Al nostru face curând 12 ani. Din acești 12 ani, a dormit singur vreo doi, de la 8 la 10 ani, când ne-am mutat în țară străină, casă nouă etc.
În restul anilor, a dormit cu unul dintre noi.
Au fost nenumărate încercări de a-l ajuta să doarmă singur, l-am încurajat, am stat cu el să adoarmă, lumină de veghe, dormitor creat pe gustul lui, boxă cu povești, cărți, terapie (nu doar pentru asta, dar și pentru asta).
Unele lucruri au ajutat o vreme mai lungă sau mai scurtă, dar iată, încă mai are nevoie să doarmă cu unul dintre noi.
Și zilele trecute a articulat foarte bine de ce. Cu acordul lui vă spun și vouă, poate vă ajută să vă înțelegeți copiii care bat la ușa voastră în miezul nopții sau vă trezesc cu perna în brațe, plânși, ori se strecoară fără vreo vorbă în pat lângă voi.
-Mom, mi-a zis fiul, nu știu cum să spun altfel decât că atunci când te simt aproape, mă pot liniști și pot lăsa somnul să mă ia. Când nu ești lângă mine, îmi fac multe griji despre tine, despre mine, despre noi toți, vin foarte multe gânduri care se repetă și simt tensiune în frunte și în burtă. Îmi e greu să mă las dus de somn, chiar dacă respir cum m-ai învățat sau încerc să mă gândesc la lucruri frumoase. Adorm greu și mă trezesc des. Dar dacă știu că tu ești aici, pur și simplu lucrurile astea nu se întâmplă. Nu știu să explic altfel.
Dar a explicat foarte bine, și i-am spus asta. E un copil foarte permeabil la emoțiile celor dragi, simte tot, e și foarte isteț, înțelege lucruri, mintea lui lucrează mereu. E foarte activ, ziua își face de lucru și nu are spațiu pentru aceste griji, care îl cuprind noaptea.
Și eu sunt la fel. Și eu dorm mai prost singură când sunt anxioasă.
Mă ajută enorm prezența cuiva calm lângă mine.
Iar eu am destule mecanisme de reglare, dar noaptea nu mă ajută niciunul. E normal ca pentru el să fie și mai greu.
Așa că suntem aici pentru el cum are nevoie. Din când în când spune singur că vrea să încerce să se mute din nou în camera lui la somn. Are câteva nopți în care reușește, apoi iar vine noaptea cu perna după el. Adoarme singur, dar în camera mea.
Nu cred că e loc de limite ferme aici. Nevoia lui e una reală și importantă. Nici n-aș putea să dorm știind că el nu doarme.
Sunt sigură că va veni vremea când va reuși să doarmă singur. Până atunci, suntem aici pentru el cum are nevoie.
