Uite ceva de care, ca femeie, ar fi trebuit să mă bucur, dar n-am apucat și mă tem că deja e prea târziu.
Ghiciți ce e? O să spuneți că-s ciudată, și veți avea dreptate. Gențile de damă. Nu m-am bucurat și eu niciodată de o geantă ca lumea de damă. Frumoasă, elegantă, mare sau mică, cu mâner sau baretă, asortată la pantofi, cum am văzut-o pe mama făcând toată copilăria mea.
Multă vreme nu am fost damă, sau mă rog, nu m-am considerat, căci eram fetiță.
După ce am intrat la facultate am fost prea săracă să-mi permit geantă, cu greu aveam bani de pastă de dinți și cartofi o dată pe zi. Aveam un rucsac tip army de la Piatra Neamț și cu el am trecut facultatea.
Apoi am fost prea ocupată cu cinci joburi în paralel (ca să nu mai fiu săracă) să mă mai preocup de geantă, tot cu un rucsac m-am descurcat. Unul ceva mai mic, e drept. Dar geantă tot n-am avut.
Apoi l-am cunoscut pe iubitul principal și am fost prea îndrăgostită să mai fac shopping. Apoi am avut copii și am trecut iar la rucsacul gigantic, că era mai practic. Mi-ar fi plăcut o geantă frumoasă, dar dacă era să pun în ea tot ce luam cu mine, cum aș fi găsit caserola cu nuci în trei secunde de când o cerea prima născută?
Acum zece ani, aveam la mine TOT indiferent unde ieșeam. Sticle cu apă pentru fiecare copil și sticle de rezervă pentru fiecare copil.
Haine de schimb pentru fiecare copil.
Scutece pentru copilul mic.
Cărți pentru fiecare.
1-2 jucării pentru fiecare copil.
Jucării pentru copiii din parc.
Jucării despre care nu știam, dar mi le puneau copiii în geantă ca să fie siguri că nu le uit. Pe unele le-am cărat ani de zile, fără să mai știe cineva despre ele.
Cutie cu cretă. Șervețele umede și uscate. Oliță portabilă, cu punguțe pentru ea. Caserole cu fructe proaspete, tăiate. Caserole mai mici cu nuci și semințe.
Crackers, batoane, gustărele. Dezinfectant de mâini. O carte pentru mine. Chei, portofel, telefon.
Cam așa (nu sunt eu în poză, dar arătam la fel la orice ieșire din casă):
Fast forward zece ani. Ce am acum cu mine?
Cardul de transport. Un gel de mâini. Telefon. Poate cheia de la mașină. Atât.
Pentru restul, ne descurcăm la fața locului, că doar nu mergem în deșert.
Eu, când ies cu copiii acum:
Acum am câteva genți de damă frumoase, încăpătoare, pe care le-aș putea asorta la încălțări, dar ce să mai pun în ele, când tot ce mai am de luat cu mine acum e telefonul și uneori cheia de la mașină?
A trecut vremea genții, oare? Sau voi avea și eu momentul meu de glorie, în care-mi voi asorta poșetul la pantof și voi face paradă pe faleză?
