulți alți „nu si nu vreau”.

  18. Eu

    Eu am o fetita cu acelasi comportament, de 9 ani nicio schimbare, ba chiar pre adolescenta pare ca ascute mai mult aceasta exprimare!!!

    Dar are acelasi stil si cu cei din afara familiei? Eu am observat ca fetita mea este ‘leoaica feroce’ doar in familie pentru ca noi suntem terenul ei de experimente si zona ei de comfort.

  19. Ingrid

    Te inteleg. Si eu am un E de 5 ani. Foarte insistent cu ideile lui, mai ales cu mine. Zilele trecute insista cu ceva, care pt mine nu avea rost sa discutam, sa ne contrazicem. Si i-am zis: „De ce insisti atat pe tema asta?”. El imi raspunde cu vocea aceea draguta de copil, dar serios: „Pentru ca pentru mine are sens, chiar daca pentru tine poate nu.”. Am tacut. Am zambit. Mi-am dat seama ca nu aveam contraargumente serioase, si ca pentru el era important. Mi-a raspuns cu atata maturitate… eu la varsta lui cred ca nici nu stiam ce inseamna „a avea sens” :).

  20. Mădălina (over the Pond)

    Vaaaaai, Ioana draga, parca descrii pe băiețelul nostru, A., de 4 ani și jumătate.

    Noi am crezut inițial ca e o faza (trecătoare), faza cu „nu”, „nu vreau”, „dar de ce sa fac asa?”, etc. Și uite ca durează mult și bine și tot la argumente și contre suntem, chiar și la 4 ani jumate.

    Povesteam cu soțul ca mi se pare ca noi doi (părinții) i-am dat aceste „unelte” cu care sa argumenteze, sa își susțină punctul de vedere, sa vadă cum dorește sa facă, etc. Iar acum le folosește cu spor și pricepere cu noi. Funny, right?!?!?!?! NOT! :-)))))

    Nu am o soluție magica din experienta noastră de pana acum. Încerc sa îmi aleg „bătăliile” și sa nu argumentez chiar la fiecare din ele. Soțul…..cam vrea sa se facă cum dorește el la fiecare din discuții, și nu iese prea bine: sunt multe, multe discuții în contradictoriu. 😀

    Câteodată stau și ma întreb dacă faptul ca noi argumentăm, cumva l-a modelat și pe el asa?!?! Habar n-am. Întrebarea nostra e: dacă ar fi sa faci altfel și ai putea călători în timp în trecut, ce ai schimba? 🙂

    Muuuuulta răbdare și neapărat umplut paharul propriu de bine, ca sa putem da mai departe bine către copil (copii) sau către soț.

    Cu drag,
    M.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.