Mami, ne jucăm de-a „Sofia în burta ta”?

Acesta este, de departe, jocul preferat al Sofiei. Îmi cere să-l jucăm în zilele în care nu avem suficient timp împreună (adică în aproape toate zilele, deși stăm acasă împreună de dimineața până seara), când ne băgăm în pat, uneori și dimineața, când vine la mine și mi se strecoară sub plapumă.

E un joc minunat de iubire și conectare, e doar despre mine și despre ea, ne umple de bucurie și de recunoștință că ne avem, de liniște și încredere una în cealaltă.

Jocul e foarte simplu. Ea se cuibărește pe burta mea (aproximativ, pentru că mai are puțin și e cât mine de înaltă și de grea), eu o acopăr cu bluza mea, cu plapuma, cu halatul de baie, depinde ce am pe mine, și mă port cu ea așa cum mă purtam cu burta mea plină cu ea, înainte s-o nasc, acum aproape cinci ani.

O mângâi și-i spun (variațiuni pe tema de mai jos, cum simt și cum vreau să-i transmit):

Iubita mea, micuța mea, ce bine e că ești în burta mea, în siguranță, la căldură, tu și cu mine în același trup. Te iubesc și abia aștept să te văd, să te strâng în brațe, să râdem împreună, să fim împreună tot timpul, să îți văd ochii, să mă vezi, să-mi spui că mă iubești, să mergem împreună de smână pe stradă, să facem schimb de haine, să îți citesc, să îți pieptăn părul și tu pe al meu, să îți scriu și să îți citesc povești, să te mângăi, să te legăn, să dorm lângă tine, să-ți spun cât ești de minunată, cât de mult te iubesc orice-ar fi. Să ne plimbăm cu tati în parc, să ne cuibărim toți sub plapumă, se ne ținem în brațe la căldură! Iubita mea, viața noastră împreună o să fie o poveste!

Ea nu spune nimic. Primește tot așa cum primea tot, pe mine toată, când era în burtă. Apoi stăm așa nemișcate, ne ascultăm inimile și respirațiile.

Când se ridică de pe burta mea, are lacrimi în ochi. De fericire și de iubire!

Și eu la fel. Și când scriu rândurile astea plâng. De fericire și de iubire. E darul nostru una pentru cealaltă, legătura noastră secretă, dovada noastră supremă de acceptare și dragoste. Ne vindecă pe amândouă de toate fricile și durerile, e minunat! Și îi mulțumesc de fiecare dată când cere să ne jucăm de-a Sofia în burta mea…

shutterstock_270568790

Sursa foto: mamă și fiică via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4208

23 comentarii

  1. Ce dragut. Băiețelul meu de 3 ani jumate mi-a spus chiar azi ca lui nu i-a plăcut un burtă, el vroia sa iasă, sa se joace. Nu stiu ce i-a venit, a zis ca nu-si amintește cum era acolo. Si mai bine, s-a născut prin cezariană de urgență si a fost asa stresat ca apa a curs verde.

    Despre fratele lui a zis ca i-a plăcut in burtă. Ținând cont ca s-a născut 14 zile după termen si acum e lipit de mine ca marca de scrisoare, tind să-i dau dreptate.

  2. Eu am o intrebare care nu are legatura cu acest post, de altfel, foarte frumos si emotionant :). Ce se mai aude de Ciocolata? Mai aveti pisica?

  3. Oooo, si noi ne jucam asa desi piscotica mea este adoptata si stie povestea noastra, ca a crescut in burta altei femei care a stiut ca nu este copilul ei ci al altcuiva si a lasat-o sa ne intalnim noi. Sta de multe ori sub bluza mea si o mangai si vorbesc cu ea „in burta” apoi „o nasc” si ma bucur ca ca am un bebelus dragalas pe care-l pup si ma mir de cat e de dulce si de pufos. E vindecator si pentru mine si pentru ea, mai ales pentru ea chiar daca stie foarte bine ca nu burta mea a nascut-o.

  4. Si baietelul meu de 4 ani spune ca i-a placut in burtjca si mai ales, ca i-a placut cand s-a nascut…Cica a fost distractiv sa iasa din burtica. Sunt sugura ca cei mici stiu mai multe decat stim noi.

  5. Baietelul meu in varsta de 3 ani are o relatie absolut speciala cu sanii mei, nu cu burtica ? efectiv ii adora, a fost alaptat 2 ani si 2 luni aproximativ si oricand ii e rau, cand e obosit, bolnav, el sta cu capul pe pieptul meu. Cand adoarme sta cu mana pe „tzatzica” asa cum ii spune el. Ea, tzatzica, are chiar si cantecele dedicate :)) cantate si acasa si la Mega 🙂 Sunt minunati copiii astia! Minunati!

    • Si al meu la fel, desi are 4 ani! Eu sunt un pic ingrijorata ca asta e zona lui de comfort si ma intreb cat o sa mai dureze ca parca nu-i chiar ok…

    • Daca nu te simti ok, inseamna ca nu mai e ok si trebuie sa ii spui asta. Ii explici despre intimitatea fiecaruia si despre nevoia ta de a-ti fi respectate zonele intime. apoi ii spui despre intimitatea lui, despre cum nimeni nu ar trebui sa ii atinga zonele intime etc. E un prilej bun sa discutati despre asta, sigur va intelege!

    • Eu ma simt ok cu asta. Insa stiti cum e cu presiunea sociala si cum ne face sa ne indoim de lucruri. Nu stiam ca mai sunt si alti copii care fac la fel. Personal nu ma deranjaza in niciun fel. Oricum face asta doar acasa si doar in unele momente: cand adoarme cu mine, cand e suparat sau cand pur si simplu simte nevoia de atasament total.

    • Mada, sa stii ca al meu baietel se comporta asa doar acasa, in public deja o face extrem de rar. Inainte ma trezeam cu mana direct in sutien, chiar daca purtam si pulover pe gat :)) avea el o schema. Uneori ma deranjeaza si pe mine si ii spun asta, ii atrag atentia daca face ceva care ma doare, ii explic cum el a papat cand era bebe si acum sanul nu mai are laptic fiindca nu-i mai trebuie lui si de-aia nu mai „fabrica”. In brate e zona lui de confort, la pieptul meu. Eu nu simt ceva in neregula, fiindca el nu exagereaza cu dovezile de dragoste, stiu doar ca dragostea exista fiindca imi spune :))) „mami, eu am papat tzatzica si m-am facut mare, le iubesc „..mnah, ce sa mai zic la faza asta?

    • Roxana, povestea mea la final de alaptat, este identică! De la felul cum i-ai spus de fabrica :)) pana la reacția băiatului! Se vede ca a ramas cu drag si iubire! Si sunt bucuroasa sa fi citit rândurile tale ca-n oglinda 🙂

  6. A mea fetita de 3 ani si aproape jumatate are un joc asemanator, se numeste „Mami, vreau imbratisare de bebe!” care presupune sa ne urcam in pat, sa o „infas” exact ca pe bebelusi in pilota sau patura iar apoi sa o tin in brate ca pe un bebe.
    Evident cand vede ca se lasa cu imbratisarea speciala vine si frate-su geaman sa primeasca acelasi lucru in acelasi timp. Cand ii vede asa – pe rand dar apreciez ca au inceput sa fie rabdatori si isi cedeaza locul unul altuia fara proteste prea multe – vine si cel mare de 6 ani si cere si el acelasi lucru.

    Iar apoi stam si citim in pat, eu cu picioarele larg desfacute si ei 3 strecurati toti acolo, intr-un fel de imbratisare – club de citire.

  7. Si piciul meu face asta seara cand imi striga : mami, vrei sa iti faci burta mare?” Il aprob si incepem joaca, doar ca, de-o vreme are un obicei. Inainte de a se ridica isi lipeste urechea de „fosta lui casa” si spune cate ceva emotionant, cea mai neasteptata a fost remarca: „se aude ceva mic!”.
    Mie mi-ar placea sa se auda.

  8. Ce joc frumos si ce repede cresc, mi-e dor de ei cand erau mai mici, dar inca se pisicesc uneori si vin pe langa mine, se baga in sufletul meu, chiar daca in brate nu imi mai incap.

  9. Ioana, si eu vin cu un mesaj care nu are nicio legatura cu acest post despre care nu stiu ce sa-ti spun altceva decat ca e unul dintre preferatele mele din tot ce-am citit la tine pe blog 🙂

    Intrebarea mea este daca „Miercuri, respiram” poate fi cumparata exclusiv online sau daca se gaseste si in librarii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *