Cartea despre iubire

De ce cred eu că s-au vândut atâtea mii de exemplare din cartea mea?

Pentru că se cheamă “O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”, iar asta e cea mai frumoasă promisiune din lume.

Pentru că e o carte despre iubire, iar iubirea e ceea ce căutăm cu toții toată viața. Iubirea de mamă, de frate, de bărbat, de prieteni, de copii, de viață.

Pentru că e o carte despre mine, iar eu nu sunt în nici un fel specială, ceea ce înseamnă că dacă ai iubit vreodată o mamă, un bărbat, o femeie, un copil, un prieten, cartea asta e și despre tine.

Pentru că e sinceră, fără discursuri, fără false promisiuni, fără exagerări. Cu glume pe ici pe colo, cu scene triste pe ici pe colo, ca-n viață. Ca-n viața ta și a mea.

lansare-2048-2

Pentru că nu vinde nimic altceva decât îmbrățișări și iubire, dar are poveste, are cotidian, are mesaj, are lucruri utile.

Pentru că se citește ușor.

Pentru că nu costă mult.

Pentru că se găsește peste tot.

Pentru că oamenii care au citit-o au recomandat-o cu bucurie mai departe.

Pentru că nu pretinde că e altceva decât e: o carte simplă despre cât de bine e să te simți iubit (ca om, ca mamă, ca fiu sau fiică, soț sau prieten).

Pentru că am ridicat capul și am vorbit deschis despre traumele și fericirile pe care mi le-am scris acolo ca să le vindec pe ale mele, dar poate și pe ale voastre.

Pentru că e o carte plăcută pentru tinere, pentru mame, pentru bunici, pentru copii, pentru tați, pentru bone, pentru vecine și prietene. Nu trebuie să fii într-un anume fel să-ți placă să citești cartea asta. E de ajuns să fii om.

IMG_1170

Nu m-am așteptat niciodată să scriu o carte best-seller, dar am sperat să scriu o carte care să placă, să meargă din mână în mână, să lase cititorul cu dorința de a merge repede la omul drag și a-l strânge în brațe cu sete. Să o văd în mâna tuturor, să văd zâmbet pe fața celui care o citește în tramvai.

lansare-2048-44

Se împlinesc cinci luni de când a ieșit din tipar cartea mea, copilul meu cu foi și cerneală. Dacă ați citit cartea și v-a ajutat în vreun fel, m-aș bucura să scrieți un comentariu cât de scurt despre asta.

Pentru cei care nu au cartea încă, ea se poate în continuare comanda prin bannerul din dreapta (sus a) acestui articol, la pretul de 23 de lei plus transport, inclusiv din străinătate (pe mobil bannerul apare în articol), dacă folosiți codul PRINTESA-URBANA. Cartea se găsește și pe Elefant.ro aici la prețuri care variază între 17 și 28 de lei, pe Libris.ro aici la 23 de lei (transport gratuit), pe eMag.ro costă 23 de lei, aici. Cartea se găsește în toate librăriile mari, Cărturești, Humanitas, Diverta. Varianta eBook este disponibilă pe Elefant.ro și Streamland.ro (aici, costă 20 de lei).

În februarie și martie am pregătit din nou un pachet special format din carte cu autograf și semn de carte-bijuterie, împreună la 50 de lei, cu predare personala în București sau livrare cu Poșta (sau prin curier, cu plată extra pentru transport). Dacă vreți să vă rezerv un pachet, scrieți-mi un email la printesa@printesaurbana.ro.

o-sa-te-tin-in-brate1

o-sa-te-tin-in-brate2

Pentru mine, fiecare carte cumpărată e un zâmbet câștigat. Pot spune cu bucurie că mi-am împlinit cel mai mare vis: am schimbat lumea măcar puțin, am făcut-o să zâmbească, să simtă, să vrea o îmbrățișare. Ați simțit-o? 🙂

Credite foto: Poze cu Ștaif, Cosmin Târțan

Tags

23 Comments

  • Ramona spune:

    Da eu am simtit. Am cumparat-o cadou pt o viitoare mamica care crede in aceleasi lucruri ca mine. E prima carte cadou pe care am citit-o si eu inainte sa i-o dau ei; pt ca am luat-o pt mine si pt visul meu de a trai intr-o zi aceasta eterna imbratisare. Si i-am dat-o ei pentru ca am realizat ca are nevoie de ea, ca i se potriveste. Intr-un fel cartea si ea s-au gasit prin mine. Si eu am (re)gasit o prietena.

  • Mihaela spune:

    Eu am citit-o pe nerăsuflate, o ador și recitesc pasajele despre cum să ne păstrăm calmul când copilul se pune contra. Chiar azi am vorbit cu prietena mea căreia i-am imprumutat-o și mi-a zis: “Doamne, ce carte…!!!”. M-am simțit atât de bine de parcă eu am scris-o 🙂

  • claudia spune:

    Ioana draga, numai si pt faptul ca aduci bine in viata celorlati spune multe despre tine: bine prin starea pe care ne-o da cartea ta, bine prin toate sfaturile sincere despre cum simti ca se pot creste frumos copiii, bine prin tot ce organizezi.

    Iti doresc sa fii bine si tu, om frumos, sa duci cu putere toate!

    Ganduri bune si imbratisari de la Suceava!:)

  • monica spune:

    Și eu am citit-o imediat după ce am născut fetița, acum aproape 7 luni. Am citit-o pe nerăsuflate și mi-am dat seamă ca dacă era acum 5 ani când l-am născut pe băiat mi-ar fi fost mult mai usor. După ce am citit-o, am facut-o cadou unei alte viitoare mămici, în speranta ca o va ajuta să nu fie la fel de stresata cum am fost eu la primul copil. Felicitari! Ai reușit sa-ti îndeplinești visul.

    • Mira 2 spune:

      Nu înțeleg cum poți sa faci cadou o carte care ti-a plăcut. Cum poți sa te despărți de ea.

    • Deea spune:

      “Se împlinesc cinci luni de când a ieșit din tipar cartea mea, copilul meu cu foi și cerneală.” Tu cum ai citit-o acum 7 luni?

  • Monica spune:

    Este superbă,haioasă și serioasă,plină de încredere și zâmbete.M-a atras coperta-fetita din brațe a rezonat cu puiul din brațele mele-iar titlul îmi da curaj când simț ca nu mai pot.Era plăcut și util pentru sufletul meu să fi avut această carte mai devreme,aș fi făcut mai puține greșeli și m-as fi bucurat mai mult.Va mulțumesc pentru această carte minunată și pentru”prințesă urbana”-abia v-am descoperit dar îmi aduceți bucurie în fiecare zi.Mulțumesc!

  • Silvia spune:

    Io am adorat fiecare pagină şi am încercat să îi amân ultimele rânduri, deşi a fost tare greu. M-am bucurat că am citit-o şi le-am spus tuturor cât de faină a fost. Numai bine, că o prietenă tocmai se pregătea să mi-o facă cadou.
    Îți mulțumesc Ioana pentru una din cele mai frumoase cărți despre copii. Îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat să mă simt mai confortabil în postura de viitoare mămică.
    Sunt convinsă că nu poți măsura cât de mult bine ai făcut şi te rog din suflet să continui să scrii 😉

  • Adina J spune:

    Eu am cumpărat cartea ca să te am cumva mai aproape, in casă, nu numai pe telefon :)). Chiar ii spuneam acum ceva timp mamei, care se uita ciudat la mine, ca esti singura persoană pe coare nu am întâlnit-o si totusi mi-esti dragă. Abia acum, de când sunt mama, am inteles ce simti si scrii tu pentru si despre Sofia si Ivan. Ii spun si eu zilnic copilului ca e perfect, ca-l iubesc. Si-l tin in brate oricât are nevoie, în ciuda tuturor celor care îmi spun că-l răsfăț. Nu doar aplic ce am citit, simt ca nu pot sa-l las sa plângă “să -și dezvolte plămânii” când el vrea la mine. Asa ca îmbrățișarea ta a ajuns si la noi. Si te îmbrățișam si noi, la rândul nostru.

  • Elena spune:

    Am cumparat-o insa nu am citit-o inca din lipsa de timp, evident. Dar vreau sa cred ca perioada urmatoare va fi mai buna cu mine. 🙂

  • monica spune:

    M-am despărțit de carte doar pentru a face o bucurie altcuiva drag. Pe mine m-a umplut de bucurie și dragoste pentru copii și am considerat ca merită să împărtășesc asta și altei persoane. Am dăruit așa cum a făcut și Ioana în rândurile care le-a așternut în carte, a dăruit din trăirile și experiență ei pentru a ne ajuta pe noi șuruburi a ne aduce bucurie în suflete.

    • monica spune:

      Nu știu de unde a apărut “șuruburi”. Scuze! Trebuia să apara ” și “. Așa e când scri cu o mogâldeață care trage de telefon.

  • Alina Balaban spune:

    La mine cartea a ajuns saptamana trecuta. E plina de umor si se citeste cu zambetul pe buze! Multumesc!

  • Adina B spune:

    Am citit-o, am simțit-o, am zâmbit, zâmbesc! Îmbrățișez cu drag, cu dragoste, cu foc, cu dor! Imbratisez o gărgăriță vesela, un puiuț blând si omul meu.
    Este o carte minunata! Iti limpezește mintea, iti liniștește sufletul si iti răscolește
    inima!

  • Gabriela spune:

    Am citit cartea pe nerasuflate…am ras si am plans din tot sufletul. E genul de carte pe care n-ai lasa-o din mana si care ti-ai dori sa n-o termini niciodata.
    Sper ca nu ne vei lasa asa si ca va urma…

  • Irina Donighevici spune:

    Desi scrisa de o (super)femeie, cartea se adreseaza la fel de bine si barbatilor pentru ca este vorba de viata de familie si de dificultatile si bucuriile pe care le impart amandoi, si el si ea. Scrisa intr-un stil care te prinde, cu ironii si amuzanta, “O sa te tin in brate” este cartea din care de abia astepti sa mai citesti o pagina. Iar pentru ca este atat de catchy, sotul de abia a asteptat sa o termin ca sa o ia si el la rand. Am citit-o repede, foarte repede. In metrou. Si am ratat de nu stiu cate ori coborarea fiind prea absorbita de carte 😀 Sper din tot sufletul sa mai scoti si alte carti. Una din cele mai bune carti pe care le-am citit in ultima vreme 🙂

  • Alina spune:

    Sigur ca am citit cartea, am fost la lansarea din Bucuresti si ma bucur ca te-am cunoscut!
    Mi-a placut pentru ca transmite multa emotie, multe din povesti le stiam de pe blog, pentru ca te citesc de prin 2010 incontinuu, asta chiar daca este a 3 a oara cand ”comentez” 😉
    O astept cu interes si pe a doua, multa inspiratie iti doresc, liniste si putere, multa sanatate lui Ivan!

  • Raluca PN spune:

    M-am simtit citind cartea ca pe un divan confortabil, la o cafea cu cea mai buna prietena, si da, am simtit imbratisarea! Singurul cusur al cartii a fost ca s-a terminat… Mai vreau!
    Sper, Printesa, sa ti se intoarca inmiit dragostea pe care ai pus-o in slove!

  • Cristina spune:

    Mie mi-a placut cartea tocmai pentru sinceritatea care iese din ea si pentru faptul ca e imposibil sa nu te regasesti macar intr-una din paginile ei. Acum o citeste mama si mi se pare foarte fain ca e o carte pentru toate generatiile. Iti doresc spor si inspiratie, sa mai faci copii cu foi si cerneala.

  • Mirema spune:

    Am fost la lansare, am luat cartea si apoi a venit mama in vizita la noi. A citit-o pe nerasuflate. A fost super incantata. Apoi am citit-o si eu si am ramas cu regretul ca s-a terminat prea repede. Mi-ar fi placut sa dureze mai mult :).

  • Loveisaname spune:

    In urma citirii acestui articol si in urma multimilor de comentarii pozitive pe care le – am citit despre aceasta carte ma face sa vreau sa o citesc chiar acum <3 Am vazut aceasta carte pe libris , in timp ce cautam un cadou pt prietenul meu , si mi – a placut foarte mult titlul acestei carti precum si coperta cu imaginea aceasta atat de draguta si de sugestiva <3 Am sa o cumpar si de – abia astept sa o citesc 😡

  • Ionela spune:

    Mi-a placut maxim! Si cand sa o fac cadou, fata deja o avea, desi ea nu intra regulat pe blogul tau. M-am bucurat! Mi-a placut pentru ca este despre mine, parca ai scris special pentru mine. Am plans, am ras, mi-am trezit copilul, am invatat din cartea ta. Ma ajuti sa supravietuesc uneori si-mi faci viata mai frumoasa mai mereu. As vrea mereu sa am ce sa citesc scris de tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *