Tânără, subțire, blondă și independentă, cu imens bagaj de traume auto

Când m-am împăcat a cincea oară cu băiatul brunet, am răsuflat ușurată. Nu neapărat pentru că îmi fusese dor de brațele lui puternice și surprinzător de moi, de omleta lui cu ceapă verde sau de nopțile noastre cu lumânări și Leonard Cohen, ci mai ales pentru că în sfârșit avea cine să-mi ducă mașina la vulcanizare. Stăteam cu mașina pe jantă de câteva săptămâni, așteptând să se întoarcă la mine infamul brunet pe care-l dădusem afară pentru că nu-mi spunea suficient de des că mă iubește. Aș fi putut să-l chem eu înapoi, dar orgoliul meu era mai mare ca nevoia de a merge cu mașina, așa că circulam cu tramvaiul și așteptam să cedeze el. Imediat cum se întorcea plin de dor în cuibul nostru mic și călduros, îl pupam pasional și îi arătam cu degetul pe geam bietul Tico părăsit în parcare.

– Acum ce-a mai pățit, tot bateria?

– Nu, pe aia am schimbat-o cu un coleg de la serviciu, problema e acum la o planetară…

– Mâine mă duc cu ea la mecanic.

– Ah, cât de mult te iubesc!

În cei patru ani de relație cu el și de condus Tico, am avut parte de o grămadă de aventuri auto neplăcute. Nu doar pentru că mașina era la a cincea tinerețe, nici pentru că nu mă pricepeam deloc la mașini (deși e drept că nu mă pricepeam aproape deloc la mașini), ci pentru că sunt femeie. Mai eram și blondă. Tânără, subțire și blondă. Era suficient să mă gândesc că trebuie să merg cu mașina la service,  spălătorie, vulcanizare, ITP, la revizie sau la un magazin de piese și mă lua cu fierbințeală și pauze la inimă, cum ar zice mama. În urechi îmi țiuiau fluierături, aplauze și promisiuni lascive, în obraji îmi urca rușinea. Și acum e la fel, deși nu mai sunt chiar așa de tânără și nici atât de blondă. Acum sunt femeie măritată, cu doi copii și rate la casă, și tot mi-e rușine să intru în această lume a bărbaților care începe cu spălătorie sau service și se termină cu „auto“.

La o săptămână după ce mi-am cumpărat prima mașină, m-am dus să-i pun benzină. Consuma ea extrem de puțin, dar o dată pe sezon tot trebuia să-i umplu rezervorul. Așa că am plecat mai devreme de la serviciu ca să trec pe la benzinărie. Am ales una din centru, ca să fiu sigură că nu mă răpește vreun băiat din aceia care spălau geamurile cu racleta. Îmi tremurau picioarele, nu mai făcusem asta niciodată. Hai, dragă, e ca-n filme, tragi mașina aproape de pompă, ridici furtunul ăla, îl bagi în rezervor, torni până dă pe-afară, intri să plătești, iei și-o pungă de chips și pleci în trombă.

Suna bine, daaar pe ce parte e ușița rezervorului? Oare trag mașina aproape de pompă pe partea care trebuie? Și de unde se deschide ușița aia nenorocită? Apoi, de care benzină pun? Sunt patru feluri aici, o fi ca la restaurant, ce e mai scump e și mai bun? De ce nu m-a învățat și pe mine cineva să fac treburile astea? Bine că știu exact anul bătăliei de la Podul Înalt, dar să pun benzină în mașină nu-s în stare. Pfff, și ce urât miroase… Bun, am băgat trompa în ușiță, dar nu curge benzină. Trebuie s-o rog frumos? Să-i dau bani? Ah, acum curge. Curge frumos de tot. Mă descurc de minune. Ia uite, a curs și pe pantofii mei cu fundiță. Pesemne s-a umplut rezervorul.  Pun pompa la loc, încui mașina cu cheia, iau chipsurile, plătesc, pornesc. Hai, bre, c-a fost chiar simplu, I can do this, sunt în control, femeie independentă, yeah, baby. Douăzeci de metri mai târziu, în timp ce pescuiam nonșalant chipsuri uleioase din punga lucioasă, motorul mașinii mele a început să scoată fum. A urmat un poc! și a încremenit. Trei telefoane disperate mai târziu ne-am lămurit:

– Iubito, ai pus motorină în loc de benzină.

