Azi am pentru voi o întrebare în loc de un articol. 😊 E despre bărbații din viețile voastre și mersul la terapie.
Din experiența mea, puțini bărbați aleg să meargă la terapie din proprie inițiativă, mult mai puțini decât femei, în orice caz.
Unii pentru că au preconcepția că psihoterapia înseamnă să mergi la un străin să-ți dea sfaturi („n-am eu nevoie de sfaturile unuia, nu știe altul mai bine treburile mele”), alții pentru că le e rușine sau teamă să recunoască că au probleme, alții pentru că nu au timp sau energie să investească în procesul de explorare și schimbare personală, nu au încredere în rezultate, au experiențe anterioare negative („am mai fost eu o dată la una și m-a luat cu prostii gen cum se purta mama, aiureli”), motive sunt destule și ușor de înțeles.
Din păcate însă, în multe cupluri apare un decalaj între maturitatea emoțională și așteptările femeii care e în proces terapeutic, de dezvoltare personală sau care pur și simplu dorește mai multă conectare, mai multă disponibilitate emoțională, iar bărbatul blocat în aceleași scheme și patternuri de decenii nu-i poate oferi partenerei ce are nevoie. De aici, și mai multă deconectare, dezamăgire, tristețe, despărțiri sau resemnări dureroase. Observ asta tot mai des în jur, pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Revenind: ea caută, încearcă, integrează, înțelege, el stă pe loc. Poate recunoașteți situația de prin grupul de prieteni, vecini, rude îndepărtate. 😊
Și acum întrebarea: ați cumpăra, pentru acești bărbați, o carte scrisă de un psihoterapeut bărbat cu intenția de explica psihoterapia bărbaților, pentru a le reduce din rezistențe și a-i aduce mai aproape de ideea de a călca într-un cabinet de terapie? Credeți că ei, bărbații, ar citi o astfel de carte?
Întrebarea e și pentru cei 3% din audiență care sunt de sex masculin și nu consideră că au nevoie de psihoterapie sau i-ar putea ajuta în orice fel. Ați citi o astfel de carte?
Primesc și orice alte gânduri legate de subiect, desigur. A fost o temă fierbinte la ultimul club de carte de la București, mă gândesc ca la următoarea întâlnire să invit DOAR bărbați. Oare ar veni vreunul nestrâns cu ușa de nevastă? 😊
Pe scurt e pentru ca femeile cred ca barbatii nu vor sa mearga la terapie. Realitatea e ca barbatii vor sa mearga la terapie doar ca cele doua terapii (metode de comunicare) nu se intersecteaza prea mult.
Majoritatea studiilor si terapiilor au fost si sunt adresate femeilor, studiate pe femei si practicante de femei.
„Approximately 75% to 76% of all employed therapists and counselors are women. ”
Diferenta pe scurt ar fi cam asta:
– terapia aliniata cu modalitatea de comunicare pentru femei e verbala, se tine intr-un cabinet
– terapia aliniata cu modul prin care comunica barbatii se tine intr-o sala de sport, la pescuit, intr-un atelier.
Terapia potrivita pentru barbati ar fi ceva socant/barbaric din perspectiva feminina.
Terapia aliniata nevoilor feminine e ceva socant/barbaric din perspectiva masculina. Intrebarea ta se refera la asta – asteptarea e nerealista ca barbatii sa aprecieze asa ceva.
Terapii care functioneaza si unde barbatii vor sa mearga (doar sa fie accesibile):
1. un atelier unde sa faca ceva fizic cu mainile, sa vorbeasca foarte putin la inceput, doar dupa ce a dovedit ca poate face ceva. Principiul – nu se zice nimic real pana cand nu se arata ceva real facut cu mainile proprii. Vorbele nu conteaza pana atunci.
2. la pescuit – conteaza ce zici doar dupa ce ai prins pesti. (sau vanatoare, mers la munte, etc)
3. sport – conteaza sa vorbesti, ce zici, doar dupa ce ai facut sport, ai trecut prin antrenament, ai vomitat din cauza efortului.
Pe scurt: pentru barbati conteaza sa vorbesti doar dupa ce ai suferit fizic impreuna cu terapeutul. Orice altceva are valoare foarte mica.
Sedinta ideala de terapie: alergat pana vomiti, mers la pescuit apoi mers la sala si lovit unul pe altul pana cand cazi jos si ti-e greu sa te ridici. Apoi incepi sa vorbesti. Pana cand ai energie din nou sa te ridici. Apoi taci si incepi de la inceput.
Vorbesti doar cand nu mai poti sa faci orice altceva.
Foarte interesant comentariul tau, sunt curioasa daca se bazeaza pe altceva in afara de perceptia proprie, caz in care e doar o opinie. Din ce stiu, nu exista studii care sa analizeze comparat rezultatele terapiei pe scaun vs cea la pescuit (poate pentru ca pescuitul nu ofera un cadru realist pentru terapie pe termen lung, poate doar in cazul terapeutilor care au doar clienti care pot veni pe balta in pauza de la job).
Ca idee, sunt de acord ca terapia outdoor si in miscare e o idee excelenta (si pentru femei, nu doar pentru barbati, nu mai zic de adolescenti).
Talking while fishing/walking: reduces the intensity of face-to-face emotional disclosure; conversation happens alongside a shared activity.
Crafts/woodworking/repairing something: provides an external focus and something concrete to do; conversation can become less confrontational.
Sport/exercise: adds physiological and behavioral components that can themselves improve mood.
Problem-solving activities: fit particularly well with the action-oriented style identified in research on engaging men.
There is also evidence that outdoor therapy can be useful generally. A meta-synthesis of 38 studies found that outdoor therapy can increase freedom of expression, mutuality and mind-body integration; however, this research was not specifically demonstrating that men require outdoor therapy.
The important distinction is:
“Men benefit more from active therapy” — plausible, supported by some evidence, but not established as a universal biological sex difference.
“Some men engage and respond better when therapy is embedded in an activity” — considerably better supported.
That distinction matters because masculinity, personality, age, culture, diagnosis and the individual’s previous experience with therapy all influence the result. A 2026 review likewise concludes that gender norms can affect men’s treatment engagement, while emphasizing the need for more empirically informed tailored interventions.
And crafts specifically are not yet a male-specific intervention with strong evidence; a 2025 systematic review found some evidence that craft-based interventions improve mental health and wellbeing, but the evidence quality and long-term evidence remain limited.
So if you’re comparing “man sitting opposite therapist and talking about feelings” with “man and therapist walking/fishing/building something while talking,” the second approach has a credible evidence base as an engagement strategy for some men. It is not scientifically justified to say that the first approach is inherently inappropriate for men.