Se poate trece peste o infidelitate? Se poate ca relația de după să fie mai bună ca cea dinainte?

Acest articol aparține unei cititoare anonime care-și dorește să pornească o conversație pe tema adulterului. Hai să avem una elegantă, ce ziceți? Mai jos povestea integrală, așa cum am primit-o.

De mult pândesc pe acest blog un articol despre adulter. Știu, e prea tabu. Am citit, desigur, cartea lui Esther Perel, am în lista de așteptare încă o carte despre regândirea infidelității, am citit luni întregi toate comentariile posibile la scandalul Ashley Madison, nu prea-mi vine la îndemână să vorbesc cu apropiații, dar simt nevoia să primesc păreri de oameni normali, nu de pacienții poate nici măcar reali ai unei femei de pe alt continent sau de comentarii furioase și pline de virtute de pe The Guardian.

Am tot pândit, ziceam, ca altcineva sa deschidă subiectul. „Tu mai întâi,” ca în poezia lui Marin Sorescu, mai ales că subiectul asta pare sinucidere curată. Nimeni nu a scris. 

Așadar, am trecut eu prin asta. Nu contează în ce poziție eram în triunghi. Știu părerile clasice, zgomotul și furia și răutatea, nu ierta, cine face o dată, mai face și altă dată, păcatul, contractul, jurămintele, jigodiile, curvele, afemeiații naibii, unde ești tu, Tepeș Doamne, prost e cine acceptă, cine acceptă, asta și merită… etc. Dar nu asta caut (sigur, dacă or să fie și astfel de comentarii, voi bea pană la capăt…)

As vrea să aud păreri ale oamenilor care au trăit și au mers mai departe. Împreună, după o infidelitate. Cum au reclădit relația? Au iertat vreodată? Au recâștigat încrederea? Trăiesc fiecare zi într-o dureroasă neîncredere. Oamenii care au trecut peste verifică telefoane, emailuri, controlează buzunare? Sau e o stranie voluptate, o ușurință în relație, ca și când ce e mai rău a trecut, ca în pilda aceea cu dacă mănânci dimineața o broască râioasă crudă, nimic mai rău de atât nu ți se mai poate întâmpla?

Am citit demult într-o carte despre un bărbat pe care femeia îl înșelase si la fiecare masă, în fiecare zi el așeza un tacâm in plus la masă ca ea să nu uite că el nu a uitat. Mi s-a părut crud si excesiv, dar cine sunt eu să judec?

Whatever works (asta dacă funcționează)…

Noi am reușit. Sper să reușim in continuare. După 10 ani de relație cineva a călcat strâmb. Nu mai contează cine, amândoi am greșit, poate unul mai puțin, altul mai mult, dar care este unitatea de măsură? Nu a fost ceva cu vieți paralele și minciuni continue, dar nici ceva complet inocent ca un flirt la o petrecere. A fost ce a fost. Apoi a fost rău, apoi a fost mai bine, apoi au trecut aproape trei ani și relația noastră este diferită de cum era înainte, când s-a putut întâmpla. Vorbim altfel, ne înțelegem altfel, parcă relația dinainte este umbra acesteia de acum. Uneori, nu rar, durerea și furia își scot ghearele, dar apoi intră la loc, ca la pisici. Furie retractilă.

Unele filme sunt imposibil de privit și unele nume Doamne ferește să fie purtate de cineva, uneori în zi încap ore mai multe, ca în melodie, și unele zile par să se repete, ca în ziua cârtiței, și cineva trebuie să câștige iar și iar încrederea altcuiva.

O să vedem. Abia aștept să vedem unde vom fi peste încă trei ani. Apoi peste 10. Sper să fie încă și mai bine, și mai senin.

 

Photo de Andrik Langfield pe Unsplash

112 Comments

  1. O femeie

    Eu cred că depinde.Cand am avut primul meu iubit,de care eram îndrăgostita, după vreo 2ani l-am înșelat.Nu aveam un temei sa fac asta,el era f drăguț și atent cu mine.Totusi,nu am reușit să trecem peste asta și ne-am despărțit. Acum sunt cu soțul meu de 10 ani și simt că infidelitatea schimba relația cu celălalt într-un mod definitiv. Cred că răspunsul pe care îl cauți e daca mai exista iubire intre cei 2 după infidelitate sau nu.Daca mai există și fac terapie,eu cred că da,se mai poate vindeca și se mai poate continua relația,dar va fi altfel după. Acest altfel depinde de cum e fiecare om în parte,nu se poate generaliza. E ceea ce cred,nu știu din experiența.

  2. Alina

    Nu stiu ce se poate si ce nu la altii.
    Am fost inselata de un iubit cu care eram de 5 ani. Initial s-a bucurat de libertatea lui, apoi in cateva luni m-a implorat sa l accept inapoi. Nu am cedat, nu aveam incredere si nu aveam cum sa mai am.
    Am facut bine, el era tot cu femeia respectiva cand ma implora sa il iau inapoi.
    S-a căsătorit cu ea si din cand in cand ma suna sa mi spuna ca ii lipsesc. Dupa cativa ani s-a potolit si nu a mai sunat. Probabil ca si pe ea o inseala.
    As fi putut sa ii fac rau, sa-i trimit sotiei lui mesajele pe care mi le trimitea. Dar nu e problema mea, ea a stiut foarte bine in ce se baga.

  3. Ana

    Da, am trecut prin asta, a durut ingrozitor, desi am mers mai departe uneori imi pare rau ca am iertat, dupa 2 ani de cand s a intamplat si 15 impreuna , am momente cand inca il urasc pentru ce a facut, cred ca nu va mai fi niciodata la fel ca inainte, de fapt, cu siguranta la fel nu o sa mai fie niciodata, nu o sa mai pot avea incredere 100% si chiar daca l am iertat nu o sa uit !

    • Jupaneasa

      Si merita sa traiesti asa, cu durere si cu suspiciune? Nu se presupune ca ar trebui sa te faca fericita? Viata, nu ar trebui sa fie despre a trai cat mai fericit cu un om care te face sa zambesti, nu sa suferi? La modul cel mai sincer, ce il face atat de special de te mai merita, dupa ce ca iti provoaca atata durere? Intreb cat de sincer pot, de curiozitate, pentru ca am scris mai jos ca n-as trece peste asa ceva, nici de-ar fi vreun print pe cal alb, pentru ca nu exista barbat pe lumea asta care sa repare asa ceva. Vorbind de un om matur care are pretentia sa fie respectat, nu de o relatie adolescentina.
      Adica, mi-ar placea sa aflu niste opinii sincere, cu motive pentru care alegi sa ramai, ca asa am tot citit „da am trecut peste, dar tot doare”. Care e secretul, de sta lumea (de bunavoie, nu in relatie abuziva) cu un partener, care si-a batut joc de ei, chiar daca omul ala nu ii va mai aduce niciodata fericire?

    • C

      Bună, am trecut și eu prin această situație, este foarte clar că încrederea nu va mai fi niciodată 100%.
      Aveam 7 ani împreună când am aflat ca mă înșală..am avut dubiile mele pana în ultima zi se vedea cu o tipa la spatele meu..cum am aflat? Venea tarziu acasa, statea mereu cu telefonul în mână și nu știam cu cine tot vorbește, pana și codul la deblocarea telefonului îl schimbase. Intr-o zi l-am văzut când punea codul pentru deblocarea telefonului și l-am memorizat.
      Evident când am văzut telefonul toate dubiile mele erau 100% .. ne-am despărțit..ne-am răcit..după un timp iar ne-am împăcat iar peste 2 ani am făcut nunta..nu este ușor sa treci cu vedere peste asa ceva ..e mult mai greu de cat credeam..dar va spun sincer ..pana și iertarea e o virtute iar cel care iartă ( indiferent de impacare sau nu ..este important sa știi sa ierți, cred eu ca persoanele care iartă sunt mult mai fericite în viata..) Cand ma refer la iertare, logic nu poți ierta un maltratador sau persoana care ti-o face de mai multe ori NU.
      Părerea mea.

  4. Rox

    Interesant subiect! Sotul meu la un moment dat a flirtat mai mult sau mai putin nevinovat cu cateva domnisoare pt fb. Eu am aflat, a fost tragedie, plans, certuri, reprosuri. Dar am trecut peste, am vorbit deschis despre asta, daca vrem sa cladim ceva solid impreuna sau ne vedem de copilarii. Am decis sa mergem inainte impreuna.

    Au trecut aproape 3 ani de atunci. Acum suntem mai apropiati, mai uniti, insa atunci cand sunt low imi amintesc, ma mai uit in telefonul lui, insa se intampla din ce in ce mai rar, ii mai reprosez chestii, insa incepe sa se estompeze amintirea.

    Ce va fi in viitor? Cine stie cum vom fi peste 1, 2, 3, 10 ani?! Insa viata merge inainte si consider ca noi decidem daca vrem sa ne traim viata cu bine sau cu rele sau sa traim in trecut.

    • Didi

      Da, am trecut si eu prin asta. Ba mai mult, am trecut in momentul de maxima fericire cand eram insarcinata si tocmai semnasem actele pentru primul nostru apartament. Mi’a spus’o chiar el intr’o dimineata de sambata, inainte sa merg la munca. Inainte sa aflu sustineam sus si tare ca nu as accepta asa ceva, dar date fiind circumstantele , am zis ca incercam sa “reparam” ceva ce nu era stricat de tot. L’am blamat mi’a distrus mie pe de’o parte apogeul fericirii, pe de alta parte m’am gandit ca si’a ales momentul “ perfect” , cand mie mi’ar fi fost foarte greu sa ii dau drumul. Stau si ma intreb cat de “limitati” sunt barbatii din anumite puncte de vedere sau cat de credule suntem noi? 🤪 asta s’a intamplat acum aproape 3 ani si pot sa spun ca e doar o amintire urata, care va dainui vesnic, dar pe care nu o ls sa’mi umbreasca prezentul sau viitorul. Nu incerc sa’i gasesc nicio scuza, pt ca nu are, dar pe de alta parte e o chestiune cu care m’am “impacat”. Sper sa nu fie o alta scapare. Vom vedea ce ne rezerva viitorul 😉 dar se poate trece peste, depinde cat sunt de dispusi partenerii sa lupte pt relatia lor si este f important sa fie o lupta comuna, sa’si doreasca amandoi sa’si salveze relatia. Eu pot sa spun ca aceasta intamplare ne’a facut mai deschisi unul cu celalalt, mai intelepti si mai “comfortabil” cu mine insumi

    • Elena

      Imi place foarte mult cum ai scris. E o perspectiva fresh si blanda, de care avem cu totii nevoie.
      Legat de adulter, cred ca mi-ar fi foarte greu sa trec peste, dar in acelasi timp nici nu imi pot imagina viata fara sotul meu langa, deci probabil ca dupa multa terapie, am reusi sa o scoatem la capat.
      Sper din suflet sa va fie mai bine ca inainte si ca ‘ghearele’ durerii sa iasa la iveala cat mai rar.
      Un an bun va doresc 😊

  5. Cineva

    Cred ca numai după ce treci tu însăți prin asa ceva- adică sa fii partea vinovată, o sa vezi și o sa simți cu alți ochi acest fenomen.

    Am avut ocazia în ultimul an sa primesc confesiunile unui bărbat, de care as fi putut jura ca e un sfânt, ca nu și-ar înșela nici picurat cu ceara nevasta, dar care, surpriză, a făcut asta nu o data, ci de multe multe ori. De ce face asta? Pentru că zice ca asa sunt bărbații, simt acea nevoie. De ce nu se desparte mai bine de soție? Nu, nu ptr copii. Ci pentru ca spune ca nu se implica atât de mult emoțional în aventuri încât sa detroneze sentimentele și confortul dat de căsnicie.

    Psihologul zice clar: bărbații gândesc altfel, au sertarase, acel sertar cu dragostea de familie se închide, se deschide cel de aventură, apoi se închide și acela și asa mai departe.

    În altă ordine de idei, când ajungi sa faci tu asta (din varii motive, nici nu are rost sa expun, oricum nu înțelege decât fix cine trece prin asta) îți dai seama cât de distincte sunt, de fapt, lucrurile. Cum tipurile de afecțiune sunt atât de diferite încât ajungi sa te gândești cum am putut fi vreodată geloasă?

    Am ajuns la concluzia ca enooorm de mulți oameni inseala. Acum știi cum e, doare când și afli.

    Dacă totuși afli, poți trece peste în funcție de your mindset.
    Ajuta ședințele la psiholog. Singur sau în cuplu.

    • No name

      Bună! Eu am trecut prin aceasta problema și va spun cu toată sinceritatea ca la 3 ani și ceva după aflarea vestii, totul este mult mai frumos ca înainte. Nu ne cautam prin telefoane, avem încredere unul în altul, avem chiar și o fetita de 2 ani jumate, am făcut și nunta și încetul cu încetul realizam tot ceea ce ne am propus.. Ah, de as fi avut atunci mintea de acum… Vorbesc din perspectiva persoanei care a înșelat.. Deci se poate

  6. Lorena

    Nu cred ca as putea trece peste. E imposibil sa uiti de tot, sa ajungi in punctul in care amândoi sa va comportați ca si cum nimic nu s-a întâmplat, sa nu vedeti nodul pana la sfârșitul vietii voastre.
    As face ce ati facut deja, as incerca sa repar pentru ca, totuși, e iubire, familie, amintiri, sentimente puternice, dor, dar deja, din text imi dau seama, ati constatat ca nu se poate. Ruptura de partener nu e usoara deloc,. dar nu as sta într-o relație in care as fi mereu in in gardă, mereu in neîncredere, mereu in dubii. Mi-as vedea usor, usor de viața mea, as lasa loc altcuiva, as incerca ca urmatorul partener sa fie mai bun decât cel din trecut saaau as sta un timp doar cu mine, cu nevoile mele, m-as axa pe dezvoltarea mea.
    Daaar, dar doriți sa mentineti relația, cred ca vorbitul despre asta ajuta mult. Mai mult ar ajuta vorbitul cu o persoana specializata, pregătită pentru astfel de situații.
    Sper sa luați decizia care va face fericiți! Mult curaj!

  7. AnonimA

    Pffff, se fac opt ani. Opt, nu imi vine sa cred! Relatia e pe de o parte mai buna pentru ca ne iubim mai mult, ne-am implicat mai mult in relatie, luptam mai mult pentru ea, insa pe de alta parte neincrederea e la cote mari(verificat de telefon, email etc). Ne dorim amandoi sa recapatam increderea insa…nu reusim. We take it one day at a time. Unele zile sunt bune, unele ok iar altele…not so good. Multumesc pentru curajul de a scrie acest articol si de a deschide subiectul. Si eu sunt foarte interesata de cum le este celorlalti. Zile senine sa aveti!

    • Bianca

      Se poate trece peste infidelitate, da. Se poate merge mai departe, se poate construi o relatie mai solida, mai matura, mai sincera si realista. Apropo de Ester, ce mi-a ramas mie in cap a fost ceva de genul „Majoritatea dintre noi vom avea 2-3 relatii mari in timpul vietii noastre. Unii dintre noi le vom avea pe toate cu aceeasi persoana.” Cam asa e povestea noastra.
      Ne stim de la 16 ani. Au trecut inca atatia. Asta e a 3a noastra „relatie”. Implozia majora, cea de maturitate, a fost cu tot tacamul, depresie postnatala la mine, infidelitatea lui, divort finalizat cand copilul avea aproape 1 an, toate neamurile si prietenii si-au pus poalele in cap, au ales tabere si au dat verdicte. Am trecut amandoi prin toate etapele posibile, de la ezitare, incurajare reciproca, furie si certuri veninoase, speranta ca ne va fi bine si separat, durere, reprosuri, frica, evitare, izolare si block. Punct si de la capat.
      Cumva niciodata nu ne-am „dat drumul” unul celuilalt, ca sa ne citez terapeuta. Nici in timpul relatiilor lui, nici in timpul unicei mele tentative. Gravitam inevitabil unul spre celalalt. Era tata devotat si mandru de cum cresteam si educam copilul, dar nu despre copil vorbeam ore intregi zilnic. Am ajuns in decursul a 2 ani de la dusmani de moarte si vorbit minimul necesar fortat printre dinti, la amici si confidenti, la prieteni si sprijin de nadejde, la flirt, apoi sex buddies cu maxime precautii de frica vreunor complicatii emotionale care sa afecteze copilul… si apoi ne-am cam dat seama ca nu mai eram de mult doar friends with benefits, soc si groaza! Fast forward un an tumultuos, cu terapie de cuplu, cu comunicare cat cuprinde, citit cat cuprinde (bless your heart, Alain de Botton!!!), trial and error, ups and downs. Anul pandemiei a fost cel mai bun din viata noastra. Ne-am cristalizat, au aparut alte planuri, alte etape, am lasat deoparte tot ce nu era esential, ajutati si de disparitia totala a zgomotului de fond cauzat de „viata normala” de dinainte de covid.
      Cea de acum e de departe cea mai buna relatie a noastra. La fel cum noi la varsta asta suntem cele mai bune versiuni ale noastre, mai vindecati, mai stabili, mai sanatosi, increzatori, open minded si mai pregatiti decat oricand sa fim fericiti. Daaaaar… noi nu „ne-am impacat”, asta e cu totul alta relatie, avem prea putin de-a face cu cine eram amandoi acum 5 ani si ce relatie dezastru aveam atunci. Aia e doar istorie. A fost, a trecut, asta e.
      Nu, nu sunt geloasa, nu imi fac griji, nu ii caut in telefon, nu il urmaresc. Ce se putea intampla mai rau s-a intamplat deja. :))
      Stim ca putem trai unul fara celalalt, ca puiul nostru va avea 2 parinti iubitori chiar daca noi esuam iar. La fel cum stim ca de data aceasta ne alegem unul pe celalalt constient, asumat, cu suma tuturor calitatilor si defectelor, cu istoria analizata, inteleasa si acceptata, goi unul in fata celuilalt.
      Nu cu idealuri romantice paguboase, idei fixe, perfectiuni inchipuite. Real life is messy and that’s fine.

    • Alexandra

      @Bianca, geez, ce poveste! si cat curaj si cata maturitate! am tinut sa va felicit, sper sa ajung la intelepciunea asta vreodata. fiti fericiti 🙂

  8. Julia

    Da…un subiect greu, sensibil si dureros! Am trecut si noi prin asta…suntem inca impreuna, luptam in continuare cu fantomele trecutului. Sincer, nu stiu cum am ajuns acolo, cum am trecut peste si cum am cladit, din nou, o relatie frumoasa. A fost o lupta crunta, data pentru a salva 20 ani de relatie dintre care 10 ani de casnicie…este greu sa regasesti punctele comune, sa recladesti relatia pe incredere, sa incerci sa speri ca lucrurile vor fi ca inainte, sau poate, chiar mai bine…pentru ca un astfel de cutremur te poate trezi la realitate, si te poate face sa-ti dai seama de anumite lucruri pe care, inaite nu le realizai. De atunci au trecut 6 ani, majoritatea ni i- am petrecut luptand, cu orgoliile si neputinetele noastre dar ultimul an a fost promitator…parca am invatat sa fim adulti responsabili, nu doi copii-adolescenti. Deci, se poate…acum, depinde cat tine…

    • Ione

      Din pacate am trecut si eu prin asta. Soțul meu a flirtat cu o colegă de muncă sub privirile mele iar ulterior când au avut ocazia s-a întâmplat și inevitabilul intre ei. Am stiut imediat, am simțit că el era foarte schimbat, începea să se îndrăgostească de ea. Si atunci am avut prima discuție cu el. A recunoscut si a jurat că niciodată nu o sa o mai facă. Nu stiu de ce, dar l-am crezut…si iertat. Am avut mai multe discuții despre asta, e clar ca amândoi am gresit si ca eu sunt cea care poate la împins către adulter. Au trecut 3 ani de atunci, foarte rar mai aduc aminte de subiect, încă doare. Dar am ales să trec peste, să iert, să înțeleg că a fost doar un episod si să am încredere în el. Nu regret decizia luată. Dupa episodul respectiv am reusit sa ma mobilizez și eu să fac ceea ce trebuie cu corpul meu. De când mă știu am avut kilograme in plus, lucru care el l-a acceptat. Dar își dorea să fie atras fizic din nou si asta a căutat la alta femeie. In cazul nostru, tot raul a fost spre bine. Multă putere să treci peste si minte limpede să vezi lucrurile asa cum sunt!

    • Ione, as vrea sa stii ca niciodata, dar niciodata, niciodata, niciodata si pentru nimeni nu trebuie sa incetezi sa te iubesti pe tine. Stiu ca e comun sa credem asta, dar nu, nu tu esti cea care l-a impins spre adulter si zic asta cu incredere, fara sa stiu situatia in detaliu, este un adult care a facut o alegere din multe altele pe care putea sa le faca, nu cred ca tu l-ai impins la propriu si l-ai inchisi intr-o debara cu cealalta :). Kilogramele in plus nu sunt un handicap pe care el l-a acceptat, te rog nu te mai biciui in asa fel. Pana si Beyonce a fost inselata, multe femei superbe dupa toate criteriile lumesti au fost inselate. Eu insami am inselat un baiat su perb, pentru ca asa m-a dus capul atunci, dar nu pentru ca el m-a impins sau el era prea putin sau cumva gresit.
      Imi este greu sa discut despre subiectul acesta, o mare trauma pentru mine si ce scriu acum nu are legatura cu relatia ta sau cu decizia, deloc. Are legatura cu dorinta mea puternica de a nu mai vedea oameni, care ca si mine candva si poate si acum, se cred prea putin sau se cred vinovati pentru orice. Adevarul poate ca este la mijloc, mereu, dar tu trebuie sa te iubesti mereu, mereu, mereu.

    • Cami

      Ione, subliniez si eu acelasi lucru ca si Cristina. Este gresit sa crezi ca e vina ta ca te-a inselat. Este un adult si trebuie sa isi asume responsabilitatea propriilor fapte.
      Iti recomand sa citesti cartea „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. Vei gasi explicatii atat pentru greutatea ta cat si pentru relatia voastra si pentru tine. Cred ca te vei regasi mult in ea si te va ajuta sa iti imbunatatesti viata

  9. MofD.

    Nu știu și mai mult ca sigur, nu voi afla niciodata cine ești și nu contează, dar trebuie sa îți mulțumesc, sa îți spun cum gândurile tale mi-au vorbit pana in măduva, mi-au astâmpărat pentru puțin haosul din minte. Pentru ca acum un minut eram in bucăți și ghimpi …ghemuită in sinea-mi, de durere și anxietate… ma gândesc iar și iar, de ce și cum voi trece peste asta. Soțul meu e cel care a ‘plecat de acasa’ cum ii spun eu, deși îmi spune ca nu a făcut-o niciodată, și poate are dreptate, pentru ca pentru nici un moment nu și-a schimbat comportamentul vis a vis de mine sau copii, chiar mai mult, parca ne iubeam ca doi copii, dar la masa, eram și noi in trei, doar ca eu nu știam. Îmi mai spune și ca e înșelat dar nu e pentru ca a fost doar o scăpare, câteva mesaje, flirt și săruturi câteva minute, dimineața înainte de munca,ascunși in masina ei… și nimic mai mult….de 4 ori…Dar pentru mine e peste suficient, pentru ca mi-am pierdut prietenul cel mai bun și toată încrederea pe care am zidit-o amândoi, cam tot in 10 ani de relație. Toată treaba s-a întâmplat foarte recent, doar acum in Septembrie, și din păcate, cu sfaturi sau răspunsuri la întrebările tale, nu pot veni, dar le am și eu. Nu ești singura și nu vei fi niciodată, suntem o grămada pe aici, sunt convinsă, și tot fel de multe care pornim pe acest redemption road.Dar asta nu o spun ca și premiu de consolare, pentru ca ai vorbit prima ci ia totul ca pe un semn de recunoștință ca ai făcut-o și pe mine m-ai ajutat nespus… așa intr-un text scurt dar așa de bine scris. Sper sa fie lumina la capătul tunelului, pe care îl vom parcurge in ani și ani.

  10. Andreea

    Eu nu am putut trece peste asta in cele din urma. Nu pot sa vorbesc in numele altora. Nu eram casatorita cu persoana respectiva si l-am iertat pe moment ca eu eram plecata din tara la momentul respectiv, dar relatia nu a mai fost la fel, pentru ca imi pierdusem increderea in el si eram suspicioasa. Imi pierdusem respectul fata de mine si ma simteam slaba si proasta, asa ca am zis stop. Timpul a aratat ca am luat o decizie buna. Acum sunt casatorita si sunt insarcinata deja a 3-a oara si nu cred ca l-as ierta pe sot, pentru ca mi se pare ca cu cat investim mai mult sentimental cu atat este mai greu sa iertam.

  11. Doina

    Și eu am trecut prin asta și deși am încercat nu am putut trece peste asta. De câte ori întârzia la birou sau poate cu prietenii mă gândeam dacă nu cumva este iar cu altcineva, mă tortura singură. Am încheiat relația pentru că nu mi s-a părut corect și sănătos pentru nici unul dintre noi să trăim așa.

  12. Iuliana

    Există viață (buna) după infidelitate. Am fost înșelată de soț la un an de la nunta, după 5 ani de relație. Am aflat, întâmplător, în aceeași zi în care s-a petrecut evenimentul (singular). A durut extrem de tare, timp de 2-3 ore m-am gândit să plec și m-am răzgândit de 100 de ori. Până la urmă, inainte să ajungă el acasă, m-am hotărât să îl iert. A fost greu câteva luni când aveam relații sexuale, îmi tot veneau gânduri urate in minte, dar, cu timpul, au dispărut. Au trecut 7 ani de atunci, nu simt nevoia să îl verific, dar nici nu îmi dă motive sa o fac. Nu are parola la telefon, lucram împreună de acasă, când iese din casă își lasă facebook-ul/mailul deschise. Acum, când mă gândesc la ce s-a intâmplat, sunt foarte detașată, de parca nu as fi fost eu implicată.

  13. Casiana

    Totul depinde de conjuctura si interese.
    Eu am aflat de aventurile sotului meu dupa 2 ani de casnicie, 8 de relatie si insarcinata in 4 luni. M am uitat in telefonul lui si am gasit la cautari ca a accesat siteuri cu servicii de escort (prostituate). Nu am considerat inselat in adevaratul sens al cuvantului, acela de relatie paralela, viata dubla etc dar tot tradare a fost. Am cautat sa aflu de ce (nu aveam restrictii la sex, din contra, si mereu a fost satisfacatoare viata sexuala) si tot ce am aflat a fost ca … diversitate, curiozitate, lipsa experientelor inainte de a fi cu mine … si evident siguranta ca nu o sa aflu.
    Am spus de interese si conjuncturi.
    Sigur, puteam sa il las atunci si sa nasc si sa cresc copilul singura dar nu puteam (ramasesem tot pe atunci fara job) si nu am vrut sa imi asum statutul de mama singura. Am vrut sa dau sansa vietii de familie le care mi o dorisem. Dupa aproape 3 ani pot spune ca, emotional si afectiv, nu a meritat, insa financiar, social, da.
    Am depasit episodul dar exista furia retractila mentionatavde autoare. A fost zdruncinat orgoliul, stima de sine… si au revenit partial…
    E delicat subiectul si o decizie infinit mai greu de luat, nu tine doar de ce simtim din pacate.

  14. Eu

    No bun la noi au trecut 5 ani. Și amanta soțului s-a sinucis. Și soțul a făcut depresie.Și eu am stat ca între timp am făcut un copil. Inițial am zis ca stau ca dacă plec e simplu apoi am început sa citesc Lazarev și sa iau vina exclusiv pe mine și am rămas însărcinată. Apoi am născut și părea basm totul.Și ea s-a sinucis.Promite ca nu mai aveau nimic atunci dar m-a marcat depresia lui.De la actul final au mai trecut 2 ani. Ma bazez pe faptul ca a încasat-o prea rău ca să mai repete și ca e ceva din ce eu poate trebuia sa învăț ceva.Eu pe panta asta am luat-o. Nu mai pomenim despre asta,dar eu nu reproșez verbal de felul meu, dar tot eu sunt cea sensibila și fără toleranta la discuții vizavi de acest aspect și câte implica alte persoane.

  15. Raluca

    Au trecut 10 ani și nu mă mai gândesc (aproape) deloc la asta. Când am aflat a fost crunt, am suferit enorm, timp de 3 ani am incercat sa renunț la relație, am înșelat și eu, m-am mutat la 1000km,m-am întors înapoi, am verificat mailuri și telefoane..nu era o relație prea împlinită. Din fericire, ajunsesem într-un punct în care m-am hotărât că trebuie să aleg, ori plec de-a binelea, ori trăim normal că oamenii. Am acceptat că era și vina mea pe undeva.
    Acum pot sa spun cu mana pe inimă că sunt recunoscătoare pentru evenimentul respectiv. Când mă gândesc la asta, vad cum am crescut amândoi, cum am învățat să ne susținem și să întărim relația, cum după toate încercările noi am devenit mai apropiați. Relația noastră nu ar fi acum așa de bună dacă nu treceam prin dificultățile alea.

  16. Ileana D.

    Multumim pentru ca ai scris acest articol. Nu am trecut prin asta si nu ma prefac ca inteleg prin ce trece un cuplu dupa o infidelitate, ca stiu cum se simte cel „inselat”. Insa m-am gandit de multe ori cat de statica si monotona este cateodata casnicia. Dupa ani si ani de securitate, stabilitate unii oameni isi doresc cateodata un altceva , un altcineva, fara sa isi iubeasca partenerul mai putin. Religia si societatea te fac sa te rusinezi pentru asemenea dorinte. Cunosc un cuplu care s-a simtit fff bine experimentand sexul cu o a treia parte, au trecut prin asta impreuna si i-a unit si mai tare. Partenerii scriu regulile casniciei si ei decid daca si in ce conditii si din ce motive este acceptabila o relatie fizica cu altcineva.

    • maria

      Ma indoiesc ca aceasta experienta i-a unit mai tare.
      Ce este cu adevarat in sufletul lor si intre ei, cat de multa incredere au unul in altul, cat se bazeaza unul pe altul, cata prietenie este inrte ei, cata dragoste adevarata … nu ai cum sa stii.
      Au deschis o cutie a Pandorei pe care nu stiu cum o vor inchide si care le anihileaza simturile.
      Probabil ca ea, femeia din cuplu, a declarat asta (ca sunt mai uniti acum), ca sa se asigure si mai mult pe ea insasi ca asa este. Barbatii nu prea fac astfel de declaratii.

  17. Un suflet ranit

    La mine a trecut un an de când am aflat, am trecut printr-un an de groaza, schimbări de temperament la mine, despărțit de 2 ori din care odată plecat de acasă în chirie (el cel vinovat), sufletul meu e pe jumătate gol și acum uneori ma întreb de ce mai sunt aici, unele zile sunt ok de parca nu s-ar fi întâmplat nimic, alte zile sunt grele cu gânduri multe și nopți nedormite. La mine a fost greu cu acceptarea, eu am acceptat greu ca el putea sa facă asta… L-am iubit pana la cer și înapoi, acum probabil încă îl mai iubesc dar nu garantez nici asta, mie mi se întâmplă totul când eu eram insarcinata, apoi a continuat și după ce am născut, apoi m-a făcut sa ma îndoiesc de mine și de cine sun eu prin tot felul de comparații între mine și persoana cu cel mai popular nume feminin din România de îl aud oriunde ma duc și orice citesc, pana și pe sefa mea asa o chema la momentul ala, de parca nimic din lumea asta nu vroia ca eu sa uit ca ea este reala și ca ea a existat. Nu știu unde vom ajunge, încredere nu am, e clar, dar simt ca nici el nu face prea multe ca să îmi recâștige încrederea. În continuare sunt zile în care cred ca am greșit când l-am primit înapoi, dar probabil ca la noi e „încă proaspătă” întâmplarea. Eu am făcut terapie în toată perioada asta și m-a ajutat mult, și am înțeles ca tot ce facem în viata sunt alegerile noastre proprii. Acum eu aleg sa stau în relație, în aceasta căsătorie cu un copil de 3 ani și am înțeles ca atunci când nu mai vreau trebuie sa iau atitudine și sa ii pun capăt. Pe noi ne-a scuturat bine de tot acest adulter, a făcut sa crape o relație de 15 ani… Eu am ales sa vorbesc încet încet despre asta și sa nu ascund, evident nu am zis in gura larga la toata lumea, dar unde am simțit ca trebuie sa vorbesc pt ca nu mai pot și pt ca ma sufoc am făcut-o. Evident ma mustra conștiința, pt ca ce e între noi acolo trebuie sa rămână, dar în același timp îmi aduc aminte de umilință ca toți colegii lui de munca știau, au fost văzuți… Asa ca atunci aleg sa vb, nu cu toți și nu în gura mare dar vorbesc. Face bine.
    Pe scurt, cum scria cineva mai sus „Take one day at a time” este singurul sfat care funcționează.

  18. MihaS

    Eu va scriu din cealalata baricada. Am inselat, el nu a aflat. Nu a fost flirt, ci o viata paralele, timp de 3 ani. Urma sa ma casatoresc, si, m- am indragostit. De o alta himera. Insa nu am renuntat la casatorie. Azi, dupa alti 5 ani, imi pare rau. Rau pt sotul inselat. Nu merita. Multumesc soartei ca nu a aflat. Dar ma simt vinovata…in fiecare zi.. si au trecut deja multi ani.

  19. Eliza

    Il stiti pe părintele Vasile Ioana? Cel care mai vine la emisiunea „Vorbește Lumea”. Are o cuvântare foarte frumoasă, un filmuleț pe care cred ca il găsiți pe youtube, daca nu pe pagina sa de facebook cu siguranță, fix pe acest subiect. Va îndemn cu tot dragul sa il ascultați!

  20. Jupaneasa

    Personal, n-as putea sa iert si nici sa insel.
    N-as putea sa iert, din simplul motiv ca imi fac mie rau. Sa dorm in acelasi pat cu el, sa ma mai culc cu el, stiind ca s-a culcat si s-a sarutat cu alta femeie, fiind cu mine, mintindu-ma? Nu suport minciuna si lipsa de respect si mai ales cand iti iei partenerul de prost. Ce-i aia, sa o bagi pe dansa in alta si sa vii la mine sa zici ca iti pare rau? Am ciunga in par? Cand dai mesaje cu ea si te vezi cu ea, nu iti mai pare rau?
    Eu ii acord toata increderea din lume, nu as putea sa imi consum viata verificand telefoane si email-uri. Mi-as bate joc de mine. Mi se pare umilitor, sa ajung sa stau, cum s-ar spune „cu coada de matura in mana”.
    Daca ajunge sa imi faca asa ceva, clar nu ma merita el pe mine, as iesi pe usa instant, fara nicio discutie. Nici nu m-ar interesa de ce a facut-o, ar avea toata libertatea sa faca ce vrea.

    Iar eu nu pot sa insel, din simplul motiv ca… nu pot. Nu pot sa mint, daca ar fi sa ma indragostesc de altcineva sau nu l-as mai iubi, pur si simplu prefer sa il ranesc spunandu-i „la revedere”, decat sa ma duc si sa ma intalnesc cu altul pe ascuns, sa fac planuri sa nu se prinda el. Mi se pare de toata jena, fata de mine. Cand iubesti pe cineva, pai il iubesti, nene, asta inseamna ca faci tot posibilul sa nu il ranesti pe omul ala, sa nu il dezamagesti, nu? Altfel doar te minti pe tine.

    Cine poate trece peste, felicitari, dar citind comentarii, majoritatea au ramas cu indoieli, suspiciuni, verificat telefonul. Eu m-as simti mizerabil sa fac asta. Niciun penis de pe lume nu merita sa ma faca sa ma umilesc asa, sau sa il mai accept in viata mea. Eu iti pun totul pe tava si tu ma iei de proasta? Fix asta faci cand te mozolesti cu alta, stii ca eu sunt acasa, stii ca eu am impresia ca esti la munca si ai increderea mea. Pfff.
    Ca o relatie nu e numai despre sex. E despre sentimente, ideea de „acasa”, confortul ala psihic ca omul ala e stalpul tau in viata. Pai daca stalpul sprijina si pe altele, cam ce relatie mai e aia? De ce sa mai fiu intima, incepand de la finante, pana la viata persoanala cu cineva? De ce as merita sa imi fac asta mie? Frica de singuratate nu imi e, prefer sa fiu singura decat sa ma umilesc, de dragul unei familii, care oricum nu e.

    Si inca ceva: citeam mai sus ceva de nevoile barbatilor. Vesnica scuza, ca le place sa isi indese penisul pe oriunde, de nevoie. Daca ai astfel de nevoi speciale, de ce te casatoresti? Sai mai ales la biserica, ca romanilor le place sa pupe mana la popa si sa zica „Da pana la moarte”. De ce sa ranesti un om? De ce merita omul ala sa scuipi pe relatia voastra, pentru nevoile tale? Nu mai bine singur si iti satisfaci nevoile cu cine vrei, fara sa distrugi un om?
    Zic si eu…
    Daca esti poligam, nu intri intr-o relatie cu un monogam. Fii smecher pana la capat si incurca-te cu un partener la fel de poligam. Si asa traiti fericiti, nimeni nu mai e ranit, nimeni nu se mai ascunde de nimeni.
    Chiar as vrea o discutie pe tema asta, mai ales ca am vazut ca trendul este sa acceptam inselatul, decat relatiile poligame sau casatoriile multiple. E mai frumos cand ranesti o persoana, decat cand traiti toti fericiti la un loc? E mai moral? Nu stiu. Cert este ca lumea ar fi un loc mai frumos daca poligamii nu s-ar mai incurca cu monogamii.

  21. Corina

    Și noi am trecut prin asta, acum opt ani. Eram căsătoriți de trei ani, aveam șapte ani de relație (ne am cunoscut la 17ani deci eram tineri).
    Eu am fost cea care a cautat altceva, fiind primul bărbat din viata mea am vrut sa vad dacă se poate mai bine. Am vrut sa îmi trăiesc viata fără regrete. Asa ca m am îndrăgostit de altcineva.
    Ne am despărțit pt ca nu am vrut sa fac ceva, în paralel. Mi am încercat șansă ca să zic asa cu cel de care ma îndrăgostisem. Nu a fost o relație de durata pt ca nu avea o fundație sănătoasă.
    Deși era supărat și furios, soțul meu ma voia înapoi. Asa ca m a curtat, ca n primele luni, m a făcut sa l redescopăr, ca prieten, ca iubit. Nu m a grăbit. Deși eram căsătoriți, stăteam separat și ne întâlneam. Mi a adus aminte de ce l am ales pe el încă de tânără. M a făcut sa vad ca el e cea mai buna alegere.
    Și deși eu l am înșelat, omul asta nu mi a dat drumul niciodată, nu m a făcut sa ma simt mai puțin om pt ca am ales altceva, din prostie, din curiozitate.
    Ne am împăcat oficial după cinci luni și de atunci simt ca suntem alții. Mai comunicativi, mai atenți unul cu celalalt, simțim ca ne am maturizat și ne am ales unul pe celalalt, pt totdeauna, de data asta.
    Faptul ca l am înșelat m a făcut pe mine doar sa ma simt de rahat, mi a fost rușine cu mine, cu greu m am iertat eu pe mine. El m a iertat de mult.

  22. Ioana

    Incerc si eu sa aflu daca se poate trai in aceeasi relatie pana la adanci batraneti dupa ce a intervenit si inselatul… Au trecut doar 2 ani de cand am aflat ca viata mea era doar o minciuna, ca acea poza perfecta care apare pe facebook si care de fapt este mult prelucrata.. Nici eu nu stiu de ce nu plec… Poate pentru ca il iubesc prea mult, poate pentru cele 2 fetite si viitorul lor, poate pentru ca pana a afla despre inselat nu am trait un calvar, poate pentru ca totul la el a fost mecanic – zice mereu ca poate sa le calce trenul ca lui nu i pasa de ele, poate pentru ca el se comporta si acum frumos cu mine, poate pentru ca i a fost rusine/frica de reactia mea si sa mi spuna mie cum i ar placea s fie o partida de sex…oricum acum sunt convinsa ca sunt putini care nu inseala si da, inseala cu femei, deci sunt multe si ele ce fac rau..si decat alt barbat care sa ma insele mai bine stau cu cel care este tata pentru fetele mele, care stie sa se joace, care ma ajuta in casa, care spune ca vrea cu noi si ca el nu va mai gresi..🙏

  23. Georgeta

    Daca v ati face cont de tinder, v ati gasi sotii si iubitii pe acolo! Multa bafta!

    • Oana

      poate. homo sapiens nu e monogam. nu am fost niciodata monogami, doar societatea si interesele economice din spatele casatoriile de pe vremuri ne-au setat sa credem ca putem fi monogami. e doar o cutuma sociala. niste hartii care, iata, ce mult inseamna….nimic, in „n” cazuri.

    • Eliza

      Oana, daca nu crezi in monogamie si nu te crezi capabil de asa ceva, atunci alature grupului de poliamorosi. Fi sincera de la inceput si spune ca nu crezi in monogamie si asa mergi la a doua intalnire doar cu cei care iti impartasesc parerile. Nu trebuie sa te casatoresti daca nu crezi in institutia casatoriei, nu trebuie sa ai venitul la comun cu partenerul. Nu hartia va face un cuplu ci conexiunea dintre voi. Infidelitatea apare cand cei 2 si-au promis loialitate si exclusivitate si unul nu mai respecta promisiunea. Daca v-ati inteles de la inceput ca o sa aveti ai alte relatii cat timp sunteti impreuna, atunci nu e infidelitate. Ai promis monogamie si te-ai razgandit pe parcurs, spune-i si partenerului si vedeti daca mergeti inainte sau va despartiti. Nu iti place partenerul, desparte-te si dupa cauta pe cine vrei, dar nu il insela si rani doar sa iti mangai orgoliul de cuceritor. Daca partenerul nu iti acorda suficienta atentie, discuta , rezolva sau desparte-te si cauta atentia in alta parte, dar in ordinea asta. Ca daca dupa 10 ani si 3 copii, iti aduci aminte ca nu crezi in monogamie cand esti prins cu mata in sac desi ai facut promisiuni si ai cerut ca partenerul sa le respecte….esti un homo sapiens infidel si ipocrit.

  24. Geo

    Sa fie mai bine decat a fost?! Doar daca le place infidelitatea.

  25. Lexi

    Cu toți trecem prin asta. Eu nu cred că există căsnicie perfecta , fără certuri , fără tantrumuri, fără înșelat. Și bunicii , și părinții noștri au trecut prin asta, dar au mers mai departe prin iertare , prin acceptare , prin uitare …
    Divorțul nu mi se pare o decizie bună, mai ales când este clădit o familie, exista casa in care au trudit , unde au rămas amintiri pentru a fi povestite urmașilor…

    • Eliza

      Exista discutii, tensiuni, certuri, dar exista si limite dupa care o relatie nu mai e sanatoasa: infidelitate, violenta, abuz, manipulare. Multi dintre bunicii si parintii nostri nu recomanda o astfel de relatie. E ingrozitor sa tolerezi infidelitate si sa ai o viata de cosmar cu gandul ca peste 20-30 ani o sa stati fericiti sa le povestiti nepotilor putinele amintiri neumbrite de suferinta. Acum 200 ani casatoriile erau aranjate, nu exista divortul, femeile erau proprietate nu oameni….ce spui tu e foarte trist, sa ramai cu cineva pentru o casa si cateva amintiri( presupunand ca nu te lasa pentru altcineva pana atunci) in loc de o viata implinita ,uneori pe propriile picioare.Multi stiu ca partenerul nu ii va parasi chiar daca sunt infideli pentru ca au o casa sau ratele la una, au o istorie si amintiri

  26. Katy

    Nu stii cum e in general dar eu il iubesc cred ca mai mult acum decat înainte. Acum lupt pentru dragostea mea si tin si cu dinții de relatia noastra actuala, o relatie de zi cu zi dupa vreo 7 ani de casnicie veniti dupa 3 ani de relatie impreuna. Am fost prieteni/iubiti apoi casatoriti apoi parinti si dupa 7 ani divorțați dar pentru mine a ramas sotul meu si tatăl copilului meu care are acum 9 ani. Am divortat cand copilul avea 4 ani. Am crezut ca s-a sfarsit lumea, ca nu vreau sa-l mai vad ca pe ea am sa o urasc o viata intreaga ca din amica/cunostinta a devenit cauza divortului nostru. Dupa ce a trecut flama cam 6 luni si a inceput sa ii treaca si lui noii flutri din stomac am inceput sa ne vedem cu alti ochi. Cu timpul relatia lor se deteriora iar a noastra de parinti isi revenea. Au trecut vreo 3 ani de la divort si am inceput sa comunicam aproape ca inainte. Apoi ei doi s-au certat si eu chiar am avut un sentiment de mila fata de ea si zic eu ca am iertat-o. Apoi noi ne-am apropiat pana cand am inceput sa-l doresc fizic incat a inceput sa doara desi pana atunci era exclusa orice relatie din mintea mea. Si asa dintr-o gluma in alta am ajuns sa traim clipa doar. Nu ne-am mutat impreuna de frica sa nu ne separam iar. Acum din cauza ca eu nu sunt lângă el in public decat foarte rar s-a gandit ca ar relua relatia cu ea pentru ca ii ofera mai multa atentie in public si nu pare a fi singur. Ei atunci m-am trezit si mi-am dat seama cat il iubesc de mult si ca as face orice pentru el si ca vreau sa lupt sa imbatranim impreuna. Vom vedea ce ne rezerva viitorul.

    • Eva

      WTF I just read? nu s-au mutat impreuna ca sa nu se desparta, sotia este ba sotie, ba amanta (amanta la fel); barbatul ala traieste intr-o lume fabuloasa: el are control, 2 femeu (va amintiti de Gyuri Pascu?) umbla dupa el, se LUPTA pt el, inca…Luati-o mai usor cu pianul pe scari pentru ca e abia inceput de 2021, anul e lung!

  27. o sa zic ceva ce unii cred ca te face o femeie fraiera dar ptr mine inselatul e ceva peste care se poate trece categoric..ma refer la inselatul ala de o seara sau o luna din plictiseala sau atractie fizica..eu as ierta dar ceea ce nu as ierta e sa iubeasca alta persoana sa fie pe termen lung. in rest toti gresim dar daca exista iubire se trece peste ptr ca e pacat ca o greseala sa te faca sa pierzi oportunitatea de a fi cu cel iubit

  28. Nico

    Am trecut si noi prin asta, in urma cu 8 ani. El a comis-o, dupa 6 ani de casatorie si 13 de relatie. A durut al naibii de rau, dar am tinut cu dintii la relatia noastra. A avut un rol important copilul, dar nu pot sa zic ca l-am iertat doar pentru copil ci si pentru toti anii, amintirile si planurile facute impreuna. Pot spune ca relatia noastra este mai deschisa dupa, vorbim mai mult si culmea, parca nu mai sunt asa geloasa ca inainte. In urma cu 3 ani a venit pe lume si al doilea copil, care ne-a legat si mai mult. Ne-am apropiat mai mult si de Dumnezeu si il simt si pe sot sufleteste alaturi de mine.
    L-am iertat, dar as fi ipocrita sa spun ca am si uitat…

  29. Anonim

    Cum a cazut articolul asta pentru mine, nu aveti idee. Sunt fix în a treia noapte (albă rău) de când am aflat de povestea soțului. După 15 ani de relație și la al doilea copil (sarcina azi în ultimele luni), am aflat despre povestea cu o tipă “ frumoasă”. Când ne era lumea mai dragă, când abia aflasem că puiul din burtică, mult dorit de soț, este sănătos si este băiețel, când efectiv simțeam că mă iubește mai mult…. a uitat să șteargă niste mesaje, precise în conținut, și am aflat ce fel de “ședință” avusese când timp de 5 ore nu a răspuns la telefon, am aflat de restul poveștii…
    Ce simt? A picat cerul pe mine, simt că mă sufoc de durere, simt furie multă și ură și neputință….aș fugi în lume, să conduc ore, să ascult muzică, să beau alcool mult și să fumez, să stau singură, să mă rog, să gust multe vinuri bune dar singură de data asta (după mulți ani de momente minunate în doi cu vin bun, mese bune și multă dragoste De care am crezut ca numai cu el pot să fac și el numai cu mine)….. as fugi să îmi plâng durerea singură, să plâng mult și să înec imaginile astea groaznice cu iubitul meu minunat care face dragoste cu o alta, care desface, în primele zile ale anului, o sticlă de vin bun (nu bea altfel) cu o alta, o alta pe care o numește “ frumoasă- mi-a atras atenția pt că e frumoasă” (cuvintele lui) dar, din toate, nu pot decât să ascult muzică în casa noastră….am un bebe în burtică și un altul minunat care doarme în camera de alături și un el care doarme in camera de oaspeți plin de regrete….. nu că m-ar interesa de el…… de aici și neputința.
    Mă simt urâtă și regret toate momentele în care am fost neîngrijită (pt. că copilul, lipsă bonă, alăptat noaptea, alergătură birou- gradință-pediatri, oboseală, bla bla bla motive), mă simt lipsită de sex appeal, nesemnificativă, bună de casă si copii doar, simt că nu contez ca femeie, că sunt urâta îmbracată în haine largi și rufoase prin casă care se stresează că nu are cu cine să lase copilul zilele următoare….. fuck m-am săturat și de gradinițele ăstea închise….
    În fuga pe care o visez din suflet mi-ar mai plăcea să citesc mult și neîntrerupt, aș lua 3 cărți bune și aș citi fără să mișc cu orele, fară să mă ridic de n-șpe ori că “ mami fac și caca nu doar pișu și trebuie să mă ștergi tu.. mami imi e foame…( ce trecătoare și minunate sunt si astea si ce puțini nervi am pentru ele) ….

    • Ioana

      Parca tu esti eu de acum 2 ani.. Exact aceeasi situatie..doare si acum, rau de tare… Nu am divortat inca, nu stiu daca am sa fac asta deocamdata, insa tot ce am hotarat este sa i las timp lui ca sa vad ce isi doreste, ce apreciaza, cum se comporta cu mine si copiii lui, fara sa l controlez, fara sa mi fie teama ca pleaca din nou la altele… Iar eu acum fac multe pentru mine, ma aranjez – am invatat sa mi cumpar cosmetice – nu stiam ce s alea, sa mi cumpar haine, parfumuri de firma – le stiam doar pe alea de la avon, sa ies la cafea in oras, sa mi fac mofturile si sa ma relaxez si s ma apreciez, sa ma simt frumoasa, atragatoare, sexi.. Toate astea pentru a i dovedi ca pe langa o mama si sotie credincioasa, pot fi si o femeie dorita care oricand o poate pierde daca el nu stie sa ma tina acasa… Multa putere, te imbratisez!

    • deea

      Offf, imi pare asa de rau ca treci prin asta. Te-as imbratisa tare daca as putea. Te rog nu te invinovati pe tine pentru greseala altcuiva. Nu e din cauza ca nu te-a aranjat si nu te-ai parfumat destul. Cum zicea cineva mai sus, o gramada de femei superbe au fost inselate de soti, actrite, supermodele. E culmea sa mai duci si povara asta, pe deasupra, ca ar fi vina ta ca te-ar fi inselat. Imi imaginez cat de dureros e totul acum, dar, daca te simti in stare, ar fi excelent sa faci terapie cu cineva bun. Si tu singura, si voi impreuna.

      Ce mi s-a parut socant, citind comentariile, e cat de multe femei au fost inselate cand erau gravide. Chiar m-am infuriat de-a dreptul, ce mama naibii e in neregula cu barbatii? Chiar asa? Iti inseli nevasta in cel mai sensibil, vulnerabil moment din viata ei?

    • Morera

      „Iti inseli nevasta in cel mai sensibil, vulnerabil moment din viata ei?”
      Mie mi se pare.. nu socant, dar uluitor, totusi, sa aud pe cineva spunand ca o sarcina este cel mai sensibil si vulnerabil moment din viata EI.
      si ma gandesc ca poate samanta inselatului sau a nefericirii in cuplu este chiar acolo… O sarcina este un moment de vulnerabilitate maxima si pentru el, nu doar pentru ea. Mai ales cand e vorba de primul copil. Si toata aceasta atentie centrata exclusiv pe femeie poate sa ii genereze barbatului niste stari de abandon, de lipsa de intelegere, etc. Mai mult, o femeie care poarta o sarcina are un control pe care un barbat care va deveni tata nu il are. El are doar griji, nu si control.
      Nu zic ca trebuie sa insele, dar atitudinea asta.. sarcina e un moment vulnerabil pentru mine si te rog sa ai grija cum ma tratezi nu mi se pare sanatoasa.

      Ma refer la raspunsul Deei si nu la primul raspuns, in care e expusa o situatie foarte trista si parca simt eu neajutorarea Anonimei..

    • deea

      @Morera: Prin urmare, femeia gravida nu ar trebui sa se astepte la un pic de ajutor si atentie in perioada sarcinii. Dimpotriva, ea ar trebui sa fie atenta ca nu cumva sotul dansei sa se simta neinteles si abandonat. Interesanta perspectiva, ce sa mai si zic… Si dupa ce se naste copilul? Ale cui nevoi primeaza?

    • Morera

      nu, normal ca nu asa, ar insemna sa se treaca in extrema cealalta. nevoile amandurora conteaza si amandoi trebuie sa primeasca ajutor si atentie in perioada sarcinii, nu doar ale unuia/ nu doar unul. Fireste ca o femeie insarcinata are nevoi speciale si trebuie avute in vedere, dar pana la a zice ca sarcina e perioada in care doar femeia e vulnerabila si sensibila este, cred eu, mult

    • deea

      @Morera – eu nu am zis nicaieri ca „doar” femeia e vulnerabila in sarcina, cred ca aia ai proiectat tu. Am spus pur si simplu ca sarcina e cea mai vulnerabila perioada din viata unei femei. Si, desi inselatul e nasol oricand, faptul ca un barbat alege sa-si insele partenera taman intr-un asemenea moment e cumva dublu josnic. Daca sotul se simte ingrijorat, vulnerabil, stresat, etc., poate sa ceara ajutor de la sotie sau chiar ajutor de specialitate, de la psiholog. Nu sa alerge dupa alte fuste.

    • Irina

      Mă regăsesc…
      Îmi pare rău că trece prin așa ceva oricine. As vrea să pot ajuta cu ceva, o vorbă, o îmbrățișare.
      Fii tare (da, știu că acum nu poți), pune in balanță bune cu rele, prin care ați trecut împreună, ești singura în măsură să iei o decizie potrivită pentru tine și copii. Acum el poate oferi și luna de pe cer dar cu ce folos când a spulberat vise, speranțe și mai ales o familie…pentru o clipă de plăcere oferită alteia și primită de la alta.
      Nu te descuraja, nu te simți vinovată și să nu cumva să îți asumi greșeala lui, este valabil pentru fiecare femeie înșelată!
      La mine, o relație de 20 de ani, la aniversarea a 12 ani de căsnicie, august, am aflat. Nu amantă dar apelarea unor servicii de „escortă” ( mai nou așa se zice). M-a doborât, îi oferisem tot și m-am simțit călcată în picioare. Primul și singurul bărbat în viața sexuală, deschisă la noutăți și oferind fără o limită… am rămas marcată. Tată devotat, copii care îl adoră, primul meu gând „of, ce fac cu doi copii și cum să le explic”, fiind mamă full-time și cu job. Bineînțeles, am avut parte de multe certuri, jigniri, reproșuri, însă nici o clipă nu am gândit că aș avea vreo vină, deși primisem și o asemenea replică. Decizia a aparținut in totalitate bărbatului in care avusesem încredere. Nu se așteptase să aflu, nu a recunoscut decât după multe discuții, însă tot din cauza sau datorită telefonului am aflat. Suntem în a cincea lună de suferință și chin, el încearcă, eu refuz categoric să iert, să trec peste un șoc puternic. Am realizat însă că pot să continui viața fără el, greu este cu copiii și relația cu el, pentru că nu îmi doresc o răcire între ei. El încă nu acceptă decizia mea, crede că e un moft de-al meu divorțul și că timpul le-ar rezolva pe toate.
      E groaznic de greu, am zile in care îmi doresc să îmi pierd memoria, momente in care îmi doresc să îl strâng în brațe (scurte, puține dar sunt), zile in care îmi doresc să îl strâng de gât (DA, există) … dar așa cum citisem mai sus, depinde de voința și dorința fiecăruia, eu, deocamdată nu vreau.
      Am ajuns la concluzia că vreau momentan doar liniște, să hibernez in suferința mea. Plâng, uit să mănânc (unele ar spune că este un lucru bun mai scap de kg, la mine insa nu e nevoie, 52kg), citesc, chiar mai mult decât ar trebui, uneori mă prinde ora 4-5 și îmi impun să dorm macar 3-4 ore, să pot fi și mamă cu normă întreagă pentru copii. Oarecum noroc cu virusul, muncă o fac de acasă.
      Într-un cuvânt mă regăsesc eu pe mine.
      Nu știu ce urmează si nu sunt convinsă cu toate deciziile mele, însă important este ceea ce cred acum: nu aș fi crezut vreodată, nu meritam, însă sunt puternică, pot să trec peste asta fără el. Poate cu timpul o să iert dar nu cred că pot uita. Fiecare dintre noi știe că, fiind implicați copiii … povestea/coșmarul continuă 😔

    • Eliza

      Morera, poate sarcina a fost cel mai sensibil moment pentru femeia in cauza, poate a fost cu probleme sau foarte solicitanta ….ce legatura are cu infidelitatea sotului? In momentul ala sotul a ales sa caute amanta in loc sa fie langa sotia care avea nevoie de el. Mama nu a ramas gravida singura. De ce a mai facut sotul un copil daca era cu gandul la fuste? Daca era ingrijorat de sarcina a ales o amanta care sa il tina departe de casa si de nevasta in loc de o carte , un curs, un drum de informare la medic etc. ?Si foarte repede i-ai gasit scuza , ca saracul e neglizat ca sotia primeaste atentie. Mai degraba a premeditat totul ai a profitat de atentia indreptata spre sotie sa faca ce vrea el fara sa bata la ochii. Putea sa stea mai mult cu celalalt copil daca era asa dedicat si ingrijorat… sotul nu are scuze … si sa arunci vina pe sotie ca l-a neglijat e odios( trebuia sa ii dea de mancare cu lingurita, sa il incalte, ca apropiere era ca un bebe nu vine cu barza).

    • Elvira7

      Anonim, Irina, poate va ajuta cu ceva.
      In facultate am avut un prieten bun, foarte bun, dar am decis sa nu ne casatorim pentru ca aveam cateva principii de viata diferite si am fost suficient de maturi sa stim ca ar afecta o casnicie. La sfarsitul facultatii ne-am despartit cu un la revedere. El bucurescan eu nu, ne mai intalneam extrem de rar, prieteneste, povestindu-ne ce s-a mai intamplat in viata fiecaruia, deschisi si totdeauna sinceri. Intre timp amandoi ne-am casatorit. Intr-o dimineata foarte devreme, cu o treaba prin Bucuresti, eu din masina il vad mergand pe trotuar. Desigur opresc, il strig, bucuroasa sa-l vad. Il invit in masina sa-l duc acolo unde avea treaba, si spre surprinderea mea, imi cere sa ne oprim undeva sa stam de vorba. Avea nevoie sa se destainuie! Era trist, derutat, suparat. Venea de la iubita lui. Isi insela nevasta care era mereu „neglijenta”- asta este singurul calificativ negativ ce mi-l amintesc ca l-a spus atunci. Ii vizitasem odata sa le cunosc fetita, m-am dus cu alta colega de facultate nu singura, recunosc ca si eu am fost neplacut surprinsa de sotia obosita, nepieptanata, in pijama si inconjurata de scutece mototolite la orele dupa amiezii; dar cel mai neplacut a fost intrarea in camera a mamei soacre, o femeie care l-a chemat pe el la masa in timp ce noi eram acolo, nu a avut macar bunul simt sa ne astepte sa plecam – spusesem ca suntem intr-o foarte scurta vizita, doar sa vedem fetita de care era tare mandru.
      Stia cat de mult ma va dezamagi vorbindu-mi de aventura lui, a recunoscut ca nu era vorba de iubire ci sa evadeze din mediul acela care-l sufoca, ii era dor de o dragoste facuta cu o femeie parfumata, la lumina lumanarii( nu mi-a spus detalii dar le-am inteles), etc. Normal ca mi-am facut datoria de prietena, vorbind de importanta sotiei, oboseala cu copilul mic(biiiine, si sfatul sa se mute de la socrii chiar daca era justificat ca-i ajutau cu copilul), cum ar fi fost amanta daca era in locul sotiei, etc. Asta nu este important, important este sa dam „filmul” inainte inca vreo 6 ani in care nu ne-am mai intalnit si nu am mai vorbit.
      Eram la mare, mergeam la plaja cu cei 3 copii ai mei, trecem pe langa o familie singuratica si-i recunosc pe ei. Ne-am salutat bucurosi, iar copiii au vrut instantaneu sa stea impreuna. Asa ca am petrecut o zi la plaja cu povesti si amintiri. M-am bucurat sa-i vad cat de bine erau impreuna. Se mutasera de la parintii ei. Mai aveau un baietel. Erau atat de potriviti unul cu celalalt! De atunci ne-am mai vazut cand si cand. I-am vizitat cand am mai mers prin Bucuresti, ba chiar am iesit doar cu el la cate o cafea. O singura data a spus, scurt, amintind de ceea ce se intamplase niste ani in urma ca ar fi exclus sa se mai intample asa ceva. Cu sau fara sotia lui de fata, vorbeste de ea numai la superlativ, cu dragoste dar cel mai mult, respect. Nu stiu cum si-au rezolvat tristetea de atunci, dar stiu ca acum le este bine. Poate daca nu exista experienta respectiva, el nu ajungea sa ii vada toate calitatile, s-ar fi impiedicat doar de cele cateva defecte(care banuiesc ca erau ocazionale, ea fiind o cerebrala care probabil a facut greu fata treburilor de mamica la inceput), cat de relaxati sunt unul cu celalalt si mai ales, nu este pic de gelozie sau neincredere. Si pe buna dreptate. Din partea lui, ea nu are de ce sa se mai teama. Si sunt sigura ca l-a iertat.
      Este tare dureros acum. Dar, daca iertati, poate va dati sansa la o viata minunata impreuna, plina de dragoste, respect, apreciere.

    • Lory

      Elvira 7, nu stiu de ce ,dar povestile cu mame plinute, nepieptanate si inconjurate de scutece care au fost inselate de soti care nu vroiau decat o femeie vesela, parfumata si lumanari imi face rau. Nu era mai simplu sa stea si tatal printre scutece si mama sa aiba o zi libera? Ca daca el e la job si dupa la amanta, nu ajuta deloc acasa( si timp de cautat amanta si plimbat si intalnit. acum tu ai spus „iubita” si ma intreb daca el a numit-o asa si pare chiar mai dureros).Cumva tot mama epuizata e de vina si tatal nu acorda nici sprijin emotional. Multe mame se lupta cu depresia dupa nastere, mai are nevoie si de amanta? Daca il deranja soacra de ce nu a fost barbat si nu i-a spus „mersi, ne descurcam acum , te chemam cand avem nevoie”? Cand tot vin musafiri mai mult sau mai putin doriti de mama epuizata, intreaba unul femeia nepieptanata daca e ok, are nevoie de ceva? O intreaba si pe ea cineva daca e ok sa primeasca musafiri, daca nu vrea sa iasa dintre scutece, daca vrea sa faca o baie de o ora ? Sau nu e nimeni pe langa ea si trebuie sa para fericita cand vin musafiri ca la muzeu si vor sa fie serviti? Soacra o ajuta sau era un stres in plus?Mama ar fi mers la salon sa se coafeze sau acasa se strangeau bani pentru apartament/camera copilului/ taxe de nastere? Nu cred ca voi putea sa empatizez vreodata cu tatal care fuge de la discomfortul produs de un bebe si de sotia epuizata la amanta cu lumanari parfumate….nu are si el o raspundere acolo fata de copil si de sotia care a nascut? cum se simtea tatal daca el isi rupea un picior si sotia fugea la altul ca nu ii place ghipsul si barbatul care nu poate sa faca baie singur? Cat de aspru era judecata o astfel de femeie… Poate si mama vroia o seara romantica, dar are un bebe de alaptat si schimbat si culcat ca sotul nu se vede la orizont( ocupat cu iubita si are timp de cafele cu prietenele deci nu grabea acasa).Poate si mama vroia sa iasa cu o prietena din casa la un suc o ora -doua, dar cine sta cu copilul ca e mama denaturata daca il lasa singur cu tatal ca el e barbat si asta e traba de femeie .Cand un cuplu se hotareste sa aiba copii, se asteapta la scutece, colici, nopti nedormite. Copilul are 2 parinti care l-au facut si trebuie sa se ingrijeasca de el, nu o mama depresiva si un tata consolat de iubita( tot el saracu’ trist si abatut- oare ce spunea acasa cand isi vizita iubita, unde o cunoscuse si cat de repede au ajuns in pat, se gandea la familia lui cand era la lumina lumanarilor, cui facea declaratii de dragoste,s-a gandit la cum ar reactiona sotia daca afla, cum era sa i se intample lui, cand au avut al doilea copil a facut la fel, avea aceasi iubita, s-a despartit de iubita si a fost fidel in anii care au trecut sau e ceva obisnuit si si-a amortit constiinta ca pare o poveste frumoasa dar nu am stat noi cu ei in casa si daca isi minte sotia sa fie cu amanta nu cred ca avea o criza de sinceritate in fata unei prietene -fosta iubita pe care o tat intalneste- pe care o vede la cativa ani etc). Mereu sotia nu se ingrijeste, are kg in plus, dar sotii astia sunt numai Brad Pitt sau daca e chel cu burta sau un slabanog cu barba murdara sau altele e vina sotiei ca nu il ingrijeste si daca il inseala ea e de neiertat si ##### ? Infidelitatea este o alegere si e nevoie de premeditare, nu se intampla asa pur si simplu… nu stiu cum poti sa iubesti pe cineva si sa il lasi cand are nevoie de tine si sa cauti pe altcineva, sa faci sex cu cineva si sa mergi acasa sa iti imbratisezi partenerul, sa ai o relatie extra luni, ani ,dar cand se afla sa regreti instant si sa pretinzi ca iti iubesti partenerul pe care l-ai mintit si tradat luni, ani…..

    • Anonim...

      Cat de bine te inteleg, desi poate nu trec fix prin acelasi lucru…suntem casatoriti de 7 ani si jumatate, avem doi copii si-l vad in fiecare seara cum sta cu telefonul in mana, cu orele, motive gaseste…sunt prietenii, subiecte interesante. Sunt convinsa ca nu asta este, dar in acelasi timp nici nu-l pot acuza pentru ca nu am dovezi, suntem aproape tot timpul impreuna dar preocuparea lui macina increderea pe care i-am acordat-o. E dureros sa vezi ca omul de langa tine are cu totul alte preocupari si uita ca mai are si o sotie, copii. M-am invinovatit foarte mult si am inceput sa fac schimbari in speranta ca lucrurile revin la normal. Ce fel de femei sunt cele care incearca astfel de relatii cu barbati insurati, barbati care au familii, copii? Ai grija de tine! Nu stiu uneori de unde avem totusi puterea sa mergem mai departe…as plange cateodata in gura mare de durere si neputinta…

  30. IQ

    Inainte sa mi se intample, spuneam ca nu as ierta niciodata. Cand s-a intamplat, mi-am dat seama cat de mult conteaza contextul in care te afli in acel moment din viata ta. Nu exista reteta universala. Viata te invata. Ah, si cum te mai invata!

  31. Justme

    Marea majoritate am fost, vom fi de o parte sau alta a baricadei, în centrul atenției sau pe margine. .. Nu trebuie să căutăm vinovați, o serie de lucruri, circumstanțe, vorbe aruncate în vânt, reproșuri, frustrări, suma unor neajunsuri, lipsa comunicării, sincerității, uneori chiar delăsare, implicare superficială …
    Au trecut câțiva ani de la ‘momentul adevărului’,de la trezirea la realitate.. Prima etapă ‘aruncarea’ cu reproșuri, etapa doi profunda și in intensa sinceritate.Important este sa fii sincer cu tine în primul rând, sa fii sincer cu cel de lângă tine, să expui motivele pentru care rămâneți împreună /vă despărțiți.
    Mai există și momente de neîncredere, crize de nervi, furie,frustrări, obsesii…
    Important este sa mergi mai departe, să renaști din propria cenușă.
    Din punctul meu de vedere relația poate deveni mai intensă,mai asumată… Important este sa vezi (sau nu) acea licărire, urmă de speranță,dacă exista potențial și dorința de a trece peste, dacă mai exista sentimente (sau se vor crea altele,ca la ‘Podul de piatră’.

  32. flar

    Of, cum vine articolul asta. O luna a trecut de cand am aflat. Ce simt? O sumedenie de chestii, nu pot sa le numesc sentimente: ura, repulsie, stima de sine scazuta, motivatie pt o better me, neputinta, slabiciunea lui si ca nu ma pot baza pe el ca fiind capul familiei.
    Vreau din tot sufletul sa plec si imi doresc sa il distrug, sa ajunga un nimeni, sa i se intample toate relele, i-am zis ca daca ar fi murit nu as fi simtit atata durere in sufletul meu si ca regret din tot sufletul meu ca e tatal copiilor mei.
    Insa contextul nu imi da voie sa plec, un copil de 5 ani, un bebelus alaptat, plus un an de munca asidua pt ca ne-am mutat la casa anul acesta (si da, aproape ca am muncit cot la cot cu el si constructorii cu toate ca eram cu burta la gura, am alergat toata sarcina sa semnez contracte, sa platesc contracte, sa cumpar materiale de constructii, apoi a doua zi de cand am iesit din maternitate, hop la volan si ia-o de la capat cu alergatura) sa las totul si sa merg in chirie avand in vedere situatia financiara nu prea buna dupa investitiile facute.
    Ne-am reluat viata sexuala, il incurajez sa imi spuna tot ce vrea si sa ii ofer, se implica mai mult cu copiii, iar cand simt ca se relaxeaza si uita prioritatile (pt ca la noi asta e problema: alocarea resurselor pt prioritati- eu mai mult pt copii/casa, el mai mult pt placeri, „ca doar o viata avem”) ii mai trimit cate un soc de remember pe ce ne concentram. Simt ca nu a invatat nimic din asta si asteapta doar sa se mai limpezeasca lucrurile ca sa poata iesi linistit si sa isi faca de cap.

    Nu iert, nu uit, intep, impung, pun sare pe rana in fiecare zi pana cand o sa am curajul si posibilitatea sa plec si sa il las distrus, mai distrus decat e sufletul meu.

    • Printesa Urbana

      OOoof, imi pare tare rau. 🙁

    • elvira7

      Oooo, Flaur, sigur, este alegerea ta, dar ce bine ar fi sa incerci sa ierti sau sa te desparti chiar acum! Daca acum cladesti tu pe ganduri rele, nu poate sa iasa nimic bun, nu ai cum sa il ajuti pe el sa se schimbe si iti distrugi si sansa ta si a copiilor la o viata frumoasa impreuna cu tatal lor. Tu acum vorbesti de distrugerea tatalui copiilor tai! Cu un tata „distrus” (orice ar fi fost intre el si mama lor nu o sa conteze pentru ei peste multi ani de zile, ci cum va fi tatal lor ca om) viata lor va fi distrusa, oricat de mult ii vei iubi tu. Cu o mama care il impunge pe tatal lor, din nou, viata si pacea lor este compromisa. Copiii sunt mai fericiti sa vada armonie intre parintii lor, mult mai mult decat daca parintii lor ii sufoca pe ei cu atentie si dragoste. Iti inteleg supararea, nu stiu ce as face eu intr-o perioada ca asta, tocmai d’aia gandind la rece vreau sa te atentionez ca trebuie sa iei o decizie rationala si benefica in atitidinea fata de el. Nu este o asigurare ca el nu va mai gresi, dar cel putin, ti-ai dat si tie, si copiilor, o sansa! Cand vei decide ca vrei sa ierti (pentru acum, nu stii ce va mai aduce viitorul) este in primul rand un bine ce ti l-ai face tie. Multa putere si intelepciune iti doresc!

  33. Citesc și scriu din perspectiva unei femei care a fost înșelată, care a înșelat și alături de care s-a înșelat. Mi s-a întâmplat în mai multe relații și din diverse motive. Nu mă simt vinovată și nici entuziasmată, doar mai experimentată. Nu judec deciziile altora, fiecare alege după cum îi este mai bine, și sunt convinsă că pentru alții acestă situația are o intensitate diferită, o percep altfel, însă nu pot să nu observ printre rânduri minciunile pe care oamenii și le spun lor însăși, și celor din jur, ca să-și facă alegerile mai suportabile (aici mi-a plăcut doamna care a spus că a rămas cu soțul pentru bani și poziție socială, respect pentru sinceritate). Observ fără efort globurile de fabule pe care și-le construiesc în jurul lor femeile, refuzând să vadă realitatea dureroasă și nemiloasă. Nu, nu toți bărbații au nevoie ca să înșele și nu sunt programați ca să o facă. O fac doar cei care vor și pot.
    Dacă am învățat ceva din experiențele mele cu infidelitatea, este că nu mi-o doresc în casa mea. Nu mai vreau să înșel și nici nu voi accepta să fiu înșelată. Pentru mine ambele drumuri duc la despărțire, chiar dacă nu imediată și nu fizică, cu siguranță sufletească. Se rupe ceva ce eu nu mai pot înnoda. Pentru alții s-ar putea să fie diferit. Fiecare cu alegerile lui.

  34. O parere

    O relatie presupune ca in fiecare zi alegem sa fim cu cel de langa noi. Partenerul nu ne apartine, nu e garantat pe viata, e o alegere zilnica. Cred ca atunci cand unul inseala isi asuma o alta alegere, chiar si temporara. Apoi, depinde de amandoi daca vor sa isi continue drumul cu alegerea initiala. DAR, a alege inseamna a renunta la toate celelalte optiuni.
    E important ca fiecare sa isi scrie asteptarile pe care le are de la partenerul de cuplu, zonele de intoleranta si sa le discute, sa le confrunte, sa vada cat coincid viziunile lor si daca se poate continua impreuna.
    Eu va felicit pentru decizia de a continua, e mult mai usor sa renunti. Efortul depus poate sta marturie dorintei pentru un viitor comun. Insa e important ca fiecare sa puna pe masa ce isi doreste de la relatie si ce nu va putea ierta. Mult succes!

  35. Morera

    Interesant. Pe mine cel mai mult m-a impresionat și durut ce a scris Anonim, care e si însărcinată. Sper să îți găsești cât mai repede liniștea, un punct de echilibru. Sper sa ai alaturi prieteni devotați sau sa mergi la terapie.

    Legat de adulter, nu pot sa nu observ că există situații din două categorii. Adulterul era până nu demult o infracțiune. Ca orice infractor, până la urmă, și adulterinul poate fie să își dea seama ce a făcut, să simtă rușine și să se schimbe, caz în care poate fi integrat în societate :)))), fie să creadă că nu e nimic anormal in ce a făcut și problema e că a fost prins, in acest caz este pierdut.
    M-a înmărmurit replica asta „Acum din cauza ca eu nu sunt lângă el in public decat foarte rar s-a gandit ca ar relua relatia cu ea pentru ca ii ofera mai multa atentie in public si nu pare a fi singur. ”
    Un bărbat care a înțeles ce a făcut, ce a provocat, nu poate să gândească așa. Și nici o femeie care a înțeles ce i s-a făcut.
    O relație nu are cum să meargă mai bine dacă argumentele de pe masă sunt: bărbații înșală cu toții. Normal că am fost înșelată, doar sunt grasă. E important să rămân în acest cuplu, pentru poziția mea socială.
    Sigur că în spatele acestor replici sunt oameni, dureri, frici și speranțe, dar pentru mine, cu tristețe zic, nu arată decât că acei oameni nu au înțeles mai nimic și istoria se va repeta.

  36. eu personal nu as putea si traiesc asa in ignoranta cumva ca daca nu aflu nu exista.
    Dar am avut o ruda ce si-a prins sotul cu prezervative in buzunare si cand i-a verificat telefonul avea X mesaje, el a ercunoscut, apoi a dat vina pe ea ca e prea geloasa. Ea a ramas mereu cu frica asta, spunea ca ii revenea gandul de multe ori pe zi si ca ii verifica periodic telefon si email si buzunare si atent unde se duce el si cat sta si daca intarzia si in metrou incepea din nou cu gandurile etc. Mi s-a parut trist pt ca mintea are un numar limitat de ganduri si daca acestea sunt auto distrugatoare nu mai ramane mult loc de ganduri frumoase si de viitor, si infidelitatea si neincrederea in el i-a mancat ani din tinerete si umbrit zambetul fericit de pe chip. Ea a murit intre timp….

  37. Jasmin

    Poate sa imi explice si mie cineva in ce lume e in regula sa invadezi sfera privata a unui om si sa ii cauti prin mesaje? De ce se vorbeste aici despre asta ca si cum ar fi normal si chiar dreptul celui inselat? Ati vorbit cu partnerul vostru si l-ati intrebat daca e de acord sa ii cititi mesajele? Inteleg daca sunteti suparati ca a inselat, dar la urma urmei, acest gest tradeaza de asemenea, din punctul meu de vedere, increderea partenerului si dreptul la intimitate.
    Chiar vreau sincer sa inteleg, cum va motivati acest gest?

    • Morera

      In lumea in care omul a inselat, pretinde ca regreta ca a inselat si acum vrea sa fie deschis cu toate. Nu trebuie sa fie asa toata viata, dar pana cand isi recapa increderea unii in altii…

    • Jasmin

      Deci totusi consensual? Atunci nu am nici o problema.
      Si in cazul in care partenerul nu a acceptat sa isi dea telefonul la controlat?

    • Sophy

      Asta era problema , ca sotul inselat a verificat telefonul, nu adulter, inselat, vieti paralele, traume si famili dezbinate. Stiu ca este o lege in sensul asta, dar care incalcare e mai grava: ca i-ai citit mesajele sau ca el/ea are alt partener si te minte, ia din casa( ca amantlacurile costa)… As intreba si eu in ce fel de lume intimitatea si integritatea e limitata la un telefon. In cazul in care partenerul nu a fost de acord sa ii fie verificat telefonul poate sa depuna plangere desi cu divortul batandu-i la usa cred ca are probleme mai mari. Infidelitatea a fost si ea consensuala, si-a dar partenerul inselat acordul….atunci nu mai era infidelitate. E ridicol sa spui ca partenerul de viata care iti spala chilotii si cu care imparti datoriile la banca nu are dreptul sa se atinga de telefonul tau. Eu specific de la inceput de relatie ca vreau transparenta si ca nu am nimic de ascuns, ca increderea se castiga prin sinceritate ,nu cu parole. Cine vrea sa insele o face cu tine de mana. Daca esti deranjat ca partenerul cu care faci sex sa iti citeasca mesajele, atunci sigur ai in telefon ceva care nu te pune intr-o lumina prea buna. Ce o sa gasesti in telefonul unui sot credincios: selfie cu pisica, scorul la Tetris, mesajele de la soacra…secrete de stat. Conteaza ce prioretizezi in relatie si daca pentru partener e mai importanta integritatea telefonului decat nevoile partenerului, atunci e un semn ca nu esti in relatia care trebuie. Daca nu te simti confortabil ca partenerul sa iti controleze telefonul, discuti cu el si vezi la ce intelegere ajungeti sau il denunti la politie…dar cum spuneam ,daca partenerul a gasit selfiuri nud in telefon, ai altele pe cap. Pentru infidelitate si minciuna cand apare o lege, ca si astea sunt lucruri intime?

    • Jasmin

      Nu stiu daca sexul si spalatul chilotilor chiar iti da dreptul la sfera privata a unui om. Parerea mea personala e ca daca nu exista incredere, atunci oricum ceva nu e in ordine. Nu stiu daca poti impiedica partnerul sa te insele prin faptul ca ii controlezi telefonul. Daca exista dorinta sa iasa in afara relatiei, se va intampla cu sau fara controlul mesajelor. Nu zic ca e acceptabil sa iti inseli si sa iti minti parteneul, zic ca pentru mine este de asemenea inacceptabil sa consideri ca ai dreptul la sfera lui privata si sa il controlezi. Argumentul ca daca nu are nimic de ascuns, atunci nu are de ce sa se ingrijoreze daca ma uit prin mesaje nu mi se pare valid. Sau am ramas la mentalitatea comunista unde Securitatea stia totul despre noi? Fiecare dintre noi are dreptul sa aleaga cu cine isi impartaseste gandurile. Nimanui nu i-ar place sa ii citeasca cineva jurnalul privat. Nu cred ca in momentul in care ai decis sa ai o relatie cu cineva, iti dai in mod implicit acordul sa nu mai ai ganduri private. Pe langa asta, daca totul e asa de transparent, de ce exista neincredere? Nu iti cunosti partenerul? Ai nevoie de mesajele lui pentru asta? Nu puteti comunica?
      Cei care se simt indreptatiti sa cautati prin sfera privata a altora, sunteti de asemenea la fel de deschisi sa va oferiti gandurile partenerului? Ce faceti daca anuminte lucruri sunt interpretate gresit? Ce faceti daca un prieten va spune secrete pe care nu a vrut sa le comunice si partenerului vostru? Ce faceti daca partenerul nu va suporta toate gandurile si parerile? Va compromiteti propria personallitate din frica de a nu a mai fi iubiti din cauza unei pareri diferite, pentru ca stiti ca sunteti supraveghiati non stop? De ce este nevoia de control a unui partener mai importata decat nevoia proprie de a avea o sfera privata?

    • maria

      Jasmin, faci o manevra avocateasca si muti atentia spre un alt lucru.
      Pentru tine e mai groaznica verificarea mesajelor decat inselatul sotiei/sotului.
      Ambele sunt o tradare.
      Dar oare care doare mai mult si are consecinte dezastruoase?
      NU este corect sa verifici telefonul sau email-ul cuiva, ii incalci intimitatea, dar acest lucru trebuie sa fie discutat cu un alt prilej.
      Acum se discuta despre increderea pe care o mai poti avea (sau nu) dupa ce ai fost inselat, despre durerea de a fi inselat.
      Nu mai pune sare pe rana, te rog.

    • Eliza

      Jasmin, nu crezi ca e un pic superficial sa spui ca un telefon reprezinta sfera personala a cuiva si ca e ceva capital ca partenerul de viata sa se uita in el? Mai ales cand auzi de femei gravide, ajunse pe drumuri, cu traume dupa ani de zile, tu intrebi cum si-au permis sa caute in telefonul infidelului? Asta le trebuia lor, sa le faci infractoare de parca daca nu vedeau mesajul pacatos nu exista nici amanta? Poate de asta am ajuns asa , ca il loc sa pretuim conexiunea cu partenerul pazim feroce telefoane. Ce poate sa merite asa loialitate la un telfon nu stiu, dar poate sunt eu prea banala. Comparatia cu jurnalul e depasita, juranlul e pentru tine, scris de tine . Telefonul reprezinta interactiunea ta cu cineva si avand in considerare ca il folosesti sa postezi pe net sau sa trimiti mesaje , ce poate fi asa wow ca nu poate vedea si partenerul de viata? Nu pot sa imi imaginez ce secrete poti sa primesti de la prieteni si partenerul sa nu afle, urate secrete au prietenii daca iti afecteaza relatia de cuplu. Foarte dus in penibil subiectul….Daca esti asa deranjata ca partenerul iti umbla in telefon, vorbeste cu el. Observa ca sotii infideli nu s-au plans ca au umblat partenerii cu telefoanele lor( ca nu i-au santajat, nu le-au furat indentitatea, nu au hartuit amanta) ca stiau si ei ca greseala e la ei. Increderea se castiga, se construieste, nu ai incredere in cineva pentru ca iti spune sa ai incredere . Si e pusa rau la incercare increderea cand il vezi ca se hlizeste cu orele in telefon, ca suna noaptea, ca merge cu el la dus, ca il pazeste cu 7 parole…greu sa ai incredere in cineva care iti ascunde lucruri. Sigur ca poate sa te insele si fara telefon sau fara parole, ca sterge mesajele, trece amanta Fane in agenda, isi mai ia un telefon pe care il ascunde prin masina sau la munca…. dar sa invinuiesti sotul inselat ca s-a uitat in telefonul infidelului….e SF.Apropo, facturile cand vin au numele destinatarului pe plic, eu nu le platesc daca nu e numele meu, nu sunt si utilitatile mele, nu sufar si eu daca ne taie curentul, nu sunt si eu rezident si proprietar la adresa respectiva? Vrem intimitate si spatiu privat numai unde ne convine… daca vrea partenerul intimitate sa faca o baie nu se poate ca e nevoie de el sa schimbe scutece sau nu vrea copilul sa stea cu celalalt…

    • Jasmin

      Maria: credeam ca e o discutie deschisa, si din cauza ca multe persoane au spus ca verifica telefonul partenerului, am incercat sa inteleg cum isi motiveaza acest gest. Nu incerc sa pun sare pe rana si nu incerc sa invinovatesc pe nimeni. Imi cer scuze daca cineva se simte atacat sau criticat. Incerc numai sa inteleg si sa discut despre argumentele primite. Sper ca imi permiti sa imi spun si eu parerea.

      Eliza: nu mi se pare de loc superficial sa cred ca o relatie se poate baza pe incredere. Personal sunt de 12 ani intr-o relatie unde amandoi ne respectam individualitatea si putem vorbi deschis despre ce nevoi avem. Daca am o problema cu ceva, pot sa intreb direct si daca partenerul meu ma minte, atunci avem o alta problema, ce nu o pot rezolva prin controlatul telefonului. Si apropo, nu spun ca relatia noastra e perfecta si nu vreau sa ma dau mare, insa la capitolul incredere si libertati pe care ni le oferim, stam bine. Insa poate sunt naiva, crezand ca toti pot avea o relatie in care pot sa aiba incredere in partener si sa stie ca li se spune adevarul cand intreaba.
      Dar exact aici e problema mea. Eu nu invinovatesc victimele si nu le intreb de ce s-au uitat in telefon cand au aflat ca sunt inselate. Am insa impresia, si asta era intrebarea pe care o pun, ca controlatul telefonului e absolut normal. Si ceea ce ma irita, e faptul ca partenerul e considerat vinovat, si in concluzie controlat, inainte de a exista dovezi ca a facut ceva rau. Ma refer la afirmatiile de genul: iti spal chilotii, atunci pot sa ma uit si la ce mesaje scrii. Nu vreau sa discut ce poate exista pe telefon care nu inseamna tradare, insa violeaza reptul la intimitate, e absurd sa zici ca partenerul nu are ce sa ascunda. Ma intreb daca voi, care sunteti absolut convinse de dreptatea acestui gest, va oferiti la fel de deschis telefonul la control. Oare nu e si simplul gest de a-ti dori sa controlezi mesajele uni alt om, dureros pentru el? Nu e oarecum si o reactie normala sa zici: daca partenerul (care ma cunoaste cel mai intim si mai bine) ma crede mincinos, atunci am sa fiu mincinos.
      Afirmatia ca increderea nu se da pur si simplu, ci se castiga… cum se castiga? Prin verificarea telefonului daca mesajele coincid cu ceea ce povesteste? Sunt eu naiva sa imi imaginez ca daca alegi sa ai o relatie cu un om, atunci ai decis sa ai incredere in el? Sau traiti in paranoia constanta ca ar putea sa va minta si stati la panda tot timpul sa prindeti telefonul nesupraveghiat? In loc sa vorbesti cu omul tau direct? Sunt toti potentiali mincinosi? Mi se pare nesanatos sa ai o astfel de relatie…

    • Morera

      Jasmin, ce pare ca nu intelegi este ca aici e vorba de relatii care au trecut printr-o criza. deci nu e vorba ca esti TU potential mincinoasa, nici partenerul tau cu care nu vrei sa te dai mare, nu e vorba de relatii in care totul merge bine. Este vorba de o relatie care trece printr-o perioada de criza, si criza a fost adulterul. Lasa-i sa se vindece cum considera.
      In relatiile in care unul este dependent de jocuri de noroc, terapeutii recomanda sa i se ia depedentului accesul de la conturi, sa nu aiba in posesie bani, sau chiar sunt implicati prietenii si familia extinsa si li se cere sa nu imprumute. Nu zice nimeni sa stea cardul partenerului TAU la tine, pentru ca alti barbati au probleme cu jocurile de noroc.
      Sunt si alte genuri de crize si probleme in UNELE relatii.
      Nu inteleg de ce insisti sa compari relatia ta cu relatiile altora, de vreme ce tu spui ca a voastra merge minunat.

    • Jasmin

      Cred ca m-ai inteles gresit. Nu vreau sa ma compar cu nimeni. Am vrut sa inteleg de ce este ok (pentru unii) in relatii care inca nu au trecut prin nici o criza de infidelitate, sa isi controleze preventiv mesajele.

    • Morera

      Raspunsul tau a fost la un comentariu despre o femeie ce cauta prin mesajele sotului care o insela(se). De altfel, si primul tau comentariu contine cuvintele „Inteleg daca sunteti suparati ca a inselat, dar la urma urmei..” Deci nu era vorba pentru nimeni de controlat preventiv, era vorba de cupluri in criza, in care increderea a fost distrusa si trebuie restabilita cumva.
      Sigur ca, dupa parerea mea, trebuie sa fie ceva de comun acord, uite, ti-am tradat increderea si vreau sa o recastig, poti sa te uiti prin mesajele si emailurile si istoricul paginilor pe care le accesez. Altfel, daca doar „supraveghezi” masura in care te minte si te inseala, nu am rezolvat nimic…

      Oricum, este clar ca cine nu a trecut prin asa ceva sau nu a avut de-a face cu cupluri cu probleme nu intelege o iota din lucrurile acestea. Si e in regula, exista si cupluri exceptionale, si mai ales exista cupluri la inceput de drum (>10 ani) care nu am avut parte de cine stie ce crize.
      Dar eu cred ca este o problema cand cineva care in mod clar nu intelege o situatie, vine si insista si insista sa aiba el dreptate in detrimentul oamenilor care chiar trec prin situatia respectiva

    • Jasmin

      Nu insist sa am dreptate, ci sa inteleg. Daca tu insisti ca eu insist, atunci ai tu dreptate. \o/
      Imi cer scuze ca am interbat.

    • Lory

      Jasmin, asta pare o pledoarie a cuiva care vrea sa convinga sau sa se convinga… continutul telefonului era dovada infidelitatii, ce dovezi mai pot fi inafara de prinsul in fapt care sa le consideri justificate sa incalci suprema intimitate:telefonul. Se ajunge la control dupa un comportament suspect( intarzie, lipsesc bani, minte, gasesti ruj, parfum, biletele etc) si asa primesti o confirmare. Si da, increderea se castiga, se pastreaza, se sparge… Multe gesturi sunt mici: iei telefonul sotului sa te suni ca nu iti gasesti telefonul sau nu ai baterie si trebuie sa suni urgent undeva, suna telefonul si vezi un apel de la Iubi cu poza cu tot si cand il intrebi spune ca a sunat mama …. Sa fim seriosi! Mai ales ca toate persoanele care au spus ca au verificat telefoane au confirmat infidelitatea, deci nu era degeaba pusa la incercare increderea. Eu nu ma supar daca sotul umbla in telefonul meu, nu stiu ce secrete au altii mai ales cand se bat cu caramida in piept ca au incredere si libertate si sunt deschisi si atenti la nevoile partenerului, de trebuie sa nu le atingi telefonul decat daca ai dovezi si mandat. Si sunt de acord ca e o mai mare intimitate in spalat lenjeria, sex , ingrijit cand e bolnav decat continutul unui telefon. Nu mi-as dori o relatie cu cineva care isi pretuieste telefonul mai mult decat mine…. fiecare cu standardele lui. Si e foarte urat sa ii intrebi pe cei inselati cum de si-au permis sa verifice telefonul…. infidelitatea e o trauma uriasa, mai ales ca vorbesc despre copii sau cum s-au trezit ingropati in datorii. Cum as putea sa fac un copil, sa iau un credit pe 30 ani cu cineva care considera ca „totul pana la telefon” sau iti trebuie dovezi sa poti sa discuti despre ce te deranjeaza( lipsa de transparenta de ex). Treaba cu daca imi verifici telefonul inseamna ca ma crezi mincinos si asa o sa fac, o sa fiu mincinos e exagerata. E o scuza…. nu devii mincinos sa dovedesti ca nu esti. Cel mai matur ar fi sa iti intrebi partenerul de ce e deranjat de atasamentul tau fata de telefon sau de ce il controla… asa discutati si faceti un compromis, poate prin comportament ai transmis un mesaj gresit si e vorba despre ceva marunt care se remediaza usor. Legal partenerul de viata are dreptul sa stie ce venit ai, ce cazier, ce istoric medical, ce anturaj etc pentru ca in cazul in care tu patesti ceva sau numai poti sa iti indeplimesti anumite obligatii/promisiuni, partenerul le preia( ironic ca poti fi executat silit ca banii de rate s-au dus pe un weekend romantic cu amanta, dar nu poti sa ii verifici telefonul sa citesti un mesaj amoros din greseala). Nu au fost controlati niste oameni inocenti si nu s-a ajuns la divort pentru ca s-a interpretat un mesaj aiurea. Daca o prietena iti trimite un mesaj ce nu trebuie citit de partener, e de intrebat de ce nu, de ce ma pune intr-o astfel de pozitie, desi nu imi pot imagina despre ce poate fi vorba.Cand ti o multime de secrete pentru altii nu te departezi de partener, nu ii arati ca nu ai incredere sa ii impartasesti ceva important, ca nu ai incredere in el ca nu se va descurca sau ca nu va reactiona cum trebuie? Acum sincer, poti avea inceredere in cineva care are parole la orice, care nu lasa telefonul nesupravegheat, care raspunde cu „nimic/nimeni” la orice intrebare legata de cine a sunat/ce a vrut, primeste multe notificari si mesaje, apeluri la ore ciudate, care e mereu cu capul in ecran, care are prieteni sau urmareste necunoscuti pentru tine si nu se grabeste sa ti prezinte sau care dispar pur si simplu… Pana sa mai aperi intimitatea infidelului, pune-te in locul celor inselati …sa fac o paralela gandeste-te cum e ca cineva rapit sa nu foloseasca telefonul sa sune dupa ajutor sa nu incalce intimitatea rapitorului… Mare grija cu telefoanele si continutul lor! Pot fi furate sau conturile sparte, asa ca nu tineti nuduri in telefon, mesaje compromitatoare , discutati lucrurile dificile in persoana sau macar la telefon, nu adaugati persoane necunoscute pe retele etc. Daca vrea sa te insele poate sa ascunda o alta cartele in carcasa telefonului, dar asta inseamna multa premeditare si e un mare motiv de neincredere. Sunt oameni care mint cum respira. De multe ori cand e prins in fapt infidelul se apara cu ” de ce m-ai cautat in telefon” „de ce m-ai sunat la birou” ” de ce ai venit neanunatat”… stiu un caz unde sotul s-a suparat cand sotia lui a mers sa vorbeasca cu seful lui. Sotul a spus ca nu e platit integral si ca va primi banii din urma, s-au imprumutat si dupa cateva luni trebuia sa dea banii inapoi. Sotia a mers la el la munca ( ca acolo il stia) si l-a rugat pe sef sa ii dea macar un avans sau sa nu il tina la ore suplimentare in weekend sa poata lucra ceva part-time….sotul nu lucra suplimentar, avusese si concediu, plata era la zi. Cand l-a confruntat acasa, tot sotul era suparat ca ea a mers la el la munca ,ca nu are incredere, ca se baga. Dupa schimba placa si ii spune ca a inselat ca sotia nu se mai ingrijeste si nu e aranjata( femeie cu job, 2 copii mai mult singura si facea si curat pe scara si la particular cand era libera sa scape de datorii). Daca in loc de amanta isi ducea sotia la salon, avea si nevasta aranjata si mai libera si erau si fara datorii, dar mereu exista scuze…

  38. Trist și ușor prostesc. Nu înțeleg de ce te pedepsești pentru că îți dorești să iubești și să fii iubită de persoana de lângă tine? Este normal să ne căutăm fericirea și împlinirea. Bula pe care ți-ai construit-o în jurul tău nu este ok, dar asta nu înseamnă că trebuie să stai în ea și să-ți irosești viața în depresie și nefericire. Am fost acolo, am făcut asta și am trecut mai departe.

  39. Bianca

    Tie ti s-a spus la terapie ca esti o pacatoasa? Sau de ce esti atat de convinsa ca tu ai gresit?
    Este absolut uman sa te simti atrasa de alti oameni. Hormonii produsi de corp la inceputul relatiei te fac sa te simti exact cum ai descris. Este absolut normal.
    Societatea asta ne invata in primul rand ca monogamia este singura optiune si ca unicul partner trebuie sa ne implineasca toate nevoile. Sa nu mai vorbim de faptul ca dragostea in casatorie e un concept modern si ca inainte oamenii se casatoreau din motive economice.
    Inteleg ca suferi si ca te simti vonovata. Nu esti singura, societatea ne-a conditinat pe toti sa ne simtim asa. Deschide-ti insa ochii si priveste situatia din alta perspectiva. Nu esti vinovata! Esti un om, ca toti ceilalti. Esti puternica, pentru ca reusesti sa supravietuiesti intr-o situatie in care nu te simti fericita. Fii si mai puternica, de dragul copilului tau, si incearca sa iti regasesti fericirea. Existe nenumarate modele de relatie si de coexistenta, cauta ce e mai bine pentru voi. Incearca sa fii deschisa si sa iti comunici nevoile fata de sotul tau, pentru copilul tau. Fii un exemplu de comunicare deschisa. Daca simti ca e nevoie de terapie pentru amandoi, incearca din nou sa il convingi. Sau mergi singura si incearca sa gesesti o cale pentru tine, daca el nu vrea.
    Incearca sa ai compasiune cu tine insati, sa te intelegi si sa te ierti.
    Nu lasa treaba facuta pe jumatate. Data te-ai decis sa ramai cu el pentru copil, atunci fi un model pentru copil, pentru ca daca va afla mai tarziu ca ai fost nefericita numai pentru el, nu se va ierta si iti va retrai suferinta. Arata-i ca meriti sa fii fericit! Si ca pentru a fi fericit trebuie sa muncesti si sa vrei sa fii fericit, pentru ca nu este usor.
    Iti recomand Kristin Neff ca autoare. Esther Perell a fost numita mai sus. Daca esti curioasa sa te interesezi de alte forme de relatii Eve Rickert si Franklin Veaux.
    Nu renunta! Nimic nu e pierdut. Totul poate fi bine!

  40. m

    cu adevărat nu treci niciodată peste, decât dacă eşti naiv. niciodată nu vei mai fi la fel. poți înțelege, poți ierta, poți ajunge să te întrebi într-o dimineață unde au dispărut şi toate resentimentele. te uiți la celălalt şi simți milă, poate chiar o uşoară duioşie, te întrebi dacă-l mai iubeşti sau e doar obişnuința. şi apoi, bum!, îți dai seama că te-ai îndrăgostit…. de altcineva. suntem naivi şi aroganți să credem că nouă niciodată nu ni se poate întâmpla cutare chestie, că ce avem e pentru totdeauna. e totul atât de fragil, pentru că oamenii nu au fost proiectați pentru monogamie, pentru că ne e greu să ne înțelegem aşteptările proprii, darămite pe ale celorlalți. din păcate nu poți controla tot ce e în sertarele inimii, dar poți alege întotdeauna măcar să fii sincer.

  41. Misa

    Salut! Trebuie sa recunosc ca mi-a luat ceva timp pana cand m-am decis sa scriu un “comentariu”, insa poate ajuta totusi pe cineva si punctul meu de vedere.
    Banuiesc ca, asemenea mie, multi dintre cei ce sunt pe acest blog au ajuns aici pentru sprijinul pe care Ioana ni-l ofera in a fi parinti buni, mai buni, cei mai buni, pentru a invata sau a deveni constienti de ceea ce inseamna iubirea neconditionata. De fapt iubirea neconditionata ar trebui sa fie un pleonasm, parerea mea. Iubirea nu are nimic de-a face cu posesia, nu este nimeni in masura si asa imaculat incat sa ierte pe celalalt. Iubirea construieste, iubirea dezvolta, iubirea e fericita sa-l vada pe celalalt fericit. Am ajuns greu la concluzia asta. Am “iubit” posesiv, am cercetat mailuri si telefoane, am inselat, am plecat, am revenit in fel de fel de relatii toxice. Pana cand am descoperit iubirea. Sau mai bine zis ceea ce cred eu ca insemna iubirea. Cum am recunoscut-o? Nu e posesiva, nu se teme, nu controleaza telefoane, nu e nevoita sa ierte. Ii plac sotului meu si alte femei? Cu siguranta da! La naiba, si mie imi plac si alte femei. Sunt asa multe femei minunate pe pamantul asta! Nu cred ca e nimic in neregula in asta! Ce inseamna sa inseli? Doar relatie sexuala cu altcineva? Sau sufletul, atentia in alte parti? Oare nu s-ar numi ca ne inselam partenerii si cand ne iubim foarte mult munca de exemplu?
    Suntem impreuna tot de 10 ani, avem un baiat de 6 ani. Am experimentat cu sotul meu mersul la masaj erotic, a fost o experienta foarte tare. Daca m-a inselat? Da, ma insala uneori cu pasiunile lui.
    Cu alte femei nu cred. Si ca sa il citez “smecheria nu e sa iti inseli nevasta, asta poarte oricine, interesant este sa ai puterea sa impartasesti cu nevasta ta experiente noi”.
    Cred ca si eu imi “insel” sotul. De cand s-a nascut copilul nostru. Toate noptile nedormite alaturi de el, toata grija mea centrata primordial pe copil. Sa fie asta inselat?
    Ce as face daca as afla ca are aventuri extraconjugale? Sincer? Eu zic sa ne iubim atat cat dureaza iubirea. Si cand ea nu va mai fi sa avem puterea sa ne-o recunoastem. Iubirea nu poseda. Si… unde dragoste nu e, nimic nu e.
    Asa ca daca ii iubiti ramaneti in relatie si distrati-va impreuna, daca nu puteti trece peste, plecati! Meritati sa fiti fericite/fericiti

    • Masha

      Adevarat mindfulness @adulter!

    • Mira2

      In realitate inselatul (relatia sexuala sau actul sexual cu alticeneva) nu se compara cu atentia acordata pasiunilor sau copilului. Este cu totul altceva iar durerea este cu totul de alt tip si mult mai intensa decat faptul ca uneori ne deranjeaza lipsa de implicare din alte alte motive Teoretic este frumos ceea ce ai scris, dcar practic …. Eu nu cred ca o femei poate poate trece atat de usor peste experientele noi ale sotului. Sta scris in ADN-ul nostru, si tine de instinctul primordial de protejare a „bunastarii” (fizice, sociiale si finaciare) a copiilor proprii. Iar cu plecatul/departitul nu e intotdeauna atat de usor. Stiu un caz in care sotia parasita a facut atac cerebral in momentul in care amanta a nascut o fetita, Stiu 2 cazuri in care copilul, dupa despartire a vrut sa se duca sa stea cu tatal si cu amanta, mai tânără şi mai „cool”. Iar mamelor li s-a rupt inima inca o data. Ca sa nu mai vorbim de cazurile destul de frecvente in casa este „a lui”, sutinerea financiara tot a lui iar presiunea socila impune ca femeia trebuie sa fie maritata.

    • Misa

      Mira2, cred ca aceasta durere despre care vorbesti este cauzata si de faptul ca noi mereu asteptam cumva de la celalalt sa ne rasplateasca pentru ce facem pentru el. Noi am uitat sau nu stim sa iubim fara sa asteptam lucruri in schimb. Suntem liberi, casnicia nu ar trebui sa fie o obligatie, ci o placere. Avem o singura viata si ne-o petrecem in frica, plangandu-ne de mila si victimizandu-ne mai mereu. Si eu am fost si inselata cu alte femei, am si inselat fara jena barbatul care ma inselase grosolan. In perioada aia duceam o lupta continua cu tot felul de himere. Pana cand am avut marea trezire si am renuntat la anii aia de chin! Nu, viata nu trebuie sa arate asa.
      Noi nu trebuie sa asteptam de la altii sa ne fie intr-un fel! Noi trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi, sa ne fim cei mai buni prieteni, sa ne respactam. Iar atunci vom invata sa nu ne mai fie atat de frica! Da, divortam si pierdem tot, o dam in bara, dar ramanem cu altceva. Cu amintirea si cu placutul sentiment ca am fost puternici si nu ne-a fost teama sa ne cautam linistea… stiu ca presiunea sociala este foarte mare, caci noi nu suntem invatati sa iubim neconditionat nici pe altii nici pe noi.
      Iar experientele despre care vorbea sotul meu ne includeau pe amandoi daca am avea chef sau am vrea amandoi sa incercam ceva nou. Insa in calitate de cuplu si nu fiecare in partea lui mintindu-ne unul pe celalalt.
      Asta ne domina… frica….
      Si acolo unde e frica nu e iubire…
      sa ne iubim pe noi si sa ne iubim partenerii. Poate o dam in bara, poate o dau ei in bara dar daca la final ne regasim “ca noi” cred ca e un semn bun. Iar daca nu putem scapa de durerea de a fi fost inselat cred ca trebuie sa iesim de urgenta din acea relatie caci bine nu ne face.

    • Morera

      de ce „acolo unde e frica nu e iubire…”? Citind mi-a venit in minte doar spaima in care traiesc inca din perioada sarcinii la gandul ca fiica mea ar putea sa pateasca ceva. Toate grijile si temerile pe care le am… Nu e iubire pentru ca ma tem? Nu sunt de acord.
      cred ca fiecare isi traieste sentimentele in felul propriu, unii sunt mai tematori, altii sunt mai relaxati. daca se simte ca iubirea, este iubire indiferent ce crezi tu despre asta 🙂

    • Eliza

      eu cred ca au fost date exemple de complezenta si cele mai nefericite comapratii
      Dragostea fata de copii e comaparata cu relatia dintre soti
      Un hobby cu o amanta
      O mama care „inseala ” cu grija pentru copil….copil fata de care si tatal are o datorie
      Restul la fel… nu stiu , dar numai relatie implinita si armonie nu imi inspira….fiecare cum crede acum

  42. O alta

    Am trecut prin asta, nici nu mai stiu cu cati ani in urma. Sa fie vreo 10 ani. Nu eram casatoriti. Abia ce ne impacasem, pentru ca el a vrut o pauza… se indragostise de ea. Si-a dat seama ca pe mine ma iubeste si ca pe mine ma vrea. Ne-am impacat. Dar la cateva luni distanta am aflat ca relatia cu ea a continuat. Mi s-a taiat rasuflarea cand am aflat. L-am sunat si a venit la mine in secunda 2, cerandu-si iertare, spunandu-mi ca ma iubeste mine si nu stiu ce mi-a mai spus, pentru ca prea mult nu ascultam. In momentul acela vorbeam cu mine, in sinea mea, si rasuceam problema pe toate partile, astfel incat sa iau o decizie. Pentru ca decizia era la mine. Ideea e ca mai cerebrala decat in clipa aceea nu cred ca am fost vreodata. Decizia pe care am luat-o atunci a fost una rationala, nu emotionala.
    Am decis sa trec peste. Nu pot sa spun ca am iertat, nu pot sa spun ca am uitat. Pur si simplu, am trecut peste. O perioada a fost greu, ii scoteam ochii la orice gest. Dar peste un timp, a trecut. Acum suntem casatoriti, avem 2 copii impreuna.
    Au mai fost momente in care imi venea sa pun capat relatiei, dar nu din cauza infidelitatii. Am ajuns la concluzia ca sunt multe altele care conteaza mai mult. Certurile pe care le avem acum sunt legate de cresterea copiilor, de felul in care ne gospodarim, felul in care ma cunoaste sau nu.
    Relatia s-a schimbat in urma infidelitatii? Da. Inainte eu era cea care dadea tot, care lupta pentru relatie, iar el era mai rezervat. Dupa infidelitate, rolurile s-au inversat.
    Daca mai am incredere in el? Am asa cum aveam si inainte. Dar nici inainte nu aveam incredere 100%. Si nu as avea incredere 100% in nimeni.
    Dar nici nu stau cu grija, sa verific email-uri sau mesaje ori apeluri. As innebuni sa imi traiesc viata asa. Sunt de parere ca daca se va mai intampla, voi afla, la fel cum am aflat si atunci.
    Cum voi reactiona in cazul unei alte infidelitati? Nu stiu.

  43. Iese soarele

    Povestea mea este urmatoarea : avem 13 ani de relatie, din care 8 de casatorie. Avem 2 copii: 1 de 5 ani si 1 de aproape 1 an. Relatia noastra a fost foarte buna la inceput, apoi, a intervenit rutina, a aparut primul copil, au aparut discutiile si am neglijat viata de cuplu foarte mult. A avut amanta 2 ani, ani in care eu nu am stiut si nu am banuit nimic. Am aflat intrand de curiozitate in mail – ul lui si de atunci pt mine a inceput iadul. A fost cea mai cumplita perioada din viata mea, pentru ca niciodata nu as fi crezut ca omul meu, iubitul meu, tatal copilului meu ar fi fost in stare de asa ceva. Dupa ce am aflat, a urmat o perioada de aproape 1 luna, in care nu am stiut ce sa fac, iar el a insistat ca ii pare rau si ca va lupta pt mine. Am decis sa merg mai departe si la scurt timp am ramas insarcinata cu bebe 2. Urmatorii aproximativ 2 ani au fost foarte grei, pentru ca am suferit foarte mult, m-am intrebat incontinuu de ce a facut asta, cu toate ca am primit raspunsuri de la el. Am rumegat Informatia, mi-am imaginat lucruri, am plans, am jelit perioada de dinainte sa aflu, dar am avut si zile extraordinar de frumoase. Am trait un amalgam de emotii, bune si proaste. In timpul asta ne-am schimbat amandoi foarte mult si pot spune ca a trebuit sa trec prin iad, ca sa pot sa vad ce inseamna raiul. Relatia noastra noua este mult mai buna, acum discutiile sunt constructive si nu mai sunt centrate pe putere, suntem mult mai asumati, mai implicati, mai dragastosi si mai atenti unul cu celalalt. Uneori imi spun ca aveam nevoie de un wake-up call, ca sa ma bucur de frumusetea vietii de acum, mult mai buna decat viata de dinainte. Inca ma gandesc la ceea ce s-a intamplat, nu pot spune ca m-am vindecat complet, dar ranile ma dor din ce in ce mai putin, iar amintirile urate sunt tot mai mult acoperite de cele frumoase.

  44. Mira2

    Zau ca nu merita sa te chinui atat. Stati intr-o relatie care e un chin pentru amandoi. Din cate ai scris in mesaj, probabil ca daca v-ati desparti n-ar suferi nici unul dintre voi. Si atunci ?!? Meritati sa va gasiti fiecare linistea. Iti doresc sa-ti fie bine.

  45. Anonim x

    Citind comentariile de mai sus, imi dau seama ca povestea mea e pistol cu apa. Indiferent daca alegeti sa ramaneti sau sa plecati din relatia respectiva, va doresc sa fiti puternice, sa nu va lasati influentate, iar alegerea sa o faceti atat cu mintea cat si cu sufletul.

    Suntem intr-o relatie de aproape 8 ani, iar de 5 locuim impreuna fara sa fim casatoriti. Eram impreuna de aproape 2 ani cand iubitul meu m-a inselat, iar eu am ales sa mai dau o sansa relatiei. Am avut si avem o relatie frumoasa, si atunci, de ce m-a inselat? Nu stiu, nu am inteles si am renuntat sa imi mai consum energia pentru a incerca sa inteleg. Poate a fost orgoliul barbatesc, satisfactia sexuala data de 2 femei, diversitatea, adrenalina, „sansa” care nu putea sa fie ratata. Nici el nu stie, niciodata nu a putut sa imi explice decat ca a fost numai fizic si cea mai mare greseala din viata lui. Cum am aflat: desi nu locuiam impreuna inca, petreceam destul de mult timp unul acasa la celalalt, iar de vreo 2 saptamani il simteam mai distras. Intr-o noapte, un mesaj. Eu l-am auzit, el nu. Am avut o presimtire si am luat telefonul si am citit mesajul, era de la ea, ii lauda „performantele” din seara anterioara si il intreba pe cand urmatoarea partida. Nu am realizat pe moment ce am citit. M-am asezat langa el cu telefonul in mana, l-am mangaiat pe spate, s-a trezit si l-am intrebat cine e respectiva. Realitatea m-a lovit cand i-am vazut reactia, un amestec de teama, rusine, groaza. Nici nu mai stiu ce ne-am spus atunci. M-am urcat in masina si am plecat, am condus fara tinta plangand pana dimineata. Dupa o saptamana am acceptat sa stam de vorba, l-am respins, l-am lovit si i-am spus cele mai urate cuvinte, dar nu a renuntat, a luptat in fiecare zi si nu m-a lasat sa renunt nici pe mine. De ce am trecut peste infidelitate? Habar-n-am. Asa am simtit, ca merita o sansa. Abia dupa aproape un an am acceptat sa ne mutam impreuna si suntem bine. Nu am uitat nicio clipa si nici nu voi uita vreodata, dar am iertat, am trecut peste si nu ma mai gandesc la asta, iar el regreta si acum. Uneori mai aminteste de momentul ala, se simte rusinat si imi multumeste ca nu am renuntat. Cum a schimbat intamplarea asta situatia noastra? Eu zic ca in bine, am devenit mult mai deschisi unul cu celalalt, ne iubim mai mult, ne ajutam si ne respectam mai mult. Avem o casa in constructie si lucram la un bebe. Nu l-am mai verificat niciodata de atunci, dar daca s-ar mai intampla o infidelitate, stim amandoi ca ar fi sfarsitul.

  46. AncaG

    De cand ti-am citit comentariul, ma gandesc intr-una la el. Nu imi vine sa cred cat de aspre putem fi cu noi. Eu nu cred ca esti o pacatoasa, cred doar ca ai gresit. Din punctul meu de vedere, ar trebui sa te ierti si sa te iubesti. Esti om, orice om greseste. Cum ar putea altcineva sa te iubeasca, daca tu nu te iubesti pe tine? In plus, un copil e fericit daca mama lui e fericita. Cred macar ca pentru copilul tau, ai putea sa te ierti si sa ii dai un exemplu.
    Si daca tot crezi ca ai pacatuit si trebuie sa fii pedepsita, de ce crezi ca pedeapsa cea mai buna este sa fii nefericita? Nu mai degraba ai incerca sa faci multe fapte bune, sa ajuti oamenii astfel incat sa compensezi cumva? Si uite la finalul vietii, cand pui in balanta, sa te gandesti ca desi ai gresit, totusi ai facut multe fapte bune? Nu crezi ca ar ajuta mai mult?
    Eu cred ca deciziile sunt in mainile noastre, iar viata este prea scurta ca sa stam nefericiti. In plus, daca ai schimba un pic atitudinea si perspectiva cred ca si ceilalti ar aprecia mai mult. Dar eu as face-o pentru mine, nu pentru altii. Sunt sigura ca incet, incet te-ai simti mai bine in pielea ta. Stiu ca nu e usor, insa incepi cu niste schimbari mici. Ajuta o vecina sa care un bagaj, cumpara o masa si da-o unui om al strazii, chestii de genul asta. Fii atenta la cei din jurul tau.
    E doar un punct de vedere, eu cred ca asa as incerca sa fac. Te rog, fii mai ingaduitoare cu tine!

  47. Laura R.

    Eu o sa scriu din postura „copilului” care si-a surprins parintii trecand printr-un moment similar. Ajun de revelion 2014-2015. Ies din camera mea sa merg la baie si o aud pe mama cum soptea mai, mai plangand cu nasa lor de casatorie la telefon. As fi ignorat initial conversatia, insa faptul ca plangea (cred ca o vazusem/auzisem pe mama plangand de maximum 5 ori in 21 de ani, m-a facut sa raman in living si sa ascult. Am descifrat urmatoarele: „mesaje”, „o femeie”, „probabil ca era ametit”(tata rareori bea si cu masura), „nu a negat nimic”…Am ramas muta. Perplexa. Tatal meu, barbatul ala ideal pe care il aveam eu in minte si in suflet…nu mai era acolo.Asa o revolta am simtit, atata ura… Mi s-a rupt sufletul. M-am intors in camera nestiind ce sa fac, cum sa ma comport. M-a ajutat prietenul meu la vremea aceea, pe umarul lui am plans. Zilele treceau, mama era din ce in ce mai abatuta, statea pe retelele de socializare pana seara tarziu odata intoarsa de la munca (alte 4-5h pe langa alea 8h de la munca petrecute in fata calc.) cautand-o pe acea „ea” a carei prenume il stia , ii verifica telefonul (niciodata nu facuse asta pana atunci), se certau de fiecare data cand se intersectau, il ameninta ca imi spune si el o incuraja…Eu il respingeam, m-am distantat de el, nu puteam sa imi recladesc imaginea pe care o aveam, era prea dificil. Undeva la vreo cateva saptamani dupa, a mers la fina lor in Italia timp de o saptamana. S-a intors diferita, mai relaxata, mai senina. Ii prinsese bine. Lunile au trecut si totul a revenit cat de cat la normal. Eu nu, sau poate ca si eu. Nu mi-au mentionat nimic in lunile alea in mod direct, ea niciodata nu a abordat subiectul voluntar pana intr-o zi. Stateam de vorba si mi-a zis ca ma admira ca sunt asa puternica, ca am capacitatea sa depasesc momente grele. I-am zis ca nu are dreptate, ca ea este un etalon de putere in adevaratul sens al cuvantului, ca ea a reusit sa treaca peste toate si sa ramana cu el. Recunosc, in lunile alea ma rugam sa divorteze, sa isi vada fiecare de bucatica lui, caci era tare nefericita si ne-ea. Am plans amandoua tinandu-ne in brate…Plang si acum.
    Si plang…

  48. laura

    Cel care inseala nu e barbat,ci doar mascul.Una e sa vrei ceva/sa-ti doresti,alta e sa si faci,sa actionezi.Copiii si animalele fac totul instinctual,pt ca asa le-a venit,asa au simtit nevoia.Dar un adult cu minte matura se autocontroleaza,nu merge pe impuls.De asta se spune ca noi oamenii am fi evoluati.

  49. O soție

    Am citit articolul si comentariile. Multe de zis nu as mai avea, incadrandu-ma in categoria celor înșelate într-o căsnicie de 13 ani. Pentru fiecare cuplu situația e diferita. La început chiar ma gândeam cum de nu se scrie mai mult despre infidelitate, auziind atatea cazuri. Pentru mine a fost un șoc groaznic, mai ales că s-a repetat infidelitatea lui. Însă am accepta sa iert si sa merg mai departe el fiind singurul bărbat din viata mea. Nu pot zice daca e bine sau nu ce am ales sa fac, însă uitandu-ma copii mei (2 la numar) nu regret. Nu le ofer un exemplu foarte bun în care mama si tata se iubesc, fac lucruri împreună, însă stiu ca nu ii plimb plin tribunale, nu ii supun la interogarea unor asistenți sociali sau alte nebunii birocratice. E tatăl lor, vine cand vine acasa si e cat de cat prezent in viata lor. Doamne cat de multe ar fii de povesatit…si cat de greu e…

  50. Ioana

    Ma regăsesc și eu în multe trairi descrise de tine. Și eu am impresia uneori ca soțul nu ma iubește ca la început, uneori chiar deloc, ca sta cu mine din inerție. Dar apoi vad aproape zilnic sacrificii care le face pentru mine sau copil. Uneori când ma simt neiubita parca pic în depresie. Apoi îmi trece și ma gândesc ca sunt bipolara :). Dar am văzut ca trebuie făcut efort constant în a păstra relația la nivel de echilibru, nu mai este asa ușor ca în primii ani, sa fie pe pilot automat. Au ajutat iesirile la munte sau altundeva, de preferat în 2 sau cu copilul dupa noi. Eu zic ca ai suferit destul, nu te mai simți vinovata. Copilul o sa simtă nefericirea voastră tot mai tare, vad ca și al meu simte foarte acut momentele de tensiune din cuplu. Asa ca dacă stați împreună de dragul copilului, găsiți o cale sa stati împreună fericiti, nu nefericiți. Asta îmi spun și mie des.

  51. Raluca

    Se simte atat de multa durere si vinovatie in povestea ta. Multa vinovatie dusa la extrem pentru geseli, mari, dar care nu te descalifica ca om. Gandeste-te ce i-ai spune fiicei tale daca ti s-ar confesa candva ca s-a indragostit de un alt barbat care nu e sotul ei. Crezi ca ai chinui-o cum te chinui pe tine? Cu siguranta te-ai ingrijora, vei fi trista pentru ea, dar cred ca cel mai mult si mai mult iti vei dori sa isi gaseasca fericirea si linistea. Cand nu poti sa fii blanda cu tine, imagineaza-ti ca vorbesti cu fiica ta in loc si ce cuvinte ai folosi cu ea.

  52. xHase

    Sh*t happens! Am patit-o si eu.. dupa 3 de relatie in care totul era/parea minunat, mi-a spus ca are nevoie de o pauza (de mine) ca dupa cateva zile sa aflu ca a pus ochii pe cineva la job. Din nefericire pentru minunatul thread, imi e prea somn sa detaliez acum dar pe scurt, eu nu am acceptat asta nici o secunda (in sinea mea) desi am fost de acord sa il las sa ia o pauza (aproape jum de an). Timp in care l-am tinut mereu aproape (da, da, cainele a murit dar hai totusi sa il pastram), am schimbat roluri de la fosta disperata si care facea crize ca nu putea accepta asta, pana la best friendul care ”incerca” sa il ajute sa se cupleze cu noul crush. Bineinteles, totul era cu dus si intors, ii ascultam toate povestile despre ea si le intorceam pe unde puteam, stiti prietenul ala sincer care te ajuta sa vezi cum sunt oamenii defapt. Norocul meu ca era foarte instabil emotional si ea se juca mai mult cu el, iar manipularile mele au functionat mai mult sau mai putin bine (avand in vedere cat a durat pauza – desi pauza era doar pe hartie deoarece practic eram ca o lipitoare prinsa de viata lui). L-am convins in final sa plece de la acel job si sa isi schimbe viata pt ca toti acei oameni sunt toxici si lucrurile nu trebuie sa fie asa, bineinteles nu trebuie nici sa se intoarca la mine, e alegerea lui ce doreste sa faca, poate sa faca ORICE. Si s-a intors, si asta s-a intamplat acum 3 ani, si de atunci ne-am redescoperit, am aflat unde a gresit fiecare, am incercat sa ne schimbam, nu stiu cat am reusit dar stiu cat am esuat, apoi am incercat sa ne acceptam asa cum suntem, sa construim impreuna tot ce ne dorim pentru ca putem si suntem mult mai puternici impreuna. SI, ne iubim tot mai mult pe zi ce trece! Morala: da sunt putin psihopata, noroc ca pot scrie anonim si nu o sa ma trimita nimeni la Obregia. Regret cat am profitat de instabilitatea lui si cat l-am manipulat? nici o secunda! am simtit ca lucrurile nu se pot termina acolo si ca pot face ceva sa nu se termine acolo. Determinarea si perseverenta eu spun ca sunt calitatile mele principale (stiu ca unii ma vor judeca totusi). Iertare? PTSD? Mi-a luat aproape 1 an dupa sa nu mai fiu paranoica la fiecare pas si cuvant si mesaj si sa sadesc din nou samanta increderii. Dupa 3 ani pot spune ca am incredere in el, la fel de multa cat am in mine si uneori chiar mai multa, dar uneori cand vad femei cu anumite trasaturi inca mi se mai strange stomacul si le doresc lucruri nu tocmai de facut publice pe net. Lectii invatate (de amandoi): comunicarea! cel mai important lucru e sa va vorbiti, sa va puteti vorbi orice, sa va ascultati si sa incercati sa va intelegeti.

  53. Gina

    Și noi trecem prin asta.
    Mare parte din timp e foarte bine sau normal, apoi apar zile in care el cade și spune că zilele bune sau normale sunt doar o aparență, că în adânc îl macină in continuare, că e nefericit și că niciodată nu va mai fi altfel decât nefericit. Mie nu îmi vine să îl cred, pentru că atunci când îl văd că e bine E IMPOSINIL sa nu fie bine, e altfel decât era în tot timpul înainte, îi văd ochii strălucind și ne împărtășim lucruri pe care nu le-am mai împărtășit niciodată înainte. Dar apoi îmi pierd siguranța și mă gândesc că nu pot sa fiu așa aroganta sa cred mai mult în ce cred eu decât în ce spune el.
    Ce este ironic este că atunci când mă descurajez și încep să îl cred că nu e fericit cu mine și ar trebui sa îl eliberez, incep sa îmi amintesc de exact cum mă simțeam înainte să ne despărțim, înainte de relația mea de după.

    • Monica

      Draga anonima care vrei sa stii daca se poate trece peste infidelitate: du-te la psiholog daca trebuie – raspunsul e la tine si nu la altcineva. Viata ta se intampla ACUM. Ce-a fost a fost, ce urmeaza nu se stie. Daca ACUM nu sunteti ok, ori faceti amandoi sa fie ok, ori pa! Mult success!

  54. Gina

    Si as vrea sa explic, pentru cei care se întreabă (în viața mea am fost întrebată și chiar dacă în comentarii nu cred că a întrebat cineva, au fost expuse situații unde întrebarea asta ar rămâne suspendată pe buzele unora): cum e posibil ca cineva care ieri înșela fara regrete și probleme azi când s-a aflat să ceară scuze și să se poarte de parcă ce mult te iubesc nu mă părăsi?
    Se poate dacă înșelând a făcut-o crezand că nu e iubit, că relația e eșuată, că nu contează oricum. Eu îmi creasem o viață paralelă tocmai pe baza faptului că nu mă simțeam iubită, de fapt eram ferm convinsa că NU sunt iubită; după toate lucrurile întâmplate, când am înțeles că de fapt sunt, tot ce stătea anterior în picioare nu a mai stat, și sentimentele mele pe care le impinsesem înapoi ca să mă protejez au reapărut. In multe cazuri chiar sentimentele celui înșelat reapar, sau isi revin din anestezia făcută de problemele din relație, anii de rutină și viața de zi cu zi.

    Unii vorbesc aici: de ce ai trăi nefericit după ce ai fost înșelat când meriți fericire? Dar câți dintre noi chiar au fericire, neînșelati fiind? Viata, după o vârstă, să fim serioși, nu e chiar o veșnică fericire, așa că dacă ai clădit totuși ceva și crezi sincer că mai poți scoate la lumină relația, nu vad de ce nu ai incerca sa repari, doar pentru că îți provoacă o doză de nefericire până la urmă inevitabilă vieții.

    • O sotie

      Cat de corect zici in ultima parte a comentariului, cati/cate din cei /cele care comentează aici povestesc de fericirea de după ce s-au despărțit definitiv de cel ce l-a înșelat? Mai ales daca la mijloc mai sunt si niste copii? (Niciodată nu am sa reproșez copiilor mei ca am ales sa stau in aceasta căsătorie doar pentru ei, poate ca e doar o scuza pt mine.) Cum zicea cineva mai sus, fericirea pana la urma sta in noi, în a ne iubi noi insine. Eu am inteles tarziu ca fericirea mea nu trebuie sa depindă de altcineva!!!

    • Gina

      Da, daca tot ai mentionat, eu am o prietena care a divortat de sotul ei cu care are un copil (care nu o inselase sau orice altceva) pentru ca nu se simtea ‘fericita’. 9 ani mai tarziu nu a gasit (inca, desigur) acea fericire, in schimb a trait momente de singuratate crunta, relatii halucinante incepute pe tinder si continuate cu chematul politiei, si copilul e expus la niste situatii deprimante si mutat de la un parinte la altul.
      Sigur, fiecare cauta ce pofteste sa caute, dar uneori ma sperie indemnurile astea iresponsabile la… fericire, de parca fericirea e ceva simplu, usor de obtinut si poate ajunge pe fiecare masa, precum Coca Cola, daca doar intinzi mana dupa ea. Fericirea (altceva pentru fiecare) e, cred eu, ca dumnezeu, in absolut orice dar mai ales in tine.

    • O soție

      Bine zis Gina! Si pe mine ma sperie cat de mult se promoveaza îndemnul la a divorța, cum zici tu, parca daca ai renuntat la cel ce te-a înșelat totul va fii ROZ. Intr-adevar….fericirea e ceva pentru care trebuie sa lupți si de cele mai multe ori sa te invingi .
      Multumesc pt acest articol !

    • Lory

      cred ca adevarata intrebare e : cum te simti in relatia cu partenerul si de ce? Sunt si parteneri toxici, sunt si aici comentarii care spun ca „regret ca nu am plecat mai devreme”. Multi sunt mai fericiti dupa divort desi sunt singuri pentru ca partenerul era un om dificil. Uneori infideliatatea e picatura care umple paharul. Unii nu suporta sa fie singuri si sar de la un partener la altul pentru ca au o problema cu ei insisi. O cunostinta de 70 ani a ramas vaduva si parca a intinerit de atunci, sotul ei era dificil, acum se bucura de lucururi mici( plimbari, telenovele, pisica, rebus, cafea cu vecina) care erau imposibile daca mai traia sotul. O viata de regrete. Fiecare relatie e diferita, fiecare om e diferit. Sunt situatii cand divortul e ultima solutie, situatii cand e singura solutie, depinde de fiecare cum isi evalueaza viata, pe ce pune pret si de ce se intampla in spatele usilor inchise.

  55. andra

    Niciodata nu poti anticipa de ce esti in stare pana nu esti pus in situatia respectiva. Am fost inselata dupa 4 ani de relatie. El s a dat de gol fiind indragostit lulea de o colega de la el de la firma, mai tanara si mai frumoasa decat mine. Mi a reprosat ca totul e din vina mea, eu fiind mult mai carierista, mai muncitoare, si mai materialista decat el (pe vremea aceea cariera mi era in super ascensiune, cumparam si renovam primul apartament, din banii mei, pt ca el era genul mai dolce vita). M am simtit ultimul om, i am dat dreptate, am luat toata vina asupra mea, am renuntat la ambitii profesionale si overtime l am implorat sa mi dea a doua sansa, i am jurat ca voi fi presul pe care el sa si stearga picioarele doar sa nu ma paraseasca. Da, am facut toate astea, m am victimizat in fata familiei lui si le am cerut ajutorul, m am umilit pana unde nu s e mai poate, ma culcam cu el zilnic, desi stiam ca e incalzit de la noua pasiune, am sunat o pe ea si i am facut un circ la telefon, si multe altele de care nici nu vreau sa mi amintesc. Acum cred ca cea mai mare greseala a fost ca nu am cerut ajutor de la nimeni, mi era rusine de ce mi s a intamplat. El a renuntat la ea, dar nu si la job, era prea comod sa si caute de lucru in alta parte, iar ea a facut o depresie, si a plecat in alta tara,probabil ca sa treaca mai usor peste tot episodul. Am mai lungit relatia vreo 2 ani, timp in care m am convins tot mai mult ca nu vreau sa fim impreuna toata viata. El mi a interzis categoirc sa fac vreodata aluzie la evenimentul respectiv, pe motiv ca nu am dreptul sa i reporsez nimic. Dupa 2 ani, i am dat papucii, senina si fara nici un pic de suferinta, chiar de ziua mea, pregatisem mult momentul, eliberarea mea, ca pe un cadou pentru mine.Nu am suferit deloc, cred ca m am simtit razbunata, el a fost teribil de bulversat. Lunile care au urmat am simti o eliberare incredibila, eram mandra de curajul meu.Am inceput rapid sa fac toate lucrurile ce amanasem in acea relatie, sa mi cumpar rasfaturi, sa ies in oras, sa calatoresc. Vroiam sa absorb maxim din fiecare clipa, regretam mult anii pierduti, mesele in care mi statuse mancarea in gat, noptile nedormite incercam sa recuperez tot. Au trecut 4 ani in care m am indragostit de propria singuratate, pana cand l am cunoscut pe actulul sot. Sotul meu a fost cel care a facut primii pasi, eu nici nu m-am prins ca ma curteaza. Privind in urma regret ca nu am stiut sa renunut la acea relatie la timp, si ca am provocat atat de multa suferinta. Regret si anii pe care i am pierdut, cred ca am avut nevoie sa mi iau niste lectii, pe care le am invatat insa teribil de greu. Peste ani, cand am citit Luni de fiere a lui Pascal Brukner, m am regasit in acea carte, o carte brutala, pe care v-o recomand.

  56. Katarina

    Noi am discutat despre faptul ca e posibil sa ni se intample sa facem un pas pe „langa drum”, fiind impreuna de 21 de ani. O iubire stransa, si buna, si cuprinzatoare, am crescut incredibil amandoi. Ne-am dat seama ca a e posibil ca varsta de 40 si ceva de ani sa ne aduca provocari. Am discutat deschis si am agreat ca e posibil sa ni se intample, cel mai bine sa fim pregatiti. Cand insa unul dintre noi a pus in practica partial o aventura, au cazut cei mai mari munti pe care i-am construit vreodata. Ne-am clatinat atat de rau, ca multe vorbe, lacrimi, indoilei au curs pana sa incepem sa ne tinem din nou pe picioare. Am aflat cat de dependenti eram unul de altul. Ne parea rau insa ca o bataie de aripi sa ne darame. Asa ca am ales calea terapiei, a cititului, a discutiilor doar cand puteam vorbi anumite subiecte, a reintoarcerii la ritualurile noastre de indragostire, la e ne iubi fiecare pe sine mai mult. Incet si greu, ca maratonul la Polul Nord. Ne straduim pentru ca amandoi stim ca ne iubim foarte mult.

    • Morera

      foarte frumos suna ce spui. Mi-a amintit de melodia aia imposibil de trista Frunza mea albastra.
      Sper sa reusiti sa depasiti aceasta incercare, 21 de ani e… ehe, o viata de om 🙂

      Dar si asta cu „bataie de aripi” mi-a amintit de ceva ce nu reusesc sa imi amintesc in ce carte am citit, despre drama celei de-a treia persoane din triunghi. Probabil ca nu e locul potrivit sa deschid discutia depre aceste persoane, fiind o postare despre recladirea relatiei dupa inselat, dar mi-a ramas in minte din cartea respectiva ideea asta, ca de multe ori cuplurile merg la terapie, incearca sa se impace, terapeutul inclusiv recomanda ruperea brutala a legaturii cu amantul/ amanta, ea/el e oricum stigmatizat(a) de toata lumea (spre deosebire de membrul cuplului care a inselat)… Cineva scria mai sus ca amanta sotului s-a sinucis…
      De fapt, cata suferinta este intr-un adulter, de toate partile.

  57. Si eu traiesc o poveste trista in acest moment, si chiar nu pot descrie in cateva cuvinte cum ma doare, am momente bune si momente groaznice, sunt atat de dezamagita… Imi vine sa tip de durere.

  58. Ada

    Never say never!și…Terapie de cuplu ,terapie individuală, maturizare( forțată…fără introspecție și schimbări majore nu se poate) Și, nu în ultimul rând, conștientizarea procesului iertării- de sine,de el,de cuplu!Iertarea e în primul rând pentru tine și despre tine,necesită timp și răbdare și conștientizarea unui proces îndelungat. Nu e magie și nici n- ar trebui să fie!Doar înțelegând „de ce,la ce,pentru ce”- adică realmente fiecare să înțeleagă ce a trăit celălalt ( fără empatie nu se poate) și păstrându- ți credința în caracterul celuilalt și în valoarea sentimentelor tale și a istoriei comune,poți simți cât de valoroasă e noua relație ,cu 2 oameni noi care și- au asumat greșelile, nevoile nespuse,trăirile, experiențele, tiparele negative după care s- au ghidat.Dacă fiecare își descoperă rolul în disfunctionalitatea relației (” nimeni nu înșeală când e fericit și împlinit „) și se iartă pentru ce n- a știut sau n- a putut și învață zi de zi,cot la cot, să construiască și să întrețină nouă relație, ce va urma va fi deosebit! Să refaci încrederea pierdută e mult mai greu decât să o căștigi rapid, superficial. Nimeni nu ne- a învățat câtă muncă trebuie depusă pentru păstrarea unei relații! ” Frumusețea e în ochii privitorului”, ca și fericirea…Onestitatea,transparența și recunoașterea vulnerabilitatii sunt esențiale în orice relație. ” Infidelitatea începe cu prima minciună „…asta ar trebui să fim învățați de mici…Restul e…cancan…………………..P.S.Pentru Morera: frecvent amanta/ amantul știu de la bun început despre relația/ căsnicia celui/ celei pe care- l seduc( sau se lasă seduși).Cine ii împiedică să le ceară să- și rezolve problemele înainte de a se implica intr- o altă relație ” perfectă și desăvârșită”, dar duplicitară în realitate?

  59. Ingrid

    Nici nu știu cum să încep.Am mulți ani de căsnicie și iată că se pare că am fost înșelată. Am descoperit in telefonul soțului meu o conversație cu o doamnă pe care o cunosc și eu.In primul rand această femeie era salvată in telefon cu un alt nume, un nume fictiv, eu am recunoscut-o după poza de profil pe watsap. După ce a ajutat-o profesional, din discuția avută, îi pune în contul personal niște sume de bani.In mesaje se tot întrebau unul pe altul dacă pot vorbi la telefon.Ce înseamnă asta? Se fereau de ceilalți să nu fie auziți? Soțul meu neagă această relatie, nu recunoaște nimic.Ce să cred din toată această poveste?

    • Morera

      Cum nu recunoaste nimic? 🙂 nu recunoaste ca au vorbit, ca a salvat-o cu alt nume decat cel pe care il are, ca i-a trimis bani? daca nu recunoaste NIMIC, eu zic ca e de rau.
      daca are explicatii care par plauzibile, merita discutat pana se lamuresc lucrurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *