Lumea e plină de confuzie când ai cinci ani și-un pic

Ne pregătim să ieșim în oraș, eu și copiii. Ne vedem cu prietena mea și cele două fetițe ale ei. Mă îmbrac, îl pregătesc pe cel mic, o anunț pe Sofi să se grăbească.

– Pot să merg în izmenele de lână?
– Nu cred că e o idee prea bună, găinușo.
– De ce, că îmi plac foarte mult.
– Pentru că afară sunt 40 de grade. Adică e foarte cald. Izmenele de lână sunt pentru când e foarte frig.
– Ooof, ce păcat.

Pleacă înapoi în camera ei. Mai trec 5 minute. Eu și Ivan, încălțați, la ușă. Sofia vine cu un fel de salopetă cu bretele care îi este foarte mare, partea de sus îi ajunge pe la buric, deci i se văd sfârcurile și coastele (cadou de la bunica). Nici n-o las să mă întrebe:
– Nu poți să-ți iei salopeta, mergem în oraș, nu la plajă. Ești practic dezbrăcată când te îmbraci cu aia. E nepotrivit.
– Dar, mami, zice ea trântind salopeta de gresie, NU AM CU CE SĂ MĂ ÎMBRAC!

Evident.

– Dar ce s-a întâmplat cu toate rochițele alea simpatice, cu fustele tale, cu pantalonii scurți, cu tricourile alea colorate?
– Mami, nu le găsesc deloc.

Mă descalț, îl descalț și pe Ivan, mergem la ea în cameră. Canapeaua e plină de rochițe simpatice, fuste, pantaloni scurți și tricouri colorate. Mă uit la ele, mă uit la ea.
– Ah, deci aici erau! bate din palme, 100% surprinsă!
Mă uit INTENS la ea.
– Gata, imediat mă îmbrac.

Mă duc la ușă, ne încălțăm iar. Vine și diva, cu o rochiță simpatică pe ea.
– Jucării și activități ți-ai luat? Nu sunt lucruri pentru copii acolo unde mergem.
– Ooof, măi mami… atâtea lucruri mă pui să faaac…

Se întoarce în camera ei târâind picioarele. Aud niște bufnituri, apoi vine cu o pungă plină.
– Gata, am aici tot ce îmi trebuie pentru distracție!
– Perfect, să ieșim dară!
Mă întorc să iau cheia, aud un urlet.
– Ce-ai pățit, soro?
– Am pierdut punga.
– Aia de-o aveai în mână acum șase secunde?
– Da, maaami, a dispăruuuut.

Încă un urlet. Ivan mă privește obosit de jos în sus. Știu perfect ce vrea să zică.
– Sofi, ai căutat-o?
– Daaa, peste tot, nu e nicăieri!

Mă uit lângă ea, punga acolo, pe gresie, la cel mult 20 de cm de piciorul ei.
– Deci zici că te-ai uitat bine?
– Mami, crede-mă, nu e NICĂIERI! Cred că Ivan mi-a luat-o!

Văicăreală.

Ivan ridică din umeri. N-are el unde să ascundă o pungă mare cât el. Și oricum n-ar pune mâna pe lucrurile Sofiei, știe clar că asta l-ar costa capul.

Stau așa și mă uit la ea cum se strofoacă toată, cu punga dispărută la o aruncătură de băț scurt. Aș râde, dar nu vreau s-o supăr. M-aș enerva, dar la ce bun?

– Sofi, și cam pe unde te-ai uitat după punga asta?
– Uite, aici sus și jos și… ah, uite, aici era.

Râde.

– Mai devreme nu era aici.
– O, da, sunt convinsă.

Ieșim, în sfârșit.

Ajungem la locul de întâlnire, slavă Domnului, și fetele întârziaseră juma de oră, chiar mai mult ca noi. Mâncăm, vorbim, vine momentul în care copiii se plictisesc. Sofia mă călărește.
– Meduzo, hai, scoate ce ai în pungă și la joacă!
– Păi, n-am nimic de joacă în pungă.
– A, nu?
– Normal că nu. Am o păturică, o pernă și o carte care nu-mi place.
– Păi nu ziceai că ai luat cu tine chestii să te distrezi juma de an?
– Dar cine mai știe, mami, ce-am zis, că tu mă grăbeai și am pus și eu ceva acolo să pară că m-am pregătit și să plecăm odată, că mereu întârziem din cauza ta.

Sursa foto: fetiță via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

10 comentarii

  1. :))))))))) si al nostru cel mare sta la masa, mananca, paharul cu apa in fata lui si numai ce-l auzim urland: apaaaaaa! Ii zicem, uite-acolo in fata ta paharul, el rade. Cred ca efectiv nici nu se uita. La fel ca Sofi face si cand „pierde” ceva.

  2. si noi patim din astea dar la 4 ani, aduce o jucarie in living si mi-o arata o pune pe pat apoi intreaba „unde e jucaria, am pierdut-o ma ajutati sa o caut?” si e fix in fata lui!? si eu „hai sa o cautam, sa ne gandim unde ai umblat ultima data cu ea” si el atunci zice „nu mai trebuie, uite-o aici!”

  3. E absolut mortala, fenomenala, exceptionala!!! Si al meu mai face din astea, uite-o, nu e…cred ca asa sunt toti apriliciii astia draguti si aiuriti!!!

  4. Prietena ta a intarziat pentru ca are 2 (doua) fetite, iar nu „doar” 1 (una) ca tine. Iti imaginezi cum e la ea :)) Am ras in hohote. Ivan se antreneaza pentru viata de cuplu de mai tarziu, ce-i rau in asta? :)) :))

  5. Al meu are o „placere” deosebita sa mearga la gradi. Si incepe:nu vreau bluza asta, stai sa-mi iau o jucarie, da-mi mie sa incui usa(are o directie fantastica la 3 ani jumate, ma ia somnul pana incuie el usa), ajungem in parcare si acolo alta distratie: vreau sa vad contorul de la lumina, unde e masina Irinei, stai sa-i spal masina lu’ tati cu servetele umede :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *