Doar lucruri

În ultima vreme ni se strică lucruri. O fi vreun soi de karmă a electronicelor, n-am idee, cert e că ne lasă baltă o grămadă de device-uri care la alții țin cu anii. S-au stricat în casa noastră în ultima jumătate de an trei pompe de sîn, două încălzitoare de sticle, DVD-ul, laptopul, celălalt laptop, un fierăstrău electric, telecomanda universală, aparatul de gătit la abur (de două ori), Slavă domnului că mi-am vîndut mașina, că nu știu ce m-ar fi așteptat cu ea…

Nu să mă plîng voiam. Ci să vă rog să nu vă atașați de lucruri. Sigur, e musai să aveți grjă de ele, că vă sînt necesare, costă bani pe care i-ați muncit și nu vreți să aveți de-a face cu service-urile din România. Dar dacă se întîmplă să vi se strice (că l-a trîntit copilul de pe etajeră, că a murit pur și simplu sau că l-ați uitat în priză și s-a ars), nu vă pedepsiți pentru asta. Nu-i om, deci poate fi înlocuit.

Eu am învățat lecția asta the hard way, cînd am avut incendiu acasă la mama și-am rămas fără tot ce-aveam, mai puțin niște boarfe care-mi rămăseseră în cămin la București în timpul vacanței. În rest, toate hainele de vară și de iarnă, icoana din camera mea, multe nimicuri, toate fie au ars, fie s-au topit. Mi-a murit hamsterul, s-a asfixiat. Ni s-au spart toate geamurile, a ars mobila, toate tablourile au rămas pînze albe, iar sub ele pe pereți stăteau curse vopseluri colorate. Ce n-a ars a fost îmbîcsit cu atît de mult fum că a trebuit aruncat. Am dormit la vecini, era februarie, foarte frig la Piatra Neam și noi nu mai aveam nici un ciob de sticlă la geamuri.

Atunci, la 19 ani, am învățat două treburi, amîndouă foarte importante pentru mai tîrziu. Prima e că lucrurile nu contează. Chiar dacă-s scumpe, au valoare emoțională sau sînt unicat. E ok să le placi, nu-i ok să le iubești. E normal să-ți pară rău cînd le pierzi, cînd ți se fură sau se strică, dar nu e ok să-ți strici mai mult de cîteva ore gîndindu-te la asta.

Și al doilea e că oamenii care-ți sar în ajutor la necazuri dintr-astea sînt aur. Mama e un om bun, are mulți prieteni, a ajutat o grămadă de lume. A doua zi după dezastru, casa noastră s-a umplut de lume. Unii aruncau pe geam chestiile arse, alții spălau pereții de fum, ceilalți sortau lucruri. Am primit covoare, haine, uși, timp, atenție și consolare. O armată de prieteni i-a fost alături cînd și-a pierdut toate lucrurile. Au trecut mulți ani. Sigur își amintește tot ce i-a ars, dar mai bine și-i amintește pe care au ajutat-o atunci.

Așa că zic să nu vă stresați mai mult decît e cazul. E suficient că vi s-a stricat sau obiectul, hai să fie asta pedeapsă suficientă. Nu vă lăsați sufletul tras în jos pentru atîta lucru (chiar dacă e un lucru scump, unic, cu valoare emoțională).

Sînt doar lucruri, oamenii contează, bine?

Pin It

21 Comments

  • Mihaela Curea spune:

    Ai mare dreptate, ne ataşăm prea mult lucruri, şi chiar şi atunci când se strică, le păstrăm ascunse bine în pod, cămară, beci, debara. Eu nu mă ataşez de lucruri, nu îmi place să am în casă lucruri uzate, sau lucruri pe care nu le mai folosim.

  • Claudia spune:

    M-ai facut sa plang doar imaginandu-mi. Sa fereasca Dumnezeu pe toata lumea de necazuri d-astea, iar prietenii sa isi dovedeasca loialitatea in alte circumstante!

  • oq spune:

    Multumim, Printesa draga , ca ne amintesti! De multe ori pierd asta din vedere si-mi fac inima rea.

  • dana spune:

    Ca bine zici! Dar oamenii nu invata ca lucrurile nu conteaza, decat dupa ce trec prin momente asa urate ca incendiul prin care ai trecut tu. Sau poate nici atunci.
    Pana una-alta, cred ca la tine in casa ar fi bine sa verifici instalatia electrica 😉

  • Carla spune:

    Esti inteleapta si draga.Inca o postare care mi-a prins bine.Multumesc.

  • AndreeaL spune:

    Of!! ai foarte mare dreptate !! Cred ca tuturor ni se strica prin casa diverse lucruri. Mie de exemplu mi se strica clanta la baie intr-o veselie. Ce frumos scrii!

  • sofia spune:

    Frumos, prietenii adevarati sunt pretiosi, lucrurile se duc..

  • Sebastian spune:

    Este aproape imposibil să convingi un om să iubească orice, sentimentul trebuie să îi vină din interior. Dacă pune preț pe obiecte mai mult decât pe oameni atunci își cam merită suferința și chinul pe care le simte când pierde lucruri.
    Sunt cu totul de acord cu ceea ce ai scris. Mai mult am o poveste asemănătoare (cam pe la aceeași vârstă) care m-a ajutat să știu că o pot lua oricând de la zero. 🙂

  • alinutza79 spune:

    Fereasca Dumnezeu! Citind postul tau am retrait cosmarul cand ni s-a spart casa! Ne mutasem cam de 1 an impreuna si ne aranjasem cu greu o amarata de garsoniera; aveam cam tot ce ne trebuie si eram foarte fericiti! Am hotarat sa plecam pentru cateva zile la munte!
    La intoarcere casa noastra frumoasa era vraiste; ne-au furat cam tot ce era de valoare si care putea fi scos pe geam fiindca locuiam la parter si au intrat pe geam!
    Eram foarte amarata, cand a venit politia nici nu mai puteam sa vorbesc! Si politistul tot pe noi dadea vina, ca de ce nu ne-am pus grilaj la geam :((
    E groaznic; nu pot descrie in cuvinte ce simteam, pierdusem tot! Lucruri, obiecte dragi, amintiri, tot! Toate pozele mele (noastre) pana in acel moment, totul s-a dus!
    A trecut, ne-am revenit insa nu in totalitate! Sunt obsedata de hoti, uneori visez si retraiesc cosmarul!

  • Teo spune:

    Si eu am inteles asta the hard way. Cand suntem atat de stresati ca nu ne-am finalizat proiectele sau ca nu am fost la nu stiu ce sedinta, uitam sa ne bucuram de oamenii care se sting fara sa ne dam noi seama. Muncim de ne rupem capetele,ca intr-un final sa realizam ca puteam sta linistiti langa cei dragi, ca treaba de la serviciu avea cine sa o rezolve.

  • Sonia spune:

    Am învăţat şi eu această lecţie tot pe pielea mea. Un accident de masină în urma căruia am dus maşina la fier vechi. Noi trei, toată familia, ne-am ales doar cu mici zgârâieturi. A fost momentul în care am început să preţuiesc alte lucruri.

  • Bunica spune:

    Sa nu uitam ca lucrurile se strica, se uzeaza si dispar ,dar prietenii raman o viata langa tine, trebuie sa stii sa-i tii aproape si sa-i iubesti.

  • paulina spune:

    scrii foarte frumos si aflu acum ca esti din Piatra Neamt.Ce liceu ai terminat aici si cine ti-a fost profesor de romana ???

    • Printesa Urbana spune:

      Hello, am terminat in 98 Petru Rares, romana am facut cu hm nici nu mai tin minte, o doamna mica de statura si foarte slaba… De fapt mai mult n-am facut, deh, profil mate-fizica, n-aveam timp de literatura pe atunci. 🙂

  • Mihaela spune:

    si eu tot hard way. accident de masina in apa, cu rotile in sus, dusa la fiare vechi. eu sanatoasa.

  • Claudiu spune:

    Chiatra Neamt?! Frumos oras, chiar daca imi parea mai patriarhal, asa. Multe amintiri frumoase, si pe Chietricica, si pe Cozla, si la Coada lacului, si in Precista, si in drum spre Bicaz, da’ acolo nu am mai ajuns 🙂

  • diana spune:

    Mare dreptate ai, printesa! Si noi am pierdut cam tot ce am agonisit in 10 ani munciti. N-am ramas decat cu ceva boarfe si amintiri de prin concedii. Asa ca amu stiu precis de cine sau de ce trebuie sa ma atasez.

  • dana spune:

    service-urile din România? aveti certitudinea ca exista unele mai bune? am vazut un reportaj la tv franta cum sunt serviciile acolo, au simulat defectiuni minore la cateva electrocasnice si in afara de un singur depanator cinstit, reprezentant carrefour parca, toti au propus cumpararea altui produs ca fiind cea mai avantajoasa. in conditiile in care unii nici nu desfaceau carcasa aparatului. hai sa nu mai facem generalizari

  • Ursa spune:

    Da, foarte frumos si adevarat.
    Dac-ar convinge-o cineva si pe mama ca unele lucruri vechi trebuie aruncate la un moment dat, casa ei n-ar arata cum arata in filmele americane la strangatorii aia profesionisti, „hoarders”.
    Din pacate cam toti batranii pe care-i stiu incet, incet isi transforma casele in depozite pt lucruri vechi si stricate.

  • ieucumine spune:

    Au, e de rau! Eu renunt greu la haine. Chiar daca nu le mai port sau nu le-am purtat niciodata, imi vine greu sa le dau…

  • MD liniuta C spune:

    Doamne, prin cate ai mai trecut la viata ta!

  • Liliana spune:

    A fost un cosmar, dar s-a dus. Imi amintesc ce-am mai plans, dar apoi m-am bucurat ca s-a rezolvat totul, asa cum ai spus tu, cu ajutorul prietenilor si oamenilor care ne iubeau.Sa nu treaca nimeni prin asa experiente. Pupici la Sof

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *