După cum știți, eu lucrez de acasă. Scriu cu un copil în brațe în timp ce al doilea îmi face unghiile cu carioca, mai tastez de pe toaletă, mai printez un contract în timp ce copiii stau pe oală. Ei prind din zbor lucruri despre activitatea mea, procesează, apoi mi le servesc cu lingurița (cu vorbe doar Sofia deocamdată, Ivan doar se uită la mine urît cînd pun mîna pe laptop și nu-i dau și lui jumătate de tastatură).

Acum cîteva zile chemasem curierul să trimit niște contracte, pachete, diverse. Domnul stătea la masă și completa AWB-uri, eu scriam ceva pe laptop lîngă el, Sofia se uita la noi din vîrful canapelei.

– Mami, mă cheamă ea șoptit. Vino să îți dau ceva pentru domnul curier.
– Ce ai acolo, puiuțo?
– Am făcut o… ăăăă… ooo…. actă!
– Aha, adică poate un contract?
– Da, ăla e, am făcut un contract și acum trebuie să îl trimit cu curierul!

Îmi pasează o foaie de agendă bine mîzgîlită cu pixul roșu.
– E foarte importantă acta asta, să nu o murdărești!
Și eu îi spun ei la fel despre contractele mele cînd nu am apucat să le pun în plicuri, iar ea dansează deasupra lor cu o pensulă bine înmuiată în acuarelă fucsia.

Iau acta și mă întorc la curier, care, foarte serios, spune:
– Domnișoară, vă costă doi lei expedierea.
Domnișoara se blochează. Apoi repede răspunde:
– Am la pușculiță! Mami, pot să umblu la pușculiță?

Eu ridic din umeri, nici nu știam că are pușculiță. Se duce în holul de la intrare, unde e un fel de castron unde punem cheile și adunăm mărunții. Ia de acolo două monede, le aduce tacticoasă. Curierul îi dă o chitanță dintre ale mele:
– Poftim și chitanța. O zi bună!
– Pa la revedere! i-a aruncat ea, mergînd legănat spre canapea.
– Doamnă, îmi zice curierul pe ton șugubăț, s-o faceți notăriță dacă se pricepe așa bine la contracte de mică, ies mulți bani.
– Ei, lăsați, zic, mai bine se face fericită, chiar dacă nu ies așa de mulți bani.

Sofia ne asculta de la distanță.
– Mami, eu o să mă fac mîncătoriță.
– Adică un om care e plătit să mănînce? Un fel de degustător de mîncare?
– Nu, mami, că eu nu doar degust, eu mănînc. Și în loc de cravata lui tati o să am o babețică.

Domnul curier se umflă de rîs. Eu doar zîmbesc, știu marfa.

Posibil să aibă oarece probleme la găsirea unui loc de muncă, deși pasionată e, tenace e, experiență tot capătă, cu spiritul de echipă nu stă bine (l-ar mușca pe frate-său de nas dacă ăsta micu’ ar încerca să se apropie de farfuria ei cu ardei umplut), bani mulți nu cere, dar parcă n-am văzut cerere mare de mîncători pe ejobs și bestjobs. Ai voștri ce vor să se facă atunci cînd o veni vremea să meargă pe plantație?

Sursa foto preview: fetiță cu mîncare, via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4200

26 comentarii

  1. Cel mic e înnebunit după betoniere, buldozere, macarale, fundații, construcții, țevi, clădirile ce se ridică la noi in zonă, habar n-am ce o să ajungă in viață, probabil jocurile video îi vor da alte idei sau FB-ul.
    A văzut azi niște poze cu manechine pe pagina Chanel și o întreba pe maică-sa cum ajungi sa faci așa rochii.

  2. Fiică-mea vroia să se facă liftieră dar pe parcurs s-a reorientat,face medicină la Viena.
    Puștiul vrea să fie bucătar,inventator și asistentul soră-sii.
    Nu te lăsa,Sof,ești un adevărat manager de proiect!

  3. Doamne cat e de dulce! Parca ar fi fiica-mea (doar ca a mea e o idee mai mica).
    In alta dezordine de idei, pt fiica-mea ar trebui sa se inventeze un post de „stresator” – se pricepe de minune sa-l streseze pe frate-su mai mic, pe mama-sa, cateii, si cam pe oricine

  4. Baiatul nostru voia sa se faca gunoier cand avea doi ani,ca sa conduca o masina de gunoi,desigur.Acum,la 6,vrea sa se faca bancher,ca sa aiba bani f multi,ca doar ei iau banii pe care ii depunem.
    Sora lui de 4 vrea sa devina „mama de pisici”.

  5. Foarte reușit textul si Sofia e o dulce ca de obicei! Al meu e încă monosilabic, dar tot mâncător cred ca vrea sa se facă. Poate o sa apăra cerere pana cresc micii noștri profesioniști 🙂

  6. A mea n-are numai 8 luni da o suspectez de ceva afinitatea pentru politie, detectivi ca are o atentie la detalii impresionanta, e si foarte serioasa si frate, daca i se pune pata apoi i se pune pata. Mai zi cu Sof, eu ador povestile cu ea ❤️

  7. A mea pana acum ceva timp zicea ca se face doctor, balerina si boier :)). Toate odata acum vrea vanzatoare LA noriel.

  8. Reusita scriere,plina de umor.Al meu copil si a dorit pe la patru ani sa se facă vidanjor,antrenor de fotbal,musafir ( o meserie atractiva in acceptiunea lui)Acum este indecis….

  9. Cand eram mica voiam sa ma fac profesoara si medic veterinar. Insa desi viitorul a avut alte planuri cu mine (sau eu cu el) si acum imi place sa-i invat pe ceilalti. Cat despre animalute, casa mea este un sanctuar pt orice patrupeada, zburatoare sau taratoare in nevoie 😀

  10. Tare isteață Sofia 🙂 Sunt adorabile poveștile cu ea! Sora-mea de 4 ani jumate mi-a spus ca vrea sa se facă ajutătoare, ca sa rezolve problemele oamenilor. Se pare ca ar trebui sa începem demersuri pentru funcții noi.

  11. Adorabila Sofia! 🙂
    Al meu (1 an si 11 luni) vrea sa se faca … „pafumier”. Ideea e ca el chiar se bucura de mirosurile placute, dar nu stie nimeni cum a facut asocierea cu domnul parfumier. O fi..vocatia 🙂
    Si mai vrea sa se faca Djokovic 🙂
    Nu pot decat sa il sustin in oricare din cele 2 alegeri, care mi se par minunate 😀

  12. Hm….stie ea ce stie :). Nu vezi cati sunt pe la TV ce calatoresc si mananca iar noi salivam?
    Rares la toti cei 13 ani nu stie inca si se uita amuzat la mine cand il intreb.
    Daria este foarte hotarata, la 9 ani stie clar (de fapt stie cam de 2 ani) ca vrea sa fie veterinara si artista (actrita si cantareata), va dati seama ce pacienti relaxati va avea!

  13. Eu mă întreb ce faţă a făcut omul ăla când i-ai spus „mai bine se face fericită”.

    Eu m-aş fi blocat, mai ales dacă nu m-ar fi intersat deloc ce o să se facă copilul când o să fie mare şi aş fi vrut doar să fac conversaţie sau să fiu amabilă.

  14. Îl întreb pe piciul meu, 2 și 4 luni:
    „- Ce te faci tu când o sa fi mare?
    – Dotor
    – Dar știi ca e mult de învățat?
    – Da.
    – Și o sa înveți tu așa mult?
    – Nomal !”
    Am fost foarte mândră, mai ales tăticul lui, „dotor” și el.

  15. Pompier 🙂 Are costum, casca, toate accesoriile necesare si o mini bibioteca pe tema asta. Una dintre carti se termina cu o fraza de genul: ”Cand vor fi mari, A si B (cele 2 personaje din carte) vor forma o super echipa de pompieri”, iar eu ii citesc adaugand dupa A si B si prenumele lui, e topit de incantare 🙂

  16. Eu vroiam sa ma fac „geamantana”.pariu ca nu pricepeti nimic.deci povestea e asa:cand eram mica tot vedeam pe la tv doamne frumoase aranjate,cu niste genti foarte plate si despre care parintii spuneau ca sunt foarte destepte,vorbesc multe limbi straine,calatoresc mult si se.numesc „diplomati de cariera”.in casa bunicilor am vazut printre gentile de calatorie si niste genti plate,asemanatoare cu cele ale doamnelor,carora le spuneau „genti diplomat”.in mintea mea de copila de 4-5 ani am asociat cele 2 notiuni si,neputand sa pronunt diplomat(prea complicat),intr-o zi se trezesc toti ai casei ca le spun ca vreau ca atunci cand o sa ma fac mare sa devin o „geamantana”.end of story

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *