Salvată de curier

Vineri pe după amiază am ieșit cu copiii la piață. Ca să îmbinăm utilul cu distracția, ne-am luat fiecare câte-un echipament pe roți. Eu și Sofi eram cu trotinetele, Ivan cu bicicleta. Mi-am pus în spinare ditamai rucsacul gol, să bag în el cumpărăturile și portofelul și am pornit.

Mai întâi am mers în piață, de unde am luat roșii, cireșe, ceapă și căpșune, le-am pus în rucsac.

Apoi am intrat la Mega, am parcat la intrare roțile, am scos lista, am luat lapte, ouă, telemea, fulgi, humus, am scos legumele și fructele din piață, am băgat produsele de la Mega, cireșele i le-am dat Sofiei să și le atârne la trotinetă, eu am luat căpșunile. Ouăle și fulgii n-au mai avut loc în rucsac, așa că le-am pus într-o punguță de un leu pe care o aveam de acasă. Am atârnat pungile de ghidon, am săltat rucsacul în spinare și am pornit voioși spre brutărie, de unde am luat două pâini calde, într-o pungă de hârtie.

Am zbughit-o spre casă, cu rucsacul în spinare, pungile pe ghidon și pâinea în brațe, cu ochii la copii, care se dădeau în viteză pe trotuar în fața mea. La o bordură, haț, mi se rupe punga de hârtie din brațe și pâinile cad pe jos. Le iau repede, regula celor trei secunde. Le suflu, lasă că n-au nimic, dau să pornesc mai departe, dar era complicat cu trotineta de care atârnau pungi, cu rucsacul greu în spinare, cu pâinile mari și calde în brațe. Înjur în gând și pac, îmi crapă punga de un leu. Prompt mai e Dumnezeu! Prind cu piciorul flexat cofrajul de ouă fix înainte să se facă omletă pe trotuar. Și stau ca prostul pe loc, cu ouăle și pâinea în brațe, cu trotineta sprijinită de burtă, cu punga cu căpșuni făcute între timp zeamă picurându-mi pe genunchi.

Eram cam ca doamna din poza asta, cu lacrimi în loc de zâmbet, supă de fructe pe picioare în loc de ciorapi fini, franzele în loc de decolteu, rucsac cu brânză în loc de palton, trotinetă în loc de tocuri, disperare în loc de relaxare. În rest, cam fix la fel.

– Copii, stați pe loc, am o situație, le strig, neștiind cum aveam să fac să străbat și kilometrul pe care-l mai aveam până acasă.

Aud un claxon. Mă gândesc: Serios, acuma ți-ai găsit să-mi faci avansuri, nene, mai bine mi-ai da o mână de ajutor, ‘r-ați voi să fiți!
Claxon iar. Mă uit: mașina uneia dintre firmele de curierat cu care colaborez. Mă știu bine cu băiatul, mereu îmi aduce chestii, eu trimit colete cu cărți, suntem aproape prieteni.
– Ai nevoie de ajutor? zice.
– Poooi, cam da.
Trage imediat în dreapta mea, sare din mașină, deschide ușa dubei și îmi ia din brațe toate alea, pe care le pune în mașina aproape goală.
– Am de luat ceva de la tine din bloc, ți le duc eu, tu vii cu trotineta, ne vedem acolo.

Am depus în dubă toate comorile. Ușoară ca un fulg, cu copiii după mine, am zburat până la bloc, unde el deja ajunsese.

Mi-a cărat toate cele până în casă. I-am mulțumit.

Și gata. Faith in humanity restored. Temporarily. 🙂

Sursa foto: femeie cu multe cumpărături via Pexels.com

Pin It

9 Comments

  • Eliza spune:

    Hai ca am ras un pic. Nu de necazul tau ci pentru ca relatarea este amuzanta. La fel si comparatia cu dudia din poza. Da, faith in some humans restored.

  • Margo spune:

    Totul e bine cand se termina cu bine!!! Si da, Dumnezeu e prompt!!!

  • Ioana spune:

    Ce tare! Se intampla asa ceva in zilele noastre? Aproape nu imi vine sa cred :)))

  • Carla spune:

    Dumnezeu este prompt dar nici Murphy nu se plictiseşte. Mi-am amintit de chiloții căzuți din umbrelă …

  • Ardeleanca spune:

    Plasele din stofa sunt cele mai bune!😉

  • Mdln spune:

    Ce draguuuut!

  • Simo spune:

    O,Doamne! Deci se poate si mai rau! Eu ma vaitam cand eram cu un copil in sistem/carucior si cu cate doua plase de cumparaturi. Foarte cuminte dl curier.

  • Adela spune:

    De la o vreme încoace parcă-s mai mulți oameni buni… ce surpriză!

    Eu am ajuns mirată direct în fată la coadă la Mega. Eram cu bebe în căruț, dar aveam mai multe de pus pe bandă decât cei care m-au poftit înainte… iar bebe cuminte.

    Sâmbătă am cumpărat o cișmea de beton… grea nene, chiar dacă era din 3 bucăți…

    Ajunge soțul primul la mașină, se scarpină-n cap… apar eu cu băiatul cel mare, îl ajut la centura scaunului auto, când mă întorc, un domn îl ajuta pe soțul să încarce betonul în portbagaj!

    Zic “îl știai?” Zice “nu!” Zic “L-ai rugat tu?”. Zice “nu!”, mirat și el și recunoscător. “A venit și m-a întrebat dacă am ajutor.” Dl s-a urcat apoi la volanul dubei sale și a plecat. După ce ajutat o familie să urce o cișmea DE BETON în mașină! Mulțumim!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *