Fursecuri bavareze și ficțiune


Uneori, cînd ne lăsăm pradă fricii și disperării, rutinei și statorniciei, deznădejdii și tragediei, am face bine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru fursecurile bavareze cu zahăr. Și pentru că, din fericire, cînd nu mai sînt fursecuri, încă mai putem găsi alinare într-o mînă familiară pe piele, într-un gest de afecțiune, într-o încurajare subtilă, într-o îmbrățișare cu drag sau într-o încercare de consolare. Ca să nu mai zic de secretele șoptite și de toate frînturile ocazionale
de ficțiune care ne fac viața plină. Toate lucrurile astea, fursecurile, nuanțele, anomaliile, subtilitățile, despre care credem că doar ne accesorizează zilele, sunt, de fapt, aici pentru o cauză mult mai importantă și mai nobilă: sunt aici pentru a ne salva viața.

Asta spune vocea cu accent britanic a Emmei Thompson în finalul unui film bun (cu excepția întorsăturii banale de la sfîrșit) pe care l-am văzut azi-noapte.

Nici eu n-aș fi putut spune mai bine. Mi se confirmă bănuiala că o mîncare bună și o atingere cu suflet sînt tot ce contează pe lume.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4267

4 comentarii

  1. da, anonimule, la fel cum si o felie de tarta cu fructe de padure te poate face sa uiti ca te doare sufletul din dragoste, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *