Cele sapte minute bidirectionale (interviul cu Dani Klein)

A fost foarte scurt. Sapte minute eu cu ea. Mai sobru decit mai asteptam. Ea a fost rabdatoare si eleganta, a sanctionat intrebarile timpite, a raspuns cinstit la cele inteligente. Mi-a acceptat cu bucurie si curiozitate cadoul, s-a asezat cu mine pe canapea si m-a privit direct in ochi. Mi-a raspuns ca un om normal, dar cu vocea ei grava si frumoasa. Am avut emotii pina in clipa in care mi-a adresat primul cuvint.

Mi-a spus ca nu mai crede in cuplu. Ca tristetea e apanajul oamenilor tineri si pe masura ce imbatrinesti, ea dispare. Ca dimineata ii place sa stea in pat pina tirziu, sa citeasca si sa bea ceai de una singura. Ca uraste dependenta de altii. Ca dumnezeu e in ea si in mine, si acolo trebuie sa ne intoarcem cind ne e greu. Ca nu prea asculta muzica, rareori si doar Bob Dylan. Ca i-ar placea s-o aiba pe Aretha Franklin sa cinte pentru ea. Ca nu vrea sa stie daca si cum schimba vieti. Ca e doar un om care-si face meseria.

Stiu ca pentru ea n-a insemnat mare lucru interactiunea noastra. Si nici nu conteaza. Pentru mine a insemnat atit de mult ca media e foarte buna. 🙂 Sint foarte norocoasa. O relatie unidirectionala vreme de 15 ani (eu o ascult pe ea, eu o admir pe ea) a fost, vreme de 7minute, bidirectionala. Am vorbit eu si ea m-a ascultat, m-a intrerupt, m-a lasat s-o intrerup, m-a contrazis, m-a sfatuit, mi-a zimbit, i-am zimbit, m-a lasat s-o string in brate la poza. Pentru 7 minute, a stiut ca exist si c-o admir. Nici nu e important daca a uitat de mine imediat ce si-a luat mina din jurul taliei mele.

Cred ca asta e genul de chestie care-ti ramine ghem de emotie in stomac vreme multa. Sint foarte norocoasa.

Pin It

12 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *