Cana

Pe la începutul lui decembrie, frunzăream pozele unui bazar cu produse românești, create și lucrate în România. Căutam obiecte speciale pentru cadouri. Erau o mulțime de minunății pe-acolo, unele peste bugetul meu, altele numai bune. La un moment dat, am găsit niște căni din porțelan. Nu era una la fel cu alta. Una era roșie cu auriu și înăuntru, pe fund, avea o inimioară aurie. Dacă-ți ghicește cineva în cafea, să găsească prin spumă iubire. Alta maro ca pământul, cu verde de iarbă. Una cu o vrabie grasă și baza ca de pământ. Alta cu o libelulă și praf de stele. Le-am comandat pe toate, am dat 65 de lei pe fiecare.

Dar ce-am primit odată cu cănile astea….

Vreau să scriu despre asta, pentru că e un lucru pe care l-am descoperit ținând în palme în fiecare zi cana cu vrabie grasă. Nu e vreun mare secret. E un lucru mic, care are multă putere. Toți ar trebui să avem o „cană” din asta.

Nu aveam nevoie de cănile astea. Eu nu beau cafea, nici ceai, iar pentru apă nu-s bune.

Dar le-am dorit de cum le-am văzut. Aveau o poveste. Una pe care aveam s-o scriu chiar eu.

În fiecare zi îmi fac de lucru cu cana cu vrabie. Îmi fac un cappuccino decaf la miezul zilei, dimineața sunt prea pe fugă. Sau o ciocolată caldă când revenim din parc și sunt înghețată bocnă (eu îngheț și la 10 grade, copiii sunt fragezi și calzi și la minus 10). Am băut și vin fiert în ea într-o seară.

O spăl cu mâinile goale imediat ce termin de băut din ea și o pun la uscat pe un șervet.

Cana asta e semn că mi-e drag de mine suficient cât să-mi fac un cadou și suficient cât să-mi dau o pauză de zece minute cândva în timpul zilei.

Cana asta îmi arată că merit lucruri frumoase (în general nu-mi pasă de lucruri, nici nu observ dacă-s frumoase sau nu câtă vreme își fac treaba). Pentru că nici eu nu-s așa urâtă.

Cana asta e atât de specială că mă obligă să mă uit la ea și mă separ astfel de tot restul. Îi observ toate detaliile, o ating cu buricele degetelor, îi miros porțelanul și dungile aurii.

E imperfectă, are marginile inegale, în unele zone e aspră la degete.

Mi se pare că seamănă cu mine cana asta, deși ea e doar o cană.

Mă inspiră să scriu despre ea, dar e doar o convenție, pentru că se pare că eu scriu, de fapt, despre mine.

M-am întrerupt din scrisul la carte pentru cana asta. Trebuie că e specială.

Și nici măcar n-a fost asta preferata mea din cele patru pe care le-am cumpărat. Preferata mea era cea roșie. Dar am știut că s-a mai îndrăgostit de ea cineva, așa că am făcut-o cadou. Încă mă mai gândesc la ea. A doua, cea cu libelulă, a plecat și ea către o femeie dragă. Am rămas cu cea întunecată și cu cea cu vrabie grasă.

Nu regret nimic, ne potrivim foarte bine.

Am vrut să scriu asta aici despre Cană.

Poate că aveți și voi un astfel de obiect care vă mișcă. O agendă, poate. Un stilou. O pereche de cercei, o eșarfă. E bine să ai obiecte-prieteni. Mi-ar fi plăcut să aflu asta mai devreme, cred că mi-ar fi fost mai ușor să-mi ofer câte puțin timp din când în când.

8 Comments

  1. Bianca

    Bună. Poate vrei sa împărtășești cu noi de unde ai luat mai exact cana. Eu sunt în căutarea unei căni speciale pentru capuccino-ul meu special. Tot caut și nu găsesc una pe măsură. Asa cum zici și tu, vreau ceva special, pentru mine, ceva de suflet, nu vreau ceva perfect turnat. Ceva care sa ma aline în zilele grele cu 2 copii, casa și mâncare. Ceva care sa ma facă sa ma simt… bine. Nu știu, chiar caut o cana speciala.

  2. Ioana

    Eu am un stilou de la Poenari. Handmade, n bleu, turcoaz amestecat cu nuante de negru si chihlimbar, cu o greuate numai buna la scris, cu o penita perfecta…. scriu de placere de mana.
    A costat o avere in comparatie cu alte branduri renumite (Parker, Pilot, Herlitz, etc), dar…. da, merit un cadou. Aaa… si are numele meu gravat.

  3. Andra Rosulescu

    Imperfecte – asa trebuie sa fie toate produsele lucrate manual. Imperfectiunea le face speciale, le da suflet si le infrumuseteaza. Fix ca si pe creatorul lor.
    La multi ani !
    RoKa’s Art.

  4. Rosu Aprins

    Intai de toate…un an nou bun si linistit va doresc!

    Tare fain articolul!

    Da, pentru sufletul meu imi iau singura flori destul de des. Asa simt eu…

    Mai nou sau mai vechi….desi stiu si practic de ceva vreme conceptul danez „hygge ” si un pic din stilul de viata scandinavian, nu stiam ce este fika :). Asa ca mi-am luat urmatoarea carticica „The Little Book of Fika” pe care am cetit-o in noaptea de Craciun petrecut singura anul trecut. Mi-a placut tare lectura aceasta simpla si usoara. Adaug si linkul spre ea daca imi este permis:

    https://www.amazon.com/Little-Book-Fika-Uplifting-Swedish/dp/1449489842/ref=mp_s_a_1_1?dchild=1&keywords=the+little+book+of+fika&qid=1610135942&sprefix=the+liitle+book+of+fika&sr=8-1

    Sante!

  5. Ionela

    După ce am devenit minimalista in urma unei mutări in Germania, am început sa ma înconjor doar de povesti și de lucruri cu însemnătate. Nu mai cumpăr exclusiv funcțional ci doar cu viața in ele. Cănile de cafea sunt ceramica englezeasca, am stat trei ani sa le adun de peste tot. Pun frumos in fata mea dimineața, la prânz și seara.
    Iubesc păsările. Vrabia ta grasa e minunata. Vecinii hrănesc păsări și in fiecare zi ma uit la pițigoi, ciocănitori, gaițe. Le urmăresc cu binoclul și povestesc copiiilor despre ele. Pe pereți am pus rândunele ceramice venite din Portugalia. Sunt tare iubite acolo și toți portughezii au o rândunică măcar in casa lor. Sa-ți fie viața o poveste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *