Cum îmi ajut copilul să se bucure mai mult de ceea ce primește?

Îi ofer copilului tot ce pot dintre lucrurile pe care și le dorește, cu toate astea mereu e nemulțumit, mereu vrea mai mult! Are atât de multe jucării pe care și le-a dorit enorm și pe care, imediat ce le primește, nu le mai vrea. Își dorește altele, mereu altele, iar eu nu mai am nici bani, nici loc în casă și nici putere să fac toate aceste eforturi care mi se par în van. Am vorbit de spre asta de multe ori, nici un rezultat. Ajută-mă, cum îmi învăț copilul să se bucure de ceea ce are?

 

Pasul 1: De ce cumperi atâtea lucruri pentru copil?

În primul rând, uită-te câteva momente la tine, la motivele pentru care nu te poți opri din a-i cumpăra copilului lucruri, ca să le înțelegi rațional și să le poți da la o parte pe cele care nu se justifică.

  • Cumperi copilului multe pentru că tu n-ai avut și vrei să umpli golul din sufletul și amintirile tale cu jucării pentru copilul tău? Lui să-i fie mai bine decât ți-a fost ție.
  • Te simți vinovată că nu petreci mai mult timp cu copilul?
  • Ți se pare că cel mic e mai fericit dacă are mai multe jucării? Poate pentru că ai avut o copilărie grea și pui asta pe seama faptului că nu prea ai avut cu ce să te joci?
  • Sau poate asta ai învățat în viață, că fericirea vine din acumularea de lucruri?
  • Ai impresia că numărul de jucării e vreo dovadă de status și de calitate a părintelui care ești? Sunt o mamă bună dacă puiul meu are cele mai noi și mai scumpe jucării?
  • Te simți bine când cumperi și când oferi? Poate asta a fost lecția ta de viață: ești iubit și apreciat doar dacă oferi lucruri.
  • Cumperi pentru că nu ești în stare să-i spui NU copilului? De ce? Copiii au nevoie și de NU, nimeni nu trăiește pe lume doar cu DA. Copiii trebuie să învețe să asculte o explicație rațională, trebuie să învețe frustrarea de a nu primi mereu ce-ți dorești.

Adevărul e că noi toți avem nevoie, cea mai mare nevoie, de iubire și de timp cu persoanele iubite. Nu de obiecte de orice fel. Cred că dacă reușim să vorbim deschis despre trecut, dacă ne uităm bine la relațiile care ne-au modelat caracterul și convingerile despre viață, le putem da la o parte pe cele neadevărate, care ne sabotează.

E în regulă să vrei să faci bucurii celor pe care îi iubești, nu e în regulă să nu mai ai pe unde călca prin casă de câte cadouri ai făcut, și pe care nu mai apucă să le aprecieze nimeni, pentru că se pierd în marea de lucruri.

 

Pasul 2: Cum îl ajut pe copil să aprecieze tot ce are?

Probabil ai observat deja că dacă doar îi spui să fie recunoscător și bucuros de ceea ce are, nu funcționează. Nu e ca și cum va auzi asta și pac, se va arunca să-și îmbrățișeze jucăriile abandonate și n-o să-ți mai ceară altele. Pentru copii, emoția descoperirii, a noutății, a surprizei, sunt ca un drog. Vreau să mai desfac o dată ambalajul, asta îmi place mai mult decât jucăria în sine. Și pentru că asta nu se poate, să uit ce tocmai am descoperit, vreau altă jucărie nouă, alt cadou, vreau să mai simt o dată extazul descoperirii.

Nici exemplul altora care au mai puțin nu merge decât în rare ocazii. Degeaba îi arăți oameni care trăiesc pe străzi, care nu au nici măcar un pat sau o masă caldă ziua, copiii mici nu pot empatiza încă. Sunt foarte atenți la propria persoană, sunt în contact doar cu propriile nevoi, nu au învățat încă să se pună în papucii altora. Nu mă interesează că alții n-au, ce treabă are asta cu mine? Da, eu am. Și vreau să am mai mult! Mami, îmi iei X și Y?

Prima și poate cea mai eficientă abordare este să îi dai copilului un exemplu bun. Nu-i corect să-i pretinzi să simtă și să-și arate recunoștința când tu însăți ai aerul că ți se cuvine totul atunci când primești ceva în dar sau când cineva face un gest frumos.

Dacă cel mic îți dă o mână de ajutor sau face un desen special pentru tine, mulțumește-i și spune câte ceva despre ce te face să îți placă ceea ce ți-a oferit.

Învață-l să le spună celorlalți „mulțumesc” și să scrie bilețele scurte în care-și arată recunoștința. Arată-i că vezi când este politicos și atent cu ceilalți și că nu vezi și punctezi doar momentele când nu o face.

Când primește ceva în dar din partea unei rude și spune mulțumesc, spune-i că ți-a plăcut mult felul în care s-a purtat și că a avut o atitudine foarte matură. Cicăleala nu funcționează nici la vârsta asta (a copilului preșcolar) nici la alte vârste. Doar pentru că îi spui „Ar trebui să fii recunoscător pentru tot ceea ce ai” n-o să aibă brusc revelația că „da, frate, chiar sunt un norocos și ar trebui să apreciez ce am!”

O altă modalitate prin care-l faci să prețuiască darurile este să nu-l copleșești cu ele. Sigur că poți fi tentat, la un moment dat, să-i cumperi grămadă toate jucăriile pe care le vrea. Avalanșa asta de daruri nu merge mână-n mână cu fericirea și, adesea, îl face pe copil să aprecieze tot mai puțin ceea ce i se oferă. De exemplu, de ziua lui e OK să-i oferi două jucării în loc de șase sau să-i iei setul Lego de 150 de lei în loc de cel de 800. Una peste alta, copiii vor și au nevoie în primul rând de timpul și atenția părinților, nu de ceea ce banii lor le pot cumpăra.

O altă idee eficientă este să oferiți copiilor experiențe, aventuri, povești și interacțiuni în loc de lucruri. De ziua lui, oferiți-i cadou o excursie cu barca sau o escapadă la cascadă. Un picnic la pădure, la care contribuie toți membrii familiei cu câte ceva.

Periodic, faceți ordine în lucruri, haine, jucării. Faceți o regulă care spune că dacă un an nu ai folosit un obiect, înseamnă că el are nevoie de alt stăpân. Puneți împreună cu copilul lucrurile de donat în cutii cu etichete, apoi direcționați-le către centre care colectează haine și jucării, biblioteci, case maternale. La noi a funcționat foarte bine asta, copiii vin singuri să-mi aducă jucării de care nu mai au nevoie sau haine care le-au rămas mici și-mi spun să le oferim altor copii (ceea ce și fac).

În cazul copiilor mici, primirea unui cadou provoacă, de regulă, sentimente pozitive față de cadoul respectiv, nu și față de persoana care l-a oferit. Cu alte cuvinte, ei văd darul, dar nu-l iau în seamă și pe cel de la care l-au primit. Recunoștința e o emoție pe care o învață treptat, e o achiziție ce vine odată cu vârsta, cam în perioada preșcolară (asta reiese dintr-un studiu disponibil AICI).

Un studiu din 2016 (disponibil AICI)  arată că, la capitolul recunoștință, atitudinea părinților o modelează direct pe cea a copiilor, astfel încât părinții care obișnuiesc să aprecieze gesturile și demersurile frumoase ale altora transmit cu succes atitudinea asta și copiilor.

Mai puține jucării, mai mulți bani puși deoparte, mai mult timp împreună discutând, construind amintiri care contează, nu grămezi de jucării pe care nu le mai observă nimeni decât atunci când nu mai ai loc să calci de ele.

Sursa foto: copil cu prea multe cadouri via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

13 comentarii

  1. Noi la 5 ani am inceput sa-l invatam ca jucariile costa bani si pt bani trebuie sa muncesti. In concluzie are anumite „sarcini de serviciu” in fiecare zi pentru care, daca le face, primeste bani. E foarte important pentru el sa intre in magazin, sa se uite, sa analizeze, sa compare si sa aleaga singur ce jucarie vrea. Plus ca invatam si matematica din mers! 🙂
    Inainte comandam online sau cumparam eu si i le dadeam acasa. Se juca cu ele fix 5 min si gata. Acum se joaca luni de zile cu jucarii cumparate cu mana lui si am redus drastic cantitatea de plastic din casa.
    Acum educam din greu bunicii sa nu mai cumpere toate chinezariile colorate care le cad sub ochi si, in loc de asta, sa ii dea bani pt. pusculita. Dar e greu, nene, e greu tare!

  2. Al meu dacă se apucă uneori si cauta seturi de lego, le impacheteaza in cutiile originale (da, le pastreaza si pe alea:)))) si apoi ma roaga sa le impachetez in hartie frumoasa ca sa aiba ce deschide :)))) Mi-a spus ca-i place la nebunie sa faca asta, sa se bucure ca primeste ceva, nu neaparat cadoul (bine si ala :))))

  3. Si reciclarea functiona la noi. O parte din jucarii mergea in debara si usor, treptat, le inlocuiam cu cele cu care se jucau. Placerea redescoperirii era de cele mai multe ori, aceeasi cu bucuria primirii unei noi jucarii. Ca uitau de ele in 2-3 luni!?

    • Tot respectul pentru dedicare si pentru informatiile pentru noi parintii care…nu reusim.. sa depasim anumite momente grele din relatia parinte-copil!Multumesc!

  4. Tot ce ai scris e de bun simt. Da, m-am regasit in mama care cumpara jucarii/rochitze pt copilul din mine.

    Fiica mea e ceva mai mare, asa ca noi am gasit o alta abordare: periodic renunta la ceva (haine, jucarii) si eu le vand, ii dau banii si isi ia altceva. Astfel e mult mai atenta la preturi si se gandeste de 2 ori daca vrea o jucarie mica si scumpa sau sa mai stranga bani sa ia inca ceva.
    In plus am luat cadouri minimaliste de sarbatori/aniversari (gen un joc de familie) si plecat undeva impreuna. Consider ca experientele sunt mai importante decat obiectele, asa ca multe ocazii sunt sarite de cadouri (1 iunie, pastele, ziua onomastica a numelui).

  5. Mama mea era foarte practica, ne dadea jucariile pe rand, o parte le tinea undeva unde nu aveam acces si cand ni le dadea era ca si cum aveam jucarii noi :), intre timp le ascundea pe celelalte.

  6. Si eu sunt tentata sa cumpar jucarii scumpe dar imi reprim de multe ori aceasta pornire. Plastice si lucruri ieftine si proaste nu am cumparat si am fugit de ele. Are putine jucarii, cadouri nu prea are de la cine primi…. dar e maxim de fericit atunci cand ne jucam noi cu el si cand petrecem timp toti trei. Depun toate eforturile sa petrec cat mai mult timp pentru ca imi dau seama ca asta e cel mai valoros.

    Iti multumesc pentru articolele tale! Imi aduc multa liniste si uneori confirmarea ca fac bine ceea ce fac in calitatea mea de parinte…parinte constient zic eu. Multumesc!

  7. Puiul meu nu are access la toate jucariile pe care le are. I le dau prin rotatie, mentin astfel efectul de nou si chiar se joaca cu ele!
    Am citit ca in pedagogia Montessori spre exemplu, cel putin pentru copii mici, nici nu se recomanda sa li se dea mai mult de 3-4 jucarii o data, pentru ca cei mici nu se pot focusa….si in loc sa se joace sa zicem 5 min cu o jucarie, se vor tot muta dupa nici un minut de la o jucarie la alta.
    Asta face sens….cred ca procesul decizional e asemanator cu cel al adultilor din supermarket…cand esti in fata unui raft plin de branduri de sapun de maini sa zicem, alegi mai greu decat daca ai avea 1 sau 2 branduri dintre care sa alegi….

  8. Anul acesta mi-am propus sa incep sa o obisnuiesc pe cea mica sa aleaga si sa doneze cateva jucarii pe care nu le mai foloseste. In articol mentionezi ca voi faceti deja asta, dar nu ai spus si unde le donati. Ar fi util de stiut, atat pentru haine, cat si pentru jucarii sau carti.

  9. Pentru jucarii educative puteti incerca la Fara Charity, a scris Ioana mai demult despre ei (http://www.faracharity.org). La mine au venit sa le ridice de acasa.
    Hainute si jucarii pot fi donate asociatiei Give & Help din Targoviste, au in grija multe familii sarace cu copii mici, le construiesc casute, le puteti urmari activitatea pe facebook: http://www.giveandhelp.ro

    Sau puteti posta anunturi pe imparte.ro: http://www.imparte.ro/Donatii/Anunturi-donatii/Oferte-donatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *