Extazul de 30 de minute. Caru cu bere. Plus cit de mult urasc…

… sa astept. Mai tare decit sa fiu injurata, umilita, ingorata. Dap, mi-e clar, asteptarea ma termina psihic. Pentru ca n-am nici un control. Pot doar sa stau. Si sttttaaaaaaaaaaaaaaaau. Incerc sa fac alte chestii, unele chiar imi ies, dar nu pot ingora starea de fapt. Si anume ca eu astept. Stau dupa altii. Pe care fie-i doare in… nas de urgenta mea, fie au uitat cu totul, fie chiar au alte lucruri mai importante si mai urgente de facut inainte sa-mi rezolve mie asteptarea.

Scriu asta pentru ca, evident, acum astept. Si tot astept de citeva ore bune. Ceva ce nu vine de la cineva care nu raspunde la emailuri si care nu are mobil. Iar fixul nu i-l stiu. Si nici nu pot sa-l aflu. La un moment dat o sa pun asteptarea in cui si-o sa merg mai departe cu restul sistemului, si fix la o secunda dupa ce va fi prea tirziu, voi vedea in coltul din dreapta jos al ecranului iconul de mesaj nou, si in mesajul cel nou se va afla ceea ce eu astept aici de ore bune si ce-am incetat sa mai astept fix cu o secunda inainte sa vina.

Acestea fiind zise, imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati atitea zile dezlegarea misterului cu extazul de 30 de minute. Cineva a fost chiar foarte aproape de solutie. Dap, e ciolanul afumat, cu varza calita. Si mamaliga. Detalii despre intilnirea mea cu dinsul va dau joi. Ah, o fac din nou, nu? La naiba, nu ma pot abtine. Nici de la ciolan, nici de la joaca.

Ma duc sa mai astept o vreme. 5 minute. Dupa aia gata.

LE: Nah, ca intre timp a venit. Acum astept altceva. 😀

14 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *