Să vă povestesc ceva amuzant, că dacă nu râdem cu și de viață, o luăm cu capul.
De când m-am apucat eu să învăț pentru facultate (devreme, că sunt o tocilară, citesc cursurile din noiembrie, deși sesiunea începe peste câteva zile), mi-am dat seama cât sunt de proastă. Nu știu o grămadă de cuvinte. Cursurile de istoria psihologiei, analiza datelor, filosofia minții m-au pus față în față cu niște termeni de care n-am auzit și de care habar n-aveam că am nevoie. Viața mea era goală fără ortogonalitate, homoscedasciditate, stochastic și apercepție, dar și egologie și speritic (acesta din urmă nu există, l-am inventat eu la derută, să văd dacă sunteți atenți).
Bon, și pentru că pentru mine e important să nu fiu singura deșteaptă, de fiecare dată când dau peste un astfel de cuvânt care îmi expandează universul lingvistic și conceptual, îl împărtășesc cu grupul meu mic de prietene. Una dintre ele (stânga în poză, te pup, Anca) este șefa glumelor, e super isteață și are un umor de faci instant incontinență urinară, iar cealaltă (dreapta în poză, Adina, spirit periculos de suceveancă) tocmai își dă doctoratul în drept internațional la Groningen, fiind în prezent profesor universitar în Amsterdam. Fetele nu sunt ultimele găini din curtea școlii, înțelegeți ce zic. Cu toate acestea, când vine vorba de cuvintele din cursurile mele, stau amândouă cu gurile deschise a vid intelectual. Eu le explic frumos sensurile, facem propoziții cu ele, le folosim des, ca să nu le uităm și să rămânem deștepte cât mai mult timp. Astfel creștem împreună!
Ei, de Crăciun, echipa noastră de femei în continuă creștere și dezvoltare a primit și tricouri, pe care le vedeți în poză. Pentru că odată ce porți egologie, nu mai uiți. Valabil și pentru ortogonalitate.
#studentalaperimenopauza