Exact așa am făcut. Măcar chipsurile au fost ce trebuia!

O lună mai târziu, am rămas fără benzină în mijlocul intersecției de la piața Victoriei. Poate nu știți, însă acolo se întâlnesc șase bulevarde foarte mari. Fie se stă cu secolele la semafoare, fie se gonește în disperare, cu mâna pe claxon. Ei, fix în mijlocul acestei frumoase nebunii, am rămas fără benzină. Pana prostului cred că-i spune. Zău că nu pricep care-i legătura. Beculețul care-ar fi trebuit să mă avertizeze că nu mai e gaz în rezervor a omis să se aprindă (vă reamintesc că micul Tico avea vârsta unui dinozaur), eu știam că mașina consumă puțin, așa că mă gândeam că un plin ar fi trebuit să mă țină cel puțin până la prima zăpadă și, prin urmare, nu m-am grăbit să realimentez, mai ales că prima experiență la benzinărie fusese un eșec (care mă costase 300 de euro, căci a trebuit modificat tot motorul, a trebuit să schimb cureaua de distribuție și mai ales, să aflu ce este aceea o curea de distribuție).

Și iată-mă cu motorul mort în mijlocul Pieței Victoriei, cu zeci de mașini înfipte în fundul alb al domnului Tico, cu pantofi de lac cu toc și fustă neagră de stofă, cu pletele blonde coafate cu ondulatorul de oțel (era la modă pe vremea aceea), împingând abitir și fără succes  la mașina de 750 de kilograme.  N-a fost plăcut, vă asigur. Atunci am aflat cât de multe înjurături cu blonde știu românii. Și cât de variate.

Aveam douăzeci și cinci de ani, iar Tico-ul meu împlinea opt. Îl luasem la mâna a doua din târg. Dădusem pe el toate economiile mele și jumătate din ale bunicului: 1200 de dolari. Mașinuța, căci ar fi exagerat să-i spun mașină, era, la vremea când am cumpărat-o, obosită rău. Asta nu m-a deranjat prea tare, aveam carnet abia de-o lună și mi-ar fi fost milă să fac praf o mașină mai acătării. În plus, nu-mi permiteam o mașină mai acătării. Lucram pe un salariu de 250 de dolari, dintre care 200 se duceau pe chirie și țigări.

Când mi-am cumpărat prima mașină, pe domnul Tico găurit și epuizat, am mers de mână cu iubitul brunet. Ce să caute o blondă tânără și singură în târgul de mașini? Acolo e o lume a bujiilor și bărbaților. Mașinile de vânzare stau lasciv cu capotele crăcănate la soare, cu toate portierele deschise, cu muzica bubuind din ele, ca să atragă, să seducă, să se vândă. Bărbații în căutare de mașină se învârt printre ele, le pipăie bancheta din spate, își plimbă palmele aspre pe capotele strălucitoare, se strecoară la volan, apasă pedalele, trag și împing schimbătorul de viteze, se foiesc și se gândesc, își strecoară degetele printre circuite și acumulatori, adulmecă motorul, cântăresc din ochi țeava de eșapament. Un spectacol fascinant și, pe alocuri, frustrant pentru o femeie.

Hm, oare și pe mine m-o fi ales cam la fel?

*Fragment din antologia Cum e să fii fată, carte cu texte semnate de opt autoare, românce de-ale noastre vii și talentate, care se va lansa joi, 14 septembrie, de la ora 19.00 în Grădina Secretă de la Cărturești Verona. 

Vă aștept acolo alături de Adriana Stoian, care va modera întâlnirea, de editura Univers și de celelalte opt autoare minunate: Miruna IoaniAndra NistorCristina AndoneRaluca FeherAdela DanVictoria SermanDana Savuica, Melinda De Ross (Melinda e din Cluj, va fi alături de noi de la distanță).

Toate am scris despre cum e să fii fată. 🙂 A rezultat un mozaic simpatic, cu râs, cu plâns, cu amor și copii, cireșe, animale și mașini.

Cartea se găsește deja fizic în librăriile Cărturești, Diverta și Humanitas, poate fi comandată online  de aici: https://edituraunivers.ro/produs/cum-e-sa-fii-fata/

Pin It

27 Comments

  • Stefania spune:

    Sim Miruna Ioani 🙂

  • diana spune:

    Pe bune ….
    Abia mi-am reinnoit carnetul de conducere care expirase saracu de 5 ani (fara exagerare). Am luat si cateva ore de condus. Azi trebuia sa iau masina si sa traversez cateva strazi mai la stanga, mai la dreapta. Cand ma uit io pe geam si vad ca de fapt e mama traficului afara, mi-am adus aminte si ca-i prima zi de scoala. Prin urmare mi-am pus sandalele de necondus, mi-am luat sarsanalele in spate si am purces la drum pe jos. Deschid facebook si vad articolul asta.
    Azi seara ma reapuc singura de condus.
    Am zis. Am zis. Multumesc muuuuult pt articol

  • Cerasela spune:

    Cam multe clisee inghesuite intr-un text asa scurt – blonda incepatoare la volan, care nu stie sa alimenteze, care nu cunoaste carburantul folosit, care nu stie sa se uite pe bord cata benzina mai are, care – imbracata cum altfel decat draguuuut – impinge maina in, ce sa vezi, taman cea mai problematica intersectie… Sa fim seriosi 🙂 Chiar daca asa s-au petrecut lucrurile – la litera – tot trebuia ceva schimbat, esti scriitoare, s-ar crede ca stii sa eviti cliseele perimate. Daca si restul povestilor sunt asa… e cam nasol.

    • Printesa Urbana spune:

      Pai si cliseele astea, vin ele de undeva… Chiar asa s-a intamplat, si nu o data (e drept ca intersectia a fost, de fiecare data alta). Se mai intampla si acum, undeva, cuiva…

      Restul textelor sunt mult mai bune! 🙂

      • mira 2 spune:

        Există momente în care tocmai texte din astea ai nevoie să citeşti.
        Se anunţă o carte drăguţă, eu zic că o să aibă succes 🙂

        • Cerasela spune:

          Mira, sigur ca exista momente de care spui – de asta se si publica astfel de carti, banuiesc 🙂 Doar ca Ioana nu (mai) are statut de amator in ale scrisului si pretentiile ar trebui sa fie altele. Sa nu fiu inteleasa gresit, ma refer la pretentiile ei de la sine.

          • mira 2 spune:

            Mi se pare deplasat ca cineva să-şi dea cu părerea despre pretențiile pe care ar trebui să le aibă de la sine alcineva. Eu una nu mi-aş permite așa ceva.

            • Cerasela spune:

              Mira2, nu citesc blogul asta de azi dimineata. De-a lungul timpului ti-ai permis mult mai multe decat mine azi. Deci hai sa nu ne dam mai catolice decat Papa, mkay?

              • Mira 2 spune:

                Comentariul meu te deranjează pentru ca am dreptate. Din cauza asta ești și agresiva. Iar asta cu pretențiile pe care crezi TU ca ar trebui sa le aibă Ioana de la sine arata un snobism fără margini.

                • Cerasela spune:

                  Iti dai prea multa importanta, papusa 🙂 Dar e ok, nu-mi consumi mie aerul, deci vietuieste in tihna. Important e ca Ioana a inteles ce-am vrut sa-i spun, iar parerea unei oarecare despre ce spun eu altcuiva e total irelevanta.

          • mihaela spune:

            Cata rautate! Ce aveti fratilor cu femeia? Ce v-a facut?

            • Cerasela spune:

              :))) oh, calmeaza-te, draga. Ce te-a agitat atat? Faptul ca mi-am permis o critica? Lasa ca treci tu si peste asta. Textul e chiar suprasaturat de clisee, adica fix ceea ce un scriitor trebuie sa evite. De altfel, agitata Mihaela, tin sa-ti spun ca am citit ambele carti pentru adulti ale Ioanei si stiu de aceea ca poate scrie original, cu verva si evitand cliseele. Textul asta e cu atat mai surprinzator. Hai, ne calmam, da? 🙂 🙂 🙂

              • LS spune:

                Cerasela, te iubesc! Hai să ne iubim! Adică să ne întâlnim. Adică să ne scriem că e greu cu familiile astea in care ai rol de soție, mamă, soacră etc. :-)) Și-apoi om mai vedea. :-))

                You rock!:-)

  • Iulia spune:

    Am 31 de ani si tocmai am renuntat la Tico. Dansul m-a servit cu drag din facultate, a mers la munte, la mare, Transalpina, Transfagarasan, Bulgaria, Cehia, drumuri forestiere spre festivale bine ascunse si… cam toata tara. Ploaie torentiala, zapezi mari Tico le-a infruntat pe toate. Imi pare rau de el, dar am trecut la ceva cu aer conditionat – trebuia! Dansul s-a retras la unchiul meu la tara sa il ajute. Fabricat in 1997 este inca functional. Tico 4 ever!!!

  • Catalina spune:

    Draga Ioana, ma bucur mult de fiecare articol al tau, mai ales cand e vorba de carti. E pacat totusi ca editurile din Romania nu se adapteaza vremurilor si cartile care se scot nu au si varianta ebook pentru Kindle. Mi-am tot cumparat carti fizice, dar nu prea mai am loc de ele.

  • Ileana D. spune:

    Vaaaai ce text savuroooos! Chiar acum mi-as lua cartea dar ebookul? Ebookul cand apare?

    Se plangea cineva mai sus de clisee. Eu in textul asta citesc printre randuri tot despre neajunsurile societatii romanesti cu fete care sunt invatate de mici ca papusile sunt pentru fete si masinile pentru baieti, cu scoala auto care “produce” soferi nesiguri dupa numai 20 de ore de practica fara sa te invete sa conduci noaptea, pe ploaie, ceata, pe autostrada sau cum sa alimentezi correct si cu soferi nesimtiti care in loc sa dea o mana de ajutor (pentru ca nu, tuturor ni se poate intampla sa ramanem fara combustibil) prefer sa claxoneze sau sa injure in traffic. Personal tocmai asta imi place la o carte! De ras sau de plans – asta decide fiecare – insa aceasta combinatie de respect pentru cuvinte si limba si ilustrarea unei societatii reale in paginile sale nu are cum sa lase pe cineva indifferent!

    • Printesa Urbana spune:

      multumesc pentru ganduri! 🙂
      ebook nu cred ca va fi, din pacate, insa editura livreaza peste tot in lume!

  • Monika M. spune:

    Ce fain.. si eu tin minte ca si mama avea un Olcit care ne-a dus pe multe drumuri, dar de multe ori am ramas cu el pe langa drum (in Ungaria, la munte, etc.).. ce de aventuri.. ce de viata.. eram copil pe vremea aceea dar parca timpul infrumuseteaza acele experiente neplacute si devin niste aventuri la care ne gandim si le povestim cu mandrie (ca am trecut cu bine) si un zambet pe buze..

  • Laura spune:

    Ieri seama am avut o discutie cu soțul pe tema condusului in ceea ce ma priveste. Carnetul îl am de 5 ani,am condus putin,am dat cu roata intr-un gard la începuturi si gata aventura mea cu condusul de atunci. În cazul meu,este un articol ce ajunge exact cand trebuie la cititor 🙂

  • Serghei spune:

    Nu poti pune motorină in loc de benzina. Stutul de la pompa de motorina e mai gros, nu intra in gaurica😀

    • Larisa spune:

      Ba poti pune, chiar angajatul de la benzinarie a facut un plin de motorina intr-o masina pe benzina. Si dupa spunea nonsalant ca i s-a parut ca intra putin mai greu, dar nu a dat importanta…

  • Monica spune:

    Adevarul e ca lucrurile s-au mai imbunatatit in Romania din punctul asta de vedere. Sunt service-uri si service-uri. Daca te duci la un service modern, respectabil si serios o sa fii tratata ca un cetatean platitor indiferent de culoarea parului sau ca esti femeie sau barbat.
    S-a intamplat ca azi am fost la revizie. Eu ma duc numai la service-uri autorizate pentru marca de masina pe care o am pentru ca asa nu am avut surprize si am fost tratata si civilizat. M-am dus cu programare, nu am asteptat, mi s-au preluat actele si masina, mi s-a spus in cat timp e gata, exista posibiitatea sa urmaresti ce se intampla cu masina ta fie pe monitoare fie prin geamurile de la service, poti sta la o cafea cat astepti, nu se uita nimeni stramb sau aiurea ca „uite si proasta, a nimerit sa faca dreapta si a intrat pe portile service-ului fara sa buseasca 2 stalpi si 3 angajati”.
    In prima mea zi de condus am lovit o masina la volanul careia se afla un politist. Nu era in timpul serviciului si saracu’ si-a dat toata silinta sa ma imbarbateze. Dupa ce a aflat ca e prima mea zi de condus s-a straduit sa ma incurajeze sa nu renunt. A vazut ca eram speriata.
    Eu la prima revizie m-am dus chiar si cu copilul care avea pe atunci 3 ani si ceva. L-au lasat sa se uite la masini, la rampe, un angajat chiar i-a dat si explicatii pe intelesul lui. S-au purtat foarte frumos.
    Recunosc ca evit si sa ma opresc si la o simpla vulcanizare daca angajatii sunt murdari si locul e jegos. Trebuie sa fie disperata situatia ca sa ma opresc intr-un loc unde se vede neglijenta si lipsa de civilizatie. Omul sfinteste locul, daca locul e imputit atunci nici firma nu e prea de incredere.
    O singura data un individ la o benzinarie a vrut chipurile sa imi faca plinul, vezi Doamne sa ma ajute si m-a pus sa urc in masina sa mut mai langa pompa. I-am zis ca alimentez eu daca el nu e in stare. A insistat. I-am zis ca daca pune mana pe masina mea i-o rup. Blonda/neblonda a plecat. Un client platitor care tipa e client chiar daca e femeie si e blonda. Eu nu tolerez sa fiu tratata de sus nici pe gratis daramite cand platesc.

  • LS spune:

    Mda, rezonez cu tine. Sunt atâtea alte cărți minunate…La articolul cu recomandările Ioanei s-au adăugat atâtea alte comori încât mi se pare inutilă comanda pentru o astfel de lectură, risipă de bani, dar și de timp. Recunosc, și eu mă așteptam la ceva mai bun al cărei autor este Ioana. Dar, mă rog, este vorba de gusturi. Totuși, drama de genul ‘ Ce aveți fraților cu femeia? ‘ nu se aplică aici, serios. Este pusă pe ” tavă ” o lectură și reprezentăm un segment căruia nu îi place. Asta nu înseamnă că am ceva cu ea sau că nu îmi place cum scrie pe blog ( motiv pentru care îl citesc zilnic) ori restul cărților scrise de ea pe care le-am cumpărat și le-am recomandat.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e absolut nici o suparare, primesc critica si o pun in slujba progresului. 🙂 N-a sunat prea literar, insa eu ma bucur cand cititorii au pretentii mari de la mine, pentru mine este un semn de apreciere. Si da, uneori nu-mi iese cum mi-am propus, alteori nu-mi propun sa zguduiesc, doar sa dau o pauza, dar niciodata nu o sa ma supar si nu o sa ignor un feedback constructiv, promit!

  • Andreea spune:

    Tocmai am terminat de citit cartea si este chiar draguta. Exact ce aveam nevoie sa citesc într-o zi de toamnă, o carte lejera, usurica, amuzanta si actuala. Mie mi-a placut mult partea ta, Ioana. In general imi plac scriiturile tale din viata before kids. Sunt geniale! Desi am si eu doi sufleței mici acasă, uneori simt o suprasaturatie când vad iar articole de parenting, asa ca pasajul acesta e o gura de aer proaspăt.
    Referitor la clisee, spunea cineva mai sus… Mie in Miercuri, respiram am avut senzatia de mai multe clisee si sentimente de deja-vu. Recunosc ca mie mi-a plăcut mult mai mult prima ta carte, Ioana, dar si intervenția din cartea antologica.
    Aștept sa citesc si noul tau roman, sper sa fiu la fel de plăcut surprinsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *