Frații se descurcă

Cum se mai înțeleg copiii mei, întrebați?

Păi, eu aș zice că tot mai bine. De fapt, cam de când am încetat să mai sar ca o mamă uliu și să mă bag între ei ca să-l apăr pe ăl mai slab de cel mai puternic, se înțeleg tot mai bine.

Încă mai au momente de conflict, mă gândesc că le vor avea toată viața, că doar nu există relație în care curge numai ciocolată caldă. Încă-mi mai vine să mă reped între ei și să fac dreptate, să alin și să pup, dar parcă devine tot mai ușor să stau departe și să privesc ca la spectacol cum își negociază singuri câștigurile și, în cele din urmă, statutul și relația. Asta și pentru că văd că cel mic nu e victimă, așa cum mi se părea mie, nu e pentru că nu vrea să fie (nici un copil nu vrea să fie victimă) și se descurcă foarte bine să obțină ce-și dorește, a învățat de la sora lui. 🙂 Dacă intervin, îl privez de lecții importante și-i arăt că eu cred că el nu se descurcă, că simt că sora lui e mai puternică. Deși el poate fi la fel de puternic, dacă e lăsat.

Ce m-a scuturat bine de tot a fost replica lui Ivan într-o seară.

Încercase să intre în camera surorii lui, care nu fusese de acord cu asta. În general nu lasă lume să intre la ea în cameră, cu excepția mea și a lui taică-său. E dreptul ei și nu am obligat-o niciodată să renunțe la el. Toți avem fixuri legate de lucrurile noastre, avem nevoie de ele ca să mai alinăm anxietăți. Ivan de exemplu are un fix cu închisul ușii de la el din cameră, ne zăpăcește de cap cu întrebări: ai închis ușa la mine în cameiă? sigun? pomiți? Așa, revenind la episodul cu pricina, să vedeți cum a fost.

După ce el a întrebat dacă poate să intre și ea a zis că nu, el s-a așezat în fund pe hol în fața ușii ei. A stat câteva minute acolo, jucându-se cu nu mai știu ce.

L-am spionat o vreme, apoi m-am dus la el să-l invit să ne jucăm noi doi de-a ceva super interesant. M-a refuzat politicos.

M-am retras, am încercat să-mi văd de ale mele, dar mi-a fost foarte greu să uit că băiețelul meu stă pe jos în hol la ușa primei născute.

Peste alte câteva minute, m-am dus iar la el, cu gând să-i propun să stau și eu cu el acolo și să citim o carte. Atunci el mi-a spus:

– Mami, pe mine nu mă deianjează să stau aici să aștept.

Și l-am lăsat să stea așa cum își dorește și-am încercat să nu mai simt părere de rău pentru un om care alege singur un lucru care pe el îl bucura. De ce să fiu eu tristă dacă el era bucuros să fie acolo?

Peste un minut, Sofi a deschis ușa fără nici o vorbă, el s-a apropiat de ea și i-a propus un joc, au pornit să râdă și eu am rămas să-mi șterg mucii în capătul holului, destul de confuză. Strategia lui a funcționat.

Eu n-am avut frați și nici prieteni foarte apropiați în copilăria mică, mi-e imposibil să înțeleg ce simt ei, ce efect are asupra lor intervenția mea, cât de mult suferă când apar conflicte între ei. Ce mi-e foarte clar însă e că ei au această putere de a găsi soluții, că au nevoie să se regleze singuri, să își negocieze statutul și relația în funcție de nevoile lor de moment, de temperamentul lor, de toleranța lor la frustrare. Am învățat în ultimii ani să stau deoparte și am observat că disputele sunt mai rare și mai echilibrate, și pentru că amândoi cresc, dar și pentru că interacțiunea nemijlocită de mine îi ajută să se cunoască mai bine și să le pese unul de celălalt cu adevărat, nu doar de gura și ochii mei.

Sursa foto: frați via Shutterstock.com

Pin It

18 Comments

  • Merat spune:

    Ivan ma topeste mereu <3

  • Oana spune:

    Cat de intelept poate fi Ivan!

  • A_A spune:

    Primul meu nascut are acelasi fix cu camera sa. Din pacate pentru el insa, fiind la scoala, pleaca mai repede de acasa de luni pana vineri. Gemenii raman cu mine pentru a se imbraca si a pleca si noi spre gradinita si serviciu. Evident, daca eu NU sunt cu ochii pe ei (clar nu pot pleca la serviciu in pijamale) ei intra ivariabil in camera lui care nu se incuie cu cheia.

    Are ochi de uliu, observa imediat seara ce nu est la locul lui – mutat fie si doar cu cativa centrimetri, este un omulet ordonat si care are totul aranjat asa cum isi doreste.

    De aici pleaca majoritatea conflictelor intre ei, de ce au intrat la el in camera cand nu le este oferit acordul lui? De ce eu nu pot sa ii pazesc mai bine camera?

    In rest se joaca foarte frumos impreuna, conflicte nu mai au aproape deloc iar in general cand se joaca cu prieteni din afara structurii lor de familie, se protejeaza unii pe ceilalti.

    Pe de alta parte cei mici, cand intra pe ascuns, uneori rad smechereste chit ca stau doar cateva secunde si nu se ating de nimic. E doar puterea lor ca au reusit sa intre in regatul interzis.

    • maria_z spune:

      De ce nu-i incuiati camera? Am inteles ca nu se incuie, dar asta se rezolva in 2 ore cu o broasca noua si putina bunavointa…

  • mamadedoi spune:

    Cam la ce varsta a celui mai mic nu mai intervii? Acum, la 1,6 si 4 ani parca e nevoie de mine cam de douazeci de ori pe zi. Cum faci sa te tii deoparte cand vezi ca isi trag palme sau carti in cap sau se imping? Amandoi, ba chiar am impresia ca cel mic porneste conflictele de cele mai multe ori. Uneori ma simt complet depasita de situatie, mai ales atunci cand reusesc sa ii supar pe amandoi.

    • Printesa Urbana spune:

      daca s-ar impinge sau s-ar lovi, as interveni de fiecare data, din fericire nu e cazul, nu au fost agresivi la modul asta.
      de pe la 2 ani ai lui Ivan m-am retras, nu i-am lasat singuri, dar nu am mai intervenit. de fiecare data cand au avut porniri agresive am vorbit mult cu fiecare in parte despre cum nu lovim niciodata, cautam alte feluri de a ne exprima, vorbim, strigam, sarim, dar nu lovim. se mai accidenteaza din greseala, dar isi cer scuze sincer, celalalt iarta si gata.

  • ales spune:

    Dar ce faci cand cel mare este violent cu cel mic? Ti s-a intamplat asta vreodata?

  • ela spune:

    Dar inainte sa ajungi in acest stadiu, in care nu e nevoie sa mai intervii, i-ai invatat cum sa reactioneze in situatii de conflict (ma refer la cel dintre frati, nu cu pers straine)? De exemplu, daca vor acelasi obiect, sa le spui ce variante au – sa faca schimb, sa astepte, sa ii propuna o alta jucarie celuilalt, sa….. As vrea sa nu mai intervin, dar trag amandoi de o jucarie si nu mi se pare ca se rezolva ceva, caci nu cedeaza nici cel mare, nici cel mic (poate doar jucaria, cedeaza rupandu-se :)). Eu ncerc sa ii obisnuiesc sa vorbeasca, sa negocize, dar nu stiu daca e bine ce fac. Poate le impugn solutiile mele, iar ei at afla altele, singuri. Tu cum ai procedat?

    • Printesa Urbana spune:

      nu prea a fost nevoie sa le arat eu cum sa se descurce, pentru ca s-au reglat singuri. de exemplu cel mic isi dorea mereu mai mult sa nu o supere pe cea mare decat sa ia o jucarie anume, asa ca ceda repede. cea mare a invatat sa isi puna deoparte lucrurile dragi, ca sa nu devina sursa de conflict. lui i-am luat jucarii noi, nu am obligat-o pe ea sa le imparta. primesc amandoi lucruri din lista cu dorinte, fiecare are jucariile lui, pe care uneori si le mai impart. doar cartile, jocurile si parintii sunt la comun. 😀

    • Lia spune:

      La noi asa a invatat cel mic (1 an si doua luni) sa se catere peste tot dupa sor-sa, cand ea fuge cu jucaria disputata.

  • Fausta spune:

    Si eu am doi copii (4 si 7 ani).N-am fost de acord cu jucarii dulbate pentru ca o jucarie care o are doar una dintre ele e um prilej de a invata bucuria de a imparti.Le-am explicat si le mai explic cand vad ca este nevoie cum sa negocieze si ma bucur si de roadele muncii mele cand ele reusesc sa se descurce singure.E foarte greu cu doi copii dar cand ii vezi ce frumos se joaca iti creste inima !

    • Mira2 spune:

      Ioana a spus in mai multe randuri ca ea nu își obligă copiii sa-si împartă jucăriile. E traumatizant.

      • Ruthie spune:

        Și eu am doi copii și de când cea mică a crescut și ea și înțelege mai multe, le cumpăr aceeași jucărie pentru fiecare.Nu știu cât de traumatizant este pentru copii dacă nu au amândoi aceeași jucărie, dar știu cât de traumatizant este pentru mine când mai descoperă o SINGURĂ jucărie în casă și nu vor să o împartă pe rând : ” Mamiii e jucăria mea!!! Eu am găsit-o prima!!!!
        Mamiiiii a meaa!” Răspunde și cea mică. Și uite așa mi se încinge creierul.
        Când se ceartă și nu vor să împartă, eu iau jucăria respectivă și nu o las niciuneia să se joace cu ea.

  • Fausta spune:

    Imi pare rau luatul jucariei este o pedeapsa cu care nu sunt de acord.E de preferat sa invatam copii sa gaseasca solutii.Ale mele negociaza si doar in cazuri extreme (sunt obosite sau au alte frustrari) cer ajutorul nostru.A avea doi copii inseamna o sansa imensa sa-i inveti sa empatizeze.Altfefe alimentam egoismul innascut si excludem frumusetea de a imparti.E foarte greu si e bineinteles mult mai usor sa cumperi la dublu si sa iei jucaria care e marul discordiei.
    Ce am facut eu de exemplu cu jucariile foarte iubite a fost ca fiecare copil sa aibe posibilitatea sa-si Puna jucariile deoparte(intr-un loc numai al lui).Le-am invatat cat de important este sa-si respecte aceasta intimitate si vreu sa spun ca pana la urma marul discordiei tot se imparte (dar dupa negocierea inte ele).Este doar o chestiune de timp.Fratii vor sa se joace impreuna si daca sunt stimulati apeleaza la compromisuri construtive.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu cred ca am fost prea explicita, nu avem jucarii de doua ori, nimic nu este dublu, ce am vrut sa zic e ca atunci cand unul primeste ceva, primeste si celalalt ceva ce isi doreste (la zile de nastere, musafiri speciali etc). Sunt perfect de acord ca isi rezolva singuri frustrarile si conflictele.

    • Dani spune:

      Nu cred ca empatia se invata in functie de numarul copiilor sau cel putin nu asa ar trebui sa fie.

  • Marius SB-G spune:

    Foarte draguta strategia lui Ivan. O sa iau aminte chiar si eu la ea. Ce copii draguti si minunati aveti si ce frumos stiti sa povestiti toate lucrurile, pare o lume feerica de basm viata lor. Daca toti copiii ar avea o mama ca dumneavoastra, lumea ar deveni un loc mult mai bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *