Colegii mei au râs de mine pentru că sunt scundă!

Miercuri când i-am luat de la școală pe toți patru (doi ai mei, doi de dus acasă), Sofia era tristă. Am lăsat-o o vreme în pace, știu că nu vrea să vorbească dacă o întreb.

Am pus muzică, am avut răbdare. După ce am lăsat ceilalți doi copii fiecare la casa lui, pe drum spre cursul de Free Jump, a început și Sofia să vorbească.

-Azi ne-au pus în linie, de la cel mai înalt la cel mai mic.

-De ce oare?

-Nu am înțeles, nu știu. Eu am fost cea mai mică, normal.

Amândoi copiii noștri sunt mai scunzi decât majoritatea copiilor de vârsta lor, pentru că eu și familia tatălui meu suntem scunzi (familiei bunicului meu patern li se spunea în sat Chicețeii, erau neobișnuit de mici).

Sofia e în grupa de copii de 11-12 ani, ea având 10 și jumătate. Are doi colegi de 12 ani din Africa de Sud care sunt mai înalți decât mine!

-Și au râs de mine, mami, toți. Și Sarina a râs (prietena ei din Iran). Dar cel mai tare a râs Daniel.

Daniel e băiatul înalt, cel mai înalt.

Sunt colegi de bancă și nu e prima oară când îmi spune că o supără. O tachinează frecvent. Ea mai ignoră, îi mai spune să se oprească, se mai plânge la teacher, mai ia distanță (greu să faci asta când împarți masa de lucru).

Se descurcă de obicei, nu e prima oară când interacționează cu copii enervanți, dar de data asta era afectată.

Am încercat să nu devin și eu emotivă pe subiect, deși simțeam că mă înfurii. Am vrut să fiu alături de ea complet rațională și calmă.

Nu mi-a fost ușor, știu cum e să se râdă de tine.

Am avut acnee severă în gimnaziu, parțial și în liceu.

Mi-am creat singură câteva mecanisme de gestionare care au funcționat foarte bine, dar care acum îmi dau bătăi de cap (dar despre asta, altă dată).

Eu nu am avut cine știe ce sprijin de la adulți atunci, tata deja plecase, mama avea multe pe cap.
Sofi însă ne are pe noi, pe mine ȘI pe tatăl ei.

Am încercat s-o conduc blând spre o concluzie care pe mine m-a ajutat mult în viață. I-am spus:

-Cred că ți-a fost greu. Îmi pare rău că ai trecut prin asta. E tare nedrept, nu? Nu e vina ta că nu ești mai înaltă!

-Da!

-Și oricum, care e problema cu faptul că ești scundă? Faci cuiva vreun rău? Deranjezi?

-Păi nu, normal.

-Eu mă gândesc cum trebuie să fii să râzi de înălțimea unui om. Adică uite, noi trei acum, în mașină, trece un om pe lângă noi și începem să hăhăăăăăăă ia uite la ăla, ce înalt e, sau ce mic sau ce mijlociu…

Liniște.

-Trebuie să fii cam cucu, zice Ivan.

-Cum adică cucu? întreb, pentru Sofia mai mult.

-Cam plictisit cu viața ta. Și răutăcios, a explicat Ivan.

-Da, cam cum aș râde eu de un om că are păr maro, a continuat Sofia. E stupid! (a zis în engleză, prostesc)

-Exact, iubito! Tu ești scundă. El cum e?

-Plictisit cu viața lui. Și rău. Și cam prost, a zis ea, deja zâmbind un pic.

-Da, cred că dacă ai fost educat bine și ești isteț, nu prea găsești amuzantă înălțimea unui om, că nu e ceva ce el a ales.

-Cum e culoarea pielii sau pistruii, se aude Ivan.

-Și cine crezi că are mai mult de furcă pe lume, Sofi? Tu că ești scundă, sau el că e cum e?

-Da, mami, ai dreptate, e mai bine să fii scund decât să fii rău, needucat și cam prost.

-Mami, și tu ești scundă și te iubesc mulți oameni!

-Exact! Eu sunt tare bucuroasă că sunt scundă! Sunt o mulțime de avantaje! Sofi, ai vrea să le auzi? Ivan, tu?

-Știu eu, a zis Sofi. Găsește haine la copii!
-Daa, și sunt mai ieftine, mai colorate și mai frumoase!

-Oamenii vor să se joace cu tine! a completat Ivan.

Nu știu exact ce a vrut să zică cu asta, dar cred că da, pentru că sunt micuță, relaționez mai ușor cu copiii și par mai simpatică. Sunt mai puțin intimidantă.

-Mă ascund ușor la vațiascunselea. Hainele mele ocupă mai puțin loc. Încap pe toboganele de copii. Intru fără probleme la voi în pat.

Deja Sofi se uita zâmbind pe geam.

Poate ea va fi mai înaltă ca mine, e încă devreme să știm. Dar și dacă nu va fi, poate că-și va aduce aminte de drumul nostru cu mașina când altcineva va mai râde de înălțimea ei.

Photo by olia danilevich: https://www.pexels.com/photo/brother-and-sister-with-books-on-their-heads-5088188/



19 Comments

  1. IQ

    la ora de sport ne așeza întotdeauna în ordinea înălțimii și nu râdea nimeni de nimeni. Snowflakesii din ziua de azi chiar nu au altceva mai bun de făcut?

    • Cand zici „snowflakes” te referi la aia care au ras, nu? Dupa cum se vede, se pare ca nu aveau altceva mai bun de facut… dar nu inteleg de ce le zici snowflakes.

    • Cristina

      “Snowflakes” este un termen de shaming pentru copiii “prea sensibili” din ziua de azi. E o judecata, o comparatie din seriile celor cu care am fost noi crescuti. E un fel de a le zice unor baieti: “haideti doamnelor, mergem?” Foarte urat. Si spune despre cei care folosesc acest termen, in special adulti traumatizati, nu spune despre copii nimic de fapt.

    • Gennie

      IQ cred ca incurci termenii. „Snowflakes” face referire la cei se simt ofensați din orice, de la lucruri care nu ii vizează, până la critică directă, desi justificată, si are în vizor tinerii si adulții, nu copiii.

    • Monica

      Am observat ca ai acest tip de negative conversation starter la mai toate postarile; iti plac raspunsurile, nu conversatia, insa, pentru ca te multumesti sa vezi controversa, nu mai intervii. Interesanta abordare – putin aroganta, fara inhibitii, pe contrasens…Cred totusi ca ai ales gresit locul; sunt altele unde spiritele se incing mai tare din asa ceva, bucuria ar fi mai mare, lumea chiar face spume la tastatura daca dai nada potrivita; aici chiar sunt subiecte serioase si sensibile, nu e pacat sa te irosesti intr-o comunitate cu care n-ai nicio legatura?

  2. Oana

    E greu când alți copii rad de un copil mai scund sau cu ochelari, sau cu orice altceva. Cel mai rău este ca părinții acelor copii nu le explica ca dacă ești scund, înalt sau cu ochelari nu înseamnă că ai un defect sau ca nu ești deștept și asta nu te împiedică sa ai o viață normală și sa ai prieteni. Fetita mea înțelege când ii explic ca nu este diferita de ceilalți copii, ca este un copil bun și nu trebuie sa ia în seama răutățile dar tot o mai afecteaza.

    • Anca

      Tristul adevar e ca multi oameni sunt relativ superficiali. Si multi dintre persoanele de varsta parintilor nostri se exprima :’l-ai vazut pe xulescu ala intalt/slab/gras/scund cum ii stateau pantalonii pai ala e tricou de inginer/avocat/ ‘ mereu fac observatii legate de aspect. Ca sa nu mai zic ca si la politicieni tot la asta se uita. Stim ca destui fosti actori au fost avantajati de un aspect clasic placut. Copiii asa aud la parinti ca e ok sa fii judecat dupa aspect si judeca si ei la randul lor ori ofensiv ori defensiv , se judeca si pe ei insisi.
      Nu am nici un sfat e realitatea vietii noastre. Mi se pare ok cum ai tratat problema, important e ca ea sa aiba incredere in ea .

  3. Sanda

    Am 2 copii, baietel de gradinita și fetita de scoala. Băiețelul vine într o zi și îmi spune ca o fetita i a spus ca e pitic. A ras de el și i a spus ca e pitic.( e cel mai mic din grupa lui). Era afectat dar nu foarte tare. Pe el reușesc ușor sa îl conving de faptul ca daca alți copii îți pun etichete nu înseamnă că așa și ești. In schimb, fetita mea e foarte sensibila. Ea e afectata dacă o fetita i a spus ca nu a scris frumos, nu are haine frumoase, e urata( evident ca nu e asa) Are o fetita care o necajeste de ceva timp deja. Am discutat inițial cu fetita mea, sa o ignore sau sa ii spună ca nu e frumos ce ii spune. Dar tot trista era când venea acasă. Erau în banci alăturate si în fiecare zi o sâcâia cu ceva neplacut. Ce ma deranjează cel mai tare, este ca parintii nu încearcă sa își educe copii acasă. ca nu e frumos ce fac. Mamica fetitei când i s a spus ca fetita ei o supara pe fetita mea, reacția a fost sa nu ne mai salute. Fetita a fost mutata de langa fetita mea. Sper sa nu o mai necajeasca.Problema este la părinți, la ce educație dau copilului, ce îl invata, ce ii explica. Mi se rupe sufletul când o vad trista, vreau ca și ea sa învețe sa își rezolve problemele cu copiii, dar as vrea și sa o ajut mai mult.

  4. Andreea L

    Radeau in gimnaziu de numele meu de familie, sufar si azi. De fratele meu nu radeau( desi la fel il cheama).
    Am auzit ca rad copiii la scoala pentru ca nu au unul din parinti( de ex mama a murit si rad de copil pentru ca nu are mama), sau ..unei fete i-a iesit o suvita alba de par, peste noapte..si copiii rad de suvita alba din parul copilei. :((

    • Esmeralda

      Oh, Doamne, de parca nu ar suferi destul acei copii. Ma gandesc ca poate nu toti parintii ii invata sa spuna asa ceva, ci nu au copiii suficienta empatie la anumite varste?! Si se iau apoi unii dupa altii. Dar tot trist mi se pare. Mare pacat ca nu se fac ore de “mindfulness” la scoala, de exemplu, sau sofrologie, adaptate copiilor, ar ajuta mult la acceptarea diferentelor intre oameni si acceptarea de sine.

    • Margo

      Nu îi învață părinții direct, dar așa se comportă părinții și copiii preiau de la ei. cum zicea cineva mai sus, inclusiv despre oameni de la televizor, actori, politicieni, ia uite-te și la ăla.
      chiar astăzi m-am gândit la ideea asta a unora că sunt cruzi copiii. Eu sunt atentă de ceva vreme la prietenele fiicei mele, și la fiica mea, desigur. Fiica mea nu a spus niciodată vreo cruzime cuiva (adică ok, e uneori sinceră și directă și te ia prin surprindere și aproape doare, să te trezești că îți spune că picioarele îți miros urât :))) sau spune cuiva să nu mai vorbească cu gura plină, dar răutăți, cruzimi, referiri la cum arată cineva, niciodată. nici pe prietenele ei nu le-am auzit, prietene pe ai căror părinți îi cunosc și văd că nu le păsa cum se îmbracă alți oameni, cât de lung au nasul sau cum le atârnă burta. are în schimb colegi pe care ii aud spunând despre alti colegi: pitica aia, urâta aia, săracă aia. și, evident, părinții sunt fix la fel.

      o topic, mi s-a părut super amuzanta replica : „trebuie sa fii cam plictisit cu viața ta”
      Si fiica mea e cea mai mică din clasă. nu prea am auzit să râdă cineva de ea, dar nici prea multă autoritate nu are :))) când își împart rolurile la joacă, nu prea reușește să fie ea profesoara, sau animalul cel fioros, sau șefa de grup, nici copiii mai mici nu ascultă de ea și o privesc sceptici când le spune câți ani are.

  5. Dona

    Sunt de acord cu mesajul postarii tale dar e bine de stiut si ca exista posibilitatea de a administra hormon de crestere copiilor prea scunzi. Realizez ca nu e cazul alor tai. Pentru baieti mi se pare ca e important sa fie mai inaltuti sau nu prea scunzi pentru a avea mai multa incredere de sine. Mama mea a vrut sa faca asta pentru mine in liceu, m-a dus la un specialist endocrinolog dar era prea tarziu, cartilajele mele de crestere erau deja inchise. Nu regret, am 158 cm si sunt foarte multumita cu atat mai ales ca daca asi fi fost mai inalta nu m-asi fi potrivit la inaltime cu sotul. Sa nu ma judecati ca spun asta dar cred ca baietilor mai inaltuti le e mai usor cand e vorba sa curteze fete si au mai multe optiuni statistic vorbind zic eu.

  6. Esmeralda

    Cu siguranta nu sunt doar olandezi la scoala copiilor, dar ce stiu eu e ca olandezii sunt in general foaaarte inalti 😀 si solizi, femei si barbati. E in gena lor. Nici n-are rost comparatia. Fetita unei colege i-a spus pediatrei (care ii spusese mamei in cabinet ca e prea slabuta): da, sunt slabuta dar sunt sanatoasa si foarte desteapta! M-a impresionat, sincer, atata stima de sine si curaj la 7-8 ani.

    • Margo

      Sună mai degrabă a replică învățată de la altcineva, mecanic. Ce stimă de sine să ai la 7 ani? îți trebuie prea multă conștiință de sine pentru a te respecta, pentru a-ți înțelege calitățile, a le pune în raport cu ale altora etc și la vârsta aia nu o ai.
      Cu siguranță că poți să ai o părere bună despre tine și la vârste mici, dar pentru o replică cum e asta, sa pui în balanță ce nu ai cu ce ai, să decizi ce este mai important, asta nu e mod de raportare la realitate de copil de 7 ani

  7. Camelia

    Bună ziua! Va urmăresc cu mare drag! As vrea sa ii transmit Sofiei și sa o rog, sa nu uite, ca ” esențele tari se țin în sticluțe mici”.

  8. Ioana

    Eu am fost tot timpul cea mai inalta si cea mai neagra la scoala generala si la liceu si intre verisori, si eram vreo 15, si eram slaba si cu ochelari si cu acnee, altii ma vedeau vai de capul meu ca din punctul meu de vedere eram bine si nu intelegeam ce au altii cu mine. desi nu sunt foarte inalta la 170, restul erau mici ce sa le fac. si astfel nu eram potrivita nicaieri, nici la joaca, nici la sport.. nici la ore …eram mai inalta decat doamna de mate!! eram mereu marginalizata, destul de greu vorbeau copiii cu mine cu toate ca invatam bine. oricum la scoala m-am invatat sa stau singura. pana intr-o zi cand am trecut peste si acum sunt foarte ok orinde merg, doar ca a durat mult pana la ziua aia, mult, mult prea mult!

  9. Antheea RIESCH

    Eu m-am obisnuit sa fiu certata, sa se faca spatiu in jurul meu.
    Am 2 baieti cu autism 7 si 6 ani , si sunt aproape zilnic agasata in parc, susoteli, intrebari nepermise, si de vecina culmea si ea cu copil de sub noi, la scoala nu mai zic mai sa ma dea afara.
    Cel mai greu este pt mine cand unii copiii il resping pe cel mare de 7 ani pt ca pare ” strainez” sau ce zice baiatul asta ? Ia sa plece de aici.
    Oamenii nu inteleg cat a muncit el de la 3 ani sa ajunga la nivelul asta de vb ca un strain. Ca ar trebui apreciat si incurajat.
    La cel mic de 6 ani non-verbal se goleste parcul efectiv. Are o fixatie cu fantanile arteziene. Le asociaza cu piscina si devine subit nudist de vama veche spre oroarea parintilor siderati.
    Cu tatal saracul care se baga dupa el, iaca prindel pe sfarleaza. Mai este si iute de picior nu doar nudist.
    Se stie ca unii copiii cu autism nu suporta hainele sau se dezbraca in public, sau apa este o fixatie si sursa de placere. Fixatiile se rotesc apare una, dispare alta si tot asa.
    Am invatat sa imi cer iertare, si sa colaborez ca sa supravietuiesc.
    Ai deranja pe altii nu este ok. Si treptat se invata.
    Eu eram poreclita in clasa ” antena parabolica” nu puteau pronunta numele meu :). Ma amuzam cu ei odata nedand satisfactie. Si ii ardeam original cand nu se asteptau. Cu umor binenteles

  10. Ina

    Eu sunt înaltă. Așa e, esti intimidant, lumea ma percepe ca fiind cu nasul pe sus. Fi miu e lung și el, 10 ani. O f buna prietena a lui e mititica. Și știu ca suferă. De ce mami sunt mică?! Așa s parintii, mai scunzi. Și al meu a făcut gafe pe tema asta, și tare m-am supărat pe el. Încerc sa ii explic mereu ce contează. Știu cât s-au stresat parintii, analize, endocrinolog, sa nu aibă copilul vreo afecțiune. Nu știu dc vom reuși vreodată sa ne rupem de mentalitatea asta. Sa razi de cineva ptr felul in care s-a născut. Va îmbrățișez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *