Dragă delfină,

Se împlinesc 14 ani de când ți-am văzut prima oară ochii, de când ți-am mirosit prima oară ceafa și de când ai adormit prima oară pe pieptul meu.

Multe s-au schimbat de atunci, prea multe, mult mai multe decât mi-aș fi dorit, dar felul în care te lași pe pieptul meu când ești obosită a rămas la fel. Stilul tău de a te preda cu totul în brațele mele, cu încredere oarbă.  

La fel a rămas și felul în care simt, aud și văd efectiv cum mi se inundă creierul de serotonină atunci când te aud râzând sau când îmi cauți mâna cu mâna ta.

Ultimii ani au fost foarte grei pentru tine.

Și mie mi-a fost greu la 14 ani. Mă simțeam singură, neînțeleasă, urâtă, ciudată. A durat o vreme să-mi găsesc drumul. N-am uitat cum e să trăiești cu toate astea. Nici nu e nevoie să-mi spui. Știu.

Tu mă ai pe mine, ne ai pe noi toți să te ținem în picioare când te lasă genunchii. Ce ai tu de făcut e însă mult mai greu decât ce-am avut eu de făcut.

Cu toate astea, ești aici cu glumele tale, cu zâmbetul tău șugubăț, cu grija pentru mine, cu încăpățânarea de a învăța, de a desena și de a scrie.

Va trece acest greu, trebuie, nu se poate altfel, și de partea cealaltă vei găsi oameni care să te aprecieze, experiențe care să te facă să uiți de ce doare, proiecte care să te țină trează noaptea, poate o meserie sau o vocație în care să dai un sens și un folos mare tuturor lucrurilor care te chinuie acum.

Îți spun din când toate astea, sperând că vor fi pentru tine un colac de salvare, așa cum sunt pentru mine. Le și scriu aici, poate vei reveni cândva la scrisoarea asta și vei spune: Da, mama, s-a împlinit!

Mulțumesc pentru cei 14 ani în care am simțit atât de multă iubire pentru tine!

Te iubim, te prețuim și suntem aici mereu pentru tine!
La mulți ani, iubito!

Mama, Tata și fratele tău

15 aprilie 2026