Când mă uit în urmă la acești primi 14 ani, văd mult râs împreună, mult joc, siguranță, căldură, încredere, respect, curiozitate către și dinspre copiii mei, au fost și destule momente dificile, dar cred că ne-am descurcat bine. Suntem OK unii cu alții, relația dintre noi e puternică, ne bucurăm să fim împreună, copiii au crescut frumos, sunt atenți la ceilalți, respectuoși, nu deranjează, nu rănesc, au încredere în ei și în general în lume, au simțul umorului, se descurcă bine la școală, sunt adaptabili, fluenți în trei limbi, gândesc corect, argumentează, întreabă, sunt generoși și rezilienți, deși se confruntă cu destule dificultăți în viețile lor. Îmi face plăcere să discut cu ei, au gânduri interesante, profunde, cred că vor deveni adulți faini, prieteni buni, parteneri buni și vor contribui la schimbări în bine în jurul lor. Din locul în care stau acum pot spune că educația pozitivă, blândă, cu răbdare (fără ca asta să însemne că ești bleg sau fals, așa cum încearcă unii să sucească sensurile), funcționează foarte bine, câtă vreme ai grijă de nevoile tale, pentru a putea fi prezent și ferm, cu emoțiile proprii bine digerate.
Iată câteva dintre cele mai importante lucruri pe care le am învățat în acești ani, în ordine aleatorie, cum îmi vin în minte, în speranța că vă vor fi de ajutor.
1. Respiră! Orice ar fi, va trece mai devreme sau mai târziu, încearcă să rămâi calm, ca să nu agravezi situația.
2. Rămâi în prezent cât mai mult, nu face scenarii apocaliptice, nu reproșa lucruri demult trecute. Furia apare imediat după frică, atunci când ne lăsăm mintea să genereze gânduri exagerate despre viitor sau trecut.
3. Implică partenerul, dă-i spațiu și timp cu copilul/copiii lui.
4. Păstrează-ți timp pentru tine, prieteniile tale, lucrurile care-ți fac bine. Nu aboli tot ce ești pe altarul părințelii. Fii un părinte suficient de bun, păstrând în același timp spațiu pentru alte lucruri care îți aduc bucurie: sportul, prietenii, călătoriile, jobul, hobby-urile, cititul etc. Când ne sacrificăm, ne acrim.
5. Mergi în terapie să-ți înțelegi părinții și să-ți calmezi durerile vechi și nevăzute
6. Stai cât mai mult pe-afară cu copiii, e mai ușor decât în casă
7. Ieși cu ei de mici, călătorii, vacanțe, plimbări
8. Rămâi flexibil și adaptabil, viața cu copiii nu poate fi pusă în program fix
9. Măcar până fac copiii 8 ani, orele de somn sunt importante. Culcat la ore decente, trezit cât să nu fiți pe grabă
10. Vorbește mai puțin, ascultă mai mult
11. Nu explica un lucru de prea multe ori, de 2-3 ori e suficient, apoi doar rămâi ferm și calm acolo cu limita pusă
12. Când nu știi ce să faci, ieși la o plimbare. Mergi și vorbești, mergi și taci, doar mergi
13. Mâncarea, programul, limitele sunt importante, dar cea mai importantă e mereu relația, de ea trebuie să ai grijă cel mai mult.
14. Nu face copilul responsabil de fericirea ta, fără „tu ești soarele meu, am nevoie de tine să fiu fericit/ă”. Fiecare e responsabil de propriul bine, nu e treaba copiilor să ne facă fericiți, să nu îi împovărăm cu asta. În plus, e bine să învețe să nu depindă de alții pentru propriul bine.
15. (bonus) Nu te izola, caută un grup, trib, măcar încă o persoană care trece prin lucruri similare, avem nevoie să vorbim despre ce ni se întâmplă.
16. (nu mă pot abține) Înainte să pui limite copiilor, apără-ți limitele tale. Somn, hrană bună, grijă de tine. Poți pune o limită bună când ești calm și ferm.
Mă opresc, că aș mai scrie. Îmi vin multe acum, trebuie să am grijă, că parcă văd că iar pornesc de la un articol și peste cinci luni public un volum întreg. 🙂
Asta, e, în mare. Sper să vă fie de folos.
