Familia Macoviciuc

De cîteva luni bune ne gîndim serios să vindem tot ce-avem în orașul ăsta și să ne mutăm la țară. Nu e doar pentru că avem probleme nesfîrșite cu casa cea nouă, nici doar pentru că n-am unde să-mi plimb copila de rahați de cîine și gaze de eșapament sau pentru că am tot mai des impresia că tot ce mîncăm și respirăm e stricat, poluat, cancerigen. Pe lîngă toate cele de mai sus, mai e și sentimentul că sîntem prea mulți la un loc, că ne călcăm pe bătături, că joburile noastre nu fac decît să ne sufoce și să ne stimuleze nevoia de bani, cu care oricum n-avem ce face decît să potolim foamea de lucruri, în mare parte artificială și ea.

Mi-ar plăcea să am curajul ăsta. Să vindem apartamentul și să ne luăm o moșie la țară, undeva la 30 de km de orice oraș. Să ne dăm demisia și să ne facem țărani. Să lucrăm pămîntul, să creștem animale, să nu avem cablu (dar să avem internet, wi-fi în livadă și-n beci e absolut obligatoriu), să nu ne bată la ușă vînzătorii de religii, Sofia să crească liberă la aer cu un picior în iarbă și altul în rîu, înconjurată de pui și viței și iezi murdari de pămînt adevărat. Am vinde carne curată și morcovi fără pesticide, am trăi măcar 90 de ani (ca bunicii și străbunicii mei), am avea timp pentru toate și bani cît să nu ni se facă foame.

N-am curajul ăsta. Prea sînt înfiptă în asfaltul prăfos al Capitalei. Prea am „nevoie” de jobul meu, de colegi, de întîlniri, de-o ciorbă cu prietena mea. Mai multă nevoie am de sănătate pentru mine și copilul meu, dar cine-mi dă dreptul să renunț la un echilibru material pentru un viitor incert? Cu miros de fîn și soare curat, dar poate fără pîine pe masă în fiecare zi?

Cînd cei de la Familia Brașoveanu m-au întrebat dacă n-aș vrea să le testez produsele și să le aflu povestea, mi-a tresărit inima de bucurie. Ia uite, așa o să fim și noi, dacă și cînd ne-om face curaj. Familia Macoviciuc, cireșe dulci direct din pom și poale-n brîu acuma scoase din cuptor. Omu ar mulge caprele, eu aș frămînta aluatul, Sofia ar sta prin copaci toată ziua. Ne-am aduna și părinții de prin apartamentele lor de bloc și i-am pune la numărat oi și kilograme de cartofi, în timp ce bunica ar împleti veste din lînă pentru copiii din sat. Hai că iar am luat-o razna cu reveria mea neverosimilă optimistă.

Revenind la Familia Brașoveanu, n-am idee dacă există o Mamă Brașoveanu și-un junior Brașoveanu care mîngîie văcuțele pe frunte în timp ce ele dau lapte gras, ce știu e că vorbim despre un brand local de lapte, iaurt și brînză produse din lapte adunat doar de la ferme din jurul Brașovului și vîndute doar în Brașov, în magazinele mici și-n supermarketuri. Mi se pare o idee faină: luăm de-aici, ținem în viață fermele locale, producem tot aici, la Fabrica de lapte Brașov, și vindem tot către brașoveni, la un preț bun, produse sanatoase cu un gust familiar.

IMG_9876

Ce-am făcut eu cu marfa familiei Brașoveanu? Am tratat-o regal, aș zice. Iaurtul (cel gras, pe cel ușurel l-am pasat Omului, că tot e el la cură, da’ să nu-i spuneți că v-am spus) l-am dat de trei ori peste cap și l-am făcut mic dejun pentru delfină. Așa:

IMG_9877

Trei linguri de fulgi de hrișcă, 200 grame de iaurt în straturi, două lingurițe mici de miere, felii de caisă deshidratată, goji, migdale crude rîșnite, mentă din ghiveci. Iaurtul e cremos și bun, mi-aduce aminte de iaurtul pe care l-am devorat în Grecia de atîtea ori în anii trecuți.

Cu telemeaua de capră am avut un plan mai amplu. Am făcut mini quiche-uri la cuptor cu ouă, smîntînă, telemea tăiată cubulețe, roșii cherry, un praf de nucșoară și puțin busuioc proaspăt, toate coapte în vase ramekin tapetate cu aluat franțuzesc. Au dispărut într-o zecime din timpul de care am avut nevoie să le prepar, ceea ce în mintea mea însemnează un succes uriaș.

IMG_9844

La final zic așa: dacă sînteți din Brașov, împrieteniți-vă cu Familia Brașoveanu, puneți umărul la dezvoltarea industriei locale, toată lumea are de cîștigat. Dacă nu sînteți în Brașov, păcat de voi (și de mine), poate n-ar fi rău să încercați să fiți. Și uite-așa mai pun o cărămidă la baza piramidei mele de curaj și poate în cîțiva ani o să cumpărați grîu de la moara noastră, sau pești din iazul nostru sau ponei din rezervația naturală Familia Macoviciuc. Ia ziceți, ați vrea?

Pin It

41 Comments

  • ioana spune:

    io cred ca nu ai habar de ceea ce inseamna munca la tara, la pamant.
    dupa o zi de udat gradina cu sapa in mana sau cules roadele stii cum o sa ti se para wi fi ul din gradina?! dar stai asa, care wi fi? ca la tara nu prea are semnal ca lumea…
    apoi, ai muls vreodata vaca? ai facut curat la animale?
    daca ai bani de ferma ca in „dallas”, asta e altceva si tot ce am scrismai sus nu are sens.

    si totusi e bine sa visezi, sa vrei!

    • Printesa Urbana spune:

      Da, am idee, am crescut la tara, am cules cartofi, am sapat gradina, vaca nu am muls, ca bunicii mei n-au avut animale mari, dar in mare stiu cit de greu e sa muncesti pamintul.
      Si sa stii ca bunica are wi-fi in gradina, si merge chiar foarte bine!

      • Dumitrescu Lidia spune:

        Felicitari, si eu sunt bucuresteanca(nascuta , crescuta fara bunici la tara) am cumparat o casa cu teren undeva in Teleorman unde am facut cunostinta cu sapa, cu animalele! In curand ma voi stabili la tara pentru ca am invatat sa iubesc viata la tara !

    • simf spune:

      @ioana – udatul se face pe sant sau cu picatura, sapatul – mai rarut, ca-i mai dragut, mai multa mulcire decat sapare, culesul e o placere cata vreme nu ai hectare in custodie. wi hi mere brici, fibra optica – si ea la fel, semnal – full, ca nu mai suntem in 2000. la faza cu animalele nu ma bag, cainii pisicile si gainile nu se mulg, asa ca nu stiu 🙂

      curaj, printeso, freelacingul merge minunat vara din hamac, de la umbra de nuc, cu laptopul inconjurat de wi fi (si cu sofia in preajma). iarna – din balansoarul asezat in fata sobei (si sofia educand preocupata o pisica)

      • ioana spune:

        @ simf

        e , cum sa zic, idilic ceea ce spui tu. vorbind despre o ferma care tre’ sa produca iar asta implica hectare unde dai cu sapa si dai bine ca sa iasa banul.

        daca este ban ca sa faci tot felul de imbunatatiri ca sa nu dai cu sapa la orice ….aici e alta discutia. sau ai ban si iti iei oameni cu ziua, e bine nu zic nu…asa sa tot stai la ferma si sa muncesti.

        baga o tura curatenie la porc sau orice alt animal d;asta mai mare. chiar si gaini….e ceva de vis!

    • Dumitrescu Lidia spune:

      Nu cred ca este cazul sa subestimezi un om inainte sa-l cunosti 🙁

  • iulia Be spune:

    Dupa cum se vede de aici de departe sunt multi si din fericire din ce in ce mai multi care renunta la „viata de Bucuresti”. Uite aici un exemplu – au lasat/vandut tot ce aveau si s-au mutat la sat – Bucuresteni mutati la sat via http://iulianai.blogspot.be/, punand bazele unei mici afaceri cu legume bio, pe care le distribuie clientilor din Bucuresti.

  • Mihai Daniel spune:

    Ce minunat ar fi, daca genul asta de familie ar exista la fiecare km/2 , al fiecarui oras din tara. Eu si sotia mea, am cumparat o proprietate de 5000 metri langa bucuresti, dar inca nu am avut curajul sa ne mutam, insa in capul nostru a incoltit alta idee, sa ne mutam in alta tara…

  • Si eu mi-as dori asta, am crescut la tara, am muls vaci de m-am saturat cand eram mica, am sapat peste tot de la camp la legume in gradina, si vita de vie, am cules tot felul de legume si fructe, am avut sere, am crescut animale intr-o curte imensa, era frumos ce-i drept dar tot timpul imi doream sa scap de atata munca si sa stau la oras; acum stau in Buc de 7 ani si parca vorba ta, mi-as dori sa stau la cativa km de oras in natura, sa ma bucur de aer si de viata, dar e cam greu. 😐
    Sunt de acord si cu sustinerea producatorilor locali, si eu majoritatea cumparaturilor sau cadourilor incerc sa le iau de la oameni care fac asta din pasiune sau pur si simplu sa se intretina, calitatea e mai buna si asa sprijin si micii producatori. Bine, aici probabil sunt si un pic subiectiva pt ca si tatal meu este apicultor si incerc impreuna cu fratele meu sa il sustinem sa vanda mierea in oras unde oamenii au inceput sa o aprecieze 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Madalina, voi SINTETI producatori locali! 🙂

      • Asa este, dar imi dau seama ca e f greu sa fii producator in zilele astea, lumea e destul de sceptica si pana la urma e mai comod sa mergi in magazin :)) eu sper treptat- treptat sa incepem sa ne orientam mai multi spre produse locale naturale si sa incurajam si munca celor care fac asta, care din pacate de cele mai multe ori este rasplatita mult prea prost; dar cand pasiunea e mare se pare ca nu mai conteaza :D. Sanatosi si veseli sa fim, ca stupina sigur e” vesela” 😛

        • AndreeaG spune:

          Madalina stie, ca si mine, de cata munca este nevoie ca sa scoti 100kg de miere, pe care iei … 2000 de lei (plus-minus) din care trei sferturi se intorc in stupina, intr-un fel sau altul. Si mierea este un produs relativ usor de obtinut, stocabil (poti sa o vinzi si peste 10 ani), si care scoate ceva, cat de cat, chiar daca anul a fost ploios sau secetos, ceea ce nu este valabil pt culturi. Asta ca sa nu mai spun ca poate sa vina peste tine Monsanto cu patente pt seminte, Nestle sa-ti ia apa din fantana, Chevronul sa-ti puna o sonda pe terenul tau, care devine inutillizabil, si o multime de alti „binevoitori”, moment in care deja te simti usurat ca esti cocosat „doar” de taxe si impozite sau alte … maruntisuri.
          Deci da, visul e frumos, din pacate nu se poate trai din el chiar daca nevoia de a fugi de marile aglomerari e din ce in ce mai reala si stringenta, insa micii producatori locali nu sunt stimulati sa scoata produse sanatoase, din venitul carora sa poata trai si ei, dimpotriva.
          Si mai bine plec … norul meu roz se innegreste parca din zi in zi, si-mi este tot mai greu sa-mi pastrez entuziasmul, chiar daca traiesc la aer curat, si am gradina, produse bio proprii si mai si muncesc la birou.

  • catgal spune:

    Nu! Nu te muta la țară…:)

  • mixy spune:

    Nu se indura ea, maica-mea, sa se faca taranca, eu nici atat (acum). Trebuie sa mai treaca niste zeci de ani peste mine ca sa am curaj

  • magda spune:

    ce bine ar fi! ce bine ar fi sa avem curaj ptr noi si copiii nostri

  • Mihaela Curea spune:

    Să știi că ne-am gândit și noi serios să ne apucăm de agricultură, teren avem, cultură avem(eu am terminat facultatea de agricultura – protectia mediului), parintii mei au o ferma mica, cu de toate, saptamanal ne aprovizionam de la ei.
    Deocamdata o sa fac straturi la primavara in curtea mea, e destul de mare pentru toate,catei, straturi,flori,foisor, stiu ca va fi greu, stiu cat e de lucru, vacantele mele de vara insemnau munca in gradina, asa ca stiu la ce ma inham si desi atunci am promis ca nu voi avea niciodata straturi, am ajuns la concluzia ca e bine sa pun, sa am de toate de la mine din gradina.

  • Carla spune:

    Toata copilaria mea mi-am dorit … o vaca.Nu caine,nu pisica.Imi doream o vaca,eu,copil crescut la bloc.Dar vacantele le petreceam la bunica.Acolo era gradina,mica dar cu de toate,cativa pomi fructiferi,zmeura din fundul curtii si curtea animalelor.Bunica nu stia cate pasari de curte are: gaini,rate,curci,sporovaiau pe limba lor in curtea mare,pietruita.Cainele facea pe grozavul langa cismea.Florile multicolore se insirau de-o parte si de alta a aleii care ducea de la poarta la veranda casei.Ajungeam acolo la inceputul vacantei si-am fi vrut sa tina o vesnicie vacanta de vara.In fiecare zi,bunica ne gatea doua feluri de mancare proaspata cu ce avea in gospodarie.Inainte de masa,obligatoriu,lingura de sirop de muguri de brad…
    Poate din cauza asta,poate si din altele,mi-am dorit sa stau la casa si n-am stat pe ganduri,am lasat apartamentul dichisit din oras si am plecat.Da,in alta tara,la casa.Nu ma laud cu gradina imensa,dar incet-incet am cultivat legume si flori (pomii fructiferi erau aici deja).Este mult de lucru,mai ales pentru neinitiati,dar mie-mi place enorm.Cunosc o gramada de oraseni care n-ar pune mana sa munceasca in gradina,Doamne fereste,da’ nu stiu cum sa se lipeasca de careva de la ”tara” sa le mai puna in portbagaj o sacosa cu legume proaspete sau un pui.A,si ”civilizatia” este la 20 km distanta,deci,nicio problema.

  • george spune:

    Veata la tara e mult m-ai frumoasa si sanatoasa .

  • ionela spune:

    Am o idee, printeso! O casa de vacantza! Tii si apartamentul cu view interesant din Bucuresti si in weekend dai fuga la tara, la aer curat, sa arunce Sofia seminte la gaini 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Pai si gainile alea nu se supara daca le dam de mincare numa o data pe saptamina? 🙂

      • ionela spune:

        Nu se supara, ca angajezi un om sa aiba grija in rest… Doar sunteti familie regala, nu?

        • Printesa Urbana spune:

          Burghezo-regala mai degraba. 🙂 Plus ca na, de unde atitia bani si de casa de vacanta, si de pamint, si de angajati, cind noi tiriim dupa noi o rata la apartament „de lux” pe inca 24 de ani?

          • ionela spune:

            eh, visam si eu un pic pe langa tine. Si macar in vise pot sa uit de ratele pe 30 de ani la un apartament in care nici nu mai locuim si sa ma vad in curtea unei case ca in Bucovina, cu pomi umbrosi si flori pe la ferestre, in care copiii mei alearga desculti si fara griji prin iarba, cu o gradina de legume din care sa imi iau dimineata pe racoare tot ce-mi trebuie ca sa iasa o ciorba gustoasa.

  • Alina spune:

    Fir-as! ca am deja pe jumatate un junior si cu voia cui va fi sa fie, va mai veni o mogaldeata. Gija de caini, de masini, poluare, zgomot, mancare de plastic, afara doar pe picaturi, copii care se tem de porumbei/biciclete/muste/catei/pisici dar care vor la mol si la dat cu masinuta/barcuta prin parcuri de distractii.
    Io tot de la tara mi-s…si tare m-as intoarce. Sotul insa are nevoie de film, de restaurant, de carturesti, de kfc, covrigi, metrou, semafoare.
    Toata ziulica io stateam afara, doar la mancare si la somn ma prindeai in casa. Fara mama ori tata dupa mine sa ma fereasca de caini, de lovituri, de furturi de organe. In curtea mare aveam nisip, leagan, jucarii, frunze, pisici. Cu copii stateam in fata portii cu mingea. Mancam capsuni si visine si ma patam pe haine. Ma cocotam pe gard si nu-mi mai rupeam mana, piciorul, nu faceam bube, nu-mi dadeam cu gel dezinfectant pe maini. Mancam paine cu miere ca gustare si nu pofteam la ciocolata cu bule ori budinca de la tv. Nu voiam tableta si aveam fatza rosie si murdara. Nu galbena, nu cearcane, nu eruptii, nu mancarimi. Pictam pietre si faceam drum di nisip in fiecare zi inaine sa il strice vaca de la islaz. rupeam iarba si dadeam la pasari. Aduncam gandacii de pe cartofi. Nu-mi era frica de noapte…si era liniste si curat si frumos.

    tare mi-ar placea sa imi invat copilul curajos acolo, sa stie ca poata face, sa incerce. Aici il invat sa fie precaut chiar daca e verde, sa nu se increada prea usor in straini, sa se fereasca de bicilete si caini. misto.

  • Gabriela Ganea spune:

    Excelenta idee. Si eu visez la o gradinita a mea din care sa culeg rosii direct de pe vrej si mere din copac. Stiu ca e greu, dar daca-ti place parca nu simti greul chiar asa. Sper ca macar la pensie sa-mi pot pune in aplicare planurile. Poate nu neaparat in afara Bucurestiului, nu ca m-as da in vant dupa orasul asta, dar m-ar speria gandul ca n-am un spital langa mine daca mi-e rau, oricat de paranoic ar suna :-). Noi avem oricum o curticica destul de mare in care am putea cultiva cate ceva si stam si pe o strada destul de linistita, deci si partea cu linistea e asigurata, insa din pacate nu suntem proprietari si nu prea avem cum sa ne facem de cap deocamdata. Ai mare dreptate insa cu poluarea, cu rahatii de caini si cu tot restul. Eu stau intr-un cartier oribil (Muncii), in care parculetele si locurile de joaca decente sunt rarissime si sufar tare mult din cauza asta. Oricum, daca v-ati apuca de agricultura sau de cresterea de animale, mie mi-ar placea sa va devin client. Exista pe langa Bucuresti multi producatori locali, sa le spunem asa, dar nu prea stii in cine sa ai incredere in ziua de azi. Am discutat cu un taran din piata Obor si mi-a recunoscut in fata ca folosesc chimicale ca sa mareasca productia si sa obtina produse aspectuoase, care se vand mult mai bine. Si eu, care faceam cumparaturile pentru bebe doar de la piata. Daca nici legumele din piata nu mai sunt sanatoase nu stiu ce altceva avem de facut decat sa ne apucam noi de gradinarit si sa scoatem legume si fructe urate si strambe dar sanatoase.

    • Printesa Urbana spune:

      Aaaa, taranii care stropesc totul dupa ureche sint ultra periculosi. Eu prefer sa cumpar din supermarket.

      • ioana spune:

        solutii dupa ureche sau dat cu solutii speciale la primul rand de rosii, ardei ca sa se inroseasca mai repede. de, pretul mai mare de la inceput de sezon

  • Ioana spune:

    Eu m-am mutat la tara acu aproape 3 ani la 25km de Bucuresti in Peris. Am vrut din rasputeri ca atunci cand am un copil, acesta sa nu creasca pe asfaltul din Bucuresti. Cu banii pe care i-am fi dat pe un apartament in Bucuresti am putut lua casa si ceva pamant, nu doar vreo 200m cum sunt casele de pe langa oras. Si eu si sotul ne-am pastrat joburile de corporatisti, dar seara si in w/e suntem tarani. Vorba vine tarani, ca ferma inca nu avem, dar am livada, o mini-gradina de legume, 4 catei si 4 pisici. Anul asta a aparut bebe, asa ca de la anul ma gandesc serios la gaini si eventual alte pasari, ca la iezi si vitelusi nu ma bag. Adevarul e ca daca ai job la oras nu prea ai timp de cine stie ce agricultura: mai tai un copac, mai smulgi o buruiana, mai strangi niste frunze, dar cam atat. E insa suficient si asta pt sanatatea mintala pt ca o ora de smuls buruieni seara pt mine e terapie :). Si unde nu am timp, mai chemam/platim cate un ajutor ca am realizat ca nu le putem face singuri pe toate. Cat despre distanta pana la oras, recunosc ca am rarit iesirile cu prietenii in oras, dar altfel eu faceam 25 min pana la munca pt ca lucrez la Piata Presei ( fata de app. 40 min cat faceam cu masina din Dr. Taberei), spitalele nu sunt nici ele mai departe de atat, gradinite gasesc gramada in zona Baneasa, parcul comercial e si el aproape. Distanta e mare in km, dar drumul fara semafoare si rareori blocat pe DN1 compenseaza. P.S Si am si wi-fi care bate si in curte, asta ca sa fim tarani moderni.

  • Bibi spune:

    Taman ce ne-am pus jug pe 30 de pt un apt in minunatul Bucuresti, noi fiind amandoi din provincie. Sincer, n-as fi vrut neaparat sa-mi cresc viutoarea copila in Bucuresti si mereu mi-am dorit sa ma pot intoarce acasa, dar din pacate realitatea nu e de acord. Posibilitatile (perspective de job)in majoritatea localitatilor de provincie sunt minime si daca nu ai vreo idee, mega spirit antreprenorial si cu ce porni afacerea, mai bine visezi linistit, ca realitatea e cam trista.
    Ma consolez cu cateva vizite la casa de la tara si cu gandul ca atunci cand vom vrea si vom putea, o sa mai avem ceva radacini in pamantul ala stramosesc. 🙂 si ceva pamant adica:).

  • Michelle spune:

    Ce frumos „teaser” la produsele astea! Asa ar fi fain sa fie:sa consumam produse facute/obtinute cat mai aproape de locul in care stam,ca sa sustinem producatorii locali si sa mancam mai sanatos si mai ieftin.
    Cat despre portita pe care ai deschis-o,la visarea la cum ar fi sa stam la casa si nu la bloc….priceless. Cand ma gandesc la ce fain ar fi sa reconditionez casa bunicii(care seamana cu casa bunicii tale,cu exceptia faptului ca n-are utilitati) dupa cum ma taie pe mine capul si sa am chiar si pamant,cu pomi,straturi,pasari,iepuri si totusi sa fiu si la 25 de km de oras….pffuaiiii.A,si bunica-mea are wi-fi,dar doar la poarta :))

  • Nusch spune:

    Cred ca ne muncim prea tare pentru ce credem ca ne dorim. Avea Tudor doi ani, m-am intors la birou. Mi-a placut la inceput, tot inceputul e proaspat. Apoi, el plangea dimineata cand plecam, ma furisam, ma prindea, plangea in bratele mele, intarziam, ma stresam. Apoi, delegatiile, patru nopti din sapte nu-l vedeam, il auzeam prin telefon, langa mama. Uneori, nic nu apucam sa-l aud cat as fi avt nevoie, ca el se culca pana apucam eu sa sun. Apoi, combinatiile cand trebuia sa plec – cu cine, cum, unde sta. Bagaje si planuri de hrana de colo-colo.
    Sarcina cu Ioana a fost stop la toate astea. Acum, ma simt prea legata de acasa. Incerc sa ma gandesc si sa retraiesc cat mai fidel simtamintele din ultimele luni la birou :-). Nu le poti avea pe toate.
    Cum zici, nu stim ce va fi, iar copiii sunt copii, pentru ei, bucuria fiecarei placeri/trairi pe care o au e la fel de autentica si intensa oriunde ar fi si de oriunde si din orice ar veni. Ca se da pe tonogan in parc, sau ca alaearga despletita prin livada. Noi, in capetele adulte, ne imaginam ca bucuria din livada e mai curata si mai speciala. Nu e, pentru ei, e aceeasi.

  • Michelle spune:

    Daca vrei o sursa frumoasa de inspiratie pentru viata la tara
    http://viatalatara.wordpress.com/blogul/

  • Claudiu spune:

    M-ai dus cu gândul la Vara la ţară – Topârceanu 🙂
    Acum serios, şi eu vreau o căsuţă dar nu la Cucuieţi, lipit sau aproape de un oraş, chiar nu vreau să fiu rupt de tot de ceea ce are ca plus un oraş. Mi-am schiţat şi reschiţat planul de bătaie şi mereu ajung la bani. Apoi marea grijă, din ce trăiesc acolo? Ok, o mică grădină, ceva păsări, nişte pomi, astea le pun ca hobby/terapie, nu sunt o sursă de trai. In cazul meu nici nu mă gandesc la fermă, nu mă pricep deloc şi la animale se munceşte zi lumină în fiecare zi. Sau mă rog, poate o capră, asta până o să înceapă să behăie duminică la 5 dimineaţa că se vrea mulsă. O fac pe loc pastramă! Deci, deşi mutatul la ţară n-ar fi o problemă deloc (chiar dimpotrivă), lipsa unei surse stabile de venit mie unul îmi taie tot elanul. Adică na, la asta lucrez acum, dacă se rezolvă consider că mutatul se întrevede chiar bine.
    Aaaa, şi printre primele lucruri, că aici m-am gândit bine!, imi fac o afumătoare şi îmi iau un căzănel de ţuică 😀

  • dana eu spune:

    Draga mea, ar fi o idee minunata, daca ar fi posibil. Pentru tine, pentru omul tau si mai ales, pentru mititica.
    Iti recomanda o oraseanca crescuta la asfalt, cu bunicii morti in copilarie, cu vizite episodice la rudele ramase la tara. Acum trei, deja spre patru ani am cumparat teren, am facut o casa (nu mare ca stea si copilu’ cu noi cand o creste-ca oricum nu sta cu parintii !).
    Habar n-aveam de nimic legat de plante…Acum stau sa-mi amintesc de cate luni n-am mai cumparat ceva de la un magazin.Dar asta n-ar o problema. Ma simt minunat, desi muncesc pe-afara toata vara, fara a face excese. Si mai ales, iubesc fiecare pom, fiecare floare, fiecare fir de iarba, ca sunt puse de mainile noastre…
    P.S. Cand te vei hotari (sa-ti ajute Domnul sa poti) , sa iei in calcul in primul rand utilitatile.

  • Hapi spune:

    Eu de la tine ma astept la orice Printeso. Si o zic de bine!
    Si cred ca ai curajul sa schimbi orice in viata , orice nu ti-ar conveni la un moment dat. Mai si cred ca sunt lucruri care te-ar opri si suflete pentru care ai sacrifica orice.
    Totusi daca incepi sa pui retete cu hrisca de 3 ori pe saptamana si sa ne spui ca e mai bine sa umblam desculti sau cu papucei din lemn, ca asa vom trai mai mult si mai bine , te voi citi mai rar;)
    Nu c-ar fi paguba, zic si io

  • Tea Slabeste spune:

    Draga Ioana,

    Cat de mult „I feel ya” e in reply-ul asta, nici ca-ti dai seama. Mai ales ca ma stii, la mine mutatul bate la usa. Si ma ingrozesc deseori la gandul ca-i departe, ca-i frig, ma framant mai tare decat turtele pe care le pregatesti tu. Pe timp de iarna imi zic ca-i imposibil, ca mai bine ne ducem la Londra, ca vom gasi o schema tip primavara-toamna la Corbi in rest in chirie, ca o sa aducem socrii sa stea aici si noi la Bucuresti, blah blah blah. Si apoi ma cuprinde un dor incredibil de acel mic paradis, de visinul meu, de iarba pe care vreau s-o imblanzesc, de peretii copilariei mele, crapati si crapata.

    Iti zic sincer ca n-am habar ce-o sa facem. Dar nu-s dispusa inca sa zic pas, nu-s dispusa nici sa ma duc acolo. Should I stay or should I go? Intrebare retorica, ofc.

    Pana atunci insa profitam de urban-style, cat o mai fi si de tara-pe-weekend, cat o mai fi aia. Nu de alta, dar am visat ca fac atac cerebral azi noapte (to end it on a happy tone). M-am trezit cu un chef de viata (slash, let life hit me in the face) de numa-numa..

    Merry (almost) Christmas :* si va mai astept pe la mine!

  • ramona spune:

    Servus,
    Produsele familia Brasoveanu se pot gasi in Bucuresti la Mega Image Concept Store (cel vis-a-vis de Piata Gemenii). 🙂

  • Ancha spune:

    45 AMR !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *