Diminețile de weekend ale autorului

Când a sunat ceasul la 8.20 azi dimineață, mi-a venit să plâng. Urăsc să mă trezesc devreme în orice zi, dar în weekend e adevărată tortură pentru mine. Îmi place atât de mult să lenevesc în pat, e una dintre cele mai mari plăceri ale mele. Asta și după-amiezele leneșe, în care stăm pe canapea cu burțile pline de ceva gătit de noi, la o carte sau un film. Dar azi a sunat ceasul la 8.20. Fiul s-a întors pe partea cealaltă. Am tras de mine să mă dau jos. E deja răcoare dimineața în dormitoare, să fi fost 18 grade. Am scos un picior de sub plapumă și repede l-am băgat la loc. Am mai tras de timp două minute.

Și ieri, sâmbătă, m-am trezit devreme, la 8. Am avut grup terapeutic cu Carmen, am lucrat cinci ore în maximă concentrare cu grupul online.

Azi am avut eveniment de lectură în Amsterdam, se înscriseseră peste 100 de persoane. Planul era să prezint cărțile noi, să fac cunoștință cu mici fani, unii vin de la mare depărtare. M-am ridicat, dar adevărul e că mă simțeam foarte obosită.

Weekendul anterior am avut club de carte. Cel dinainte, grup terapeutic sâmbătă și eveniment de lectură cu copiii din Eindhoven duminică. Weekendul dinainte avusesem două evenimente la București, unul vineri, altul sâmbătă dimineață. Înainte de asta, retreat. Și înainte de retreat, clubul de carte.

Mănânc pe fugă ceva ce-am pregătit de aseară, îmi pun pe tăcute hainele pregătite și ele. Mă machiez puțin. Restul casei abia face ochi. Îi îmbrățișez și mă urc în mașină.

Am în portbagaj 80 de kilograme de cărți. Pe drum ascult un audiobook și încerc să intru în energia de eveniment.

Când ajung în Amsterdam, văd că liftul din parcare nu merge.

Trag după mine o valiză de 35 de kilograme, alta de 25, iar în spate am un rucsac de 20 de kilograme plin cu cărți. Am făcut zece pași și simt că nu pot respira.

O doamnă îmi deschide ușa spre scări. Mă vede cocoșată.

Se oferă să care ea în sus pe scări un etaj o valiză. Vorbește o engleză timidă, dar ne înțelegem.

-E foarte grea, îi spun…

-Nu-i nimic, decât să cari tu trei, mai bine una o car eu.

A luat valizoiul în brațe și a început să urce.

Am urcat și eu, foarte încet.

I-am mulțumit. A zâmbit.

Al doilea etaj avea rampă, una foarte înclinată și lungă. Făceam doi pași trăgând de valize și abia respirând sub rucsac, stăteam un minut să respir.

Călcam pe fusta lungă și-mi curgea transpirația pe tâmple. De ce fac asta? mi-a trecut prin cap.

Mi-a luat zece minute să urc rampa. La capăt eram complet epuizată.

Apoi am dat cu ochii de scările de la intrarea în bibliotecă. Mai aveam puțin și plângeam, când am văzut în stânga mea un bărbat. Avea echipament de muncitor, era pătat de vopsea și vizibil obosit.

-Do you need help?

-Am, i-am răspuns, sunt foarte grele…

-What do you have in there? întreabă în timp ce ridică icnind una dintre valize, pe cea mai grea, pe scări.

-Books, îi zic, cărți pentru copii.

-Ei, atunci merită, zice el, books have to be heavy, they are important!

Avea un accent est-european puternic. M-a dus până la intrare.

I-am mulțumit de câteva ori. Mi-a zâmbit și a plecat.

Imediat am auzit românește și am dat de câteva mame pe care le știam. Una mi-a luat o valiză, m-au condus la lift.

Am ajuns în sala oferită nouă de biblioteca publică din Amsterdam, am așezat repede scaunele, mesele, în câteva minute am și început. Încă aveam spinarea udă.

Au venit mulți copii și părinți, am citit, ei au ales ce poveste, au pus întrebări, au răspuns la ale mele. Am dat autografe și am primit multe îmbrățișări.

Am pornit înapoi spre casă cu valizele aproape goale.

Sunt foarte obosită, dar e foarte greu să te oprești când îți place atât de mult ce faci.

Weekendul viitor e primul liber după multă vreme (și singurul liber până de Crăciun), sunt curioasă dacă reușesc să programez ceva și pentru atunci, deși atât de mult tânjesc după o dimineață de weekend în care să stau în pat până la 11, pentru că nu am nimic în agendă…

Vă mulțumesc că-mi dați de lucru și că veniți să ne cunoaștem! Pentru mine, fiecare om și fiecare interacțiune sunt prețioase! Știu bine de ce fac asta, deși uneori mi se pare mult. Este mult!

Mulțumesc pentru azi, Biblioteca Românească din Olanda, mulțumesc doamnei și domnului care au cărat cărțile mele azi, a meritat să-mi fac vânt jos din pat de dimineață!

Am vrut să știți cum e de partea cealaltă. 😊

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4361

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *