Acum 19 ani am scris primul text pe blog. A fost și singurul publicat, deși am mai scris zeci în anul acela.
Aveam 27 de ani și mă simțeam foarte singură.
Încercam să ies dintr-o relație lungă, care-mi făcea mult rău.
Mă vedeam urâtă și proastă, mi se părea că tot ce fac e mediocru.
Munceam mult, aveam un full time job într-o agenție de publicitate, unde eram copywriter. Scriam texte pentru clienți, texte pentru reclame scrise sau video, advertoriale pentru ziare. În timpul liber, scriam articole pentru Cosmopolitan, Avantaje și alte reviste glossy. Câștigam puțin, dar nici n-aveam nevoie de prea mult. Scriam pentru alții, lucruri superficiale.
Aveam un grup de prieteni cu care nu împărtășeam prea multe, deși îmi erau dragi.
Eram pierdută, trăiam pe pilot automat.
Am găsit un text pe care l-am scris în 2007, dar l-am publicat un an mai târziu. Abia din 2008 am început să public zilnic. Uneori, doar trei rânduri. Alteori, pagini. Într-o zi am observat că în nu știu ce top făcut de alții, eram printre cei mai citiți blogger, sute de oameni intrau zilnic pe blog. Am rămas cu gura căscată. De ce-ar interesa pe cineva ce scriu eu despre mine?
Am continuat să scriu, să caut. Mii de oameni intrau pe blog să citească. Apoi zeci de mii.
La început scriam doar pentru mine. Apoi, pentru oglindirea mea în voi și a voastră în mine. Îmi făcea bine. Mă simțeam mai puțin pierdută.
După ce am devenit mamă, acum aproape 14 ani, am simțit nevoia de a scria pentru a contribui la o schimbare. A fost un drum pe care m-am așezat organic, fără să-mi propun vreodată să fiu populară, citită, admirată, urmată.
Textul acesta, scris acum 19 ani, descrie bine cum mă simțeam la 27 de ani. Poza e tot de atunci. Între despărțiri și împăcări, cu multă confuzie, dar și multă dorință de a mă descoperi, de a trăi cu adevărat.
“Ieri a fost o zi foarte interesantă: n-am ieșit deloc din casă (nici măcar n-am deschis ușa de la intrare) și n-am văzut nici o persoană în carne și oase (TV-ul nu se pune). Am zăcut în pat și m-am uitat la 11 episoade din Sex and the City. Mi-am dat seama că vreau să fiu Carrie, Samantha, Miranda și puțin Charlotte. Toate deodată. Mi-ar plăcea să câștig bani scriind un articol pe săptămână. Să iubesc un bărbat care mă iubește. Să fiu puțin pedantă și ridicol de serioasă uneori, spre deliciul prietenelor mele. Să am prietene.”
Acum n-aș mai vrea să fiu fetele din Sex and the city, mi se par cam naïve, superficiale și caraghioase, dar trăiesc din scris, iubesc un bărbat care mă iubește și am prietene cu care pot fi pedantă și ridicol de serioasă, și asta ne distrează teribil pe toate.
Uite că și confuzia de la 27 de ani a fost bună la ceva. Din ea am ieșit eu.
Vă mulțumesc că de o viață de om sunteți pe-aici, unii de la început, alții pe parcurs.
M-aș bucura să-mi spuneți, dacă mai știți, cum ați ajuns pe blog, când, și de ce ați rămas.
Cu recunoștință pentru tot ce trăiesc,
Ioana
Ioana, ce bucurie ca esti si ca ne scrii in continuare! tare iti multumim. din pacate am ramas cu o memorie f proasta postpartum si efectiv nu imi mai amintesc cum te-am gasit si nici in ce an. sigur nu via facebook si sigur nu via word of mouth, cred ca asa online, cautand eu ceva recomandari sau povesti personale, poate via alte bloguri (atunci, f demult, le citeam si pe Alice Nastase si Simona Catrina) anyway, cred ca Sofi era f mica si Iv bebelus si la tine am vazut pt prima data un sling hahaha te-am citit saptamanal, daca nu zilnic de atunci desi doar recent, in 2020, am devenit si eu mama, nu a contat, articolele tale erau pt toata lumea. multe multe imbratisari 🙂
Eu nu mai stiu cum te am gasit
Stiu ca imi place ce scrii si rezonez cu tine
Mi am deschis mult mintea citindu te
Multumesc Ioana🧡
Nu mai știu cum am ajuns pe blog, cred ca de pe la începuturi, aproximativ de la povestea cu televizorul și cutia de Rafaelo.
Eram într-o stare nu prea grozavă, asta îmi amintesc. M-a atras modul tău de a scrie și am rămas aici tot din acest motiv. Să fi trecut aproape 20 de ani? Pe atunci nu aveai publicată nicio carte și cred ca mă întrebam în sinea mea: când începe să scrie și să publice, ca are talent fata asta?
Cu recunoștință pentru tot ce scrii, îți mulțumesc și voi fi aici, chiar dacă nu comentez decât foarte rar.
Un an nou minunat, doar cu bucurie, îți doresc! La multi ani!
Dvs. scrieți pe blog de la douăzeci și …, eu de la șaizeci și … Se pare că face bine la orice vârstă.🙂
Eu am ajuns și rămas la puțin timp după ce am devenit mamă( acum aproape 10 ani). Cred ca am auzit de tine de la cumnata mea din Cluj, cred. Deși eu nu mai trăiam în țară de multă vreme. Una din cele mai grozave descoperiri, mulțumesc pt tot!!!
Draga Ioana, eu iti doresc (si imi doresc, in egala masura) sa ne mai scrii multi ani de acum incolo. La fel de autentic, de fundamentat, de onest, de amuzant, de dramatic. Fiecare si toate laolalta sunt motivele pt. care revin mereu pe acest blog de aproape 10 ani. Te-am descoperit din intamplare, cand eram proaspata mama si cautam surse de inspiratie si de revelatie. Si pentru mine asta esti, de atunci!
Te imbratisez!
Buna Ioana, am descoperit blogul tau acum 12 ani, cand am nascut primul copil. Am invatat cum sa fiu o mama mai buna datorita tie! Am citit cu drag cartile adresate adultilor, copiii au crescut cu Ema si Eric. Faci tare mult bine! Sunt recunoscatoare ca te-am gasit, din suflet multumesc!
Țin minte un articol care m-a impresionat foarte tare – Prima felie de banană din viața mea – Și acum îl citesc cu aceeași plăcere.
Pe parcurs mi-ați fost inspirație, iar articolul de față m-a împins să îmi creez și eu propriul blog.
Ieri l-am creat, iar astăzi am publicat primul articol.
Felicitări!
Te-am gasit citind alte bloguri, era link catre „Printesa urbana” si m-a intrigat numele. Nu mai stiu cand, dar sigur inainte de prima ta sarcina. Copiii nostri au aproape aceeasi varsta (2 zile diferenta intre Ivan si baiatul meu al doilea). Am ramas pentru ca am invatat multe de la tine, pentru ca recomadarile pe care le faceai (porte-bébé, carut, carti) ma interesau, pt ca ma regasesc in experienta ta de mama, de mama de copil diferit si de imigranta. Pentru ca esti adevarata si te asumi, pentru ca ai muncit mult cu tine si pentru ca iti place sa inveti si pentru ca traiesti cu sens. Si, last but not least, pentru ca imi place stilul tau funky, asa m-as imbraca si eu daca nu mi-ar fi teama sa nu cumva sa ies in evidenta. La multi ani!
Draga Ioana, la multi ani! Felicitari si iti multumesc pentru tot ce ne oferi aici pe blog si nu numai. Nu mai stiu exact cand si cum am descoperit blogul, a fost acum multi ani. Am citit cu mare placere toate articolele, inclusiv pe cele de parenting cu mult inainte sa am si eu copii (si probabil ca mi-au influentat stilul de parenting in feluri de care nici nu imi dau seama).
Esti minunata! ♥️