Dintre vecini, cu soare

Special pentru cei care și-au exprimat în mesaje mai mult sau mai puțin private (sau doar au simițit, fără să se exprime) îngrijorarea în ceea ce privește confortul psihic al Sofiei vizavi de priveliștea permanentă din camera ei, m-am gîndit să vă liniștesc.

Întîi de toate (pentru că am primit întrebarea asta de suficient demulte ori cît să-mi dau seama că e nevoie de explicații), nu am căutat un apartament vecin cu loc cu verdeață și locatari mutați la 2 metri sub pămînt. Nu am contactat agenții imobiliare spunîndu-le: Prieteni, căutăm un apartament mare, central, luminos, minunat, cu vedere la morminte. Avem noi o chestie, nu putem trăi dacă nu avem niște cruci la cel mult zece metri distanță. NU! Întîmplător după trei ani și ceva de căutări lipsite de succes, am dat peste acest apartament (aflat la gri la momentul cumpărării) frumos, luminos, central, minunat, care printre altele se învecinează cu un cimitir. Și pentru că nici unul dintre noi nu s-a declarat speriat, îngrozit, marcat sau scîrbit de acest detaliu, am decis să-l cumpărăm cu tot cu vecinii decedați și îngropați. Faptul că avem în fața geamurilor o zonă deschisă populată de pietre funerare ni se pare complet acceptabil, dacă nu chiar interesant. Înainte aveam în fața geamurilor un zid de bloc. Prefer cimitirul.

Revenind la Sofia și la posibilele traume rezultate din admirarea priveliștei (considerate de unii) macabre: ea e copilul nostru, noi sîntem absolut ok cu vecinii noștri, și ea va crește la fel de relaxat(ă). La anul o să-i arătăm și niște animații de Tim Burton iar de Crăciun îi cumpăr un schelet de pluș. O să fie bine, oameni buni, și în cimitir e soare (uneori)!

photo (2)

În plus, e aer curat, liniște, verdeață. Ca la țară, doar că în oraș și cu pietre funerare.

Promit să revin cu poze nocturne, e chiar mai interesant. Aștept o noapte cu ceață și lună plină.

Pin It

27 Comments

  • lulu spune:

    Eu am crescut langa cimitir si mereu spuneam ca am cei mai buni vecini, nu fac galagie, nu se bat, nu asculta muzica tare, nu vin sa ceara zahar, ulei sau bani imprumut. Nici eu nu inteleg ce e macabru la un cimitir, e un loc unde vom ajunge toti mai devreme sau mai tarziu.

  • Mihaela spune:

    Si noi am locuit mai mult de 2 ani intr-un bloc cu „vedere” la un cimitir :)) si a fost ok, niciodata nu mi-am pus intrebari si nu mi-a fost frica sau nu m-a afectat in vreun fel chestia asta. Ce-i drept, „vecinii” erau plecati in lumea celor drepti de foarte multi ani, e ceva cimitir evreiesc 🙂

  • Gabi spune:

    Nu pot sa cred ca sunt oameni pe care atata ii freaca grija in ce apartament ti-ai ales tu sa stai, incat sa-ti dea un mesaj pe privat despre asta… :)))

  • Nusch spune:

    Pai, daca inca se mai inmormanteaza indivizi acolo, iti treba numai luna plina (pe care taman ce-ai ratat-o), ca gazele ce se emana in procesul de descompunere ies din pamant, de unde boarea aceea misterioasa in zona :D.
    Acuma, serios vorbind, copiii iau de bune lucrurile cu care cresc si oricum, sunt mult mai firesti decat noi in a se raporta la realitate, atitudinile lor nu sunt inca tratate cultural, cu tot felul de balasturi (oamenii morti sunt materie in descompunere si atat, asemeni frunzelor. Daca de frunze nu ne ingrozim, de ce ne-am ingrozi de corpuri?) Sunt, in schimb, impresionati de bolnavi, de oameni suferinzi, asa ca era mai nasol daca stateati langa un spital.
    In fond, cum spunea cineva, mai frica sa-ti fie de oamenii vii, decat de cei morti.

  • Anca spune:

    ce amuzant:))) imi place la nebunie…..sincer m-as muta acolo in secunda 2. Prefer de o mie de ori privelistea asta decat vecini beti sau tigani cu manele.

  • Zibe spune:

    Eu nu inteleg in ce mod ar putea sa o afecteze negativ pe un copil un cimitir. Ce se poate intampla? Sa se faca sculptor de pietre de mormant sau paznic de cimitir? 🙂
    N-am auzit de oameni deveniti criminali in serie pentru ca au locuit langa un cimitir. Chiar nu inteleg, e serioasa intrebarea: cum poate un cimitir afecta pe cineva in mod negativ? Mai ales pe cineva care nu vede decat pietre si copaci, nu intelege semnificatia locului…

  • Silvia spune:

    Cimitirele sunt unele dintre cele mai linistite si placute locuri pentru o mica plimbare, urmata de o lectura pe bancuta sub umbra unui tei (sau alt copac, dupa caz). Nu dai peste mimoze si cocalari cu aere, peste chiulangii de la liceu care se strang la o tigara si un concurs de injuraturi (ai zice, ascultandu-le conversatia) si poti sa reflectezi la sensul vietii in liniste si pace.
    Poti deslusi intregi romane si saga de familie citind inscriptiile de pe cruci. Parerea mea este ca orice scriitor aspirant ar trebui sa viziteze un cimitir macar o data pe luna pentru inspiratie. Viata bate filmul, e perfect adevarat si acolo o vezi cel mai bine.

  • Cristina spune:

    Haha! Noi am crescut cu 2 cruci în curtea casei de vacanță, care, bineînțeles, se învecinează cu un mare cimitir. Nu numai că nu ne-a afectat dezvoltarea psihică în nici un fel, dar acu, la maturitate, le îngrijim în fiecare vară, având în minte ideea că acolo sunt niște persoane pe care trebuie să le respectăm.

  • Meg spune:

    Desigur ca va fi OK Sofia, atata timp cat creste langa parinti relaxati si care nu dau conotatii sinistre „parculetului” invecinat..

    Nu pot sa nu imi amintesc o faza de cand era baietelul meu mic si stateam intre blocuri cenusii, in zona Iancului. Si vine bunicul (tata) si scoate odorul la plimbare in carucior. Si se intorc amandoi relaxati dupa 2 ore, fi-miu dormise..tata senin..cica au fost intr-un parculet tare linistit. Eu, nedumerita: Da unde ati gasit voi parc in zona, oameni buni? Tata: Pai am stat pe o bancuta la umbra, la intrarea in Cimitirul Armenesc :))

  • Mihaela Curea spune:

    Pe mine ma distreaza prietenii acestia ingrijorati de locul unde am ales sa ne facem casa/cumparam apartament. Eu am patit ca am ajuns sa ma „cert” cu un amic care ma critica in casa mea de proasta alegere pe care am facut-o mutandu-ne la casa, intr-un sat aproape de oras, depate de galagie, praf, poluare, el motivand doar „dar daca ai uitat sa iei lapte la copil, trebuie sa faci 10 km, nu ca mine doar sa cobori scarile la magazinul de la parter” si drept replica i-am spus, „da, dar eu imi pot lasa copilul in curte cat e ziua de mare fara sa imi fa griji ca cineva il poate rani, vatama”. Am ramas cumva certati pana in ziua de azi :))

    • Dana spune:

      Sunt multe discutii pe tema asta. Pana la urma, fiecare prioritizeaza si alege ce conteaza mai mult pentru el. Oricum, fie ca alegi casa langa oras, fie apartament in oras, faci niste compromisuri. Important e ce iti doresti mai mult.

      • Adina spune:

        Eu cred ca problema nu e daca alegerea cuiva e buna sau proasta ci nevoia dubioasa a oamenilor/romanilor de a-si da abuziv cu parerea. Mi s-a intamplat si mie sa observ cum cineva, de multe ori nici nu foarte apropiat, trateaza extrem de personal o decizie ce ma proveste doar pe mine. Unii mai au un pic si pocnesc de nervi din cauza unor lucruri care nici nu-i privesc, nici nu-i afecteaza. O fi ceva pe fond nervos. La urma urmei, sa zicem ca ar trebui sa faci si 100 de kilometri sa cumperi lapte. De ce s-ar amabala amicul asa tare? Il trimiti pe el cumva?:))) In fine.

        Iar despre cimitire si co, unul dintre motivele pentru care anumite lucruri ne traumatizeaza asa tare e tocmai ca le transformam in chestii tabu, nefiresti, in loc sa le luam ca atare.

  • Oana spune:

    Ioi, ioi, dar cat de bine te inteleg! De curand ne-am mutat si noi intr-un apartament cu o priveliste fix de genul acesta. Si toata lumea, dar toata! lumea, care vine in vizita parcurge linistita toata casa: ‘E frumos la voi, ati decorat frumos, imi place parchetul, draperia etc.
    Oh vai! Dar ce este acolo? e un cimitir?! Oh, și este in regula asa?!”

    Cum ajung la ferestra incep sa se mire/minuneze/sa-si schimbe parerea despre restul casei. Cu toate ca locuim la etajul 9, iar pietrele funerare aproape ca nici nu se disting. But well!

  • tequila spune:

    Eu am copilarit intr-un bloc de langa un cimitir. Cimitirul care e langa biserica Balaneanu din sos. Mihai Bravu din Bucuresti. Noi nu aveam vedere la cimitir, insa exact vecin cu cimitirul era un parculet in care ne jucam noi copiii. Eu nu am avut „tara” la care sa merg, asa ca zau daca nu a fost ca o binecuvantare ca mergeam in cimitir la furat cirese, la jucat cu puii de catei aciuati prin cimitir, ne „jucam” de-a fata ascunselea cu nenea paznicul si alte nazdravanii. De care in alte zone betonate, fara copaci, fara flori, nici nu putea fi vorba.
    Ba mai mult, pe la 9-10 ani „scurtam” drumul spre scoala prin cimitir, de una singura, mai ales primavara tarziu, era cald si frumos, copaci inverziti, tei inmiresmati, tufe intregi de flori, „monumente” de marmura cu diverite povesti….zau daca nu a fost chiar o parte frumoasa a copilariei mele 🙂

  • rozinchina spune:

    in copilarie pe mine ma plimba bunica-mea in cimitirul aflat la 10 min de apartamentul in care locuiam. imi placea foarte mult si acum ma mai plimb pe acolo cateodata, e asa liniste si frumos. din motivul asta imi plac cimitirele, dar nu cred ca e un lucru rau. si nu, nu am nicio trauma 🙂

  • raluca spune:

    ce vede un optimist in cimitir? multe PLUSURI! 🙂
    chestie de perceptie

  • veverita spune:

    Aoleu… e o vorba din popor in tema si cu cimitirul, si cu ai de nu mai pot de grija altora, da’ n-o zic ca mi-e ca te superi pe mine si parca n-as vrea sa-mi dau in petec 😀

    Deja am creierii zdrente de la cate chestii au devenit big no-no, tabu… Maine-poimaine te trezesti ca n-ai voie sa treci strada pana nu bati trei cruci.

    Deci, inteleg ca urmeaza o noua petitie gen interzicerea construirii de locuinte in jurul cimitirelor pe o raza de 10 km (cel putin), imprejmuirea lor cu garduri inalte, eventual pictate in culori cat mai vii, desene cat mai vesele care sa abata gandul privitorului de la…
    Mnoh, una peste alta, cine dracu’ i-a pus p-aia sa dea in primire? E ilegal sa mori!

  • Claudiu spune:

    Eu am patru cimitire langa mine, Pro Patria, Bellu catolic, Bellu si Evreiesc, sunt chiar mândru de mulţi dintre vecini 🙂

  • Ioana spune:

    Hello,
    Mai degraba iti traumatizezi copilul la metrou sau pe strada decat prin privelistea aceea 🙂 dar na, unii romani, invidiosi din fire, ca altfel nu imi explic, au simtit nevoia acuta de a comenta. De ce sa iti fie tie bine, cand iti poate fi rau? 😉
    Vorbesc si eu, din prisma unui kinder care mergea cu bunica, pe vremea cand inca eram la gradinita, la cimitir, sa curatam mormantul strabunicului sau la inmormantari. Este adevarat ca ma fascinau femeile acelea in varsta care isi rupeau camasa de plans si nu simteam tristetea lor, dar sunt sigura ca asta era din cauza ca stiam ca bunica vroia sa fie acolo si eram foarte ok. Nu mai zic de amintirile pomenilor (ptii, ce macabra sunt) cand puteam sa ma joc cu alti copii si mancam coliva. Si stii ce? Nu am avut nicio trauma din cauza asta. Am inteles ca moartea este ultima parte din viata si este fireasca, iar cimitirele sunt locurile unde sunt cei dragi si sunt un semn de respect pentru ei si o comemorare a celui care a fost.
    Eu zic sa scrii data viitoare despre ce muzica ii pui Sofiei si cum o poti traumatiza astfel 🙂
    A, da, si o mica alta poveste, o prietena imi spunea ca a fost sa-si ia carucior pentru bebe si a gasit negru iar ea chiar il dorea asa, iar vanzatorul mai ca nu dorea sa i-l vanda, ca e ciudat… na, se poate si mai rau :))

  • Jo spune:

    Şi noi avem o privelişte asemănătoare la fereastra dormitorului nostru, doar că ne separă de cimitir grădina noastră, iar acesta este pe deal. Venise odată o „prietenă” la mine şi mi-a spus că ea nu ar locui la mine acasă nici să o bată cineva, că ea nu ar putea dormi ştiind că e cimitirul acolo. Iar eu i-am spus că mai bine să îi fie frică de cei vii şi nu de cei morţi, că ăşti săracii nu îţi fac nimic. Plus că sunt sigură că nimeni nu va ridica acolo case, blocuri sau alte minuni:). Cu siguranţă, cu aşa vecini, fetiţa mea nu îşi va dezvolta o frică pentru locurilea astea.

  • cris spune:

    Eu imi amintesc, copil fiind, ca cimitirul era cel mai „cool” loc de joaca (in special pt de-a v-ati ascunselea). Ne placea tare mult sa mergem cu bunica sa curatam mormintele si sa aprindem lumanari. Asa ca, exact cum spunea Ioana, daca parintii sunt OK cu ” vecinii” si au atitudine corecta nu vad cum ar putea fi traumatizat copilul?

  • G. spune:

    O educatie sanatoasa presupune si familiarizarea copilului cu ideea mortii. Noi traim intr-o lume complet bolnava la cap cand vine vorba moarte. Cimitirul e macabru, inmormantarile sunt sinistre, mortii sunt de speriat. De parca toate astea nu fac parte din evolutia fireasca a vietii (si din finalul ei inevitabil). In schimb violenta, pornografia, junk food-ul si diverse alte orori cotidiene sunt tolerabile.
    Eu una nu m-as muta langa cimitir (din motive stupide pe care mi-e rusine sa le recunosc), dar ii admir pe cei suficient de sanatosi emotional incat sa locuiasca bine mersi aproape de…the great majority 🙂

  • Casa Nobel spune:

    Intalnim zi de zi o gramada de potentiali clienti pentru apartamente iar pentru multi dintre ei privelistea conteaza. Multi dintre ei ne-au calcat pragul tocmai pentru spre deosebire de altii care ofera vedere spre beton sau spre cine stie ce fabrica la noi e mai aerisit.
    Iti spun sincer, multi dintre cei dispusi sa cumpere un apartament nu s-ar muta langa un cimitir decat daca ar fi un pret foarte convenabil.

    • Printesa Urbana spune:

      In Bucuresti, apartamente cu priveliste fara beton… hm… greu de gasit, stiu, am cautat si noi niste ani… 🙂

  • Joanna S. spune:

    Asta tare seamana cu Cimitirul Israelit de pe Ion Mihalache, daca nu e chiar acela 🙂 Si eu am vedere la el, dar de mai departe ceva. Recunosc ca pentru mine e cam creepy si de la distanta asta, mai ales cand aduna ciorile pe copacii golasi si e si frig afara. Foarte bacoviana priveliste. Cred ca m-au lasat ai mei sa ma uit la prea multe filme cand eram mica si am ramas cu niste mici traume… 😀 Primavara insa ti-e mai mare dragul sa privesti in directia aceea, numai verde, mult mai bine decat sa ai vedere la strada si sa stai cu tramvaiul la geam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *