Patru femei cercetător din România povestesc despre ele (câștigătoarele burselor pentru știință L’Oréal – UNESCO) (p)

Am scris un articol lung astăzi, mai lung ca de obicei, dar cred că merită zece minute din timpul vostru. Nu am putut tăia nici măcar un rând. Pe scurt, am avut ocazia de a cunoaște patru cercetătoare din România, toate mai tinere ca mine, care au câștigat burse pentru proiectele la care lucrează. Le-am întrebat despre munca lor, despre traseul lor, despre relația lor cu Dumnezeu, despre familie și copii, despre cum se relaxează, ce citesc, cum își gestionează fricile. A ieșit un material din care ne putem inspira, cred, toate. Mi-e drag. M-aș bucura să le cunoașteți și voi pe aceste femei care sunt atât de oneste, de grozave, de pline de putere.

Și ce m-a bucurat mult în afară de interacțiunea cu ele a fost că toate mi-au povestit că nu s-au simțit discriminate că sunt femei în lumea cercetării, toate lucrează și au lucrat în echipe în care femeile sunt majoritare, nu au avut de luptat cu prejudecăți, nu au fost nevoite să facă compromisuri. Sincer, nu mă așteptam la asta, de unde se vede că și eu am prejudecăți despre prejudecățile altora, dar mă bucur mult să mă pot debarasa de ele!

Pe lung, mai jos. 🙂

Zilele trecute am primit o invitație cu care nu mă întâlnesc suficient de des: să scriu un articol despre cele patru cercetătoare care au câștigat anul acesta burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”.

Ooo, ce ocazie extraordinară să cunosc patru femei atât de diferite de mine, femei atât de inteligente, de creative în feluri străine mie, femei care inventează lucruri de care vor beneficia mii și mii de oameni, femei care schimbă lumea la propriu cu descoperirile lor. Mi-au venit în cap zeci de întrebări pentru ele. Mai întâi am citit despre proiectul pentru care fiecare dintre ele a câștigat această bursă de 47.000 de lei. Apoi am căutat pe google informații despre fiecare domeniu, să pricep ce trebuie să înțeleg :P. Le-am contactat, le-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări, să ne cunoaștem un pic, ca eu să pot scrie mai departe pentru voi despre ele. Trei dintre ele mi-au scris că ele mă cunosc deja, că fie au cărțile mele acasă, fie sunt pe unul dintre grupurile mele, fie citesc blogul. Am rămas cu gura căscată, nu mi-a venit să cred, aceste femei care schimbă lumea citesc blogul și cărțile mele? M-am bucurat atât de mult!

Am primit de la Sanda, Alina, Anita și Iuliana răspunsuri foarte faine, și poze cu ele. Vă invit să le cunoaștem, cred că merită să fie promovate, văzute și apreciate de cât mai mulți dintre noi. Le-am rugat să explice ca unui copil de șase ani (ca să înțeleg și eu) în ce constă mai exact proiectele lor de cercetare, le-am întrebat despre traseul lor, despre visele lor din copilărie, despre familie și meserie, despre prejudecățile legate de talentul femeilor în științe exacte, despre femeile pe care le admiră, despre cărți, despre pauze. Ce frumoase, ce modeste și ce minunate sunt!

Sanda Boca are 38 ani și este cercetătoare în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe, Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca

Proiectul cu care a câștigat bursa: dezvoltarea unui dispozitiv bazat pe senzori, ce utilizează proprietățile optice ale nanoparticulelor de aur marcate cu molecule cu „amprentă spectroscopică”, pentru detecția și identificarea unor markeri tumorali circulanți. O astfel de aplicație ar avea un impact major pentru diagnosticul rapid al bolilor precum cancerul, pentru care o depistare precoce este obligatorie pentru succesul tratamentului.

Am rugat-o pe Sanda să explice despre ce e proiectul ei de cercetare astfel încât să înțeleagă și Ivan, care are 6 ani (asta ca să înțeleg și eu, de fapt :D) Sanda a zis așa: L-aș invita pe băiețel să-și imagineze niște biluțe mici, atât de mici încât nu le putem vedea cu ochiul liber, și care se mișcă neîncetat într-un lichid. Peste acestea lipim alte obiecte și mai mici, unele colorate și altele care seamănă cu niște cuburi Lego. Dacă în acest lichid în care se află biluțele picurăm mici picături dintr-un alt lichid ce conține alte cuburi Lego la fel de mici și în același timp iluminăm borcănelul nostru cu o lumina laser (ca cea din sabia generalului Grievous?), aceste obiecte strălucesc. Partea interesantă este că ele strălucesc doar dacă cuburile respective se potrivesc perfect și astfel putem găsi cuburile pereche pe care le căutăm.

Sanda Boca nu a vrut dintotdeauna să fie om de știință, cât era mică se gândea mai degrabă la meseriile de medic sau dascăl. Abia în timpul facultății, masterului și doctoratului i-a devenit clar că ar vrea să fie cercetător. Când eram mică, familia m-a încurajat mereu să muncesc pe brânci, să învăț mult, să fiu printre cei mai buni. Nu aș zice acum că aceasta este abordarea pe care aș adopta-o pentru copilul meu, însă asta e o altă discuție…

Am întrebat-o pe Sanda de ce a ales să lucreze în domeniul nanomedicinii. Mi-a explicat că domeniul ei de activitate este undeva la intersecția între științele fizice și cele ale vieții. Dacă aș rezuma într-o frază, aș spune că activitatea mea de cercetare este centrată pe dezvoltarea și implementarea nanomaterialelor pentru aplicații biomedicale prin funcționalizarea suprafeței lor. Fiind absolventă de Fizică Medicală, mi-am dorit dintotdeauna să lucrez într-un domeniu care are legătură cu sănătatea, iar faptul că materialele pe care le dezvoltăm noi în laborator ar putea fi utilizate pentru identificarea și tratamentul diferitelor tipuri de cancer a reprezentat un motiv esențial în alegerea mea.

Am vrut să știu cum e viața de familie a unei femei care lucrează în cercetare. Sanda mi-a spus: It used to be a funhouse :))! Cu un copil de aproape trei ani și doi cercetători cu proiecte și deadline-uri peste deadline-uri, e departe de a fi liniștită! Suntem recunoscători că avem un copil destul de înțelegător și la rândul nostru ne străduim să îl înțelegem, chiar dacă nu reușim de fiecare dată.

Dar frica? Oare care e relația Sandei cu frica? Oh, frica mi-e foarte familiară, mai ales în ultima perioadă. De fapt, totul se rezumă la frica de a pierde controlul. Încă mai lucrez la a o gestiona și cred că e un proces de lungă durată, care ține de personalitatea fiecăruia dintre noi. Sunt norocoasă că dintotdeauna m-am încărcat prin muncă. Pentru mine chiar este reconfortant să “borcănesc”, iar laboratorul este unul dintre locurile în care mă simt în largul meu. Pe lângă asta e muzica pe care o ascult, pe care o cânt și care mă energizează. Îmi plac și cărțile, dar nu prea reușesc să citesc, pentru că cea mică mereu când mă vede cu o carte în mână, vrea să “citească” și ea, așa că de cele mai multe ori ajungem tot la cărțile pentru copii?. Momentan, în scurtele momente de răgaz, îl citesc (și recitesc) pe Yasunari Kawabata, mi-a zis Sanda când am întrebat-o cum se relaxează.

Mereu m-am întrebat care este relația unui cercetător cu spiritualitatea. Mă consider o persoană mai degrabă spirituală decât religioasă. Cred că există o forță divină, o energie superioară la care putem avea acces și cu care ne putem conecta prin diferite căi, fie că este vorba de rugăciune sau meditație, mi-a mărturisit Sanda.

Sunt două lucruri elementare de care ar trebui să țină cont o tânără sau un tânăr care cochetează cu ideea de a urma o astfel de carieră: dorința de afla în permanență lucruri noi și un anumit nivel de anduranță în procesul de căutare, pentru că, de cele mai multe ori, experimentele nu decurg așa cum ne-am dori sau așa cum ne imaginăm că ar trebui să decurgă, a concluzionat Sanda.

Îi mulțumesc pentru deschidere și răbdare, le-am și vizualizat casa veselă și colorată, plină de muzică și idei. Mult succes cu proiectul tău inovativ, Sanda!

Alina Sesarman are 39 ani și este Cercetătoare în cadrul grupului de nanomedicină, facultatea de biologie și geologie, Universitatea BabeȘ Bolyai, Cluj-Napoca

Proiectul cu care a câștigat bursa: dezvoltarea in vitro a unui model 3D de melanom (cancer al pielii), folosind celule care se regăsesc în tumoră, și care sunt responsabile pentru rezistența dezvoltată de pacienții oncologici la diferite tratamente antitumorale. Acest model va fi folosit pentru a estima dacă un medicament antitumoral are eficacitate sau nu, evitând folosirea de animale în scop științific și facilitând astfel aderarea la conceptul de „laborator verde”.

Așa cum un băiețel își construiește din piese de Lego un  model de mașină cu care participă la curse, așa vreau și eu, în proiectul meu, să construiesc un model de piele bolnăvioară, să testez pe el medicamente, să pot ajuta în viitor oamenii bolnavi, așa ar explica Alina unui copil de grupa mare proiectul la care lucrează. Nici ea nu a visat de mică să devină cercetătoare, în liceu avea planuri de Medicină, unde a și dat admitere, dar: În ziua în care s-au afișat rezultatele la Medicină în Cluj, m-am înscris la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Realizasem că n-aș face față pierderii unui pacient și cred că a fost cea mai inspirată decizie a mea. Spun asta mereu: nu m-aș fi văzut făcând altceva în viața asta.

În timpul unui stagiu doctoral la Universitatea din Luebeck și apoi postdoctoral la Universitatea din Freiburg, Alina a fost implicată în activitatea de studiu al bolilor autoimune de piele. Am învățat foarte multe tehnici de investigare a  răspunsului imun al organismului, față de proteine din piele, atât de la colegi, care au fost extraordinari, cât mai ales de la conducătorul grupului Prof. Dr. Cassian Sitaru. M-am întors înapoi în țară în anul 2010, în același laborator din care am plecat (Laboratorul de Biologie Moleculară, Biochimie și Biofizică, Facultatea de Biologie și Geologie), și activez de atunci în grupul de Nanomedicină condus de Prof.dr. Manuela Banciu. Activitatea noastră de cercetare se bazează pe studiul efectelor antitumorale ale unor compuși folosind diferite modele de studiu pentru cancer, printre care și modele pentru melanom (cancer al pielii). 

Am vrut să știu cum sunt lucrurile acasă la Alina. Mi-a spus: Viața mea, mai ales în ultimul an, de când a izbucnit pandemia, e ca un tren accelerat. Totul e pe repede înainte. Ne organizăm din mers. Nu întotdeauna cel mai bine. Rareș, fiul meu vine prin laborator. Mai rar, dar vine. Îi place să deseneze pe  tabla din laborator. Ştie că mama face experimente, că are cursuri cu studenții, dar nu i-am spus în mod deosebit despre cancer. Varianta oficială e că mama testează medicamente pentru o boală gravă. Acum, cu jocul e la etapa Lego. Toată casa noastră are covoare „decorate” cu piese de Lego, pe care nu avem voie să le atingem sau să le mutăm. E crimă și pedeapsă dacă atentăm la construcțiile Lego.

Dap, cunosc foarte bine.

Alina și-ar dori ca sistemul de educație să fie mai bine finanțat. Poate ar trebui să facem o „tradiție” din a investi în educație. Nu ar fi rău, mai ales pentru viitorul copiilor noștri, daca ne dorim să aibă un viitor în această țară.

Pandemia. Subiectul zilei. A fost grea această perioadă, dar nu vreau să mă plâng, pentru că măcar am fost și suntem sănătoși. Nu mi-am văzut familia aproape deloc. Când i-am văzut, a fost întotdeauna afară și de la distanță, cu mască, de frică să nu-i îmbolnăvesc. Copilul e foarte sociabil. El a suferit probabil cel mai mult, pentru că nu s-a întâlnit cu colegii. Fiind cadru didactic, am avut activități online pe care m-am străduit să le susțin cât mai bine, însă lipsa contactului cu studenții, în laborator, m-a afectat foarte mult, a recunoscut Alina. Mă tem pentru sănătatea copilului, a mea, a familiei. Eu mă tem de obicei pentru toți și am grijă de toți. Grijă exagerată.  Nu prea reușesc foarte bine să gestionez frica. Dar, cumva, nu știu cum, întotdeauna lucrurile se calmează. Am o bună prietenă cu care vorbesc în permanență, ne „anulăm” temerile reciproc, și ne sprijinim mereu când dăm de greu. Cred că e important să știu că mai există altcineva în aceeași situație ca și mine, și asta mă liniștește.

Ce face Alina pentru ea? Ascult muzică. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult muzică și să dansez. De dans nu mai am timp, însă muzică ascult zilnic. Mă încarcă de energie. Îmi plac și serile în care pot viziona un film sau două, dar sunt rare în ultima vreme. Ah, și citesc, în liceu devoram romane polițiste, acum citesc orice carte care îmi ia gândul de la ceea ce fac zi de zi, dar am o afinitate pentru drame. Ultima carte citită este Lucruri nespuse, de Azar Nafisi. E o carte primită cadou de la cineva drag mie. O citesc a doua oară.

Nu sunt neapărat o persoană religioasă, dar sunt sigură că cineva acolo sus are multă grijă de mine, de noi, mi-a spus Alina când am întrebat-o care e relația ei cu Dumnezeu.

Care sunt femeile care te inspiră, am vrut să mai știu?  Îmi amintesc cu drag de diriginta mea, profesoară de limba română și de profesoara de limba franceză. Amândouă erau femei deschise la minte, prea deschise, pentru acea perioadă. Şi erau femei foarte puternice. Azi am în jurul meu femei de carieră pe care le admir mai ales pentru că sunt femei puternice.

Alina, îți doresc mult succes și-ți mulțumesc pentru deschiderea ta, mi-ar plăcea să dansăm cândva împreună, de când n-am mai dansat…

Anita Vișan are 36 de ani și este cercetătoare la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele, Ilfov

Proiectul cu care a câștigat bursa: dezvoltarea de implanturi medicale îmbogățite cu materiale regenerabile, relativ ieftine și cu proprietăți antimicrobiene. Noua strategie antiinfecțioasă este bazată pe uleiuri esențiale ce vor fi aplicate pentru protecția implanturilor medicale  împotriva contaminării cu o gamă largă de virusuri, bacterii și ciuperci și poate contribui totodată la combaterea rezistenței la antibiotic a organismului, o reală amenințare globală.

Anita i-ar explica așa fiului meu despre proiectul ei: De-a lungul timpului, oamenii au încercat și studiat tot felul de materiale pentru fabricarea implanturilor, care sunt create ca să înlocuiască sau să susțină oase rupte sau bolnave. Pentru ca pacientul să se facă bine, e important ca materialul din care se face implantul să nu aibă componente toxice, cancerigene sau alergice, să fie compatibile din punct de vedere biologic, să prezinte proprietăți mecanice bune, să reziste în timp. O soluție bună a fost să acoperim titanul, care este un material rezistent și maleabil, dar greu acceptat de organism, cu un material care e ușor de acceptat de organism, care seamănă cu osul și se numește hidroxiapatită, cum se dă mama ta cu lac de unghi. Noi folosim în laborator laserul ca să acoperim uniform implantul cu acest strat prietenos, care conține hidroxiapatită și uleiuri esențiale (care previn infectarea cu bacterii la locul implantului). Am inventat o metodă de a depune aceste amestec peste titan fără să o distrugem, tragem cu laserul ca și cum am vrea să vopsim ceva de la distanță. 

Anita a vrut să devină educatoare. Cred cu tărie că sufletul se vindecă în preajma copiilor, alături de ei e un fel de stand-up comedy show live și cine n-ar vrea să râdă toată ziua? Dar îmi duc atenția spre copiii mei  și îmi accept mai ușor reconfigurarea inspirată a traseului. M-am întrebat o dată ce aș face în viață dacă nu aș fi plătită. Îmi place să experimentez, să călătoresc, să vorbesc, să împart cunoștințe altor persoane și să încerc să schimb câtuși de puțin viața celorlalți. Iar cercetarea îți oferă această șansă!

Am întrebat-o pe Anita de ce implanturi și de ce uleiuri esențiale. Cred că e nevoie de o abordare naturală, cu resurse regenerabile, de aceea am ales uleiurile esențiale.  Plantele conțin mici încăperi în care își stochează uleiurile esențiale și le folosesc atunci când au nevoie să se protejeze de soarele puternic sau să-și repare țesutul deteriorat sau pentru a semnala un eventual pericol plantelor din jur. De exemplu, încep să emane anumite mirosuri pentru a ține ierbivorele la distanță sau pentru a atrage albinele. În timp ce unii consideră că uleiurile esențiale sunt o modă nouă, civilizațiile antice foloseau plantele pentru aromaterapie, îngrijire personală, practici terapeutice, ceremonii religioase, gen ritualuri de înmormântare, tratamente de înfrumusețare sau  prepararea mâncării. Alegerea de a studia implanturile medicale a venit firesc în urma finalizării Facultății Știința și Ingineria materialelor, Secția de Inginerie medicală, mi-a explicat Anita.

Viața ei de familie este mereu surprinzătoare și agitată, cu toate problemele, bucuriile și speranțele fiecărei zile. Nu există familii perfecte. Atunci când înțelegem că imperfecțiunile noastre fac din această aventură împreună, una care merită trăită din plin, există speranță! Copiii mei sunt la vârsta la care sunt preocupați de joacă și iubesc să facă experimente. Ei știu că tati este doctor de calculatoare, iar mami tot un fel de doctor, dar nu din acela care poate face injecții.

I-a fost greu să fie femeie cercetător într-o țară tradiționalistă cum e România? Fără un real sprijin al familiei, poate fi dificil pentru femei, deoarece deşi li s-a acordat drept egal de profesare, femeia şi-a păstrat şi rolul tradiţional, a rămas în continuare în procent majoritar responsabilă de casă, familie, copii. Poate acum este momentul, să subliniem apăsat cât de important este să încurajăm fetele să urmeze matematica și știința la o vârstă fragedă, să își dorească să devină în egală măsura oameni de știință precum își doresc să fie prințese, mi-a spus Anita.

Cum a fost pandemia pentru ea și cum gestionează frica pe care a adus-o în viața noastră? În contextul crizei globale fără precedent creată de COVID, știința și cercetarea sunt prima linie în lupta pentru oprirea răspândirii virusului și în găsirea de soluții rapide de tratare. În contextul telemuncii și scolii online, pendulez între cea mai indisponibilă și irascibilă mamă și cel mai ineficient angajat, care de altfel e stârnit și curios să fie la punct cu ultimele noutăți pe tema combaterii virusului. Pe scurt: două roluri majore care se bat pe același timp, spațiu și energie. Da, am și eu fricile mele, mă tem de blazare, de rutină, cred că tuturor din branșă le e teamă de eșec, să nu iasă măsurătorile, să nu fie tăiate fondurile și să fii pus în situația de a nu putea finaliza tot ceea ce ți-ai propus. Dar, din fericire, meseria de cercetător îți permite să te reinventezi în permanență, să explorezi noi materiale și să vii cu noi soluții pentru situațiile care se ivesc. O metodă de gestionare a fricii poate veni din conștientizarea că și rezultatele negative obținute sunt de folos, ca reper pentru ceilalți cercetători, care nu vor repeta aceleași greșeli ca tine.

Când vrea să se odihnească, Anita doarme. Mă bucură muzica, cititul, pictatul, îmi ridică mereu vibrația, indiferent de starea în care mă aflu. Recunosc, am momente când aș vrea să dorm sau să urlu la lună în loc să mă așez pe covor și să fac turnulețe, să împing mașinuțe sau să mă joc de-a v-ați ascunselea. Anita citește cu drag Manifestul educației a lui Andy Szekely, dar și cărți pentru sufletul ei, de la  Fredrik Backman, la Michelle Obama. Dintre cărțile care m-au atins acest an menționez Acolo unde cântă racii, de Delia Owens sau Tot ce i-am promis tatălui meu, a Ioanei Stăncescu. Ai toată viața înainte a lui Romain Gary iarăși a fost o carte care m-a răvășit, precum și Oscar și Tanti Roz  a lui Eric Emmanuel Schmitt, pe care o recitesc de câte ori am nevoie să îmi reamintesc câte motive am pentru a fi recunoscătoare vieții.

Crezi în Dumnezeu? Țin credinţa ascunsă în inima mea. Pe acest subiect i-am arătat băiatului meu două cărți deosebite, ambele cu mesaje extraordinare. Originea speciilor, de Charles Darwin, și Regula de Aur a lui Ilene Cooper, pentru că bunătatea și dragostea sunt la fel ca zăpada, înfrumusețează tot ce acoperă, sunt versiuni ale aceluiași adevăr promovate de toate religiile și culturile lumii, spune Anita.

O admiră pe mama ei. Mama ne-a învățat că oriunde ai fi, trebuie să fii cu totul acolo! De la mama am învățat să mergi la serviciu cu drag și nerăbdare, să îmi iubesc profesia. E adevărat că pentru profesia atât de iubită, ne-a sacrificat uneori și pe noi și de aici a rezultat străduința mea neîncetată de a stabili un echilibru între viața profesională și viață personală!

Anita, îți mulțumesc, te admir și-ți doresc mult succes!

Iuliana Stoica are 39 ani și este cercetătoare la Institutul de Chimie Macromoleculară ”Petru Poni” din Iași

Proiectul cu care a câștigat bursa: dezvoltarea unei alternative la materialele suport convenționale, utilizate în dispozitivele electronice flexibile actuale. Cercetarea se va concentra pe utilizarea unor materiale polimerice de înaltă performanță, pe care vor fi dezvoltate modele 3D ce vor fi testate ca material suport în dispozitive electroncie flexibile, cu scopul de a crește capacitatea acestora de a stoca date și abilitatea lor de a crea suprafete superhidrofobe, cu proprietăți de autocurățare.

Iată cum explică Iuliana pe înțelesul fiului meu proiectul la care lucrează: Prin proiectul de cercetare la care lucrez îmi propun să folosesc câteva noi materiale polimerice, cu proprietăți speciale, care se pot îndoi în mod repetat fără însă a se rupe, pentru a realiza nişte modele în trei dimensiuni prin diferite metode (de exemplu, laser). Suprafeţele cu modele 3D vor fi testate ca materiale suport alternative la cele care sunt folosite acum în dispozitivele electronice flexibile. Ne dorim creșterea capacităţii lor de a stoca date şi abilitatea lor de a se curăța singure.

Iuliana a fost de mică foarte interesată de cum funcţionează lucrurile: Am avut o perioadă când mă pricepeam chiar să repar ceasuri mecanice. Pe la 7 ani am început să merg după-amiaza la mama mea la serviciu, ea este inginer chimist şi lucra într-un laborator de analize ale noroiului provenit din forarea sondelor de petrol. Ştiu că am fost fascinată de aparatura de acolo. Cred că atunci mi s-a declanşat pasiunea pentru fizică. Am avut norocul să am şi nişte profesori foarte buni, care mi-au îndrumat paşii în final spre cercetare. Acum studiez posibilitatea ca un material polimeric să întrunească toate caracteristicile pentru a fi folosit ca suport pentru dispozitivele electronice flexibile. În contextul științific, tehnologic, socio-economic actual, micro și nanotehnologiile sunt în continuă dezvoltare, dispozitivele sunt tot mai mici, iar funcțiile pe care le îndeplinesc sunt tot mai complexe.

Dar cum e viața în familia Iulianei? Sunt împreună cu soţul meu de 20 de ani, iar viaţa noastră de familie este însufleţită de fetiţa noastră de patru ani şi jumătate, care mai este supranumită şi Duracell. Petrecem mult timp împreună şi oricât de obosiţi am fi după o zi de muncă, ea ne dă energia necesară şi pentru restul activităţilor. Înainte de pandemie, fetiţa mea vizita destul de des institutul şi laboratorul în care lucrez. I-am povestit de microscopul de forţă atomică şi cum el ne ajută să vedem mari lucruri care sunt în realitate foarte mici şi care nu s-ar putea vedea cu ochiul liber.

În pandemie, Iuliana a lucrat și de acasă, prelucrând datele, interpretând rezultatele, scriind articole ştiințifice şi lucrând la proiectul cu care a câștigat bursa L’Oréal.

Despre relația ei cu frica, Iuliana spune că nu prea are timp să se uite la ele. Ţin minte că într-o perioadă mi-a fost frică de înălţime, dar constatând-o, am făcut cursuri de tehnici speo-alpine şi am învins-o. La începutul pandemiei, când se crease o panică generală şi totul era incert, cred că am simţit un soi de frică. Acum sunt mai încrezătoare în această privinţă. Se pare că în cazul meu fricile vin şi pleacă.

Când are nevoie de o pauză, Iuliana iese în natură. Mă relaxează atât plimbările prin pădure împreună cu familia şi prietenii, cât şi ieşirile noastre la pescuit. Suntem o familie de pescari de la mic la mare. Citesc cu mare poftă literatură de specialitate, dar și cărţi care ma binedispun, ca de exemplu cele ale lui Radu Paraschivescu, mi se pare genial, dar nici cele ale lui Silviu Iliuţă nu sunt de lepădat, sunt un amestec de umor şi mister inteligent.

Iuliana crede în Dumnezeu: Credinţa mi-a fost insuflată încă din copilărie de către bunicii mei de la ţară, unde mi-am petrecut copilăria. Nu a fost niciodată o impunere sau o îndoctrinare, ci s-a manifestat prin puterea exemplului. Cred că rezonarea cu divinitatea implică de fapt lucruri simple, pe care oricine le poate înfăptui.

Mulțumesc, Iuliana, pentru tot ce mi-ai arătat despre tine, îți doresc mult succes și putere de muncă!

Acestea sunt doamnele cercetător, sunt curioasă cum ați primit poveștile lor adevărate. Iar dacă aveți și voi prietene cercetător, m-ar bucura să citesc despre ele în comentarii.

Mulțumesc și L’Oréal pentru acest subiect, care m-a intrigat, m-a pus la treabă și m-a îmbogățit. Închei cu informații despre bursa pentru știință acordată acestor patru femei, pentru că e important să prețuim efortul pe care-l fac firmele private pentru a susține cercetarea.

Competiția „L’Oréal-UNESCO Pentru Femeile din Știință” este adresată tinerelor cercetătoare din România care aduc beneficii esențiale omenirii, iar fiecare bursă oferită este de 47.000 lei. Mai multe detalii despre program găsiți aici: www.forwomeninscience.com/en/fellowships. Cercetarea și știința reprezintă unul dintre  pilonii importanți pe care s-a construit grupul L’Oréal, fondat de un cercetător în urmă cu peste 110 de ani. Lansat în România în anul 2009, programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință” oferă sprijin tinerelor cercetătoare, le ajută să-și dezvolte potențialul maxim, iar prin faptul că oferă vizibilitate activității lor, programul le inspiră și pe tinerele eleve să ia în considerare o carieră în știință. Bursele L’Oréal – UNESCO For Women in Science (Pentru Femeile din Știință) se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări. În cei 11 ani de la lansare, proiectul a premiat și susținut 29 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1 milion de lei.

Sursa foto preview: ThisIsEngineering de pe Pexels

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4215

6 comentarii

  1. Fain articol si ma bucura sa vad scrieri bune despre oamenii de valoare din tara asta. Scrieri fara mizerii si can can-isme.
    Si da, cunosc cercetatori in mai multe domenii:
    Popa Olivia, sora mea, in domeniul biologiei. Sotul ei, Popa Luis, aceeasi specializare, actualmente directorul Muzeului Antipa- unde sunt cercetatori interesanti si buni.
    Vidu Livia, cercetatoare in domeniul zootehnic, fosta mea colega de la aceasta prima facultate absolvita de mine. Un om minunat, cald, iubitor, foarte destept si capabil. Totodata este si cadru didactic al acestei facultati.
    Dna prof Dediu, alaturi de sotul ei, din cadrul Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, a doua facultate absolvita de mine. Oameni deosebiti, cu o cultura enciclopedica, compozitori, cercetatori in domeniul muzicologiei.
    Si inchei cu doamna mea de suflet, prof Lavinia Coman, de la aceeasi universitate de muzica, cea care m a indrumat la disertatie, care la 80 de ani lucreaza neobosit, debordeaza de energie, zambet, curaj, iubire, intelepciune; cercetatoare neobosita in muzicologie, cu numeroase si interesante carti publicate, un om de o modestie rara, cultura fantastica!!! Cursurile dumneaei sunt o adevarata bucurie, un regal in care se impletesc versurile marilor poeti- sa va spun ca Nichita Stanescu era deseori oaspetele casei lor, ca a cunoscut, discutat cu toata elita culturala a sfarsitului de secol XX- cu muzica de calitate, bine aleasa, cu istorie, geografie, psihologie etc etc? Cu adevarat m am simtit norocoasa sa am parte de astfel de dascali, oameni minunati care ne au predat mult mai mult decat o simpla materie. Si care mereu, prin cercetarile lor, incearca sa inoveze sau sa aduca in actualitate, sub alte forme si interpretari, trecutul.
    Multumiri pentru articol si ocazia data de a scrie despre oamenii poate mai putin cunoscuti din cercetarea in varii domenii.

  2. Felicitări, în sfârșit un articol bun, pe care il citesti cu placere si bucurie ca cineva transmite si realizările unor oameni cu adevărat deosebiți.

  3. Mi-ar plăcea să văd o continuare la acest articol. Mi-ar plăcea să existe o serie întreagă scrisă de tine despre femei în roluri de genul. Nu doar care fac cercetare, statistic vorbind sunt puțini oameni care ajung să facă asta. Mă gândesc cum ar fi fost, când am fost eu adolescentă, să văd exemple de femei în roluri de cercetare și meserii tehnice, să îmi dea aripi și să îmi arate că se poate. Hai Ioana, sunt atâtea adolescente și femei tinere care te citesc și care au nevoie de încurajare. La 35 de ani, sunt în sfârșit inginer într-un domeniu dominat de bărbați, drumul ar fi putut să fie mult mai puțin anevoios dacă as fi știut că se poate de la început 😉 Am crezut că lucrurile și mentalitatea s-au schimbat mult în 20 de ani dar, citind seria de mărturii de la adolescenți constatat că nu s-au schimbat suficient…..

  4. Foarte fain articolul, Ioana. Chapeau bas in fata celor 4 minunate doamne. Cred ca acum stiu ce cadou urmeaza sa primeasca fiica mea de 5 ani in curand-un microscop-. Unul adevarat. Multumim pentru inspiratie, doamnelor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *