În fustă pe bicicletă

În miezul săptămînii trecute, întîlnire importantă la job. Mă îmbrac în ce-mi pică în mînă, întîmplător fustă roșie de Mary Poppins, bluză roșie cu inimioare, pălărie roz de paie, teniși roșii. Ca de obicei, armez bicicleta (care ce să vezi asorteul coincidenței, e tot cu roșu) și dau bice spre bulevard. Afară, vîntoasă serioasă. În cele 40 de secunde cît am pedalat pînă în capătul străzii nu cred c-a rămas persoană aflată mai puțin de 2 km de Piața Victoriei care să nu-mi fi văzut desuul bumbăcos, care ce să vezi culmea coincidenței, nu era nici roșu, nici ceva secsi demn de arătat vecinilor. Pentru că pedalatul cu poalele-n cap nu e sportul meu preferat, mai ales că-n București riști să mori pe bicicletă și dacă vezi pe unde mergi, am decis să mă întorc acasă și să renunț la fusta zburătoare în favoarea unor pantaloni pe corp.

Intru valvîrtej în casă, mă reped în dulap, arunc fusta, trag pantalonii roz, ies din casă. Fie-mea încă nu știa dacă să se bucure că m-am întors sau să plîngă c-am plecat iar.

Mă cocoț în șa, dau pedale, pe la jumatea străzii îmi zboară pălăria. Că na, nu mi-a trecut prin cap că vîntul zboară nu numai fuste, ci și accesorii de cap. Și nici pălăria n-a ținut cu mine, barem să zboare pe aripile vîntului odată cu fusta și să știu ce am de retușat la outfit. Nu m-am mai întors, deși mi-am dat seama că abandonasem acasă nu doar fusta, ci și ochelarii de soare și portofelul (pe care l-am scos să mă asigur că-l am), așa că de trei ori la rînd am întors bicicleta să recuperez pălăria roz de paie care s-a încăpățînat să zboare exclusiv în intersecții (probabil acolo e mai corent). Și tot am făcut 20 de minute pînă la destinație, cu taxiul cred că făceam dublu și nici nu mă distram atît.

Lecția de azi e că SkirtBike e numai o dată pe an, și atunci să vă puneți izmene pe dedesubt, dacă nu vreți să vă găsiți desuurile încununate cu share și like pe facebook.

Ca aici:

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4189

24 comentarii

  1. Hahahaa! Foarte tare. Trebuie sa iei lectii de la fetele olandeze, care poarta colantii la orice, cred ca si pe sub pijamale :)) Stiu ele de ce, ca nu se sfiesc sa se imbrace in fusta si sa mearga pe biciclete. Dar mai au un as in maneca, un stil aparte de a merge cand sunt in fusta, cu genunchii foarte apropiati, atat de apropiati cat le permite cadrul biclei, si, uneori, cu o mana pe fusta si cealalta pe carma. Poti incerca, desi in Bucuresti nu cred ca e cazul sa risti sa conduci bicicleta doar cu o mana.

    • e ok, pot sa port pantaloni pe bicicleta, nu tin la fusta suficient cit sa mor pentru asta. 🙂

  2. Trebuie si un dram de nebunie amestecat cu mai mult curaj sa te aventurezi cu bita prin Bucale 🙂 Pentru astea, nu exista MasterCard, dar exista respect 😀

  3. Mă bucur că ai renunțat la fustă și nu la bicicletă 🙂 Noi avem niște sfaturi despre fustele potrivite pentru biciclete aici: http://skirtbike.ro/blog/in-fusta-pe-bicicleta/. Deasemenea am mai găsit câteva sfaturi referitoare la colanții potriviți sub fustă sau la prinzători speciale pentru fuste aici: http://velojoy.com/2013/05/09/cycling-in-a-skirt/. Sper să-ți fie de ajutor…Mai presus de toate, sunt mai importante sigurața și confortul tău pe bicicletă!

    • poze cu desuurile n-am, a fost prea din scurt si n-am apucat sa chem presa, dar am un film cu o endoscopie facuta acum 6 ani, daca vrei sa ma cunosti mai intim.

  4. Eu mi-am rupt pe bicicletă două fuste, mi s-au prins în lanţ – erau lungi, tocmai ca să nu-mi zboare.
    Fetele din Olanda, Danemarca etc. îşi permit fuste mai scurte şi pedalat cu genunchii apropiaţi, pentru că în ţările lor sunt ditamai pistele de biciclete, unde poţi merge relaxată.
    Eh, tot colanţii sunt soluţia.

  5. mai, imi pare rau daca am fost deplasata cu comentariul de mai sus…era o gluma. spun asta pt ca mi s-a parut ca te-a deranjat si ai fost un pic rautacioasa.credeam ca ai simtul umorului…

  6. ba da, dar un pic rautacios))…. poate te-ai gandit ca sunt „tip” obsedat sexual ascuns sub un nume propriu feminin)).eh, whatever.

    • ei, imi imaginez ca dac-ai fi fost un stalker mi-ai fi cerut direct desuurile, si poate nu public. 😀
      we’re cool i hope.

  7. Deci d’asta nu există şi la noi dudui îmbracate “la patru ace”, inclusiv cu tocurile pe pedale… Hmm.

    • Ba eu sunt!
      Ma rog, nu chiar „la patru ace”, si tocurile sunt defapt sandale cu talpa ortopedica 😀
      Dar nu in Buc 🙂

  8. Timisoara e mult mai friendly cu biciclistii si daca mai esti si in fusta nu mai comenteaza niciun sofer atunci cand traversezi pe bicicleta. Mie mi-au furat bicicleta din scara blocului saptamana trecuta si de atunci am realizat ca biciclistii sunt mult mai fericiti. M-am baricadat in casa, refuz sa merg cu bus-ul si amu’ sunt in cautare de alta bicla…

  9. Ha, ha, ha, m-ai facut sa rad! Nostim! Totusi, ai grija cum biciclesti. Eu sunt mai fricoasa, nu cred ca m-as aventura la traficul din Bucuresti.

  10. Si eu am mers pe bicicleta, dar pe atunci femeilenu purtau pantalon ci fuste mai stramte pe care nu le ridica vantul.Ba mergeam la parinti pe o distanta de 30 km si cu fata de 4ani pe un scaunel in fata.Nu erau alte mijloace de transport si in plus erau si multe dealuri pe care le urcam pe langa biciclete cu tot cu copil ca-l dureau picioarele .Atunci vremuri ,nu acum|

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *