Când mă închid în lumea mea, unde e urât și rece, știu că trecutul n-o să înceteze niciodată să doară

Bună, Ioana,

Am tot citit articolele celor care și-au deschis sufletul în fața ta. Mă gândeam de ceva timp ca să o fac și eu, dar știam că nu va ajuta cu nimic. Am mai încercat să mă deschid, însă rănile rămân acolo. Totuși, ar putea să îi ajute pe alții. Pe cei în aceeași situație, ca să vadă că uneori, dacă lupți suficient, se poate și puțin mai bine. Sau pe cei care greșesc…  Deși, experiența îmi spune că nu își vor accepta niciodată greșelile. 

Am fost crescută de bunici. Nu am știut că am o altă mamă, pentru mine ei erau mamă și tată, până mama a apărut într-o zi la ușă. După doi ani jumate. Este prima amintire pe care o am, probabil datorita șocului. S-a căsătorit cu un bărbat care pentru mine a ajuns sa fie extrem de important. Pe tatăl meu adevărat l-am cunoscut niciodată. A rămas secretul mamei.

Tatălui nou îi spunea mereu ca nu îl iubește, îi fura din portofel, îl umilea, fugea de acasă. Îl înșela la greu. Mă lua cu ea, pe motiv ca mă scoate în parc sau la cinema, când de fapt se întâlnea cu diverși bărbați sau în baruri cu prietenele. Din cauza ei, era să fiu abuzata de două ori. O dată ne-am dus acasă la un coleg de al ei, care mai stătea cu un băiat în apartament. Ei doi s-au dus în altă cameră și am eu rămas singură cu colegul respectivului. A pus filme porno și a venit lângă mine, începând să mă atingă. Am strigat și a apărut ea, ruptă de beată și cu cămașa descheiată, nervoasă că am întrerupt-o. I-am spus cu ochii în lacrimi că eu plec acasă. Am plecat până la urmă, aveam vreo zece ani. Vina mea era că mă dezvoltasem mult prea repede și deja aveam forme. Ei credeau că sunt mai mare, dar cât de mare puteam fi? Maxim paisprezece ani îmi dădeau alții. 

Alta dată, s-a întâlnit cu un bărbat la cinema. Stăteam între ei și el a încercat să îmi bage mâna între picioare. Nu am avut curaj să țip, dar m-am lipit de mama și mi-au dat iar lacrimile. Ea cred că a observat și am schimbat locurile. Dar a ieșit în continuare cu el la restaurant, l-a lăsat sa ne cumpere de mâncare, de care eu nu m-am atins, și cu pretextul ca merg la baie, am plecat. Cred că și-a dat seama ca nu era interesat de ea. 

Nu după mult timp, tatăl meu vitreg a murit. Era singurul care rămăsese să aibă grijă de mine, care se ocupa de mine cât de cât și căruia aș vrea sa  îi mai pot spune măcar o dată cât de mult îi mulțumesc. Ea a început să bea mai mult ca niciodată. O aduceam acasă din baruri, voma pe jos și trebuia să fac curat, o schimbam. Pe lângă toate astea, învățam la lumânare, pentru că bani de facturi nu erau niciodată, dar de băutură și țigări, mereu. Spălat de haine la mână, făcut foc în sobă, curat, vase, tot. Dacă nu găsea ceva făcut când ajungea de la munca, pentru ca uneori mai și muncea, sau când se trezea dimineața, aveam scandaluri întreaga zi. Uneori, târziu în noapte. Eram principalul motiv pentru care toate mergeau prost. Eram curvă și proastă. Eram încuiată pentru ca eram închisă în mine. Îmi spunea mereu cum copiii rudelor sau ai prietenilor sunt mai buni decât mine. Îmi spunea ca voi veni de la liceu și o voi găsi spânzurată. Știi ce înseamnă să vii cu frica acasă, neștiind ce te așteaptă? Iar apoi, când începe scandalul, să îți vină să fugi unde vezi cu ochii?

Mă trimitea la vecini după bani, iar din ceea ce primeam, luam o pâine și de restul băutură și țigări. Vânzătoarele deja știau ce sa îmi dea când mă vedeau plânsă cum intru în magazin. Ea spunea că o fac intenționat, că fac pe victima. 

Am început să am o relație cu cineva, iar de atunci, nu a fost zi să nu aud cât de curvă eram. Nu era potrivit pentru mine, știam asta. Pentru că în ciuda greutăților, îmi plăcea la școală și așa introvertită cum eram, îmi mergea mintea. El era mai… prostuț. Dar trecea prin multe și am crezut ca vom avea familia de care nu am avut niciodată parte. Am rămas însărcinată și mama m-a convins sa fac avort. A urmat o perioada de coșmar. Îmi visam copilul în sicriu sau cum plânge după mine și nu puteam ajunge la el. A fost o perioadă atât de grea pentru mine și, deși cred în Dumnezeu și mă rog cum simt eu, nu în biserici, susțin sus și tare că nu merit să fiu iertată pentru asta. A fost alegerea mea, el nu avea nici o vina. Nu s-a cerut pe lume. 

Iar iubitul de atunci m-a adus acasă și a plecat. Spunea că mă iubește,  însă a început să profite de slăbiciunea mea. Era gelos până la extrem, dar nu s-a arătat la început, doar după ce ne-am mutat împreună și am rămas însărcinată. Atunci a venit prima palmă. M-am întors acasă, dar lucrurile nu stăteau diferit. Sticla lângă pat, curentul tăiat, aceleași povești. De bărbați se pare ca se lăsase. Nu aveam nici un viitor, nici un loc de muncă. Așa că m-am întors la el… 

Doi ani aproape am stat fără telefon, pentru că „o femeie adevărată nu știe nimic în afară de bărbat și copii”. Apoi, câte un scandal care se lăsa cu palme sau îmbrânceli. Iar eram curvă, deși cunoscusem un singur bărbat toată viața mea. Eram târâtura orașului. Nu aveam dreptul la cuvânt pentru ca nu aduceam bani în casă, deși aveam ajutorul pentru copil. El și mama lui aveau grija ca să îmi amintească mereu care îmi era statutul și unde îmi era locul. Erau uniți parca împotriva mea. 

După al doilea copil, m-am angajat. A fost greu, femeile erau rele și am plâns mult, dar aveam nevoie de un venit, dacă voiam să schimb ceva. Am continuat să merg la muncă  și să înghit, până într-o zi, când copiii mei au fost suficient de mari. Am mers la politie și apoi, în chirie. Am lăsat în urmă toți anii de chin și nopțile nedormite. Ajunsesem să am atacuri de panică, să stau nopți întregi uitându-mă pe pereți până suna alarma ca să merg la muncă. Plângeam fără să-mi dau seama în timp ce munceam și mă gândeam la „acasă”. 

Mama… De fiecare dată când a încercat să mă ajute cu ceva, a avut grijă să îmi scoată ochii și să ceară totul înapoi. Deși eu am fost acolo necondiționat și nu i-am spus niciodată câte am făcut pentru ea. Avem perioade când vorbim, când ea se preface că e bine, ca s-a schimbat. Dar nu ține mult asta și prefer să mă retrag, deși am încercat să rup legătura cu ea de tot de câteva ori, face cumva și dă de mine. 

Acum sunt o persoană publică la început de drum. Nu îmi merge foarte bine, dar trăiesc modest și liniștit. Am un bărbat alături care și acum încă încearcă să mă scoată uneori din stările mele. El spune că mă închid în lumea mea și are dreptate. Îi spun mereu că e atât de urât acolo încât el nu are ce căuta înăuntru. Ies eu afară pentru el. Dar face parte din mine. Mă pierd acolo uneori și doare. Și sufăr, plâng, mă rupe în bucăți tot ce a fost și ce a rămas cu mine. Știu că toată experiența m-a făcut mai puternică, dar a lăsat cicatrici și traume pe care mintea mea nu le mai poate vindeca. 

Nu vreau să aud că voi fi bine. Nici ca voi trece peste. Nu se trece peste asta. Înveți să trăiești cu tot ce a fost, pentru ce va veni. Și speri că pe lumea cealaltă, dacă ești vrednic, vei vedea măcar pentru o clipa ce înseamnă cu adevărat pacea sufletească. 

Photo by Caroline Hernandez on Unsplash

10 Comments

  1. Cami

    Ioana, nu stiu daca autoarea citeste comentariile, insa, in caz contrar, te rog sa ii recomanzi sa citeasca „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. Cred ca ar ajuta-o sa isi explice anumite lucruri si, pe viitor, sa le previna.

  2. Ioana

    Viata mea a fost grea in alt fel. Nu asa grea ca a ta.
    Dar greul din urma nu te face mai puternic. Da, ai avut nevoie de putere sa treci peste toate astea, dar ai dat din resursele tale, care sunt finite.
    Ma bucur ca ai gasit pe cineva bun.
    Te îmbrățișez! Nu stiu ce as putea spune mai mult.

  3. Diana

    Wow…m-a înduioșat foarte tare povestea ta. Imi pare foarte rău ca ai avut parte de astfel de experiente si mi se pare incredibil ca ai avut puterea sa faci ceva pt tine, sa o iei de la capat, deși sunt sigura ca a fost foarte greu. Sper ca alături de bărbatul cu care ești acum sa reușești sa iti găsești bucuria de a trai si mai sper ca relația cu copiii tai este una frumoasa. Ești un exemplu de putere sa stii!

  4. O mama

    Draga mea,
    Nu exista cuvinte pe care sa ti le spun despre tot ce ne-ai povestit si sa iti aduca alinare… ranile sunt acolo…vor fi acolo si, asa cum ai spus, vei invata sa traiesti cu ele…si uneori va parea ca e mai usor, alteori le vei simti la fel de vii ca atunci cand au fost facute…
    Pe omul asta pe care il ai langa tine si care intelege, desi nu poate patrunde mai mult decat il lasi, tine-l aproape. Fa-l sa stie ca desi uneori te pierzi acolo, vei iesi de fiecare data pt el…ca n-o sa ramai acolo…si poate, cine stie, te vei pierde din ce in ce mai rar.
    Relatia cu mama depinde in totalitate de tine… inca te simti responsabila pentru ea…iar faptul ca da vina pe tine si ca te doare e din cauza ca undeva in subconstient si tu esti convinsa de asta, cel putin asta se poate repara prin terapie …daca ceri ajutor…
    Legat de copilul pierdut…Dumnezeul in care credem nu iarta oamenii care merita… ca altfel n-ar avea de ce sa ierte… Iarta oamenii care au nevoie de iertare. Dumnezeu nu iarta oamenii perfecti sau putin pacatosi. El iarta oamenii care se caiesc, care cer iertare… Nu trebuie sa platim pretul pacatelor noastre, pentru ca Cineva a platit deja pentru noi. Trebuie doar sa acceptam iertarea, in ciuda faptului ca suntem invatati ca trebuie sa „meritam” tot ce primim. Iertarea o primim doar daca o cerem, nu pt ca o meritam. Gandeste-te la asta atunci cand esti mistuita de trecut… nu iti poti schimba trecutul, dar ti-ai demonstrat si ne-ai demonstrat ca iti poti schimba viitorul!

  5. Anne

    Nu e vina ta, cea care trebuia sa-ti dea aripi in viata ti le-a smuls violent. Mi as dori atat de mult sa nu se mai repoduca toti nenorocitii, sa nu mai fie tarati in mizerie atati copii. Tu trebuie sa fii mandra de ce ai realizat, esti iubita, ai iesit din intuneric.

  6. Mira2

    Sfatul meu prietenesc este sa te ducu la un psihiatru. Si eu am o problema, de o cu totul alta natura, si imi pare rau ca nu m-am dus la psihiatru atunci cand am fist trimisa prima oara de un medic de o alta specialitate. Am stat si m-am chinuit cu anxietatea un an de zile cand in realitate era o problema care se putea rezolva.

  7. Ileana D.

    Nu stiu ce sa comentez, nu am cuvinte. Vreau doar sa o imbratisez virtual pe autoare, puternic. Este o femeie puternica , o suprevietuitoare!

  8. Autoarea

    Mulțumesc pentru toate gândurile bune. Am citit toate comentariile atât aici, cât și pe Facebook. Ca să vă răspund, am fost la psiholog, care s-a nimerit ca să fie profesor în locul cuiva la noi în liceu, o perioadă. Am fost acolo, până la urmă. Mi-a ascultat întreaga poveste și mi-a spus la final că nu s-ar fi gândit niciodată că eu, fata care mereu zâmbește, care îi ajută pe toți ceilalți și care e „tare în gură” pentru dreptate, a trecut prin toate aceste lucruri. Nu am ajuns în cercuri toxice, nu am devenit dependentă de ceva anume, ca să îmi aline durerea. Am vorbit mult, m-a ajutat mult asta. De aceea am spus că am acceptat ca să trăiesc cu asta, pentru că nu e vorba de un eveniment izolat, e vorba de întreaga mea copilărie, adolescență și primii ani de maturitate. Este imposibil să trec peste. Am învățat să îmi gestionez sentimentele, dar uneori, mă pierd în lumea mea. Am nevoie de asta, pentru că nu e ok nici să neg. Stau o zi acolo, dar asta îmi reamintește că ce a fost mai rău, a trecut deja.
    Am văzut undeva despre relația pe care o am cu copiii mei. E minunată. Sunt cuminți, respectuoși și înțelegători. Pentru că am încercat să fiu sinceră cu ei și să îi tratez de la egal la egal. Așa am putut să le explic mereu că nu îmi permit jucăria respectivă fără să mint că mi-am uitat banii acasă sau că mergem acasă după bani și ne întoarcem, cum am văzut la alți părinți. Și am ieșit mereu cu zâmbetul pe buze din magazin. Iar acesta e doar un exemplu.
    Bărbatul cu care sunt acum, mă liniștește. Dorm iar noaptea de când ne-am mutat împreună. Aveam probleme cu somnul înainte. Îmi sărută mâna acasă, pe stradă, în supermarket, la muncă. Și poate e doar un gest pentru alții, mie îmi crește sufletul. Pentru că lui nu îi pasă de colegi, de prieteni, de familie. Mă ține în dreapta lui și e mândru de asta. Eu sunt mândră de noi și de faptul că avem o conexiune puternica. Ne cunoaștem după stare, după primul salut când vorbim la telefon. Știu că viitorul e incert, de aceea eu sper ca toate acestea să nu se mai termine.
    Mulțumesc tuturor încă o dată. Vă doresc și eu vouă multă putere, fericire și liniște sufletească.

    • Draga autoare.

      Stiu ca nu ti se pare, dar eu cred ca esti FOARTE BINE. Normal ca trecutul ala oribil a sapat rani adanci si niciodata nu se vor vindeca perfect. Ce ma bucura insa pe mine si-mi da speranta in ceea ce te priveste este ca ti-ai construit un prezent bun si sunt sigura ca vei avea si un viitor pe masura.

      De ce zic asta?

      Pentru ca esti intr-un moment de echilibru pe care il apreciezi si il intelegi. Esti o mama buna si stii ce ai de facut pentru ca raul ala infiorator sa nu se propage si spre copii. Aici deja esti o invingatoare, pentru ca ai rupt lantul groazei si le oferi copiilor o viata pe care tu nu ai avut-o.

      Ai alaturi de tine un om bun, cu care ai o relatie frumoasa, plina de intelegere si de respect.

      Ca o baba de 42 de ani, de 20 de ani aproape impreuna cu consortul, intr-o crestere tot mai accentuata a fericirii de cuplu, iti pot spune ca exact respectul asta, intelegerea si sprijinul neconditionat fac viata de familie. Ca sexul ala de 5 ori pe zi se cam duce de la o varsta, viata te arunca in tot felul de chestii (pe unele le alegi – ca noi cu emigratul), altele vin in nas cand ti-e lumea mai draga. Dar sa ai langa tine un PARTENER cu care sa faci mereu ECHIPA, aici e secretul.

      Si mie mi se pare ca l-ai gasit. Si ca esti o femeie iubita si acceptata, asa cum si tu oferi, reciproc, iubire si acceptare.

      Te imbratisez cu drag de la mare distanta si iti doresc o viata minunata. 🙂

  9. Rosu Aprins

    Draga mea,

    Te imbratisez.

    Mult timp am vrut sa cred cu incrancenare ca daca ma duc mai multe ore la terapie, daca depun un extra si mai mare efort, daca rup anumite relatii, trecutul o sa mi-l las in urma, intr-o alta viata. Nu, nu il pot sterge din mine insa am invatat sa traiesc cu el dupa muuuulta munca. O gramada de resurse mentale si sufletesti imi consuma aceasta asumare zilnic.

    Sunt zile cand imi vine sa ma inchid intr-un dulap si doar sa plang. Sunt zile cand recapat puteri tocmai din cauza a ceea mi s-a intamplat si simt ca pot lua decizii pe care altfel nu as fi avut curajul sa le iau. Daca am momente cand reusesc sa uit, vin rapid altele in care, ca o umbra, trecutul imi pune o mana peste umar si apasa, declansat de un nume, o privire, o imagine care nici macar nu au vreo legatura cu el.

    Sunt in stadiul in care nu il mai urasc, in care incerc sa accept ca asa mi s-a intamplat mie (nu ii gasesc scuze insa si nici furioasa nu mai sunt ca „de ce tocmai mie?”). Simt ca gram cu gram, devine un pic mai usor de dus dupa ce am lasat furia la o parte si am lasat-o ca sa nu imi pierd mentalul si nu pentru ca i-am iertat. Chiar zilele acestea am realizat ca desi imi tot spuneam ca am iertat, nu am iertat nimic. Stiu ca trecutul mereu o sa imi fie ascuns si din cand in cand o sa apese iar dar…macar acum stiu.

    Ca si tine am un om bun langa mine care m-a ajutat macar sa nu mai am o parere enorm de proasta despre mine si langa care ma simt in siguranta fizic si mental. Mai nou am si un sufletel minunat, pisica mea, care atunci cand intru pe usa, vindeca rani pe care nu ea le-a creat. Din cauza trecutului meu (si din cauza incalzirii globale, a limitarii resurselor) am ales sa nu am copii. Nu dau vina pe trecut pentru aceasta decizie, am invatat din el sa iau aceasta decizie.

    Ma bucur enorm pentru tine ca ai ales sa ai drumul tau sanatos si sa iesi din situatiile toxice create de altii. Sunt convinsa ca fost foarte greu si inca iti e, dar ai reusit. Multi oameni, din pacate, nu se pot rupe de aceste situatii din diferite motive iar independenta financiara de cele mai multe ori este cauza.

    Te rog, pentru tine, pentru copiii si sotul tau: nu te mai biciui (imi pare ca o faci din cand in cand)! Uita-te la fetita care ai fost, la fetita din tine si asa plangand, imbratiseaz-o in fiecare zi. Da-i timp, rabdare si imbratiseaz-o pentru ca mult timp nu a avut parte de toate acestea. I le datorezi!

    Total de acord cu recomandarea de mai sus a cartii „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood-parca e scrisa dintr-o alta lume.

    Draga mea…daca tu crezi ca exista vreun dumnezeu…acel dumnezeu atunci e bunatate; nu judeca, nu cearta! Noi oamenii judecam, certam, reprosam, cerem cont, ranim.

    Iti doresc sa ai un an linistit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.