Azi, în multe țări se sărbătorește Ziua Mamei.
Ai mei nu s-au sinchisit să observe, mi-ați scris voi să-mi urați de bine, prilej cu care mi-am amintit că da, azi aș putea fi sărbătorită pentru cei 14 ani de îngrijit, iubit, gătit, cărat, șters la fund, nedormit, nemâncat, griji, planuri, programări, mai multe griji, vegheat la boală de nșpe sute de ori, organizat vacanțe, drumuri, cursuri, ieșiri, vizite, cadouri, surprize, petreceri, teme, încă niște griji, insomnii, dureri de spate, de burtă și de cap, multe fire de păr alb, mult respirat adânc și strâns din dinți.
În același timp, chiar dacă munca la doi stăpâni minori e a naibii de prost plătită, am primit ceva beneficii.
Mult râs împreună, mult drag.
Nu mă iubește nimeni cum mă iubesc ei.
Mult antrenament pentru situații imprevizibile. Dacă mă lași singură în spațiu, respir de câteva ori abdominal, îmi spun că e doar o etapă și găsesc soluții.
Am rezvoltat mușchiul răbdării la nivel de centură neagră. E greu, extrem de greu să mă scoți din sărite.
Am căpătat toleranță și înțelegere față de toate ființele.
Pot face din rahat bici în două minute.
Am învățat de la ei să nu mă mai simt vinovată pentru ce nu-mi iese, ci să mă apreciez pentru ce-mi iese.
Pot să stau aici, acum, fără să mai fug în trecut ca să-mi fac griji pentru viitor.
Am primit în sfârșit familia care mi-a lipsit în copilărie, un cămin cald, primitor, unde se râde și unde pot fi eu fără să risc să pierd iubirea celor pe care îi iubesc.
Una peste alta, zic că merită!
La mulți ani, mamelor, sunteți super tari!
Și ca să petrecem împreună azi, vă invit la o provocare: scrieți, vă rog, în comentarii, care e cel mai greu lucru pe care l-ați făcut ca mamă și care e cel mai frumos dar.
Mă gândesc bine și revin și eu în comentarii.
Am pus aici o poză de mai de mult cu ai mei, că tare mi-e dor de perioada în care erau așa de mici, de pufoși și de veseli. Acum suntem în epoca întrebărilor existențiale, a ochilor care se rotesc spre ceafă, a ușilor trântite și a “abia aștept să fac 18 ani să plec de-acasă”, urmat după cinci minute de “ce bine e când mă ții în brațe, nu vreau să ne despărțim niciodată”.
