Ce simt când citesc sau aud lucruri de rău despre mine?

Într-un interviu organizat de Diverta, m-a întrebat Andreea Olteanu: Ce simți când primești comentarii și reacții negative de la cititorii tăi și cum treci peste aceste momente?

Mă doare. Mă dor toate lucrurile negative pe care le citesc despre mine, despre munca mea, despre scrisul meu, despre oricare dintre lucrurile pe care le-am creat, spus, făcut vreodată. Nu cred că e ceva în neregulă cu mine, cred că majoritatea oamenilor suferă cînd sînt criticați, pentru că avem această nevoie uriașă de a fi valorizați, plăcuți, validați și iubiți de cît mai multă lume. Iar critica, oricît de frumos ar fi formulată, rănește sentimentele celui către care se îndreaptă. Ca să nu mai zic că, din păcate, lumea pe internet rareori face critică elegantă, pentru că timp e puțin, sentimentele sînt acute, dăm în cap repede și cu cuvinte dure oricui nu are aceeași părere cu noi, mai ales dacă ne putem și ascunde sub plapuma mare a anonimatului.

Prietenii mei spun c-ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu comentariile răutăcioase pînă acum. Am ales (cu bună știință) un drum greu pentru mine: scriu despre viața mea, cu bunele și cu relele mele, mă dezvălui ca să mă vindec și ca să ajut și pe alții să se vindece, doar că nu toată lumea înțelege asta (sau nu tuturor le pasă), așa că aleg să muște din carne vie. Scriu despre mine în primul rînd pentru că sînt un om cu mari probleme de încredere în sine (și abia în al doilea rînd pentru că am observat că experiențele mele sînt de folos și altora). Am nevoie constantă de validări, de noi și noi teste ca să mă conving că merit, că am făcut ceva bun. Unii oameni care nu mă plac mă lovesc în public exact acolo unde știu ei sigur c-o să mă doară, unde chiar eu le-am arătat că e punctul meu vulnerabil. Și mă doare.

Sigur că mă doare cînd citesc răutăți la adresa mea din partea unor oameni care nu mă cunosc. Știi de ce, Andreea? Pentru că eu cred despre mine că-s un om bun. Țin minte cam tot ce am făcut în viața asta, și rău cu bună-știință n-am făcut nimănui. Nu-s o intrigantă, nu port vorba de ici colo, nu mint, nu înșel, nu am făcut răutați, nu am bîrfit, am fost un angajat serios și muncitor, un șef implicat și atent la nevoile oamenilor din subordinea mea. Înțeleg perfect că nu poate să mă placă toată lumea (mi-a luat mult timp să ajung în acest punct), dar nu înțeleg răutatea oamenilor care nu mă cunosc. Cei care mă cunosc n-ar avea (în mintea mea) motive să fie răi cu mine, iar cei care nu mă cunosc, nici atît. Recunosc că nu înțeleg cum poți fi răutăcios cu o persoană pe care nu o cunoști, este ceva peste puterile mele de înțelegere. Și mai ales de ce.

Nici mie nu-mi place toată lumea, unele bloguri mi se par plictisitoare, unii bloggeri mi se par falși sau aroganți, cu unele persoane publice nu rezonez și gata. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să intru anonim pe blogurile lor și să le zic că-s dezamagită de ei, de parcă îmi datorau ceva și nu și-au îndeplinit planul în ce mă privește. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să scriu pe blogul meu despre ei, ca să-mi exprim dezgustul sau dezamăgirea. Niciodată nu am făcut mișto de alții în public, cu aluzii subtile. Dacă am avut ceva de zis, am spus-o omului în privat. Dacă am avut de dezbătut o idee, am dezbătut ideea, nu omul. Aplic mereu regula asta: dacă am ceva bun de zic, o fac public, dacă am ceva rău de zis, fie tac, fie o spun în privat, dacă simt că poate ajuta la ceva.

Pot accepta faptul că multora nu le place cum scriu, este, cu siguranță, o chestiune de gust. Nici mie nu îmi plac mulți scriitori foarte apreciați de milioane de oameni, iar pe lîngă ei, eu sînt doar un fir de iarbă. Pot accepta că unora nu le-a plăcut cartea mea. Poate nu le place scriitura, poate subiectele sau coperta li se par plictisitoare. Poate nu le plage blogul meu, că prea sînt multe sfaturi, că par arogantă, bogată, trufașă, ca nu pun poze cu copiii. Înțeleg, accept, e normal, asta nu mă doare.

Că vii să-mi spui toate astea cu intenția clară de a mă răni, deși eu nu ți-am făcut vreodată un rău, asta nu mai înțeleg și mă doare. Mă doare pentru că mă face să cred că am greșit eu cu ceva, mă simt vinovată că un om străin a suferit la un moment dat din pricina mea și acum simte nevoia să se răzbune.

Așa că de la o vreme, nu mai citesc nimic rău despre mine. Alte cititoare vor să-mi facă un bine și-mi trimit linkuri și screenshoturi cu ce se vorbește despre mine pe forumuri și grupuri private, altele îmi povestesc ce-au auzit despre mine în metrou sau pe hol la medic. Am auzit și de bloguri mai mici sau mai mari pe care s-ar face aluzii mai mult sau mai puțin fine la viața mea, cartea mea, activitatea mea. Nu le citesc, nici postările cu pricina, nici blogurile cu pricina, iar dacă le citisem pînă atunci, nu le mai citesc niciodată. Încerc să mă feresc de orice-mi face rău, pentru că n-am nici un motiv să citesc răutăți la adresa mea. Pentru ce? Nu e nimic ce-aș putea îmbunătăți la mine după o astfel de lectură. E doar otravă pentru mine, care mă afectează zile la rînd, îmi tulbură viața și somnul. Așa că evit și gata. Mi se par mărunte și foarte triste aceste mici junghiuri în public, nu le înțeleg, dar nici nu mai încerc. Ce încerc este să mă conving că ele nu au legătură cu mine, mintea mea știe asta, dar sufletul stă și bocește cu zilele: de ce de ceee e rău cu mine X sau Y, de ce nu mă iubește, că eu sînt bună și încerc să fac doar bine, de ce nu văd toți oamenii asta?

Ca atunci cînd aveam 10 ani și nimeni nu părea să observe cînd făceam ceva bine, în schimb cînd făceam ceva rău (luam un 8 în loc de 10, de exemplu), ploua cu pedepse și critici în capul meu. Asta e, am maturitatea emoțională a unui copil de 10 ani. Lucrez la asta, poate pînă mor, sufletul meu va atinge majoratul.

Uite-așa mă simt, Andreea, cînd lumea spune de rău despre mine, vorbind cu mine sau cu alții. Cum trec peste? Greu. Mă doare, mă cert, mă supăr pe mine, o dată că am făcut ceva rău de-am stîrnit furia unui necunoscut, al doilea că eu iubesc oamenii și uite, ei nu mă iubesc înapoi, și al treilea că mă rănesc cele de mai sus, deși n-ar trebui. Am nevoie de multe zile să uit și să merg mai departe.

Încerc să evit să aflu lucruri de rău despre mine, mă protejez cum pot. Nu merge de fiecare dată, din păcate. Dar să fim serioși, nu e asta cea mai mare problemă a vieții mele. E o durere de suflet ca cea de măsea, care apare cînd mușc dintr-un biscuite prea tare, și dispare după niște zile de ketonal.

Dar da, mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai puțin creativi și darnici cu răutățile, cu bîrfele, cu meschinăriile astea care nu sînt de folos nimănui niciodată.

Sper că ți-am răspuns la întrebare, Andreea.

Sursa foto: femeie criticată via Shutterstock.com

71 Comments

  1. Andra

    Cred ca in momentul in care scrii intr-un loc public trebuie sa-ti asumi faptul ca sunt persoane care nu sunt de acord cu ideile tale. Nu cu tine ca persoana, pentru ca, sincer, nu inteleg cum poti critica un om pe care nu-l cunosti, indiferent cat de mult ti s-ar parea tie ca-l cunosti din ce citesti scris de el! 😛 Dar ideile in sine pot fi criticate, de unii mai elegant, de altii mai putin elegant, fiecare dupa cum ii e felul. Si e firesc, intotdeauna vor fi oameni care nu sunt de acord cu interzicerea fumatului in spatii publice, ca lor le e bine asa (and fuck the rest! :P), altii care nu sunt de acord sa dea banii pe scaun de masina pentru copil, ca si ei au mers bine mersi acum 50 ani si n-au patit nimic (astea sunt exemple exagerate, stiu) sau oameni care au citit ca ai mers intr-un loc, ti-a placut foarte mult si il lauzi, iar ei au fost acolo si li s-a parut exact pe dos. Chiar e normal, mie mai exagerate mi se par laudele fara masura din partea unor persoane care iar nu te cunosc, dar revarsa ode de genul „esti minunata, te imbratisez, fara tine nu rasare soarele”. Exact genul asta imi pare a fi al unei persoane labile, careia de maine i se poate pune pata si incepe sa dea cu pietre. Na, asta e parerea mea.
    Pe de alta parte, in momentul in care incepi sa critici omul care scrie, ca atare, si sa-i pui etichete, ca asa iti pare tie ca e omul ala, chit ca nu-l cunosti, atunci mi se pare ca ai o problema. Dar na, n-ai sa convingi in veci oamenii respectivi ca problema e de fapt la ei!

    • Eu am înțeles, în viața mea de până acum, că cel mai greu lucru pentru majoritatea oamenilor este să-și dea seama că greșesc, să aibă puterea să recunoască asta, apoi să facă ceva. Din păcate, cei mai mulți se ascund în spatele frustrărilor și merg pe principiul ”cea mai bună armă este atacul”. Este mai ușor să critice, să arunce cu noroi, decăt să recunoască că ei nu ar fi în stare să facă ceva asemănător. Te străduiești să dai tot ce este mai bun din tine și vine un ”neica-nimeni” să-ți spună că ai greșit 🙁 El, ”neica-nimeni” poate nici nu știe prea bine să scrie, să pună virgula unde trebuie sau, mai rău, să înțeleagă ceva din ceea ce faci, dar se dă a-tot-știutor 🙁 Mă lupt și eu cu astfel de oameni din jurul meu, ca mai toți cei care încercăm să facem ceva bun pentru ceilalți și, mă întreb uneori dacă chiar merită. Merg pe principiul că, dacă eu știu ceva, am experimentat și mi-a ieșit bine, hai să spun și altora pentru a le fi mai ușor. Așa cum eu aș fi avut nevoie de cineva de la care să aflu anumite lucruri, poate și altuia i-ar prinde bine să cunoască diferite puncte de vedere….Se pare că cei mai mulți oameni nu gândesc așa și, în loc să-și vadă de ale lor, să se dea cu capul singuri, dacă așa înțeleg ei evoluția proprie, te mai și critică….Am ajuns la concluzia că o fac din invidie. Invidia că ei nu sunt în stare, iar tu poți. Câteodată mă gândesc că poate ar fi mai bine să-mi păstrez experiența mea doar pentru mine, pentru familia mea și să nu mai încerc să ajut. Apoi îmi vin în minte toți acei oameni (noroc că sunt destul de mulți) care se bucură și au nevoie de mine și apreciază ceea ce fac și știu cum să mă critice constructiv, ajutându-mă de fapt! Da, avem nevoie și de critică pentru a evolua, dar este foarte important de la cine și cum vine critica. Când ești criticat de cineva ce are rezultate pozitive în viață și are argumente logice și coerente, chiar te bucuri pentru că știi că o face cu inteții bune. Or, când cel ce te critică este ”pe lângă subiect” și în general ”pe lângă viață” (cred că înțelegi exact la ce fel de persoane mă refer), este nu numai dureros, ci de-a dreptul demotivant. Poate tocmai asta este și intenția lor, deci nu trebuie să ne lăsăm doborâți! Cred că cel mai important este să învățăm să-i ”băgăm în seamă” doar pe cei care ne apreciază cu adevărăt și știu cum să ”ne certe”, iar pe răutăcioși să-i ignorăm! Eu mă lupt zilnic cu mine pentru a mă motiva să merg mai departe, acceptând realitatea (dură, crudă..) așa cum este.

  2. oana

    Esti un om foarte frumos! Rautati sunt peste tot, dar tu fa incontinuare ce faci, ca faci foarte bine!

  3. Cris

    You’re looking for love in all the wrong places. Cea mai importanta validare vine din interior…

  4. Dan

    Hm, aici ai o perceptie idealista: „meschinăriile astea care nu sînt de folos nimănui niciodată”. Ba sunt de folos – sunt o metoda de control.

    Crezi tu ca parintii nostri chiar atacau punctual problema unei note mai mici decat media, sau decat standardul maximal acceptat – NU! Scopul tuturor parintilor, din vremuri imemoriale, a fost sa mentina controlul asupra copiilor, in sensul de a se confrunta cu cat mai putine probleme din partea lor. Un copil „pus la colt” (trimis in camera lui, umilit pentru o nota mai mica) devine, cel putin pentru o perioada, mult mai atent in a nu-si „supara” parintii (am pus ghilimelele cu scop). Tu erai umilita pentru 8, altii pentru 9, 7, 6, 4 sau chiar 10 fiindca „nu au muncit destul”. Altii ca luau premiul 2 in loc de 1 sau ca nu se duceau la olimpiade nationale chiar daca luau premiul 1 – si lista se poate duce la infinit.

    Pe interfata asta de control „programata” de parinti in copilaria mica lucreaza ulterior profesorii, sefii sau chiar partenerul de viata. E modul de a mentine o ordine sociala – sigur, dupa standardele secolului 21 o ordine aberanta, schizoida. E foarte greu sa te schimbi, sa schimbi orice ai invatat in primii 5 ani de viata.

    • elisa claudia

      Mi-a placut mult comentariul lui Dan.
      Intre zeci de avantaje in a-ti citi postarile mai e si acela ca atrage un public tinta instruit,cumva high class din pdv.intelectual:)

  5. Irina

    buna ioana, probabil stii si tu ca cel mai bine ar fi sa nu bagi in seama rautatile oamenilor. de asemenea, probabil nu functioneaza asta pentru tine, din moment ce ai scris articolul asta.
    sper sa te consoleze macar faptul ca ai ajutat foarte multa lume; multi de care stii ca le-ai facut bine dar si mai multi de care nu stii, cititori de-ai tai care nu comenteaza pe blog dar care iau in seama sfaturile tale bune.
    cred ca, expunandu-te publicului de pe net n-ai cum sa eviti rautatile, macar da te consoleze faptul ca faci mult bine cu blogul.
    te pup!

  6. Irina

    Inca ceva am de adaugat, in legatura cu critica. Eu cred ca putini oameni stiu sa aduca critica constructiva (in genul goleman: criticati faptele, nu persoana). Critica constructiva nu vine natural, mai ales dupa felul cum am fost noi crescuti (pe tine cum te certau ai tai cand erai copil? pun pariu ca criticau persoana. la mine asa a fost, ca la majoritatea dintre noi).
    Nu toata lumea s-a preocupat sa citeasca despre „dezvoltare personala”, lucru care mi se pare ataaaaat de important pt relatia din familie si cu semenii nostri.

    • sigur ca fiind si eu corporatist, m-am intalnit demult cu ideea ca trebuie sa critici faptele cuiva, nu persoana.
      si sunt de acord, de exemplu daca cineva depaseste in mod repetat deadline-uri la munca, ii spun ca trebuie sa respectam deadline-urile, nu ii spun ca e lenes – asta inseamna sa critici faptele, nu persoana.
      perfect.
      acum sunt 2 probleme:
      1. persoana aceea chiar s-ar putea sa fie lenesa, adica chiar asta s-ar putea sa fie motivul pentru care nu respecta deadline-urile.
      e drept ca eu nu voi rezolva nimic daca ii spun ca e lenes, nu voi face decat sa-l ranesc, dar in acelasi timp nu voi rezolva nimic nici daca ii spun ca deadline-urile trebuie respectate (adica daca critic faptele, nu persoana), pentru simplul motiv ca deadline-urile nu sunt respectate pentru ca el sau ea e lenes(a).

      cu alte cuvinte, mi se pare ca chiar si critica asta indreptata asupra faptelor este in cel mai bun caz doar inutila.

      si de aici mai rezulta o chestie: modul asta de a pune problema introduce o schizofrenie in felul in care abordam relatiile: aceea ca exista o diferenta semnificativa si esentiala intre ceea ce este cineva si ceea ce face cineva.
      desigur, treaba asta vine din psihologia behaviorista.

      2. daca ideea ca trebuie sa critici faptele nu persoana are o oarecare aplicabilitate la job, adica intr-o situatie in care relatiile interumane sunt de un anume tip, mai formale, mai reci etc, sa va vad eu cum aplicati ideea asta in relatiile cu partenerul de viata sau cu prietenii

      adica, sa zicem ca partenerul meu de viata are un obicei care mie imi displace sau imi provoaca o neplacere oarecare si pe care as vrea sa-l schimb.

      crede cineva ca el va putea sa faca distinctia asta subtila intre a critica faptele si nu persoana si nu se va simti devalorizat de critica?
      eu nu cred.
      pentru ca e firesc ca atunci cand cineva critica ceva ce ai facut, fara sa spuna direct ceva despre tine ca persoana, sa o iei personal.

      asa ca parerea mea e ca critica otraveste intotdeauna relatiile si ca nu exista de fapt critica „constructiva”, ci e intotdeauna distructiva.

      e foarte greu sa sustii teoretic ca exista o diferenta esentiala intre ce face cineva si ce este cineva; sigur, uneori pot sa fac o prostie de sa-mi stea si mie mintea in loc, dar daca sunt genul de barbat care-si bate nevasta, sunt curios cum imi critici faptele fara sa-mi critici persoana.

    • Cristina

      Explicatia ta contine erori/distorsiuni cognitive:
      1. Suprageneralizarea si etichetarea. Nu poti afirma despre o persoana ca este lenesa in orice context din viata sa. Poate nu este eficient la munca, poate acasa se ingrijeste de casa si familie. Poate este demotivat, obosit, etc. Nu poti infera o calitate a comportamentului unei persoane asupra intregii persoane. Nu exista om bun, om rau, prost, etc. Oamenii au comportamente care pot fi masurate. De exemplu: un om care ajuta o batranica cu niste plase grele si apoi loveste un animal, este un om bun sau rau? Un om care nu este in stare sa calculeze restul pe care trebuie sa il primeasca la magazin, dar scrie romane de succes e prost sau nu?
      2. Faptul ca ai comportamente care pot fi imbunatatite nu inseamna ca nu esti valoros. Faptul ca persoana draga iti reproseaza ceva din comportamentul tau nu inseamna ca nu te iubeste sau ca o iei personal. Poate tu ai tendinta de a o lua personal, insa nu generaliza rationamentul tau. Personalizarea, adica asumarea vinei pentru intamplari care nu s-au produs din vina ta sau depind si de alti factori poate sa apara si ea in contextul acesta, de ex: partenerul nu ma mai iubeste pentru ca nu sunt suficient de frumos/bun/destept/bogat, etc.

    • 1. hei, chestia cu lenea era doar un exemplu: presupunand ca avem un om cu adevarat lenes, teza mea e ca critica faptelor lui nu ajuta cu nimic.
      dar asta nu inseamna ca sa-i spui ca e lenes ajuta cu ceva -> de asta eu am zis ca critica nu ajuta niciodata cu nimic si ca e intotdeauna distructiva.

      tu de fapt nu vorbesti de o persoana cu adevarat lenesa, ca cea din exemplul meu ipotetic, corect? vorbesti despre o persoana care are diferite dificultati care devin cauze pentru ca ea sa nu indeplineasca niste standarde la munca. In regula, dar vorbim de lucruri diferite.

      2. „faptul ca ai comportamente care pot fi imbunatatite nu inseamna ca nu esti valoros” – cu conditia sa mai ai si alte comportamente care nu necesita imbunatatire, altfel despre ce „valoare” vorbim?
      valoarea care deriva pur si simplu din simplul fapt ca existi? e si asta o valoare, dar doar in sens filosofic, ca altfel mi-e greu sa spun ca maica tereza si un ucigas in serie au aceeasi „valoare”.

      cred ca tu confunzi iubirea cu psihologia. omul pe care-l iubesc va avea intotdeauna valoare in ochii mei atat timp cat il iubesc, dar „valoarea” asta nu inseamna de fapt nimic, e doar o metafora.

      valoarea unui om este data de lucrurile pe care le face, altfel nu vad cum mai putem vorbi despre valoarea unui om, pentru ca nu avem cum s-o masuram, nici macar relativ, nu?
      daca face mai mult bine decat rau e bun, daca face mai multe lucruri destepte decat proaste e destept si asa mai departe.

      comportamentele umane nu depind strict de situatia in care se afla un om la un moment dat, mai depind si de ceea ce crede el despre lume si viata, adica de valorile pe care le-a interiorizat si mai depind si de capacitatile lui cognitive, adica cat de inteligent este (indiferent ce definitie a inteligentei doresti sa adopti).

      de aia spunem ca exista oameni buni sau rai, prosti sau destepti. daca faci un lucru rau la un moment dat, nu inseamna neaparat ca esti rau sau prost. dar daca faci lucruri rele in mod repetat, atunci alta explicatie decat ca esti rau (adica ai alte valori decat cele considerate bune) sau ignorant (nu-ti dai seama ca faci rau) nu pot sa gasesc.

    • Cristina

      Valoarea unui om este data de faptul ca este om. Stiu ca e o idee greu de inghitit. Ceea ce spui tu suna a matematica sau legume pe cantar: „daca face mai mult bine decat rau e bun, daca face mai multe lucruri destepte decat proaste e destept si asa mai departe.”
      Un homeless are valoare? Sa presupunem ca traieste singur pe strada, mananca, doarme, nu face nici rau sau bine nimanui. Da, eu cred ca are si exemplul tau cu extreme nu schimba lucrurile.

    • pai daca valoarea unui om este data doar de simplul fapt ca este om (adica ca exista), atunci toti oamenii au exact aceeasi valoare si deci orice discutie despre valoare nu-si mai are sensul.
      viata umana sigur ca are valoare (pentru cine considera ca are :))), la fel cum viata in general are valoare sau mai bine zis, este o valoare.
      dar oamenii mai dobandesc sau pierd valoare si prin ceea ce fac, nu doar prin simplul fapt ca exista. zic eu.

    • Moni

      Orice e viu are valoare prin faptul ca este viu, din acest punct de vedere viata umana nu are valoare mai mare decat alte vietati ( plante, animale), dar intre oameni putem spune ca unii au valoare mai mare decat altii, din punct de vedere social.
      De exemplu un inventator care a adus un mare beneficiu umanitatii si progresului stiintei are o valoare mai mare decat un homeless care nu face nici bine nici rau, dar asta nu inseamna ca viata homelessului nu valoreaza nimic si ca ar fi tot una daca ar muri pentru ca nu conteaza. Viata in toate formele ei are o valoare intrinseca, la care se adauga valoarea data de cum interpretam caracteristicile vietatilor (acolo intra pe fir matematica si contorizarea atributelor, faptelor etc).

    • Cristina

      Si da, exista o baza teorietica/stiintifica pentru cele de mai sus, bazata pe faptul ca toate comportamentele pot fi masurate.

    • diana

      Cristina:E adevarat ca putem masura comportamentele, insa nu toate pot fi masurate (valid) si nu din toate rezultatele masuratorii pot fi interpretate intr-un mod cu sens. De exemplu, timpul de reactie la apasarea unei taste cand vad o poza cu o persoana de culoare nu imi spune daca timpul de reactie este mai rapid deoarece poza e evaluata favorabil sau nefavorabil. De multe ori nu putem evalua decat un indicator proxim al unui comportament, mai ales cand acesta este ascuns (covert, in engleza). Iarasi, de multe ori stim ca un comportament a avut loc deoarece vedem rezultatul acestuia. Insa facem inferente pe baza asta fiindca uneori astia sunt cei mai buni indicatori pe care ii avem.
      Sunt de acord cu Robo insa ca valoarea intrinseca a persoanei e o chestie abstracta si de domeniul declamativului. Cam toti asignam „valori” celor din jurul nostru pe baza comportamentelor lor observabile. Suprageneralizarea si etichetarea este o distorsiune cognitiva pe care toti o avem fara a avea patologie. Relevanta ei explicativa e hilara in situatii din astea, devine insa interesanta in patologie. Sa spui despre un om ca „sufera” de o distorsiune cognitiva fiindca eticheteaza comportamente pe care le vede, e una din superficialitatile psihologiei de care nu pot decat sa rad.

      Robo: behavioristii s-au oprit la studierea comportamentului explicit si au generalizat de acolo: un soi de „what you see is what you get”. Si-au facut chiar o deviza din a nu intra in analize ce tin de „black box”-ul mintii umane, de a analiza motivatia, inconstientul, nevoile, etc. Cam pe dos de ce spui tu cand afirmi ca „ca exista o diferenta semnificativa si esentiala intre ceea ce este cineva si ceea ce face cineva” si asta vine de la behavioristi. Treaba sta cam pe dos. Umanistii zic ce zici tu si de acolo vine toata povestea cu dragostea neconditionata si critica comportamentului paralel cu valorizarea persoanei. Nu asta sta si la fundatia parintelii moderne? (cu care nu am nicio problema)
      Nu inteleg insa, de ce critica in genere e rea. Nu mai criticam nici comportamentul, nici persoana fiindca oricum o dam iese prost. Aici am pierdut sirul argumentului sau nu am identificat eu bine teza de demonstrat.

    • eu zic ca NU exista o diferenta esentiala intre ce este cineva si ce face cineva (nu-mi dau seama daca ai mancat un „nu” in comentariul tau sau ai inteles exact invers ce spun) – si de fapt ce zic e ca singura masura pentru ce este cineva sunt chiar lucrurile pe care le face.
      de asta mie mi se pare o ipocrizie sa spui ca trebuie sa critici faptele si nu persoana. aceasta ipocrizie are sens intr-un cadru cum sunt relatiile de munca, pentru ca e un fel mai politicos de a critica pe cineva (un act care raneste intotdeauna pe cel criticat), de a indulci putin si ipocrit pastila amara a criticii.

      ceva gen „uite, eu nu spun ca esti prost, dar trebuie sa incetezi sa faci numai tampenii” :))

      faptul ca are sens dpdv social, la fel cum au sens o gramada de alte mici ipocrizii cu rol de liant social, nu o face mai putin ipocrizie, deci cred ca nu e indicat sa o aplicam si in relatiile cu oamenii apropiati, ci sa intelegm ca nu exista critica constructiva.

      din cate inteleg eu, behaviourismul pur si simplu nu face nici un fel de presupuneri despre ce este in spatele comportamentelor, elimina din studiu partea asta, iar eu cred ca sunt in contradictie cu ei pentru ca eu cred ca exista motivatii si nevoi si inconstient, dar in acelasi timp exista si o relatie directa intre ele si comportamente (partea observabila), deci este legitim sa facem inferente despre black box-ul din capul omului pe baza a ceea ce se vede.

      deci eu nu vad cum poti sa critici comportamentul si sa valorizezi persoana in acelasi timp, mi se pare ca pentru subiect nu exista aceasta separatie (nu vad cum se pot reconcilia in capul cuiva afirmatiile de genul „eu sunt un om bun care face lucruri rele”; „eu sunt un om destept care face lucruri proaste” etc)

      despre critica: nu cred ca am spus ca critica in genere e rea, ci ca intotdeauna are „costuri”. Asta mi se pare cel mai important de inteles.
      decizia de a critica trebuie sa ia in considerare aceste costuri.
      concret:
      – la munca: critic pentru ca ma intereseaza mai mult sa obtin performanta (pe termen scurt) decat confort psihologic pentru cel criticat; in acelasi timp, sunt constient ca schimbarea comportamentului sau se face cu investitie mare de energie din partea lui (daca se intampla) si ca daca critic in continuare, acel om va pleca in alta parte.
      – in relatiile cu oamenii apropiati: prefer sa plec eu daca ma deranjeaza ceva chiar atat de mult, insa cred ca nu e niciodata bine sa critic pentru ca intotdeauna voi indeparta persoana criticata de mine. exact ca la munca, doar ca aici ma va durea mult mai tare pe mine.

      de asta voi incerca sa nu ii critic niciodata pe copiii mei (nici faptele lor, nici persoana lor).

    • diana

      Am inteles ce ai zis, ce am combatut a fost ce ai zis tu ca au zis behavioristii, adica „ca exista o diferenta semnificativa si esentiala intre ceea ce este cineva si ceea ce face cineva”. Asta nu vine in niciun caz de la behavioristi fiindca in esenta, ei nu se preocupa de „ce este” omul ci mai degraba „ce invata omul”, iar comportamentul/reactiile acestuia este singurul indicator accesibil pe care-l putem studia, manipula si de pe urma caruia putem sa tragem concluzii. Familiar, asa-i?
      Legat de celelalte:
      – „cum poti sa critici comportamentul si sa valorizezi persoana in acelasi timp, mi se pare ca pentru subiect nu exista aceasta separatie”. Depinde ce intelegi prin critica: e critica cand ii semnalezi cuiva ca te deranjeaza ce a facut/zis? Deci daca ii zic la barbat ca ma deranjeaza ca raspunde monosilabic la nu stiu ce confesiune, de aici deduc si eu si el ca in genere e un insensibil/nu ma iubeste etc.? Daca ii spun direct ca e lipsit de sensibilitate, in momentul ala o cred si eu si poate si el. Daca ii spun ca as prefera acum sa ma asculte fiindca e ceva important, reincadrarea asta in discurs poate ma scuteste si pe mine si pe el de asemenea etichete nasoale. Da, daca in veci nu ma asculta, deduc ca nu ma iubeste sau nu-l intereseaza si plec oricum.
      Insa critica centrata pe comportament va avea intotdeauna un potential mai mare de a aduce schimbarea dorita decat aia centrata pe persoana. Si exista enspe studii care arata ca pana si alegerea cuvintelor pentru o situatie te „ajuta” sa te raportezi la situatia respectiva. Una este sa ai de-a face cu „un prost”, alta e sa ai de-a face cu un om „cu putina experienta” in domeniul respectiv. Vorba aia cu „tonul face muzica” e foarte adevarata: da tonul interior si in relatii cu ceilalti.
      A te feri cu tot dinadinsul de a critica/a fi criticat mi se pare o chestie foarte frustranta in orice relatie, la munca sau acasa. Nesiguranta permanenta ca nu esti interpretat cum trebuie, ca ranesti, ca traumatizezi, ca indepartezi cand iti exprimi nemultumirea (mai mica sau mai mare) nu imi cum suna a prototip de relatie confortabila si securizanta.

      Si mai criticam si cand vrem sa oferim experiente de invatare. Cand ii spui cuiva ca nu a facut x/trebuia sa faca si y, o faci sperand ca data viitoare stie cum sa procedeze. Sau daca nu, eliminam si banalul feedback, ala negativ fiind tot o critica pana la urma.

    • ok, inteleg ce spui despre behaviourism, cred ca am clarificat in postul anterior cand am zis ca ei pur si simplu nu se preocupa cu ce e in capul omului.

      referitor la critica: inteleg prin critica un feedback negativ repetat pe un acelasi subiect sau un feedback negativ constant, pe diferite subiecte, reale sau inventate
      dex-ul pare sa mearga in aceeasi directie

      deci daca ii spui barbatului ca nu te asculta cand tu ai prefera sa te asculte, e feedback negativ. intr-o anumita situatie, evident ca poate fi necesar.
      daca ii spui in fiecare zi ca nu te asculta, mi se pare critica. oricum ai pune asta in cuvinte.

      acum, barbatul s-ar putea foarte bine sa fie lipsit de sensibilitate, pentru ca altfel nu ar fi nevoie sa-i spui in mod constant ca ai prefera sa te asculte. (lipsit de sensibilitate e doar un exemplu, de dragul discutiei, dar poate fi orice)
      dupa parerea mea, incercarea constanta de a corecta aceasta stare de fapt, prin feedback negativ sau critica sau punerea in cuvinte cu maxim de atentie pentru a nu eticheta, tot va deveni obositoare la un moment dat si nu va face decat sa va indeparteze.

      motivul? ii ceri sa faca ceva ce el nu poate schimba decat cu consum mare de energie. poate pe termen scurt va merge.
      dar la un moment dat tot isi va pune urmatoarea intrebare: „de ce trebuie eu sa fac acest efort, de ce nu pot sa fiu acceptat (adica valorizat) exact asa cum sunt? (un insensibil, fie)
      asta nu cumva inseamna ca nu ma iubeste pe mine, ci pe cel care crede ca ar trebui sa fiu eu? asta nu cumva inseamna ca sunt gresit, nepotrivit, inadecvat?

      deci la ce e buna critica?

    • diana

      Pledezi pentru o foarte interesanta defnitie a criticii. Nu regasesc elementul ala de repetitivitate in definitia din dex, dar daca tu zici, poate definitia ta chiar seamana cu aia.

      In schimb am gasit un alt termen, care seamana foarte tare cu ce propui tu. Si da, intr-adevar, cicaleala e distructiva in orice relatie, aici suntem de acord.
      https://dexonline.ro/definitie/cic%C4%83li

      orice relatie presupune un oaresce efort din partea celor implicati de a o mentine, alimenta, echilibra etc. Mi se pare tare distructiv sa nu mai spui nimic (sa critici) de frica ca celalalt va trebui sa faca un efort de ajustare pe care poate nu il sustine pe termen lung. In relatii trebuie sa investesti, daca vrei sa le cultivi. Dar si aici, nu-i totuna sa fii anulat ca persoana pentru ca ai facut/ai gandit/n-ai gandit etc. sau sa ti se arate punctual unde-i baiul.

      Dar iar am dat-o in extreme. E o eroare de argumentare pe care o tot faci, intentionat sau nu: iei exemplificarea extrema a unui concept si arati ca nu e ok, ceea ce iti serveste (dupa parerea ta) ca argument sa sustii ca in sine, conceptul e gresit. Ce faci tu e o eroare de tip falsa dilema.

    • tot un efort de a mentine relatia este si efortul de a nu critica.
      cum de foarte multe ori este cel putin greu, daca nu imposibil, sa stabilesti exact ce deranj e mai mare: acela pe care il resimt eu pentru ca celalalt are un comportament nedezirabil sau acela pe care il va resimti el daca corecteaza comportamentul, eu zic ca este prudent, de dragul relatiei, ca cel care vrea sa ceara o schimbare la celalalt sa vada daca nu cumva poate trai foarte bine fara sa o ceara.
      adica sa faca el intai efortul.

      exista si situatii in care e clar ca trebuie sa ceri, nu are sens sa faci tu efortul, dar din experienta mea, majoritare sunt situatiile in care criticam doar ca sa ne simtim noi mai bine si pentru ca e usor, la indemana, nu ca nu am putea trai fara ca celalat sa schimbe.

      ref la eroarea de argumentare, unde tu vezi „falsa dilema” eu vad „falsifiability” (nu stiu care e cuvantul in romaneste)
      adica daca cineva zice ca toti oamenii sunt verzi, e suficient sa gasesc un singur om care nu e verde ca sa dovedesc ca afirmatia lui e falsa.

      orice concept care functioneaza doar in anumite cazuri are o valoare de intrebuintare scazuta si probabil este doar o instanta particulara a unui alt concept, care functioneaza in toate situatiile care pot fi concepute.

    • diana

      Te referi la o afirmatie care poate fi „falsificabila”.
      Intr-adevar, ce zici tu ca „nu e niciodata bine sa critic pentru ca intotdeauna voi indeparta persoana criticata de mine” poate fi falsificata. Asta insa nu ii da mai multa credibilitate si nu anuleaza eroarea de argumentare de care vorbeam. Iti bazezi concluziile pe niste premise exceptionale/extreme in cel mai bun caz sau gresite in cel mai rau (cand echivalezi cicaleala cu critica).

      Mai zici: „orice concept care functioneaza doar in anumite cazuri are o valoare de intrebuintare scazuta”. Foarte interesant fiindca si in medicina exista o suma de concepte (hai sa le zicem tratamente), care functioneaza doar in anumite cazuri insa cu o valoare de intrebuintare mare: chimioterapia, radioterapia etc. Practic, cam orice tratament are o eficienta relativa, adica functioneaza in anumite cazuri nu si in altele.
      Ar fi interesant insa sa dai exemple de concepte (din categoria celor despre care discutam) care functioneaza in mai toate cazurile. Din ce stiu eu, doar alea behavioriste intra in categoria asta, dar noh, nu ne place sa intram in zona aia. Dar sunt foarte dispusa sa aflu lucruri noi si o zic fara niciun pic de ironie.

    • mi se pare ca iar folosim in mod diferit anumite cuvinte.
      mie mi se pare ca valoarea de intrebuintare a tratamentelor despre care spui este limitata exact pentru ca functioneaza doar in anumite cazuri.
      daca am folosi chimioterapia pentru tratamentul oricarei afectiuni, atunci ar avea o valoare de intrebuintare mare.
      anumite tratamente sunt folosite pentru anumite afectiuni. faptul ca sunt foarte eficiente nu inseamna, dupa mine, ca au valoare de intrebuintare mare in medicina.

      un alt exemplu este furculita, cu care nu pot manca ciorba. are o valoare de intrebuintare limitata (mai limitata decat a lingurii), dar pentru felul doi este extrem de eficienta.

      concepte care functioneaza in mai toate cazurile zic eu ca sunt conceptele din stiintele exacte: fizica, chimie, matematica, biologie etc

    • Moni

      Eu sunt de acord cu tine. La lucru, asa zisul feedback asertiv de tip sandwich este pana la urma tot critica, punctele de imbunatatit sunt tot greseli, si toata lumea stie. Eu nu vad nici o situatie in care cel criticat sa nu se simta atacat si pus la colt, e si mai rau cand feedbackul l-a luat prin suprindere. Am vazut surveyuri din care reiesea ca lumea ar merge mai degraba la dentist decat la evaluarea anuala.

    • Si mi se pare normal, ca si la serviciu tot oameni si tot noi suntem. Doar corporatia incearca sa ne spuna ca suntem altcineva -> schizofrenia de care vorbeam.

    • Moni

      Si mai nasol e cand cel care da feedbackul, presat de faptul ca trebuie sa zica macar una doua chestii negative, ajunge sa scoata in evidenta niste nimicuri neimportante care provoaca frustrari si sentimentul ca cel evaluat este atacat personal. Nu e o situate roz pentru nici unul dintre ei.

    • de fapt, chestia asta cu „sa critici faptele, nu persoana” mi se pare o contradictie in ea insasi, pentru ca:
      – daca acele comportamente nu fac parte din ceea ce este persoana, adica nu reprezinta PERSOANA, nu sunt relevante pentru ce este persoana, inseamna ca sunt doar accidente, si atunci nu are rost sa le critici – ele vor disparea de la sine pentru ca persoana nu e „asa”
      – daca totusi le critici, inseamna ca tu consideri ca sunt reprezentative pentru omul acela, deci de fapt nu critici faptele, ci chiar persoana!

      oricum, in legatura cu tampeniile astea de evaluari, nu stiu daca stii, dar se mai misca lucrurile
      https://www.washingtonpost.com/news/on-leadership/wp/2015/07/21/in-big-move-accenture-will-get-rid-of-annual-performance-reviews-and-rankings/

      „These companies say their own research, as well as outside studies, ultimately convinced them that all the time, money and effort spent didn’t ultimately accomplish their main goal — to drive better performance among employees.”

      in cativa ani, brusc toate departamentele de resurse umane o sa-si dea seama ca evaluarile sunt inutile si ca a critica faptele, nu persoana, nu atinge scopul de a imbunatati performanta, pentru simplul motiv ca faptele SUNT persoana si ca orice critica e destructiva.

    • Moni

      Sa critici faptele si nu persoana cred ca se poate referi si la felul cum critici, adica de exemplu, daca cineva zice:
      Esti un lenes , pentru ca tot lasi cana nespalata pe marginea chiuvetei!
      sau
      Ma deranjeaza cand vad ca tot lasi cana nespalata pe marginea chiuvetei!

      ai putea sa te superi mai tare la prima, dar cred ca nici a doua nu te face fericit, ca tot critica e. Daca chiar e nevoie sa alegi intre ele, poate ar fi mai bine a doua? Oricum asta intelegeam eu prin a critica fapta, desi e clar ca persoana face fapta altfel nu te-ai obosi sa i te adresezi.

      Cat despre evaluari, ms de articol, foarte interesant, mai ales:

      „Employees that do best in performance management systems tend to be the employees that are the most narcissistic and self-promoting. Those aren’t necessarily the employees you need to be the best organization going forward.”

    • pope

      imi place exemplul asta cu cana 🙂

      mai sunt unii care spun ca „functioneaza” daca explici foarte clar care e EFECTUL actiunii/inactiunii celuilalt asupra ta, ce te deranjeaza de fapt cand lasa cana aia nespalata:

      – cand lasi cana aia murdara pe marginea chiuvetei noastre sa stii ca ma deranjeaza/ma enerveaza/ma simt cam frustrat/a pentru ca va trebui s-o spal eu in loc sa fac cutare lucru. (si mi-e si frica, ca daca o spal o data, de doua ori, asa o sa ajung sa fac mereu 🙂

      adica sa vezi ce nevoie de-a ta iti calca in picioare comportamentul celuilalt. in cazul cu cana, ar fi nevoia mea de timp liber de ex.

      dar mai e si fixul unora dintre noi ca vasele trebuie spalate ca asa m-a stresat si mama si EU nu suport sa le vad murdare pe langa chiuveta. in cazul asta frumusetea e ca de fapt nu-mi incalca nicio nevoie…si eu n-ar trebui sa ma supar ca nu spala cana! dupa ce realizez de unde vine „supararea” asta si ca, de fapt, nu e nicio suparare, critica cu lenesul care nu-si spala cana se va transforma in „bai, spala si tu cana aia ca EU nu suport sa vad vase murdare insirate prin casa”.
      Adica nu-i mai transmiti ca e ceva in neregula cu ea/el ca n-a spalat cana si nici nu-l mai faci lenes/lenesa ci ii spui adevarul: pe MINE ma deranjeaza pentru ca.
      daca telul tau in viata e sa vezi cum el/ea isi va spala singur cana la un moment dat, cele mai mari sanse sa obtii asa ceva le ai cu metoda asta.
      iar la copii functioneaza intotdeauna, like a charm, pentru ca nu se mai simt criticati in niciun fel.

    • Moni

      De fapt aia e, sa muti atentia de la cel criticat la tine, cel care te deranjeaza ceva (si sa speri ca persoanei respective ii pasa de ce simti tu).
      Mai o situatie care pe mine ma enerveaza :
      critica+ neputinta de a corecta, ceva e genul: „Iar ai lasat cana murdara, iar am spalat-o eu!” care nu iti mai da sansa sa dregi situatia ( Da, am lasat-o, dar o spal acum! ) deci la critica se adauga si neputinta de a mai face ceva (pe moment) in situatia aia.

    • Roxana

      Ma bag si eu in discutie….sunt pasionata de tot ce tine de neurostiinta si aplicatiile ei in viata de zi cu zi, inclusiv performance management. Si deci facut studii sa vad ce inseamna indepartat procese de performance management. Eroare. Toate companiile care au declarat ca au renuntat, de fapt le-au inlocuit cu altceva. Si surprinzator poate, pentru discutie este ca le-au inlocuit cu procese in care…ofera feedback mult mai frecvent,si, cireasa de pe tort, nu numai feedback manager-angajat, ci si vreo 2-3 colegi/parteneri in proiecte, etc. Adica discutii de feedback odata la luna cel putin. Pentru ca (daca e sa ne referim la ce se intampla in jurul nostru si evolutia industriilor/nisarea produselor, etc, se ajunge din ce in ce mai mult la concluzia ca :”the value is in the eyes of the beholder”. Adica ce crezi tu ca oferi ca valoare nu e valoare pana ce nu e recunoscuta ca atare. Deci ca atare, procesul de feedback din aceste companii merge pe acelasi principiu….si sincer, pana la urma, nu traim singuri in societate, punem o amprenta si viceversa…la un moment dat schimb de opinii(+/-) trebuie sa existe…altfel evolutia nu este posibila.

    • Moni

      Asa e, scrie si in articol, ca evaluarile formale vor fi inlocuite cu altceva, pentru ca nu genereaza cresterea performantei. E si normal sa nu dispara de tot, trebuie cumva sa se evalueze performanta pentru a stii daca e nevoie de o schimbare, dar conteaza mult si cum se face asta.
      Evaluarile anuale formale de obicei sunt rigide, iau in considerare o perioada prea lunga de timp, evaluatorul poate nici nu mai stie exact ce sa puna in toate casutele alea si ce sa bifeze, se chinuie sa adune feedback de la colegi si parteneri de proiect si obicei doua , trei saptamani inainte de evaluari este foarte atent la cel evaluat, asa ca fiecare comentariu al acestuia poate folosit impotriva sau in favoarea lui.
      Evaluarile si feedback-ul de-a lungul intregii perioade se pot face in momente importante (dupa un deadline, dupa o prezentare importanta, dupa incheierea unui proiect, dupa un audit etc), parte din ele pot fi mai informale si sunt mai corecte pentru ca sunt facute la cald. Ar fi foarte obositor sa fii evaluat la fiecare secunda si oricum nu cred ca exista resurse pentru asa ceva.

    • Andreea B

      Pai si atunci ce faci cu leneșul din exemplul tău? Ii tolerezi lenea pana intr-o zi cand il dai pur si simplu afara? De ce nu vezi critica ca pe o ocazie sa își imbunătățească comportamentul?

      Exact la fel in relațiile private, iar aici ma refer chiar la o experiența personală: taci in loc sa zici punctual ce te deranjează pana intr-o zi cand te hotărăști ca s-au adunat prea multe si pleci? Mie asta mi se pare o greșeala. Sunt mai dispusă sa accept critica din cand in cand decât sa ma văd intr-o buna zi singura pentru ca …. (Introdu o lista de chestii pe care le-as fi putut face altfel).

      Mi se pare exagerat sa nu mai critici pentru ca rănești. Cum zicea cineva mai sus, nu confunda critica cu cicăleala. Si mai cred ca oamenii ar trebui sa știe sa primească o critica fara sa se dea de ceasul morții, sa intre in depresii si sa facă un întreg tam tam din asta.

      Iar la întrebarea „e vreo diferența intre a critica omul si a critica comportamentul”: da, una e sa ii zici unui copil „ești penibil”, alta e sa ii zici „te-ai comportat penibil”. Una e sa iti zică șeful „ești prost”, alta e sa iti zică „ai dat un răspuns prost”. nu?

    • Printesa Urbana

      Mie nu mi se pare, adica m-as simti la fel de prost daca cineva mi-as spune ca-s proasta si daca mi-ar spune ca am facut lucruri proaste.
      Eu in continuare spun ca se poate discuta despre greseli si despre cum sa faci ca ele sa nu se repete fara sa critici nici omul, nici persoana. Si am invatat asta in relatia cu copiii si cu sotul. Cei mici fac o gramada de timpenii, cu toate astea, nu am simtit niciodata nevoia sa le critic nici gesturile, nici persoana, am gasit alte cai de le arata ca au gresit, cai care functioneza cu toata lumea, fix pentru ca nu contin critici, cred eu.

    • buna
      nu stiu ce faci cu lenesul, eu nu cred ca cineva poate fi determinat sa nu mai fie lenes sau intr-un alt fel cu critica.
      adica stiu ce faci: il critici pana pleaca :))

      eu in general cred ca oamenii se schimba foarte foarte greu.

      asta-i un alt motiv pt care critica mi se pare inutila.
      la serviciu lucrurile functioneaza un pic altfel, pentru ca exista ierarhii si lumea mai face lucruri si de frica

      dar asta nu inseamna ca ei se schimba – fac chestiile alea cat pot, iar apoi gasesc o cale sa scape de corvoada de a le mai face.

    • Raluca

      Robo, eu cred asa:
      Pt punctul 1 – Da, trebuie sa faci mereu diferenta intre comportamente si persoana. Comportamentele sunt ceva ce poti controla si ce poti schimba. Legat de exemplul tau concret, intr-un astfel de caz ai de facut cateva lucruri: sa afli ce il determina pe angajat sa depaseasca dead-line-urile, sa afli daca vrea sa le respecte si sa se conformeze regulilor companiei si sa gaseasca niste solutii pt asta (sa-si faca un plan). Da, o constatare nu va fi niciodata suficienta, dar nu-l vei ajuta nici daca ii vei aduce o critica la adresa persoanei sale.
      Pt punctul 2 – ai putea vorbi despre ce anume te deranjeaza, vorbind despre tine, despre nevoile tale, despre persoana ta, nu despre persoana partenerului. Partenerul nu e de vina ca pe te tine te deranjeaza un anumit comportament… Dar daca discutia pleaca de la tine si va fi despre tine si daca ai noroc sa ai un partener care te iubeste si caruia ii pasa de tine, ceva se va schimba 🙂 Si nu pentru ca l-ai facut sa se simta nasol aducand critica asupra lui, ci pentru ca ii pasa.

    • mack

      Prinţesă, ce-ai făcut, de exemplu? Cînd face copilul o tîmpenie, cum o gestionezi?
      Altminteri plăcut mult răspunsul lui Pope. Şi Moni, e normal să o întorci spre tine (că pe tine te deranjează) şi să speri că ăluilalt îi pasă (că sînteţi într-o relaţie, nu doi străini pe stradă). 🙂

  7. Roxana

    Eu personal te apreciez foarte tare si imi place mult cum scrii. Nu sunt de acord cu tine mereu, dar cred ca e normal ca oamenii sa fie diferiti. In jurul meu, toti cei care te citesc te apreciaza si nu prea am auzit lucruri rele de la ei despre tine, nici nu am citit, dar probabil si pentru ca imi selectez atent lecturile… Eu cred ca rautatea asta a oamenilor vine din frustrarile lor. Ma mai uit uneori pe facebook si ma socheaza cata rautate poate exista (cred ca si eu am maturitatea emotionala a unui copil si naivitatea lui 🙂 ).
    E bine totusi ca mergi mereu mai departe cu increderea ca esti un om bun si asta cred ca te face mai matura. Ceea ce faci tu si felul in care iti expui gandurile cele mai intime si emotiile te expune, din pacate, celor care abia asteapta parca sa atace… dar pe multi sunt convinsa ca ii si ajuta. Multe din textele tale mi-au ajuns direct la sufletel si m-au facut sa ma simt mai bine, mai increzatoare in mine, mai putin „defecta”, asa ca ma bucur ca decizi sa ii ignori si sa scrii mai departe. Iti doresc multa nepasare fata de rautaciosii care nu au alta treaba decat sa atace oameni pe care nu ii cunosc. 🙂

  8. Asa e cel mai bine, sa ignori rautatile si sa te bucuri de tot ceea ce e frumos in viata ta.

  9. Elena

    Lumea e rea si invidioasa, din pacate. Iti spun sigur ca cei care te critica o fac doar din invidie, si nu pentru ca nu le place ce scrii, de tine sau de familia ta. Daca nu le-ar placea nu te- ar mai urmari,dar ei nu… te urmaresc si pentru ca ei nu au ce ai tu, o familie frumoasa, succes in ceea ce faci, critica, arunca cu venin.
    Eu daca nu imi place ce citesc, nu mai citesc, daca nu imi place ce vad la tv schimb programul, si tot asa.
    As vrea sa vin la un brunch… dar pt. ca in majoritatea participantilor, sunt mamici cu copilasi evit, tocmai ca pentru mine copiii sunt un subiect sensibil. Si cu toate astea am sa vin intr-o zi…;)

  10. Tu esti un om atat de frumos si imi pare atat de rau ca nu te cunosc personal… iti doresc multa putere sa te accepti asa cum esti, pentru ca ceea ce esti te-a adus aici si te va duce si mai departe.

  11. Diana

    Ioana, tu esti un om bun si frumos. Cei care au ochi sa vada, vad. Si cel mai important e ca si tu stii asta.
    Continua sa faci ce faci, ca tare bine faci! 🙂

    • Printesa Urbana

      Stai putin, aici am facut misto de un text care facea misto de un text scris de mine. A fost o sarada online in care (sper) eu ca ne-am amuzat cu totii, tot respectul pentru Ramona. 🙂

  12. Alexandra

    Bun, dar măcar v-ați învățat minte la Ivan sau ați persistat in greșeala? ???

  13. Ioana

    Draga Ioana,
    Asta face jocul atat de interesant: ca numai oamenii si vorbele lor ne pot face sa ne simtim atat de mizerabil, dar si atat de sublim:)
    Te urmaresc de ani de zile si am comentat o singura data. Atunci m-ai jignit groaznic si, la fel, nu am inteles ce am facut rau si cu ce am gresit. Ai cerut un sfat, eu ti l-am dat din propria experienta si apoi m-ai plesnit virtual, fara absolut niciun motiv. Desi am si eu maturitatea emotionala unui copil de 10 ani si m-am suparat groaznic, chiar am plans, am decis ca e doar o discutie de principiu si am incetat sa o iau personal. Ca dovada, te citesc in continuare:)
    Pe langa oameni cu adevarat frustrati si veninosi, cred ca de multe ori ne place sa aruncam cu vorbe care nu stim cat de tare ranesc. Asa, ca un sport. Imi place sa cred ca multe din comentariile rautacioase de care vorbesti sunt de felul acesta. Bafta in continuare!

    • Printesa Urbana

      Aoleu, cu ce te-am jignit groaznic? Te-am plesnit virtual? Wow, imi pare rau, suna groaznic, imi aduci aminte te rog ce-am spus? Imi pare foarte rau.

    • Ioana

      Era vorba despre controlul pentru luxatia de sold la fetita. Asta in conditiile in care eu chiar treceam prin drama unui copil in gips din cauza asta. Nu mai are importanta:) Multumesc pentru cuvintele tale. Toate bune!

  14. Ioana

    Fataaaaa, esti faina! Si atat….

  15. Andreea

    Buna, Ioana, te inteleg cand spui ca te dor cuvintele rautacioase. Insa nu inteleg cum poti sa aprobi comentarii ale sotului tau care suna asa:

    „Esti o persoana homofoba si intoleranta, de cd te deranjeaza atat de mult apelativele astea?
    A, pentru ca tu ai o parere buna despre tine, nu? Well bad news, nu esti nici pe departe o persoana atat de buna pe cat te crezi.”

    Cuvintele ranesc doar pe unii si pe altii nu? M-a surprins cat de lejer afirma Robo ca acestea sunt doar cuvinte pe un ecran si nu au puterea sa faca vreun rau.

    Dialog cu respect va doresc.

    • Printesa Urbana

      Aprob multe comentarii lipsite de eleganta, unele dintre ele sint ale sotului meu, unele dintre ele sint chiar la adresa mea, asta e, e foarte complicat sa moderez comentarii la finete, nu am timp pentru asta, marchez ca spam comentariile extrem de violente, injuraturi etc, pe restul le aprob si gata, in orice dezbatere fiecare se prezinta cu ce are mai bun, imi place sa ii las pe oameni sa se exprime aici.

    • pai stai putin, ar trebui sa fim atenti sa nu atingem sentimentele unei persoane homofobe care prin tot ce spune devalorizeaza un intreg grup de oameni?
      nu e ciudat sa protejam pe cineva de exact ceea ce face el altora?

    • Andreea

      Daca ma pronunt impotriva fumatului, nu devalorizez grupul fumatorilor. Cand nu sunt de acord cu concubinajul, de exemplu, nu ii devalorizez pe cei 800 000 de romani care traiesc in concubinaj.

      Dar cand tu scrii pe Internet lucruri ca acelea de mai jos, atunci jignesti o categorie intreaga de oameni:

      „o religie din asta in care lucrurile trebuie luate in sens concret este o aberatie cumplita. E ca si cum as vorbi cu oameni atinsi de dementa.
      Deja imi pierd toleranta.
      Sinistra treaba religia, orice s-ar zice. Nu credeam sa am asemenea soc, cred ca e cazul sa-mi reevaluez toata atitudinea fata de persoanele care se declara credincioase.”

    • Moni

      Tu ai impresia ca nu ai suparat pe nimeni cu comentariile tale? Poti sa fii sigura ca da, si cu toate astea si comentariile tale au fost aprobate, ceea ce e perfect ok. Ce nu e ok e sa te dai ranita cand lumea isi spune la randul ei parerea.

    • Andreea

      Conform acestei logici, nici Ioana nu ar trebui sa se „dea ranita” cand cineva scrie ceva critic despre ea. Oamenii care lasa comentarii negative doar isi spun parerea, nu?

  16. silvia

    Eu am problema opusa. Eu simt caa vreau sa fiu rautacioasa. Poate si din cauza ca am avut si inca am o viata f frustranta. Pe mine asta ma raneste cel mai mult, instinctul asta de a vrea sa dau in oamenii care sunt mai de succes decat mine. Nu o fac, pt ca ma cenzurez f mult, dar mi se pare f naspa ca am un suflet asa de negru. De asta cred ca ar trebui sa gandesti asa: atata timp cat eu vreau numai bine nu am ce sa-mi reprosez, asa ca merit sa fiu fericita. Cred ca acei care te critica nefondat sunt oameni ca mine care au pierdut lupta cu aceste impulsuri negative. Calugarii ortodocsi considera ca duhuri rele influenteaza oamenii si ca raul pe care ei il fac e doar datorita acestei influente. Poate poti gandi in felul acesta: Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac!

  17. BluMarina

    nu exista alb sau negru, exista gri, asa e viata. Evident nu esti 100% buna, dragutza, atenta la sentimentele celorlalti. Karma is a bitch si ca dovada si tu, la randul tau, primesti din cand in cand cate o portie din propriul medicament. Well, cuz vanity is my favourite sin! ;))

    • silvia

      Conceptul de karma nu explica de ce Iisus a fost crucificat sau de ce sfinti au fost martirizati. Mi se pare comentariul tau o rautate gratuita, exact lucrul de care printesa se plange. Una e sa critici fondat, alta sa fii rautacios. Imi aduc aminte cand eram adolescenta am trecut pe langa un tip care se masturba in parc si mi-a spus ceva nici nu am inteles. M-a impresionat in mod negativ. Ca si cum ai trece pe langa un demon, o viziune de cosmar. Asa sunt oamenii care se trezesc si te scuipa din senin. O atingere malefica a campului vizual sau pur si simplu a sufletului. Cum am scris mai devreme nici eu nu sunt un om bun dar ma cenzurez.

    • Liz

      Karma explica f multe lucruri, sau te face sa intelegi cu intelepciune ca accidente nu exista pe lumea astea, perfect organizata si echilibrata in haosul ei. Isus a spart cercul vicios al karmei, evident ca la el nu se aplica, asa cum toti marii iluminati si-au depasit egoul.

  18. Anca

    E normal sa nu te placa toata lumea,poate nici tu nu îi simpatizezi pe toti. Din păcate sunt si oameni foarte răutăcioși dar cel mai rau este atunci cand esti criticat atat de urat încât te simti desființat ca persoana tocmai de oameni dragi si foarte apropiați,chiar din familie,oameni care credeai ca te apreciază si cand colo la o discuție iti arunca vorbe grele si atat de dure încât cu greu iti revii. Am trecut prin asta,mi-au fost contestate calitațile de mama si de soție,am fost lovită prin vorbe si gesturi exact unde m-a durut mai tare,de persoane dragi si singurul meu refugiu a fost sotul meu. Cei drept cel mai mult te pot răni persoanele pe care le iubesti,in rest,treci mai usor peste si sa stii ca in anumite cazuri altfel de critici pe care le-am judecat la rece si constatat ca se repeta m-au facut sa realizez ca poate e bine sa corectez si parca m-am simtit mai bine.

  19. cristina

    Nu e nimeni scutit de suferinta si nici de critica celorlalti. In ortodoxie lucrurile sunt un pic altfel: cand esti criticat, chiar si pe nedrept, te smeresti ( cuvant absolut dement pt lumea asta moderna). Cand totusi nu ne convine si te suparam pe cel care ne judeca/ critica se pare ca inca
    mandria ne tine isonul. E chiar si un test (sustin monahii) ca sa vezi daca esti mandru- observa-ti reactia cand ti se face observatie. Te-ai simtit jignit, atunci e clar ca nu ai smerenie. Stiu ca e o nebunie sa gandesti asa cand toata existenta noastra se bazeaza pe ce cred altii despre noi si cat de mult suntem apreciati. Cei mai mari binefacatori sunt cei care ne critica, caci printre ei poate sunt si unii care chiar ne semnaleaza nistre probleme pe care le avem.

    • silvia

      Traditia ortodoxa se refera la a te simti ofensat de critica, ori Ioana ne spune aici ca o intristeaza. E o diferenta intre a te enerva ca cineva a cutezat sa te critice si tristetea ca uite, o fiinta umana care ar trebui sa fie iubitoare imi da una fara nici un motiv sau ma critica cu temei si atunci poate internalizez critica. Ioan Gura de Aur s-a intristat cand a fost petsecutat pe nedrept de alti ierarhi si chiar Iisus l-a intrebat pe cel care i-a dat o palma de ce l-a batut. Caut fragmentul si il scriu aici.

    • silvia

      Uite ca am gasit: In fata curtii de judecata a ierarhilor Anna si Caiafa Iisus era interogat si i s-a dat o palma. El a raspuns: ” Daca am vorbit rau, dovedeste ca este rau, iar daca am vorbit bine, de ce ma bati?”.Am mai gasit un exemplu xu apostolul Pavel care si el s-a aparat cand a fost intemnitat si in fata unui ierarh care a poruncit sa fie lovit.

  20. Daca oamenii ar invata sa iubeasca, sa fie toleranti sa priveasca interlocutorul ca pe un om poate ca am avea mai putine dezamagiri despre reactia oamenilor cititori sau altfel!

  21. Corina

    Cred ca este o lectie bune pentru oricine „sa invatam sa nu auzim” ce ne face rau…

  22. Marli

    Printesa, pe bune, pe bune? Tu astepti doar laude fara nici un fel de critica? Pai asta nu o pot face nici macar parintii, cei care te iubesc la infinit, d’apoi niste straini.
    Oi fi tu medicament pentru sufletul multora dintre citititoare, dar poate altora le provoci ulcer. Nu s-a inventat inca pilula fara reactii adverse.

  23. Si eu cred ca intotdeauna vor fi pareri si contra. Chiar daca iti expui aici multe din lucrurile pe care le faci sau nu, oamenii au tendinta sa fie carcotasi sau sa compare desi nu te cunosc si nu cunosc nici contextul in care se intampla toate. Cred ca ar trebui sa treci mai usor peste…nu stiu daca are rost sa te consumi. Cartea ta nu ar fi atat de apreciata, blogul nu ar fi atat de apreciat.. cred ca ar trebui sa tii cont de majoritate.

  24. Dana

    Inteleg ce zici. Sunt multi oameni pe aici (am citit pe diagonala comentariile) care au aerul ca de critici te feresti, dar imi dau seama ca te referi la momentele alea cand apare cineva pe blog si spune chestii de genul: ma lasi, fandosito, viata nu se rezuma la ce traiesti tu, etc

    😀 Eu pe vremuri (acum am pretentia ca m-am maturizat foarte tare :P) eram foarte rautacioasa si jigneam frecvent oamenii. Mi-am dat seama treptat de ce faceam asta, de ce jigneam exact oamenii pe care ii jigneam, cine anume imi atragea furia si de ce. Si spun asta ca sa se inteleaga (desi de multe ori e evident) de ce sunt oamenii asa, si ca sa nu mai doara: si ei sunt la fel de nesiguri pe ei ca si tine, ca toti ceilalti oameni nesiguri, pe care ii doare cate o rautate, daca nu chiar mai nesiguri.
    Printre ‘victimele’ mele se numarau frecvent: oameni care imi placeau foarte mult dar ei nu dadeau semne ca ma plac pe mine (si increderea in mine scadea vertiginos), oameni care aveau calitati similare alor mele dar ei erau apreciati si eu nu, oameni care aveau principii sau calitati ca cele in care credeam eu dar ei erau mandri de ele in timp ce eu nu aveam, vorba unui scriitor, ‘curajul propriilor convingeri’ si ii invidiam pentru asta. etc
    Am si acum momente (mai rare) in care ma trezesc asa ca dau cuiva, la figurat, cate un sut direct in genunchi, cum faceam la propriu cand eram mica si cineva juca vreun joc mai bine ca mine (…asta e…) si apoi cand realizez ca am facut, recunosc deschis ca am simtit un fel de invidie/ ca m-am simtit mica/ neiubita/ etc etc, si fireste ca asta ii face pe oameni sa ma considere si mai sinistra decat daca as fi fost rea dar .. asta e.
    Dar cu adevarat util imi e faptul ca ii inteleg pe cei care fac asa, si cand cineva e rau simt mila, nu durere sau furie.

  25. Cam

    Poate sunt un pic off topic, dar de mult timp vreau sa te intreb cum faci sau cum ai facut sa depasesti frustrarile din relatia cu mama ta. Am inteles ca tatal tau nu a fost prezent, asa ca cea mai mare parte din educatie ai primit-o de la mama. Te intreb cu sincera curiozitate pentru ca eu, personal, am multe lucruri de reprosat alor mei. Am 28 de ani, maritata, un copil, si nu mai locuiesc in Romania de 4 ani. Acum ne vedem rar, de cateva ori pe an cand ii chem la mine in concediu. Si de fiecare data e la fel. Sufar ca nu sunt alaturi de ei dar cand suntem impreuna imi aduc aminte de tot. Si ma doare atat de mult sa vad ca nu si-au pus problema nici macar o data, o singura data in viata lor, ca poate au gresit, ca poate nu doar eu sunt vinovata, ca poate ar fi trebuit sa procedeze EI diferit.
    Am mari probleme cu increderea in mine, caut mereu validare in jur, mereu cred ca nu sunt suficient de buna si ca toate lucrurile bune care mi s-au intamplat s-au intamplat doar pt ca am avut noroc, nu pentru ca le-am meritat, si caut mereu motive sa fiu nefericita, ca si cum nefericirea imi ofera un fel de comfort.. In fine, e complicat, sunt un om matur dar la fel cum spui tu, cu inteligenta emotionala a unui copil mic. Oricat as incerca sa ma vindec, inca ma afecteaza teribil criticile alor mei si lipsa de afectiune, lipsa de recunoastere a tot ce fac bun. Sunt intr-o dezamagire continuua.
    Revenind la intrebare, spune-mi te rog, daca vrei, cum primeste mama ta vorbele tale? Citeste ce scrii pe blog, ati discutat despre asta? Crede si ea ca poate ar fi trebuit sa procedeze altfel? Ai mei cred ca ar lua-o razna daca le-as spune tot ce cred si n-as reusi niciodata sa-i fac sa aiba indoieli asupra comportamentului pe care l-au avut fata de mine in toti anii astia..

    Nu comentez des, dar te citesc mereu si imi esti foarte draga. Am o sora exact de varsta ta care n-a fost niciodata alaturi de mine si regret.. Mi-ar fi placut sa fie asa..ca tine…

    • Printesa Urbana

      Of, cit de trist e ce povestesti, nu doar pentru ca nu sintem bine noi, noi cu ei, ci mai ales pentru ca doar noi ne zbatem sa reparam… 🙁 Te imbratisez.
      Cit despre raspunsul la intrebarea ta (pe care o primesc foarte des, mai ales din public la lansarile de carte), o singura data am discutat cu mama despre asta, atunci cind am intrebat-o daca a citit cartea mea si ce parere are despre ea. Atit mi-a spus: Te iert.
      Asta e, ea ma iarta. Prin asta stiu ca vrea sa spuna ca se asteapta ca eu sa inteleg ca ea nu a avut de ales, a facut ce a crezut mai bine si ca asta e tot ce poate comunica despre subiect.
      Asa ca eu ma lupt singura cu demonii mei, cistig tot mai des, ma gindesc la ea cu toata dragostea si accept tot ce-a fost ca parte dintr-un trecut de care am avut nevoie ca sa ajung azi aici si sa-ti scriu tie. Daca vrei sa mai vorbim, da-mi un email si mai povestim, poate ne ajuta pe amindoua.

  26. Liz

    SI eu sufar partial de ce zici tu cu criticile. Partial, pentru ca fac distinctia intre cercul de prieteni apropiati si cercul de cunostinte mai indepartate sau colegi.
    Concuziie la care am ajuns eu: sufar in sinea cand aud critici pt ca ele lovesc intotdeauna ego-ul, iar ego-ul doare ca naiba, el ne face sa simtim ca nu sunte buni de nimic si ca nu meritam iubire, ceea ce e desigur fals. Ego-ul vrea sa fie validat de laude si complimente ca sa se simta el bine (de asta nu conteaza daca ele sunt autentice sau nu) si sa nu se simta amenintat. Cand apar criticile, ego-ul se zguduie vizibil („cum, toata lumea mea perfect construita nu e asa cum mi-am imaginat eu?”) si chiar atunci e momentul sa intervii.

    In primul rand, te detasezi, cu luciditate analizezi critica si o accepti (la modul ca iti zici in sinea ta „Mai, omul asta ar putea avea dreptate, ia sa ma mai gandesc putin la asta, acum doare da, dar daca are dreptate?” asta e smerenia de care zicea cineva mai sus-si care a fost prost interpretata in comentariile de dupa- sa accepti ipoteza ca omul ala critic ar putea avea dreptate si ca, daca are, valoare ta nu scade cu nimic pt ca fiecare om e vrednic de iubire si pretuire.
    Deci, detasata, analizezi cirticile. Poti ajunge la concluzia ca ele au fost spuse din invidie, rautate si alte sentimente cu nivel energetic jos. Atunci, daca tu esti intradevar detasata poti sa ierti omul respectiv, pt ca stii ca atat poate el sa scoata din sufletul lui momentan, niste invidii gratuite. Nu-l privesti cu aroganta, stii foarte bine ca si tu ai trecut prin asta si il intelegi.
    Sau, descoperi ca poate e un sambure de adevar acolo, ei, aici doare cel mai tare. Dar, daca stai si reflectezi asupra acestor critici vezi exact ce poti sa schimbi la tine, si realizezi ca persoana aia ti-a facut un mare bine, contribuind astfel la dezvoltarea ta personala.
    E foarte greu stiu insa eu am reusit de cateva ori si te simti bine dupa. Nu te incarci nu nimic negativ si la final iesi mai bun, atata doar ca procesul e un pic dureros…

    Success tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *